Violare domiciliu Art 192 cod penal Spete. Decizia 422/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
340/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I -A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.422
Ședința publică din data de 24 martie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Viorel Adrian Podar
JUDECĂTOR 2: Antoaneta Nedelcu
JUDECĂTOR 3: Mihai
GREFIER -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI - este reprezentat prin procuror
Pe rol judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva Deciziei penale nr.13/A/22.01.2009 pronunțată de Tribunalul Călărași, Secția Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurentul-inculpat, reprezentat de apărător din oficiu, cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie depusă la dosar, intimatul-inculpat, intimații-părți civile SC SRL, și intimata-parte vătămată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat, având cuvântul, precizează incidența cazului de casarea prevăzut de art.3859pct.14 Cod procedură penală și în temeiul art.38515alin.2 lit.b Cod procedură penală, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, pe fond, achitarea inculpatului cu privire la infracțiunile prevăzute de art.192 alin.2 Cod penal, art.217 alin.1 Cod penal rap. la art.41 alin.2 Cod penal și art.11pct.1 din Legea nr.61/1991, în baza art.11 alin.2 lit.a rap. la art.10 alin.1 lit.c Cod procedură penală.
În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 192 alin.2 Cod penal, solicită a se avea în vedere că nici unul dintre martori nu și-a menținut declarațiile în sensul că l-ar fi văzut pe inculpatul pătrunzând în curțile părților vătămate, iar referitor la infracțiunea prevăzută de art. 11pct.1 din Legea nr.61/1991, solicită a se avea în vedere că din declarațiile martorilor și ale părților vătămate nu rezultă cu certitudine că inculpatul ar fi săvârșit fapta.
Referitor la celelalte fapte reținute în sarcina inculpatului, prevăzute de art.321 alin.1 Cod penal și art.217 alin.1 Cod penale, săvârșite la data de 31.03.2003, solicită reindividualizarea pedepsei aplicate, avându-se în vedere gradul de participație al inculpatului, împrejurările săvârșirii faptelor și circumstanțele personale ale inculpatului.
Totodată, solicită a se avea în vedere că partea civilă SC SRL, deși s-a constituit partea civilă cu un prejudiciu de 1 miliard de lei nu a depus nici un probatoriu în acest sens.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, considerând că în ceea ce privește infracțiunile de violare de domiciliu și port ilegal de armă albă pentru care s-a solicitat achitarea, din declarațiile părții vătămate care se coroborează cu declarația martorului și a martorului ocular, rezultă că acesta a pătruns în locuința părții vătămate având asupra sa arme albe.
În ceea ce privește reindividualizarea pedepsei, în condițiile în care inculpatul este recidivist postexecutoriu, consideră că instanța de fond a făcut o justă individualizare a pedepsei aplicată acestuia, dând eficiență criteriilor prevăzute de art.72 și art.52 Cod penal.
Sub aspectul laturii civile, fiind în recurs, nu poate fi incident niciun caz de casare pe latură civilă în ceea ce privește reducerea cuantumului despăgubirilor civile.
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr.496/27.11.2007, în baza art. 321 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 alin.1 lit.b C penal, a fost condamnat inculpatul la 3 ani închisoare.
În baza art.217 alin.1 C penal, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b, C penal a condamnat pe același inculpat la 2 ani închisoare.
În baza alt. 11pct. 1, din Lg. 61/1991, cu aplicarea alt. 37 alin.1 lit.b, penal a fost condamnat același inculpat la 1 (un) an închisoare.
În baza alt. 192 alin.2 Cpenal, cu aplicarea alt. 41 alin.2 Cpenal și alt. 37 alin.1 lit.b, Cpenal a fost condamnat același inculpat la 4 ani închisoare.
În baza alt. 217 alin.1 Cpenal cu aplicarea alt. 41 alin.2 Cpenal și a alt. 37 alin.1 lit.b Cpenal a fost condamnat același inculpat la 2 ani închisoare.
A constatat că faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta sentință penală sunt concurente cu fapta pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 575/02.10.2003 a Judecătoriei Călărași.
În baza alt. 36 alin.1 din Cpenal și alt. 33 lit.a - 34 lit.b, Cpenal a dispus ca inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare.
În baza alt. 71 Cpenal a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de alt. 64 lit. a, b Cpenal pe durata executării pedepsei principale.
În baza alt. 11pct. 1, din Lg. 61/1991 a fost condamnat inculpatul la 1 an închisoare.
În baza art. 192 alin.2 Cpenal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cpenal fost condamnat același inculpat la 3 (trei) ani închisoare.
În baza art. 217 alin.1 Cpenal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cpenal a fost condamnat același inculpat la 2 ani închisoare.
În baza art. 33 lit.a - 34 lit.b Cpenal, a dispus ca inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare.
În baza art. 71 Cpenal a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b Cp enal pe durata executării pedepsei principale.
A respins cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă se " Muzica" SRL Modelu.
În baza art. 14.penală și art. 998.civil au fost obligați inculpații în solidar la plata sumelor de 1000 RON către partea civilă și 2000 RON către Eartea civilă, ambele cu titlul de despăgubiri civile.
În baza art.111.b Cpenal raportat la art. 118 lit.b Cpenal, a dispus confiscarea specială de la inculpați a 3 săbii.
A dispus ca onorariul apărător din oficiu, în sumă de 200 lei să fie avansat
către ACd in fondurile Ministerului Justiției (av. ).
În baza art. 191.penală au fost obligați inculpații la plata sumelor de câte
400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei pentru inculpatul reprezintă onorariu apărător din oficiu ( av. ).
Pentru a pronunța astfel, analizând actele și lucrările a constatat că în cauză, Judecătoria Călărașia pronunțat sentința penală nr. 457/6.10.2006 împotriva căruia s-a formulat apel d e inculpatul cauza fiind înregistrată la Tribunalul Călărași sub nr.741/P/25.10.2006, fiind soluționată prin decizia penală nr. 292/14.12.2006, prin care desființează sus menționata sentință și trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță, respectiv Judecătoria Călărași, fiind înregistrată la sub nr- și soluționată prin sentința penală nr. 126/21.03.2007 împotriva căreia s-a formulat de inculpatul cauza fiind înregistrată la Tribunalul Călărași sub nr.281/P/19.04.2007, fiind soluționată prin decizia penală nr. 138/.05.2007,prin care desființează sus menționată sentință și trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță, respectiv Judecătoria Călărași, fiind înregistrată la sub nr-.
La individualizarea pedepselor, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 Cp.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel inculpații și criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Inculpații au susținut că latura civilă a cauzei a fost greșit soluționată în sensul că instanța de fond a trecut nejustificat peste poziția părții civile, care, prezent în instanță în data de 14.02.2007, pag. 63 din dosarul de fond, a precizat că nu are pretenții împotriva celor doi inculpați întrucât nu sunt cei care i-au provocat prejudicii.
Aceștia, prin apărător, au mai arătat că pentru fapta prevăzută de arte 217 al.1 cu aplicarea arte 41 al.2 Cp, se impune aplicarea arte 334 Cp.p. privind schimbarea încadrării juridice în arte 217 al.1 Cp. motivat de faptul că partea vătămată () și-a retras plângerea.
Inculpatul a mai arătat că, ținând cont de starea sa recidivă instanța să aibă în vedere și circumstanțele sale personale, regăsite în atitudinea sinceră cu care a cooperat cu organele de anchetă penală recunoscând faptele prevăzute de arte 321 Cp. și arte 217 Cp, și în consecință să se aplice o pedeapsă îndreptată spre minim.
Pentru infracțiunile prevăzute de Legea 61/1991 și art. 192 cu aplicarea arte 41 al.2 Cp, s-a solicitat achitarea în baza arte 10 lit.c Cp.p., deoarece aceste infracțiuni nu sunt dovedite, chiar părțile vătămate soț - soție, au declarat că nu au reușit să recunoască persoanele care au intrat în domiciliul loc.
De asemenea, inculpatul a mai solicitat ca la pronunțarea soluției să se aibă în vedere faptul că plângere a penală a fost retrasă pentru fapta de distrugere.
Aceeași critică a fost formulată și de inculpatul. Soluționând cauza, Tribunalul Călărași prin decizia penala nr.82/A din 10.04.2008 În baza arte 379 pct.2 lit.a Cp.p, a admis apelurile declarate de inculpații și împotriva sentinței penale nr. 496/27.11.2007 pronunțată de Judecătoria Călărași pe care a modificat-o în parte în sensul că a luat act de retragerea plângerii penale prealabile de către partea vătămată pentru infracțiunea prevăzută de arte 217 al.1 Cp. cu aplicarea arte 41 al.2 Cp, și în consecință:
În baza arte 11 pct.2 lit.b Cp.p. cu referire la arte 10 lit.h Cp.p. a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaților și la plângere a părții vătămate pentru arte 217 al.1 Cod penal cu aplicarea arte 41 al.2 Cp.
In baza arte 334 Cp.p. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei de distrugere comisă împotriva părții vătămate () reținută în sarcina inculpaților din arte 217 al.1 Cp. cu aplicarea arte 41 al.2 Cp, și arte 37 al.1 lit.b Cp. în arte 217 al.1 Cp, cu aplic. arte 37 al.1 lit.b Cp. pentru inculpatul și din arte 217 al.1 Cp. cu aplic. arte 41 al.2 Cp, pentru inculpatul în arte 217 al.1 Cp.
În baza arte 217 al.1 Cp, cu aplic. arte 37 al.1 lit.b Cp. a condamnat pe inculpatul la 1 an închisoare.
A redus pedeapsa pronunțată împotriva inculpatului pentru fapta de violare de domiciliu, menținând încadrarea juridică, de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare, inculpatul având de executat în total ca efect al aplicării arte 36 al.1 și 33 - 34 Cp. o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare și de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare pentru inculpatul J ustin, inculpatul având de executat o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare.
n baza art. 81 - 82 Cp.a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pronunțate împotriva inculpatului pe o perioadă de 4 ani calculată de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
A pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 Cp. privind revocarea beneficiului suspendării.
A înlăturat din dispozitivul sentinței apelate obligația inculpaților la plata sumei de 1000 RON, în solidar, către partea civilă, despăgubiri civile.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Prin decizia penală nr.1137/R/22.09.2008, Curtea de APEL BUCUREȘTI a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași împotriva deciziei penale nr.82/A din 10.04.2008 a Tribunalului privind pe inculpații și.
A casat decizia penala atacată si a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor la aceeași instanță - Tribunalul Călărași.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului iar onorariul avocat din oficiu în cuantum de câte 100 lei pentru fiecare inculpat se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța astfel, Cutea de APEL BUCUREȘTI, a avut în vedere actele dosarului si a constatat că recursul este fondat: Primul motiv de recurs invocat de parchet a apreciat că este fondat întrucât instanța de apel, după ce a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei de distrugere reținută în sarcina ambilor inculpaților, nu s-a pronunțat asupra faptei prev. de art.217 al.1 reținută în sarcina inculpatului, dispunând condamnarea doar a inculpatului pentru infr.prev de art.217 al.1 p cu aplic.art.37 al.1 lit.b Astfel, s-a reținut că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la infracțiune a prev. de art.217 al.1 reținută în sarcina inculpatului (parte vătămată (), deși a menținut pe latura civilă, soluția instanței de fond, respectiv obligarea acestuia în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor civile către partea vătămată, în cauză fiind incident cazul de casare prevăzut de art.38S/9 pct.10 teza I în C.P.P. sensul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unei fapte retinute în sarcina inculpatului prin actul de inculpare.
De asemenea, Cutea a constatat fondat si cel de a-l treilea motiv de recurs invocat de parchet, si a constatat că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii inculpaților de încetare a procesului penal.
Urmare acestei decizii de casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași la data de 20.10.2008 sub nr-.
Cu ocazia rejudecării apelurilor declarate de inculpații si împotriva sentinței penale nr.496/2007 a Judecătoriei Călărașis -au formulat critici de nelegalitate si netemeinicie sub următoarele aspecte:
1. Inculpatul a critica sentința, susținând că pedepsele aplicate sunt mult prea aspre în raport de circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor și de cele personale.
A arătat că părțile vătămate (), și și-au retras plângerile cu privire la infracțiune a de distrugere prev. de art.217 motiv pentru care solicită ca instanța de apel să ia act de aceste retrageri si să înceteze procesul penal pentru această infracțiune.
În ceea ce privește infracțiune a prev. de 192 al.2 inculpatul a susținut că instanța de fond nu a analizat corespunzător probele administrate în cauză, din ele nerezultând vinovăția sa, motiv pentru care solicită achitarea în baza art.10 lit.c
De asemenea, a mai susținut că nu se face vinovat nici pentru infracțiune a prev. de art.1 pct.1 din Lg.61/1991 motiv pentru care solicită tot achitarea în baza art.10 lit.c
2. Inculpatul a criticat sentința sub aspectul greșitei condamnări. Pentru infracțiune a de distrugere tribunalul lunând act de faptul că părțile vătămate (), și și-au retras plângerile, caz în care procesul penal trebuie să înceteze.
Pentru celelalte două infracțiuni a solicitat achitarea în baza art.10 lit.c C.P.P. susținând că din probele administrate în cauză nu rezultă vinovăția sa si săvârșirea faptelor, martorii audiați în cauză declarând că a fost noapte si nu au putut identifica persoanele care au intrat în curte peste ei.
Tribunalul, analizând actele si lucrările dosarului si sentința apelată în raport de criticile formulate a apreciat ca întemeiate apelurile pentru următoarele considerente:
În fața instanței de apel, părțile vătămate și cu declarațiile nr.326/2008, respectiv nr.327/2008, date în fața unui notar public (aflate la paginile 61-62 dosar apel) au învederat că înțeleg să-și retragă plângerile prealabile formulate împotriva inculpaților si pentru săvârșirea de către aceștia a infracțiunii de distrugere prev. de art.217 al.1
In același dosar, la pagina 38 se află o cerere formulată de partea vătămată () prin care se arată că înțelege să-și retragă plângerea formulată pentru infracțiune a prev. de art.217 al.1, dar fără a preciza dacă această cerere de retragere vizează pe ambii inculpați sau doar pe unul dintre ei. Această parte vătămată nu s-a prezentat în instanță și nici nu s-a depus vreo declarație în formă autentică cu privire la retragerea plângerii, așa cum s-a depus în cazul celorlalte două părți vătămate. Pentru aceste motive, tribunalul nu va putea lua act de această cerere cu privire la retragerea plângerii acestei părți vătămate.
Tribunalul, a luat act de retragerea plângerii penale prealabile de către părțile civile si pentru infracțiune a prev. de art.217 al.1 cu aplic.art.41 al.2 comisă de ambii inculpați.
In baza art.11 pct.2 lit.b cu C.P.P. ref la art.10 lit.h a C.P.P. dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului și, la plângerea părților vătămate si pentru infracțiune a prev. de art.217 al.1 cu aplicarea art.41 al.2
Întrucât partea vătămată () nu și-a retras plângerea pentru infracțiune a prev. de art.217 al.1, tribunalul în baza art.334 a C.P.P. dispus schimbarea încadrării juridice dată infracțiunii de distrugere, comisă împotriva părții vătămate (), reținută în sarcina inculpaților, din art.217 al.1 cu aplic.art.41 al.2 si art.37 al.1.b, în art.217 al.1 cu aplic.art.37 al.1 lit.b, pentru inculpatul si din art.217 al.1 cu aplic.art.41 al.2 pentru inculpatul. în art.217 al.1, texte de lege în baza cărora se va pronunța condamnarea inculpaților.
Analizând cererile de achitare formulate de cei doi inculpați în temeiul art.l0 lit.c p, cu privire la infracțiunile prev. de art.192 al.2 p, si de art.1 pct.1 din Lg.61/1991, tribunalul le-a respins. Instanța de fond a stabilit în mod corect situația de fapt, în raport de probatoriile administrate (declarații de martori, declarații părți vătămare), din care rezultă cu certitudine săvârșirea infracțiunilor de către cei doi inculpați și vinovăția acestora.
În ceea ce privește pedepsele aplicate pentru aceste infracțiuni, tribunalul a apreciat că instanța de fond nu a făcut o corectă individualizare în raport de dispozițiile art.72 si de celelalte sentințe pronunțate în cauză, constatând că în cazul inculpatului i s-a agravat situația în propria cale de atac, așa cum de altfel a reținut si Curtea de APEL BUCUREȘTI prin decizia penală nr.1137/R/2008.
Tribunalul a descontopit pedepsele pronunțate împotriva celor doi inculpați prin sentința apelată, le-a repus în individualitatea lor și în raport de disp.art.72 si 52, a aplicat celor doi inculpați noi pedepse, inculpatul urmând să execute o pedeapsă de 4 ani închisoare cu aplic.art.7l si 64 lit.a si b, iar inculpatul o pedeapsă de 8 luni închisoare cu aplicarea art.81 - 83 Ca urmare a retragerii plângerii prealabile a părții civile, tribunalul a înlăturat obligarea inculpaților, în solidar, la plata sumei de 100 lei către această parte civilă, cu titlu de despăgubiri civile.
Așa fiind, prin decizia penală nr.13/A/22.01.2009, Tribunalul Călărași în baza în baza art.379 pct.2 lit.a a C.P.P. dmis apelurile declarate de inculpații și împotriva sentinței penale nr.496/27 nov 2007 Judecătoriei Călărași, pe care a desființat-o în parte și rejudecând:
A luat act de retragerea plângerii penale prealabile de către părțile civile și pentru infracțiune a prev. de art.217 al.1 cu aplic.art.41al.2 comisă de ambii inculpați.
n baza art.11 pct.2 lit.b cu C.P.P. ref. La art.10 lit.h a C.P.P. dispus încetarea procesului penal pornt împotriva inculpaților și, la plângerea părților vătămate și, pentru infracțiune a prev. de art.217 al.1 cu aplic. art. 41 al.2
În baza art.334 a C.P.P. dispune schimbarea încadrării juridice dată infracțiunii de distrugere, comisă împotriva părții vătămate (), reținut în sarcina inculpaților, din art.217 al.1c.p, cu aplic.art.41 al.2, si art.37 al.1 lit.b, în art.217 al.1 cu aplic.art.37 al.1 lit.b, pentru inculpatul și din art.217 al.1 cu aplic.art.41 al.2 pentru inculpatul, în art.217 al.1 p,
Au fost escontopite pedepsele pronunțate împotriva ambilor inculpați prin sentința apelată și le-a repus în individualitatea lor.
n baza art.217 al.1 p, cu ref. la art.37 al.1 lit.b a fost condamnat inculpatul la 2 ani închisoare.
S-au menținut celelalte pedepse ale acestui inculpat.
În baza art.217 al.1 cu ref la art.74 si 76, a fost condamnat inculpatul la 300 lei amendă penală.
n baza art.11pct.1 61/91 R cu aplic. art.74 si 76 a fost condamnat același inculpat la 500 lei amendă penală.
n baza art.192 al.2 cu aplic.art.41 al.2 si art.74 si 76 a fost condamnat același inculpat la 8 luni închisoare.
În baza art.33-34 inculpatul va executa 8 luni închisoare.
S-a ăcut aplic.art.81-83 pentru inculpatul pe o durată de 2 ani si 8 luni, ce constituie termen de încercare.
S-a făcut aplicarea art.71 si 64lit.a si b si a art.81 - 82
In baza art.33-34 inculpatul are executa 4 ani închisoare, cu aplic. art.71 si 64 lit,a si b
S-a nlăturat obligarea inculpaților, în solidar, la plata sumei de 1000 lei către partea civilă, cu titlu de despăgubiri civile.
S-au enținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Au fost obligate părțile vătămate și la plata a câte 50 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare, în baza art.192 lit.c
C.P.P.Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei decizii, inculpatul a declarat recurs solicitând pe fond achitarea sa cu privire la infracțiunea prev. de art. 192 alin.2 Cod penal, art. 217 alin. 1 Cod penal rap. la art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 11pct. 1 din Legea nr. 61/1991.
Astfel, în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal, niciunul dintre martori nu și-a menținut declarația în sensul că l-ar fi văzut pătrunzând în curțile părților vătămate, iar referitor la infracțiunea prev. de art. 11pct. 1 din Legea nr. 61/1991, solicită a se avea în vedere că din declarațiile martorilor și ale părților vătămate nu rezultă cu certitudine că inculpatul ar fi săvârșit fapta.
Referitor la celelalte fapte prev. de art. 321 alin. 1 Cod penal și art. 217 alin.1 Cod penal săvârșite la data de 31.03.2003 a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate, avându-se în vedere gradul său de participație și circumstanțele sale personale.
În latura civilă a cauzei, a solicitat să se constate netemeinicia pretențiilor părții civile SC SRL întrucât nu a depus nici un probatoriu în acest sens.
Analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate având în vedere criticile aduse și în cadrul cazurilor de casare prev. de art. 3859pct. 18 și 14 Cod procedură penală, precum și din oficiu conform prevederilor art. 3859alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Printr-o examinare judicioasă a probatoriilor administrate, instanțele au stabilit o corectă situație de fapt și au dat o corespunzătoare încadrare juridică a faptelor comise de inculpat.
Astfel, în ceea ce privește infracțiunile de violare de domiciliu și port ilegal de armă albă, din declarațiile părții vătămate care se coroborează cu declarația martorului și a martorului ocular, rezultă că acesta a pătruns în locuința părții vătămate având asupra sa arme albe.
Împrejurarea că martorii nu și-au menținut declarațiile în sensul că l-ar fi văzut pe inculpat pătrunzând în curțile părților vătămate nu este relevantă, atâta timp cât martorii nu au justificat în nici un fel revenirea asupra declarațiilor, iar noile declarații nu se coroborează cu alte probatorii.
Pe cale de consecință, nu este incident cazul de casare prev. de art. 3859pct. 18 Cod procedură penală, soluția pronunțată fiind în acord cu probatoriile administrate.
Nu este întemeiată nici critica privind individualizarea judiciară a pedepsei, instanțele ținând cont de toate criteriile de individualizare judiciară prev. de art. 72 și 52 Cod penal, respectiv de multitudinea faptelor și gradul de pericol social al acestora, precum și de persoana inculpatului care nu este la primul conflict cu legea penală, fiind recidivist postexecutoriu.
Nu este incident nici un caz de casare în ceea ce privește latura civilă a cauzei, cu atât mai mult cu cât pretenții părților civile SC SRL au fost respinse ca nedovedite.
Nemaifiind și alte motive care să fie examinate din oficiu, Curtea, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 13/A/22.01.2009 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Penală, în Dosarul nr-.
Obligă recurentul inculpat la 300 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei onorariu avocat oficiu - avansat din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.
Dact. /14.04.2009
2 ex.
Red. - Tribunalul Călărași - Secția Penală
Red. - Judecătoria Călărași - Secția Penală
Președinte:Viorel Adrian PodarJudecători:Viorel Adrian Podar, Antoaneta Nedelcu, Mihai