Violare domiciliu Art 192 cod penal Spete. Decizia 527/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR.527/R/2009
Ședința publică din 03 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Munteanu Traian JUDECĂTOR 2: Popovici Corina
JUDECĂTOR 3: Condrovici Adela
Judecător: - -
Grefier: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art.304 alin.1 din Codul d e procedură penală.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, împotriva deciziei penale nr.76 / din data de 11.03.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, privind pe inculpatul intimat, trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii prev. și ped. de art.192 Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru inculpatul intimat lipsă, apărătorul numit din oficiu, în baza împuternicirii avocațiale nr.4492 din 23.09.2009 emisă de Baroul Bihor.
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.
Procedura de citare nu este legal îndeplinită cu inculpatul intimat.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:
Reprezentantul parchetului arată instanței că susține recursul penal formulat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și solicită admiterea acestuia, casarea și modificarea hotărârilor recurate în sensul de a se dispune condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art.192 al.1 și 2 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal. Critică soluția instanțelor de fond și de apel prin care inculpatul a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, având în vedere că motivarea acestor soluții excede probatoriului cauzei.
Apărătorul numit din oficiu pentru inculpat solicită instanței respingerea recursului formulat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor ca nefondat și menținerea ca legale și temeinice a hotărârilor recurate, arătând că din probele administrate, respectiv din declarațiile inculpatului și a părții vătămate, rezultă că inculpatul nu a intrat în curtea părții vătămate ci s-a oprit în dreptul porții, astfel că în mod corect i s-a aplicat acestuia o sancțiune cu caracter administrativ.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.304/2008 pronunțată de Judecătoria Beiuș în baza art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală, cu aplicarea art.10 lit.1Cod procedură penală și art.181al.1 Cod penal s-a dispus achitarea inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 al.1 și 2 cod penal, cu aplicarea art. 37 lit.a cod penal.
În baza art. 91 lit.c Cod penal și art.181al.3 cod penal s-a aplicat inculpatului sancțiunea administrativă a amenzii în sumă de 300 de lei.
În baza art.192 al.1 și 2 cod penal, cu aplicarea art.74 lit.a și c cod penal și art.76 lit.c Cod penal a fost condamnat inculpatul, la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, față de partea vătămată.
În baza art. 71 al.1 și 2 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a și b cod penal pe durata pedepsei principale.
În baza art.81, art.82 Cod penal și art. 71 al.5 Cod penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei principale și a pedepsei accesorii aplicate inculpatului prin prezenta hotărâre și fixează un termen de încercare a acestuia pe o durată de 3 (trei) ani.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.
A fost obligat Ministerul Justiției să plătească din fondurile sale suma de câte 100 lei onorariu de avocat din oficiu pentru și -, din cadrul Baroului
Au fost obligați inculpații să plătească statului suma de câte 400 lei cheltuieli judiciare fiecare.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
În seara zilei de 22.02.2008 cei doi inculpați s-au întâlnit și au consumat împreună băuturi alcoolice la un bar din satul, com. până când afară s-a făcut întuneric. Pe la orele 20,00 cei doi inculpați s-au hotărât să meargă la locuința părții vătămate. Motivul invocat de către inculpatul a fost acela că dorea să găsească un om pe care să-l ia la lucru cu el în
Când cei doi inculpați au ajuns la locuința părții vătămate, aceasta nu era acasă, iar inculpatul a descuiat poarta, desfăcând sârma cu care era prinsă, după care a intrat în curte, deplasându-se până în zona geamurilor casei, unde a început să strige pentru a afla dacă este cineva acasă. În acest timp inculpatul a rămas în zona de la intrare în curte și s-a întâlnit cu partea vătămată, care s-a întors acasă.
Partea vătămată l-a întrebat pe inculpatul ce caută la ea acasă, iar inculpatul a precizat că a venit cu inculpatul, pentru a căuta un om pentru muncă și că acesta se află lângă casă. Partea vătămată a purtat discuții mai aprinse cu inculpatul legate de prezența acestuia în curtea locuinței sale și chiar s-au certat.
Cei doi inculpați au părăsit curtea locuinței părții vătămate, primul care a făcut-o fiind inculpatul.
În cauză au fost audiați mai mulți martori în legătură cu acest incident, dar nici unul dintre ei nu a fost efectiv de față când inculpații au mers la locuința părții vătămate și nu au văzut efectiv ce s-a întâmplat, ei cunoscând doar date ulterioare, după ce inculpații au ieșit din curte și când au fost anunțate de către partea vătămată.
În această situația a fost reaudiată partea vătămată la termenul din data de 6 octombrie 2008, care a arătat că în seara respectivă de 22 februarie 2008, când s-a întors acasă primul inculpat pe care l-a întâlnit stătea în cadrul porții de la intrare în curtea casei sale, iar cel de al doilea era în curte și atunci când l-a întrebat ce caută în curtea casei sale i-a răspuns că caută o femeia cu un copil și că a fost trimis de către cineva cu numele de. El a cerut acestui, pe care-l cunoștea din vedere să părăsească curtea locuinței sale, lucru pe care acesta l-a făcut după o discuție mai aprinsă. Între timp ul care fusese în cadrul porții de la intrare ieșise în stradă. Acesta este inculpatul, iar cel care intrase până în curtea părții vătămate este inculpatul.
Partea vătămată a precizat că el nu și-a dat acordul ca inculpații să intre în curtea casei sale mai ales că afară era noapte și acasă se găsea numai sora sa care este bolnavă psihic și inițial a crezut că cei doi inculpați vor să o agreseze pe aceasta.
Din aceste declarații rezultă în mod evident că cei doi inculpați s-au deplasat la locuința părții vătămate fără să aibă acordul acesteia, dar și în condițiile în care erau sub influența băuturilor alcoolice.
În ce-l privește pe inculpatul acesta a intrat în curte până lângă casa părții vătămate și a părăsit această curte numai după discuții cu partea vătămată, în schimb inculpatul a rămas numai în cadrul porți de la intrare, care de fapt este o ușă ridicată din plasă de sârmă pe suport de lemn.
Analizând consecințele faptelor inculpaților, instanța a apreciat că în ce privește fapta inculpatului, aceasta a produs consecințe minime, aspect recunoscut și de către partea vătămată, în condițiile în care acest inculpat nu a intrat efectiv în curte și numai în zona de lângă poarta de la intrare și a părăsit zona încă înainte ca partea vătămată să i-o ceară.
Din această perspectivă, instanța a apreciat că fapta acestui inculpat nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, atingerea adusă valorii apărată de către lege în cazul de față fiind minimă.
Pentru aceste considerente în baza art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală, cu aplicarea art.10 lit.1Cod procedură penală și art.181al.1 Cod penal a achitat pe inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 al.1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit.a Cod penal.
În baza art. 91 lit.c Cod penal și art.181al.3 Cod penal a aplicat inculpatului sancțiunea administrativă a amenzii în sumă de 300 de lei.
În ce-l privește pe inculpatul consecințele faptelor sale sunt mai importante, mai ales că acesta inițial a refuzat să părăsească curtea locuinței părții vătămate și a făcut acest lucru numai după discuții cu partea vătămată.
Fapta inculpatului, care aflându-se sub influența băuturilor alcoolice a pătruns fără drept în curtea locuinței părții vătămate pe timp de noapte și împreună cu altă persoană, constituie conținutul infracțiunii prev. de art. 192 al.1 și 2 cod penal.
La individualizarea pedepsei instanța a avut în vedere gradul de pericol social al faptei comise, atitudinea inculpatului care a recunoscut în cursul urmăririi penale fapta săvârșită, nu are antecedente penale și a fost cooperant cu organele judiciare. În această situație instanța va aprecia că în favoarea inculpatului vor putea fi reținute circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit.a și c Cod penal, care impun în mod obligatori aplicarea disp. art. 76 lit.c Cod penal.
În baza textelor de lege mai sus arătate instanța l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu.
Având în vedere că instanța a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii, în baza art. 71 al.1 și 2 cod penal, a aplicat acestuia și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturile prev. de art. 64 lit.a teza a II-a și b cod penal pe durata pedepsei principale.
Fiindcă inculpatul nu are antecedente penale și a săvârșit doar o faptă de pericol, instanța a apreciat că el va putea fi reeducat și fără privare de libertate, situație în care în baza art.81 și art.82 Cod penal, precum și 71 al. 5 Cod penal a suspendat condiționat executarea pedepsei principale și a pedepsei accesorii aplicate inculpatului prin prezenta hotărâre și a fixat un termen de încercare a acestuia pe o perioadă de 3 (trei) ani.
A atras atenția inculpatului asupra art. 83 Cod penal.
În baza art. 189 Cod procedură penală a obligat Ministerul Justiției să plătească din fondurile sale suma de câte 100 lei onorar de avocat din oficiu, pentru și -, din cadrul Baroului
În baza art. 191 al.2 Cod procedură penală a obligat pe inculpați să plătească statului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș, criticând hotărârea atacată sub aspectul reținerii unei stări de fapt eronate cu consecința achitării inculpatului, apreciind că fapta acestuia nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni.
Prin decizia penală nr.76/A din 11.03.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, în baza art. 379 pct.1 lit.b Cod procedură penală, s-a respins ca nefondat apelul penal declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș împotriva sentinței penale nr. 304 din 27 octombrie 2008 pronunțată de Judecătoria Beiuș, pe care a menținut-o in totul.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Din fondurile Ministerului Justiției s-a virat în favoarea Baroului B suma de 600 RON, reprezentând onorariul apărătorilor din oficiu, avocați și, conform delegațiilor nr. 6019/2008 și 6012/2008.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că, starea de fapt a fost corect reținută și în concordanță cu probatoriul administrat.
Inculpatul a declarat constant că în data de 26.02.2008 a fost împreună cu coinculpatul la locuința părții vătămate. A arătat că poarta a fost deschisă de acesta, care a desfăcut sârma cu care era asigurată. Au pătruns amândoi în curte, el însă rămânând în zona porții, iar coinculpatul s-a apropiat de geamuri strigând pentru a afla dacă este cineva acasă. partea vătămată s-a întors acasă, a intrat în curte l-a întrebat ce caută acolo, iar apoi s-a dus spre celălalt inculpat, cerându-i și acestuia explicații. Cei doi au început să se certe, partea vătămată le-a solicitat să plece., iar apoi a ieșit și coinculpatul împreună cu partea vătămată ( 30).
Inculpatul nu a fost audiat de către instanța de fond, dar în cursul urmăririi penale, recunoaște că a fost împreună cu coinculpatul la locuința părții vătămate, poarta nu este asigurată, au intrat amândoi, primul fiind coinculpatul. Nu au intrat în casă deoarece a ieșit partea vătămată care le-a cerut să plece. Arată că a părăsit curtea de bună voie, coinculpatul certându-se cu partea vătămată. În final, a ieșit și acesta și a fugit. Arată că a fost ajuns de partea vătămată și martorul care l-au prins și imobilizat și "descărcat și răzbunat" pe el, fiindcă nu l-au prins pe celălalt ( 36-37 )
Partea vătămată dă declarații contradictorii. Astfel, în plângerea formulată, arată că întorcându-se acasă, a intrat în curte și s-a dus să facă focul în camere, moment în care i-a observat cei doi inculpați în curtea casei sale. I-a întrebat ce caută acolo, iar apoi au plecat. Arată și sora sa este bolnavă psihic și crede că s-ar fi întâmplat lucruri grave cu aceasta dacă nu ar fi ajuns la timp acasă ( 4 ). În declarația dată în faza de urmărire penală arată că în momentul în care le-a cerut celor doi să plece, inculpatul s-a împotrivit și a avut o atitudine amenințătoare. În cele din urmă, a ieșit din curte. După aceasta a vrut să-l anunțe pe să vină să vadă ce s-a întâmplat, iar cei doi au fugit. În fața instanței cu ocazia primei audieri arată că amândoi au refuzat să părăsească curtea casei sale, iar cu a avut o discuție contradictorie pe această temă. Atunci le-a cerut unor copii de pe stradă să-l cheme pe martorul, moment în care cei doi au plecat. Cu ocazia reaudierii părții vătămate, aceasta arată că întorcându-se acasă, i-a găsit pe cei doi inculpați în curte, inculpatul se afla în zona porții, iar în curte. Primul a părăsit curtea fără vreo discuție, iar cel de-al doilea mai greu și abia după o discuție contradictorie.
Prima persoană care a ajuns la locul faptei a fost martorul, care trecea întâmplător prin fața casei părții vătămate. A fost strigat de aceasta și s-a oprit în fața bufetului. A văzut doi bărbați care se îndreptau spre poartă urmați de partea vătămată, fără să audă vreo discuție între aceștia. Partea vătămată i-a cerut să-l anunțe pe, fiindcă în curtea sa au pătruns două persoane. Atunci i-au văzut pe cei doi, ieșind în stradă și îndepărtându-se în fugă. Martorul a intrat în bufet și i-a comunicat lui solicitarea părții vătămate, iar apoi a plecat ( 27 ).
Toți ceilalți martori -, și - declară în fața instanței că au perceput evenimente ulterioare pătrunderii și plecării inculpaților în și din curtea casei părții vătămate.
Martorul arată că o persoană l-a anunțat să meargă la locuința vărului său fiindcă acesta este agresat de 2 bărbați. A ieșit în stradă, ajuns la locuința acestuia, unde nu se afla nici unul din inculpați, iar când s-au dus să-i caute, în apropiere l-au găsit doar pe inculpatul ( 27). În faza de urmărire penală, declară că se afla la bufetul aflat la o distanță de 15 metri de locuința părții vătămate când martorul i-a spus că două persoane au intrat în curtea părții vătămate și o agresează. A plecat repede spre casa acestuia, l-a găsit singur, a văzut două persoane fugind, iar partea vătămată striga la aceștia unde și de ce fug și ce căutau în curtea casei sale. Mai precizează că partea vătămată era speriată. Apoi arată cele auzite cu ocazia asistării sale la confruntările efectuate în faza de urmărire penală ( 23 ). Într-o altă declarație, tot din faza de urmărire penală, martorul arată că partea vătămată i-a relatat că în timp ce se apropia de casa sa a auzit "mai mult zgomot din locuință". În aceeași declarație martorul afirmă că sora părții vătămate este bolnavă psihic, nu se afla acasă în acel moment, dar ulterior aflând cele întâmplate s-a speriat ( 22 ).
Martorul arată că a auzit la locuința părții vătămate, a văzut 2 persoane fugind dar se aflau mai departe și nu i-a putut identifica. De la cei prezenți a aflat despre pătrunderea celor doi în curtea părții vătămate.(28). Aceeași declarație o face și în faza de urmărire penală, însă fără a preciza că i-a văzut pe cei doi. În această declarație arată că a asistat la postul de poliție la efectuarea unor confruntări în cauză și declară ce a auzit cu ocazia acestora ( 26 ) Acest martor mai dă o declarație în faza de urmărire penală în care arată că i-a observat pe cei doi inculpați în curtea locuinței părții vătămate ( 25 ). Într-o altă declarație dată în faza de urmărire penală, susține că i-a văzut pe cei doi intrând în curtea casei părții vătămate, iar apoi ieșind în fugă urmați fiind de partea vătămată, martorul și alte persoane. (f. 24 ).
Martorul a arătat că în ziua respectivă, inculpații au fost la locuința sa unde au consumat bere. Amândoi se aflau în stare de ebrietate, dar mai avansată în ceea ce-l privește pe inculpatul. După plecarea acestora, s-a dus să-și rezolve unele probleme, iar l-a întoarcere a văzut-o pe partea vătămată și un alt băiat care îl loveau pe inculpatul. Acesta era plin de sânge pe față. I-a întrebat ce s-a întâmplat, iar partea vătămată i-a răspuns că a intrat în curtea sa și a căutat-o pe sora sa ( 39). În faza de urmărire penală susține cam același lucru ( 29 ).
Instanța a constatat că aproape nici una din persoanele audiate în prezenta cauză nu are o poziție constantă. Chiar și martorii, care au obligația de a spune adevărul, în caz contrat comit o infracțiune, își modifică de fiecare dată declarația. În mod evident, acest fapt a fost constatat și de către organele de urmărire penală, care i-au audiat de mai multe ori.
Declarațiile martorilor și sunt cel mai mult discutabile, în condițiile în care acești martori susțin că au participat la confruntarea efectuată în faza de urmărire penală între partea vătămată și inculpatul, iar susține că a participat și la confruntarea dintre inculpatul și martorul. Este evident că o asemenea participare nu poate fi admisă, încălcându-se orice regulă de desfășurare a acestei activități. Nici în faza cercetării judecătorești nu le este permis martorilor să asiste la audierile efectuate în cauză, deși această fază procesuală este caracterizată prin publicitate. Cu atât mai mult, este greu de admis că participarea lor a fost posibilă în cursul urmăririi penale, care are un caracter secret.
Față de aceste susțineri ale celor doi martori, instanța a înlăturat depozițiile lor atât din faza de urmărire penală cât și din faza de cercetare judecătorească, întrucât lipsa de sinceritate este evidentă.
În această situație, rămân depozițiile părții vătămate (care nu are nici ea o poziție constantă), ale inculpatului din faza de urmărire penală, ale inculpatului din faza de cercetare judecătorească, ale martorului și.
Partea vătămată a susținut că inculpații au pătruns în curtea sa fără a avea acest drept. Inculpații recunosc acest aspect, care este confirmat și de martorul.
Partea vătămată este constantă în a susține că refuzul verbal de a părăsi curtea locuinței sale a venit din partea inculpatului cu care a și avut o discuție contradictorie. Această susținere a părții vătămate este confirmată prin declarația inculpatului. Susținerea inculpatului că de fapt, inculpatul a fost cel care a refuzat să părăsească curtea părții vătămate nu se coroborează cu nici o probă și va fi înlăturată.
În susținerea ideii că inculpatul a părăsit ultimul curtea părții vătămate, este chiar declarația sa care arată că doar el a fost prins de partea vătămată și martorul, care s-au "răzbunat". Acest aspect este confirmat de martorul care arată că a văzut că cei doi îl agresează pe inculpat.
Dacă nu inculpatul ar fi plecat primul, atunci ar fi fost mai normal ca acesta să fie ajuns de persoanele plecate în urmărirea lor. Este evident că martorul a ajuns la locuința părții vătămate în foarte scurt timp, barul în care se afla acesta fiind în imediata vecinătate a locuinței părții vătămate (martorul arată că a oprit căruța în care se afla în fața barului, când a auzit solicitarea părții vătămate).
În consecință, susținerile inculpatului se confirmă.
Instanța de fond a apreciat corect că fapta acestuia nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. părții vătămate întemeiată pe o presupunere bazată strict pe antecedența penală a inculpatului, nu are relevanță în cauză, deoarece răspunderea penală se angajează doar pentru faptele comise nu și pentru cele ipotetic posibile.
Față de cele expuse mai sus, instanța de apel în baza art. 379 pct.1 lit. b Cod procedură penală a respins ca nefondat apelul penal declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș împotriva sentinței penale nr. 304 din 27 octombrie 2008 pronunțată de Judecătoria Beiuș, pe care a menținut-o in totul.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor solicitând admiterea acestuia, casarea și modificarea hotărârilor recurate în sensul de a se dispune condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art.192 al.1 și 2 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal. Critică soluția instanței de fond și a celei de apel prin care inculpatul a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, având în vedere că cele două instanțe nu au apreciat just probele administrate în cauză, din materialul probator rezultând cu claritate că atât inculpatul cât și inculpatul au comis fapta pentru care au fost trimiși în judecată împreună, situație în care se impunea ca amândoi să beneficieze de același tratament juridic adică să li se aplice o pedeapsă just individualizată.
Curtea examinând hotărârea atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform dispozițiilor art.385/9 alin.3 Cod procedură penală combinate cu art.385/6 alin.1 și 385/7 alin.1 Cod procedură penală, apreciază că recursul parchetului este nefondat, urmând a-l respinge în consecință.
Starea de fapt a fost bine reținută de instanța de fond și de apel, just argumentată și conformă cu probele administrate în cauză.
Criticile formulate de parchet sunt neîntemeiate.
În mod corect și judicios instanța de fond precum și instanța de apel au analizat pe larg probatoriul administrat în cauză și a constatat că într-adevăr și inculpatul a intrat în zona de lângă poarta de la intrarea curții părții vătămate, dar că această faptă nu atinge gradul de pericol social al unei infracțiuni, iar atingerea adusă valorii sociale apărare de lege, în cazul de față este minimă.
În acest sens după cum corect a arătat și instanța de apel, inculpatul a declarat constant că în data de 26.02.2008 a fost împreună cu coinculpatul la locuința părții vătămate. A arătat că poarta a fost deschisă de acesta, care a desfăcut sârma cu care era asigurată. Au pătruns amândoi în curte, el însă rămânând în zona porții, iar coinculpatul s-a apropiat de geamuri, partea vătămată s-a întors acasă, a intrat în curte, l-a întrebat ce caută acolo, iar apoi s-a dus spre celălalt inculpat, cerându-i și acestuia explicații. Cei doi au început să se certe, partea vătămată le-a solicitat să plece. A plecat, iar apoi a ieșit și coinculpatul împreună cu partea vătămată.
Inculpatul nu a fost audiat de către instanța de fond, dar în cursul urmăririi penale, recunoaște că a fost împreună cu coinculpatul la locuința părții vătămate, poarta nu este asigurată, au intrat amândoi, primul fiind inculpatul care de altfel când a apărut partea vătămată nu a părăsit curtea de bună voie ci s-a certat cu aceasta ( 36-37 ).
Partea vătămată dă declarații contradictorii, dar în declarația dată în fața instanței, cu ocazia reaudierii sale, aceasta arată că întorcându-se acasă, i-a găsit pe cei doi inculpați în curte, inculpatul se afla în zona porții, iar în curte era inculpatul. Primul a părăsit curtea fără vreo discuție, iar cel de-al doilea mai greu și abia după o discuție contradictorie, aspecte care se coroborează cu declarația dată de inculpatul.
Audiat fiind fost martorul, arată că partea vătămată i-a cerut să-l anunțe pe fiindcă în curtea sa au pătruns două persoane și că atunci i-a văzut pe cei doi ieșind în stradă și ieșind în stradă și îndepărtându-se în fugă (fila 27 ).
Toți ceilalți martori, și declară în fața instanței că au perceput evenimente ulterioare pătrunderii și plecării inculpaților în și din curtea casei părții vătămate.
Instanța de apel în mod corect a constatat că aproape nici una din persoanele audiate în prezenta cauză nu a avut o poziție constantă, dar este cert că toți martorii, cel puțin din spusele altor martori sau chiar a părții vătămate au aflat că inculpații au pătruns în curtea părții vătămate.
În această situație, corect a reținut instanța de apel că a rămâne de analizat depozițiile părții vătămate (care nu are nici ea o poziție constantă), ale inculpatului din faza de urmărire penală, ale inculpatului din faza de cercetare judecătorească, ale martorului și (care atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței a arătat că l-a văzut pe partea vătămată și un alt băiat care îl loveau pe inculpatul, i-a întrebat ce s-a întâmplat, iar partea vătămată i-a răspuns că a intrat în curtea sa și a căutat-o pe sora sa - fila 39 dosar instanță și fila 29 dosar p).
În consecință apreciem că, coroborând declarațiile celor doi inculpați cu declarațiile părții vătămate, precum și cu declarațiile martorilor audiați în cauză (martori care după cum am arătat și anterior nu au fost de față când cei doi inculpați au intrat în curtea părții vătămate, doar martorul văzându-i când au părăsit curtea părții vătămate, ceilalți martori, și percepând doar evenimentele ulterioare plecării inculpaților din curtea părții vătămate), sunt dovedite susținerile inculpatului. În acest sens s-a confirmat faptul că inculpatul au pătruns fără drept în curtea părții vătămate, că inculpatul a rămas în zona de lângă poarta de la intrarea în curtea părții vătămate, rămânând numai în cadrul porții.
În acest context încă o dată arătăm că în mod corect și judicios atât instanța de fond cât și instanța de apel au apreciat că fapta inculpatului a produs consecințe minime, aspect recunoscut și de către partea vătămată și datorită acestui aspect fapta sa nu poate prezenta gradul de pericol social al unei infracțiuni, atingerea adusă valorii apărate de lege în prezenta speță fiind minimă și ca atare, nu i se poate aplica acestui inculpat o pedeapsă pentru fapta săvârșită, fiind suficientă aplicarea sancțiunii administrative a amenzii în sumă de 300 lei.
Față de cele ce preced, Curtea în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul penal declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, împotriva deciziei penale nr.76/A din 11 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală,
RESPINGEca nefondat recursul penal declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, împotriva deciziei penale nr.76/A din 11 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 03 decembrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - - - -
red.dec.- /10.12.2009
jud.apel,
jud.fond
tehnored.2ex./10.12.2009
Președinte:Munteanu TraianJudecători:Munteanu Traian, Popovici Corina, Condrovici Adela
