Violul (art.197 cod penal). Decizia 12/2010. Curtea de Apel Timisoara

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 12/

Ședința nepublică din 28 ianuarie 2010

PREȘEDINTE: Anca Nacu

JUDECĂTOR 2: Codrina Iosana Martin

GREFIER: - -

Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.

Pe rol se află soluționarea apelurilor declarate de inculpatul și Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva sentinței penale nr. 339 din 17.12.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.

La apelul nominal se prezintă inculpatul apelant personal, în stare de arest, asistat de avocat din oficiu din cadrul Baroului T, cu delegație la dosar, partea vătămată intimată - personal și reprezentanta legală a acesteia, lipsind partea vătămată intimată și reprezentanta legală a acesteia, și intimatul Serviciul de consiliere și intervenție în regim de urgență pentru copilul abuzat, neglijat și exploatat

Procedura legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, apoi s-a luat o declarație inculpatului, conținutul acesteia fiind consemnat în scris și depus la dosar și constatându-se cauza în stare de judecată se acordă cuvântul asupra apelurilor.

Procurorul susține apelul declarat de parchet și solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat în scris, criticând-o pentru netemeinicie în privința cuantumului pedepsei, care este nejustificat de redus în raport cu natura faptelor, gravitatea și modul lor de săvârșire, precum și cu persoana inculpatului. De asemenea, critică sentința și sub aspectul nelegalității în privința exceptării dreptului de a alege de la interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a Cod Penal, atât în baza art. 65 alin. 2.Cod Penal ca pedeapsă complementară, cât și pe durata și în condițiile art. 71.Cod Penal ca pedeapsă accesorie. Solicită desființarea sentinței, majorarea pedepsei aplicate inculpatului și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a

Cod Penal

Avocatul din oficiu solicită admiterea apelului declarat de inculpat și achitarea acestuia în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c C.P.P. din probe nerezultând cu certitudine săvârșirea infracțiunilor de către acesta. Solicită respingerea apelului formulat de parchet.

Procurorul pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului declarat de inculpat, din probe rezultând vinovăția inculpatului, asupra căruia nu s-au exercitat presiuni la luarea declarațiilor, la procuror el fiind asistat de avocat și recunoscând că a săvârșit infracțiunea; declarațiile acestuia se coroborează cu cele ale părților vătămate și ale martorului.

, în calitate de reprezentantă legală a minorei - solicită ca inculpatul să fie condamnat la o pedeapsă cu închisoarea.

Inculpatul apelant solicită să se rejudece cauza, susținând că la dosar nu sunt probe privind vinovăția sa. Referitor la declarația lui, arată că o parte din aceasta a fost scrisă de martor, iar o parte de polițiști. Dorește să se facă dreptate, el nefăcându-se vinovat de săvârșirea infracțiunii de viol.

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 339 din 17.12.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în baza art. 197 alin. 1 și 3 teza I Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal a fost condamnat inculpatul, fiul lui și -, născut la 25.08.1982 în C, jud. D,domiciliat în B,-, -. C,. 107, sector 6, posesor al CI seria - nr. -, CNP -, deținut preventiv în Penitenciarul Arad, la pedeapsa de11 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol.

În baza art. 65 alin. 2 Cod penal s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) Cod penal pe o durată de 3 ani, cu excepția dreptului de a alege.

În baza art. 197 alin. 1 și 3 teza I Cod penal, cu înlăturarea dispozițiilor art. 41 alin. 2 Cod penal a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol.

În baza art. 65 alin. 2 Cod penal s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) Cod penal, pe o durată de 3 ani, cu excepția dreptului de a alege.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) Cod penal, art. 65 alin. 3 Cod penal, s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 11 ani închisoare pe care inculpatul o execută și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), e) pe o durată de 3 ani cu excepția dreptului de a alege.

Pe durata și în condițiile art. 71 Cod penal s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) Cod penal, cu excepția dreptului de a alege.

În baza art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive din 29.09.2009 la zi.

În baza art. 350 Cod procedură penală s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

În baza art. 17 Cod procedură penală, art. 346 Cod procedură penală, raportat la art. 998-999 cod civil inculpatul a fost obligat să plătească părților vătămate - prin reprezentant legal și prin reprezentant legal, câte 5000 lei cu titlu de daune morale.

În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat la plata către stat a sumei de 800 lei cheltuieli judiciare și s-a dispus virarea din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Aas umei de 200 lei onorar avocat oficiu.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad nr. 477/P/2009 din 06.11.2009, înregistrat la Tribunalul Arad la data de 10.11.2009, a fost trimis în judecată inculpatul, pentru săvârșirea a două infracțiuni de viol în variantă agravantă, în formă continuată, prevăzute de art. 197 al. 1 și al. 3 teza I Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, art. 33 lit. a) Cod penal.

Prin actul de sesizare s-au reținut următoarele:

1. În perioada octombrie 2008-august 2009, inculpatul a obligat-o pe partea vătămată, în mai multe rânduri, în zile diferite (când rămânea acasă numai cu ea), să îl masturbeze (să îi frece penisul cu mâna ei), până în momentul în care el ejacula.

2. În perioada iunie 2009-26 septembrie 2009, inculpatul a obligat-o și pe partea vătămată, în mai multe rânduri, în zile diferite (când aceasta mergea în vizită la prietena sa ), să îl masturbeze, până în momentul în care el ejacula. De frică, minora nu s-a împotrivit niciodată.

Fiindu-le frică de el, minorele nu au spus părinților lor cele întâmplate, dar a povestit odată câtorva copii care sunt vecini cu ele, inclusiv martorului - fratele ei. (De altfel, acest martor a asistat la unele gesturi comise de inculpat asupra minorei ). În data de 28 septembrie 2009, a spus, mai departe, mamei părții vătămate, care a doua zi a sesizat poliția.

Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul a avut o atitudine oscilantă, inițial a recunoscut integral învinuirea, ulterior a recunoscut numai actele sexuale comise cu, pentru ca în final, la prezentarea materialului de urmărire penală, să nu mai recunoască deloc învinuirea.

Inculpatul a fost reținut prin ordonanța din 29.09.2009 și arestat preventiv pe o perioadă de 29 de zile, în temeiul mandatului nr. 42 emis de Tribunalul Arad la 29.09.2009.

Măsura arestării preventive a fost menținută și în faza de judecată în temeiul art. 300¹, 300²Cod procedură penală.

Din probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale: rezoluția de începere a urmăririi penale și confirmarea; plângerea penală, declarații părți vătămate, examinări medico-legale privind părțile vătămate; declarații martori, declarații inculpat, cazier judiciar, caracterizări, acte de circumstanțiere, proces verbal de prezentare a materialului de urmărire penală; și în cursul judecății: declarațiile inculpatului, declarațiile părților vătămate, declarații martori, raport psihologic; tribunalul a reținut în fapt următoarele:

Inculpatul a locuit din cursul anului 2007 într-o garsonieră împreună cu numita -concubina sa, - sora concubinei și cu fetițele acesteia din urmă, respectiv (11 ani) și. În același bloc locuiește și minora (12 ani) care este prietena părții vătămate.

Profitând de momentele în care rămânea singur acasă cu partea vătămată, inculpatul, în perioada octombrie 2008-august 2009 obligat-o pe aceasta să îl masturbeze de mai multe ori și de două ori să îi facă sex oral. Inculpatul a amenințat-o pe partea vătămată cu aceea că dacă va spune mamei și mătușii ce se întâmplă va scăpa de la închisoare, va veni acasă și îi va omorî. Minora i-a cerut de mai multe ori inculpatului să o lase în, încercând să evite momentele în care rămânea acasă cu acesta.

În perioada iunie 2009-septembrie 2009, inculpatul aflându-se acasă doar cu minora, a obligat-o odată și pe minora, care venise în vizită, să îl masturbeze alternativ cu. Inculpatul a amenințat-o în același mod și pe partea vătămată.

În toată această perioadă, inculpatul a avut un comportament necorespunzător, deschizând discuții pe teme sexuale cu minora și vizionând pe calculator scene pornografice împreună cu cele două minore și cu martorul.

Inculpatul le-a recunoscut martorilor și că are o relație cu, că o iubește și că așteaptă să mai crească pentru a se căsători cu aceasta.

Inculpatul a recunoscut inițial săvârșirea faptelor pentru ca apoi să recunoască doar faptele privitoare la minora, pentru ca ulterior în instanță să revină asupra declarațiilor date anterior cu aceea că s-au făcut presiuni asupra sa de către polițiști care i-ar fi dictat și chestiunile de amănunt din declarația sa. Motivația inculpatului este neverosimilă sens în care instanța de fond nu a avut-o în vedere.

Din declarația pe care inculpatul a dat-o la prima instanță, deși nu a recunoscut săvârșirea faptelor, este evidentă atitudinea pe care a avut-o acesta în principal față de minora, pe care a privit-o și a tratat-o nu ca pe o de 11 ani, ci ca pe o femeie, discutând cu aceasta despre relații sexuale dintre bărbați și femei și făcându-i complimente.

S-a reținut că, astfel cum a statuat și prin decizia dată în interesul legii nr. III/2005, prin act sexual de orice natură, este capabil de a fi încadrat în infracțiunea de viol prev. de art. 197 Cod penal, se înțelege orice modalitate de obținere a unei satisfacții sexuale prin folosirea sexului sau acționând asupra sexului, între persoane de sex diferit sau de același sex, prin constrângere sau profitând de imposibilitatea persoanei de a se apăra sau de a-și exprima voința.

Faptele au fost săvârșite de inculpat profitând de imposibilitatea părților vătămate de a-și exprima voința. Astfel, părțile vătămate au vârsta de 11 ani - și 12 ani, vârste la care nu se poate considera că acestea au avut reprezentarea a ceea ce semnifică din punct de vedere biologic și moral un act sexual pentru a fi putut lua o hotărâre în deplină cunoștință de cauză ceea ce echivalează cu lipsa consimțământului din punct de vedere juridic.

Mai mult, în privința părții vătămate, inculpatul a profitat de încrederea pe care minora o avea în el. Astfel, inculpatul s-a purtat cu aceasta, i-a cumpărat diverse lucruri pentru a-i crea în mod intenționat sentimentul că el este cel care o ocrotește și că nimic din comportamentul său asupra minorei nu îi va dăuna acesteia.

Fapta inculpatului, care în mai multe rânduri, în perioada octombrie 2008-august 2009 obligat-o pe minora în vârstă de 11 ani să îl masturbeze și să-i facă sex oral profitând de vârsta fragedă a acesteia și amenințând-o că dacă va spune cuiva îi va omorî familia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol, prev. de art. 197 alin. 1 și 3 teza I Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

Fapta aceluiași inculpat care, odată în perioada iunie 2009-septembrie 2009 aflându-se singur în locuință cu minorele (11 ani) și (12 ani) a obligat-o pe aceasta din urmă să îl masturbeze alternativ cu minora profitând de imposibilitatea minorei de a-și exprima voința dat fiind vârsta fragedă a acesteia și amenințând-o cu aceea că o va atât pe ea cât și pe membrii familiei sale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol, prev. de art. 197 al. 1 și 3 teza I, Cod penal, cu înlăturarea dispozițiilor art. 41 alin. 2 Cod penal.

Instanța de fond, contrar formei continuate reținute în rechizitoriu a reținut ca fiind dovedit doar un singur act material al infracțiunii de viol. S-a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile art. 334 Cod procedură penală, întrucât instanța nu a dat faptei o altă încadrare juridică, ci doar ca urmare a analizei fondului cauzei s-a ajuns la concluzia existenței unui singur act material, situație în care de altfel îi profită inculpatului.

Vinovăția inculpatului a fost dovedită prin declarația inculpatului (fila 32,34 ) și care se coroborează cu declarațiile părților vătămate și ale martorilor și.

La individualizarea pedepsei pe care instanța de fond a aplicat-o inculpatului, au fost avute în vedere criteriile prev. de art. 72 Cod penal, respectiv gradul de pericol social extrem de ridicat al faptelor săvârșite, modalitatea și împrejurările săvârșirii faptelor, respectiv profitând de vârsta fragedă a minorelor, de lipsa de la locuință a altor persoane adulte care ar fi putut preveni acțiunile inculpatului, lipsa antecedentelor penale ale inculpatului și atitudinea sa oscilantă în cursul procesului în vederea îngreunării aflării adevărului.

Instanța de fond a constatat că prin faptele inculpatului, părțile vătămate au fost prejudiciate din punct de vedere moral și existând posibilitatea ca pe viitor dezvoltarea psihică și emoțională a acestora să aibă de suferit.

Astfel, având în vedere obligațiile ce-i revin instanței în conformitate cu dispozițiile art. 17 Cod procedură penală, în baza art. 346 Cod procedură penală, raportat la art. 998-999 Cod civil l-a obligat pe inculpat să plătească părților vătămate - prin reprezentant legal, și prin reprezentant legal, câte 5000 lei cu titlu de daune morale.

Împotriva sentinței penale nr. 339 din 17.12.2009 pronunțată de Tribunalul Arad au declarat apel inculpatul și Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad.

Apelul declarat de inculpat nu a fost motivat în scris.

În motivarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad se solicită admiterea acestuia, desființarea sentinței penale întrucât hotărârea pronunțată este netemeinică în ce privește cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, cu un an mai mare decât minimul special prevăzut de lege, nejustificat de redus în raport cu natura faptelor, gravitatea și modul lor de săvârșire, precum și cu perseverența acestuia pe drumul infracțional. Se mai arată că sentința primei instanțe este și nelegală, sub aspectul exceptării dreptului de a alege de la interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit. a Cod penal, atât în baza art. 65 alin. 2 Cod penal, ca pedeapsă complementară, cât și pe durata și în condițiile art. 71 Cod penal, ca pedeapsă accesorie.

Se arată în motivare că, circumstanțele reale în care inculpatul a comis infracțiunile - prin acte consumate repetate, facilitate de actele simultane de constrângere morală, asupra unor minore în vârstă de 11 și respectiv 12 ani, incapabile la acea dată să realizeze ceea ce semnifică, biologic și moral, un act sexual pentru a fi putut să ia o hotărâre în deplină cunoștință și pentru a opune o rezistență suficientă - constituie împrejurări de natură să convingă instanța de potențialul lui criminogen și de gravitatea faptelor pentru care legiuitorul a instituit un regim sancționator deosebit de sever (închisoare de 10 la 25 ani).

În asemenea cazuri, în care fapta se comite împotriva unei minore de până la 14 ani, în literatura de specialitate s-a arătat că "infractorul se caracterizează prin violență, brutalitate care se datorează unor impulsuri oarbe, unei lipse de afectivitate și lipsei de milă față de minoră și, mai ales, unei lipse de frâne sexuale, de stăpânire de sine și de voință".

Totodată, inculpatul nu s-a limitat la un singur act infracțional ci, creându-și condiții favorabile, a repetat actele sexuale asupra minorei, în executarea aceleiași rezoluții ilicite, comiterea infracțiunii în formă continuată, demonstrând perseverența lui infracțională.

Mai mult decât atât, inculpatul și-a extins sfera actelor infracționale și asupra minorei, pe care a determinat-o, prin amenințări și profitând de incapacitatea ei de a-și exprima acordul de voință, să-l satisfacă sexual, prin manevre manuale, pluralitatea de subiecți pasivi - cele două victime minore - atrăgând existența concursului real de infracțiuni, stare de agravare ce impunea o sporire semnificativă a pedepsei în raport de limita inferioară, cea de 10 ani, în condițiile în care o atare majorare era permisă și de incidența art. 41 alin. 2 Cod penal.

Mai este criticată hotărârea sub aspectul neaplicării pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a Cod penal, raportat la natura infracțiunii comise de inculpat.

La termenul de judecată din 28.01.2010, instanța de apel a procedat la audierea inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată în scris și atașată în filă separată la dosar, în cuprinsul depoziției inculpatul arătând că nu mai are de propus alte probe în apărarea sa.

Analizând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate din prisma motivelor de apel precum și din oficiu conform art. 371 al. 2. pr. pen. instanța de apel apreciază că hotărârea penală atacată este legală și temeinică, în deplină concordanță cu ansamblul probator administrat.

Starea de fapt reținută de prima instanță este corectă fiind rezultatul evaluării probelor administrate și din care reiese că inculpatul a locuit din cursul anului 2007 într-o garsonieră împreună cu numita -concubina sa, - sora concubinei și cu fetițele acesteia din urmă, respectiv (11 ani) și. În același bloc locuiește și minora (12 ani) care este prietena părții vătămate.

Inculpatul a locuit în apartament împreună cu concubina sa, sora acesteia și cei doi copii minori ai acesteia și într-un apartament compus din o cameră, baie și bucătărie.

Inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, dar vinovăția acestuia rezultă din atitudinea acestuia care, cu ocazia primei audieri a recunoscut săvârșirea faptei în privința ambelor minore, declarație nuanțată ulterior și recunoscută fapta doar cu privire la minora. De altfel, așa cum rezultă din declarația inculpatului dată cu ocazia audierii sale de către judecătorul investit cu soluționarea propunerii de arestare preventivă, acesta a recunoscut comiterea faptelor, fiind greu de crezut că a avut această conduită procesuală fiindu-i teamă de organele de urmărire penală, depoziția fiind făcută în ședința de judecată în fața unui magistrat care îi inspira cerințele de obiectivitate și imparțialitate. Nu este dovedită afirmația inculpatului în sensul că depoziția sa din cursul urmăririi penale i-a fost dictată de organele de poliție, câtă vreme această declarație a fost dată de inculpat în prezența apărătorului din oficiu care ar fi reacționat într-o asemenea situație. Împrejurarea că inculpatul era atașat de minora rezultă în mod clar din comportamentul acestuia față de minoră cu care obișnuia să poarte conversații îndelungi, a față de copilă fiind mărturisită martorilor și.

În depoziția dată în fața primei instanțe-fila 43 dosar fond -, partea vătămată descrie cu lux de amănunte atitudinea ilicită a inculpatului care, în repetate rânduri și în decursul a aproape doi ani, îi făcea avansuri sexuale minorei, solicitându-i să îl masturbeze, chiar să practice sex oral, apropiindu-și organul sexual de mai multe ori de organul genital al părții vătămate și obligând-o să se uite la firme porno. Partea vătămată arată că asemenea comportamente se petreceau câte odată și în prezența surorii părții vătămate, în vârstă de 3 ani și a prietenei părții vătămate, cealaltă parte vătămată căreia inculpatul îi făcuse avansuri sexuale. Partea vătămată -fila 44 dosar fond- a declarat că inculpatul i-a solicita să îl masturbeze, luându-i mâna și punându-i-o pe organul său sexual, amenințându-le pe cele două părți vătămate că dacă vor spune ceva, le va omorî.

Martorul -fila 46 dosar fond - declară în fața instanței de judecată că inculpatul i-a povestit că a sărutat-o pe partea vătămată, în vârstă de 11 ani, căreia i-a băgat organul genital în gură și de care se frecase anterior de aceasta, inculpatul solicitându-i martorului să rămână în casă să aibă grijă de sora părții vătămate în timp ce el merge la uscătorie să facă cu partea vătămată.

Este evident că actele cu caracter obscen mai sus descrise au fost comise asupra celor două părți vătămate profitând de neputința acestora de a reacționa ca urmare a vârstelor fragede ale minorelor, lipsind consimțământul părților vătămate care nu au avut reprezentarea completă a caracterului acțiunilor efectuate. Încadrarea juridică dată faptelor comise de inculpat este corectă, acesta comițând două infracțiuni de viol în forma continuată față de cele două părți vătămate în varianta reglementată de art.197 al.1 și 3 teza I penal cu aplicarea art.41 al.2 penal.

În conformitate cu dispozițiile art.72 pen. la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama de dispozițiile părții generale a codului penal, de limitele speciale de pedeapsă, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte și durata sancțiunii și natura sa pe de altă parte.

Criteriile generale de individualizare a pedepselor sunt expres prevăzute de legiuitor în dispozițiile art.72 pen. și orice abatere de la judicioasa lor utilizare în procesul de stabilire și aplicare a pedepsei presupune analizarea obiectivă a probelor de la dosar care duc la aplicarea acestora.

Raportat la criteriile generale anterior expuse, pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare aplicată inculpatului este în măsură să satisfacă exigențele prevăzute de art.52 penal fiind în măsură să realizeze reeducarea inculpatului și prevenirea comiterii de noi fapte antisociale.

În ce privește pedeapsa accesorie precum și cea complementară aplicate inculpatului, instanța constată că prin hotărârea pronunțată în cauza Hirst contra Marii Britanii/06.10.2005, Curtea Europeană a drepturilor Omului a decis că interzicerea generală și nediferențiată a dreptului de vot al deținuților, dacă este aplicabilă de drept tuturor deținuților condamnați ce se află în executarea pedepsei, indiferent de durata pedepsei principale și independent de natura sau gravitatea infracțiunii pe care au comis-o și de situația lor personală, este incompatibilă cu articolul 3 din protocolul 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

Obligativitatea aplicării cauzei menționate de către autoritatea judecătorească română rezidă din aceea că prin Legea nr. 30/1994 a fost ratificată Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și, în plus, prin art. 20 alin. (2) din Constituție se prevede că dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

În același sens, se rețin și dispozițiile deciziei nr. LXXIV/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, care a statuat că dispozițiile art. 71.Cod Penal referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I - c nu Cod Penal se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3.Cod Penal Prin urmare, instanța de apel apreciază că în raport cu infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, natura acesteia și ceea ce denotă ea despre personalitatea inculpatului, se impune a se interzice numai exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a - de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și lit. b ca Cod Penal pedepse accesorii și complementare.

Pentru motivele anterior apelurile declarate de inculpat și Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse, pentru considerentele prezentate anterior.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b respinge C.P.P. ca nefondate apelurile declarate de inculpatul și Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva sentinței penale nr. 339 din 17.12.2009, pronunțată de Tribunalul Arad.

În temeiul art. 350.C.P.P. menține starea de arest a inculpatului iar în temeiul art. 381.C.P.P. rap. la art. 88.Cod Penal deduce în continuare starea de arest a inculpatului din 17.12.2009 la zi.

În temeiul art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs, iar în temeiul art. 192 alin. 3.C.P.P. celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 200 lei către Baroul Timiș, onorariu avocat oficiu.

Cu recurs în 10 zile de la pronunțare cu partea vătămată și reprezentantul legal și de la comunicare cu restul părților.

Pronunțată în ședința publică din 28.01.2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - - - -

GREFIER,

- -

Red. /09.02.2010

Tehnored./3 ex./09.02.2010

Prima instanță:

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

COPIA DECIZIEI PENALE NR.12/

Ședința nepublică din 28 ianuarie 2010

CURTEA,

Pentru motivele care vor fi avute în vedere la redactarea acestei hotărâri,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 200 lei către Baroul Timiș, onorariu avocat oficiu.

Cu recurs în 10 zile de la pronunțare cu partea vătămată și reprezentantul legal și de la comunicare cu restul părților.

Pronunțată în ședința publică din 28.01.2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

ss. indescifrabil ss. indescifrabil

Pentru conformitate cu originalul,

GREFIER,

- -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 12/

Ședința nepublică din 28 ianuarie 2010

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 200 lei către Baroul Timiș, onorariu avocat oficiu.

Cu recurs în 10 zile de la pronunțare cu partea vătămată și reprezentantul legal și de la comunicare cu restul părților.

Pronunțată în ședința publică din 28.01.2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - - - -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR- 29 ianuarie 2010

CĂTRE,

PENITENCIARUL ARAD

- COMPARTIMENTUL EVIDENȚĂ -

Vă facem cunoscut că prin decizia penală nr. 12/A din 28.01.2010, pronunțată în dosarul nr. de mai sus, Curtea de APEL TIMIȘOARAa hotărât următoarele:

"În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b respinge C.P.P. ca nefondate apelurile declarate de inculpatul și Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva sentinței penale nr. 339 din 17.12.2009, pronunțată de Tribunalul Arad.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 200 lei către Baroul Timiș, onorariu avocat oficiu.

Cu recurs în 10 zile de la pronunțare cu partea vătămată și reprezentantul legal și de la comunicare cu restul părților.

Pronunțată în ședința publică din 28.01.2010."

Urmează ca dvs. să luați măsurile care se impun conform celor dispuse prin decizia penală mai sus arătată.

PREȘEDINTE SECȚIE, GREFIER,

- -

Președinte:Anca Nacu
Judecători:Anca Nacu, Codrina Iosana Martin

#Judecator Anca Nacu

Violul (art.197 cod penal). Decizia 12/2010. Curtea de Apel Timisoara

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Violul (art.197 cod penal). Decizia 12/2010. Curtea de Apel Timisoara