Violul (art.197 cod penal). Decizia 21/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.21
Ședința publică din 10 februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Dumitru Pocovnicu
JUDECĂTOR 2: Valerica Niculina Grosu
GREFIER: ---
**********
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂUa fost reprezentat legal de - procuror.
Pe rol judecarea apelului declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.229/P/22.12.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod proc.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelantul - inculpat, în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Inculpatul arată că își menține apelul declarat.
Curtea procedează la verificarea identității apelantului - inculpat și îi aduce la cunoștință acestuia că are dreptul de a nu da declarații la instanța de control judiciar, tot ceea ce declară putând fi folosit și împotriva sa iar dacă înțelege să dea declarații este obligat să declare tot ce știe. De asemenea, îi aduce la cunoștință faptul că are dreptul să-și angajeze apărător.
Apelantul - inculpat arată că înțelege să se prevaleze de dreptul la tăcere în fața instanței de apel și este de acord să fie asistat de apărător desemnat din oficiu.
Nemaifiind alte cereri prealabile, Curtea constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul pe dezbateri.
Apărătorul apelantului - inculpat, avocat, solicită admiterea apelului, reținerea cauzei spre rejudecare și să se dea eficiență circumstanțelor atenuante și personale. Arată că inculpatul a recunoscut fapta, care a fost săvârșită în formă continuată, pe fondul consumului de alcool, în baza unei educații precare, cu culpa și a părinților. Solicită să se dea eficiență mai mare acestor circumstanțe și să se aplice dispozițiile art.76 Cod penal, aplicându-se o pedeapsă orientată sub minim.
Reprezentantul Ministerului Public, în baza art.379 pct.1 lit.b CPP, pune concluzii de respingere a apelului ca nefondat, sentința atacată fiind una legală și temeinică. Având în vedere natura infracțiunilor, forma continuată, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, cuantumul pedepsei aplicate de instanța de fond, nu se impune admiterea apelului. Pune concluzii de menținere a stării de arest, dat fiind că temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri nu au încetat, arestarea se impune față de modul de săvârșire a faptei, pericolul social și pedeapsa aplicată de instanța de fond.
Apărătorul apelantului - inculpat, cu privire la starea de arest preventiv, lasă soluția la aprecierea instanței. Solicită plata onorariului pentru apărător din oficiu.
Având ultimul cuvânt, apelantul - inculpat arată că nu are nimic de adăugat.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând-
Asupra apelului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.229 din 22.12.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, s-a dispus condamnarea inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin.1, art. 197 alin.2 lit.b/1 Cod penal și art. 197 alin.3 teza I Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal și art. 37 lit.a și b Cod penal, la pedeapsa de 10 ( zece) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza II, lit.b,d,e Cod penal pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
A fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de incest prevăzută de art. 203 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 și art. 37 lit.a și b Cod penal.
În temeiul art. 33 lit.b și 34 lit.b Cod penal, inculpatul execută pedeapsa cea mai grea de 10 (zece) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza II, lit.b,d,e Cod penal pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 61 Cod penal, a fost menținută liberarea condiționată a restului de pedeapsă rămas neexecutat de 1050 zile, din pedeapsa totală de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 131/2003 a Judecătoriei Târgu Neamț.
S-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza II, lit.b,d,e Cod penal, în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 alin.2 Cod penal.
În temeiul art. 350 alin.1 Cod penal a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive a inculpatului, începând cu data de 04.06.2008 și până la data de 22.12.2008.
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a avut în vedere următoarele:
Partea vătămată locuia împreună cu părinții săi într-un imobil din comuna, județul
În luna martie 2007 inculpatul aflându-se în executarea unei pedepse privative de libertate a fost liberat condiționat și a revenit la domiciliul părinților.
Aceștia din urmă au hotărât ca partea vătămată să doarmă cu inculpatul într-o încăpere separată.
În aceste împrejurări inculpatul a luat hotărârea de a avea raporturi sexuale cu partea vătămată, respectiv, sora sa,. În acest scop, în special seara, când se reîntorcea de la lucru, fiind și sub influența băuturilor alcoolice, inculpatul a încercat să o " convingă" pe aceasta să accepte raporturi sexuale. În acest sens i-a promis părții vătămate că-i va aduce produse alimentare, dulciuri, obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte, cât și faptul că nu va afla nimeni despre aceste relații.
Practic, inculpatul, la inițierea acestui demers, a avut în vedere și lipsa de experiență a părții vătămate, faptul că aceasta prezenta unele tulburări psihice, inclusiv o retardare mintală ușoară ( 59), cât și o instrucție școlară precară.
folosite de inculpat, cât și această conjunctură favorabilă referitoare la persoana părții vătămate, i-au permis acestuia să aibă, până în primăvara anului 2008, în mod repetat raporturi sexuale cu, cu acceptul acesteia.
Așa cum rezultă și din declarația părții vătămate, de fiecare dată, inculpatul o avertiza că nu trebuie să afle nicio persoană, dar în primul rând părinții despre această relație dintre ei.
În cursul lunii martie 2008, - fratele inculpatului și al părții vătămate, a fost liberat condiționat și s-a reîntors la domiciliul părinților săi. Având intenția de a locui cu inculpatul - așa cum se întâmplase în perioada anterioară, acesta i-a spus că el va dormi în continuare ( în același pat) cu sora lui, neavând loc și pentru el. De aceea, a mers la unchi al său, din aceeași localitate.
În zilele următoare, revenind la locuința părinților în jurul orei 23,00, i-a surprins pe inculpat și pe partea vătămată în camera în care locuiau, fiind dezbrăcați și având raporturi sexuale. Totodată, în perioada următoare i-a văzut cum aceștia se sărutau într-o altă încăpere a locuinței.
Despre aceste aspecte, a relatat mamei sale, care i-a sugerat, în același timp, s-o prezinte pe sora sa la un control de specialitate.
Același aspect i l-a recomandat mamei părții vătămate și o vecină - martora, care aflase, în luna aprilie 2008, de la partea vătămată, că aceasta avusese raporturi sexuale cu fratele ei, inculpatul, existând posibilitatea ca aceasta să fie gravidă.
De altfel, pe parcursul cercetărilor penale s-a stabilit și faptul că, în această perioadă, inculpatul s-a interesat în mod permanent în legătură cu modul în care se poate efectua un avort pentru o tânără de 15 ani, care a rămas însărcinată în urma raporturilor sexuale cu acesta ( a se vedea declarația martorilor și -).
De asemenea, acesta era foarte agitat și, la un moment dat, i-a relatat concubinei sale, din comuna, județul N, cauza acestei stări, explicându-i că a întreținut raporturi sexuale cu sora lui și că este căutat de organele de poliție.
În aceste împrejurări, au fost sesizate și organele de poliție, iar din acest moment inculpatul a părăsit domiciliul părinților, circa două săptămâni, fiind găsit, la începutul lunii iunie 2008, când a fost reținut.
Din adeverința medicală nr. 2155 /13.05.2008 a Spitalului orășenesc Târgu N, rezultă că partea vătămată este gravidă, sarcina având 19 săptămâni în evoluție.
Din concluziile raportului de constatare medico-legală nr. 771/13.05.2008, al Serviciului de medicină Legală P N, rezultă că minora prezenta o deflorare mai veche de 14 zile, fără să se poată preciza data producerii. pe suprafața externă a corpului nu s-au constat leziuni de violență.
Faptele inculpatului au fost pe deplin dovedite prin declarațiile martorilor audiați în cauză și prin constatările medico -legale efectuate și întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de viol prevăzută de art. 197 alin.1, art. 197 alin.2 lit.b/1, art. 197 alin.3 teza I Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal și incest prevăzută de art. 203 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal.
Având în vedere toate condamnările înscrise în certificatul de cazier judiciar al inculpatului, acestea atrag atât starea de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit.a Cod penal, cât și starea de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit.b Cod penal.
Întrucât acțiunile întreprinse de inculpat întrunesc elementele constitutive ale celor două infracțiuni de viol și respectiv de incest, în cauză sunt aplicabile regulile concursului ideal de infracțiuni prevăzut de art. 33 lit.b și 34 lit.b Cod penal.
La individualizarea pedepselor, instanța a avut în vedere gravitatea faptelor comise, vârsta părții vătămate, relația de rudenie dintre aceasta și inculpat, faptul că urmare a agresiunii sexuale exercitate asupra acesteia, a dat naștere unui copil, dar și antecedentele penale ale inculpatului.
Din fișa de cazier judiciar rezultă că a suferit multiple condamnări pentru infracțiuni îndreptate împotriva patrimoniului de stat sau privat, iar la data de 19.03.2007 a fost liberat condiționat cu un rest de 1050 zile închisoare aplicată prin sentința penală nr. 131/2003 a Judecătoriei Târgu Neamț.
Împotriva sentinței penale mai sus menționate a declarat în termen legal apel inculpatul, care prin apărătorul desemnat din oficiu a criticat sentința pentru netemeinicie, respectiv cuantumul pedepsei, care este prea mare față de gravitatea faptelor.
Analizând sentința penală apelată sub aspectul motivului de apel invocat dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, în temeiul art.371 Cod procedură penală, Curtea de Apel reține următoarele:
Instanța de fond a stabilit corect situația de fapt și de drept în baza probatoriului eficient administrat pe parcursul procesului penal, astfel că faptele inculpatului de a avea în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, raporturi sexuale cu partea vătămată - sora sa, având vârsta de 15 ani, aceasta aflată în imposibilitatea de a-și exprima voința, întrunește atât sub aspect obiectiv, cât și subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunilor de viol în formă agravantă și incest, în formă continuată - prev. și ped. de art.197 al.1, art.197 al.2 lit.1și art.197 al.3 teza I Cod penal, cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal și art.203 Cod penal, cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal.
În ceea ce privește individualizarea pedepselor, instanța de fond a avut în vedere gravitatea faptelor, vârsta părții vătămate, relația de rudenie dintre aceasta și inculpat, faptul că urmare a agresiunii exercitate asupra acestora a dat naștere unui copil, antecedența penală a inculpatului, fiind respectate așadar criteriile generale de individualizare impuse de textul legal al art.72 Cod penal.
Pedepsele aplicate inculpatului au fost adecvate nu numai în raport cu faptele săvârșite - care rămân totuși în centrul procesului de individualizare - dar și cu periculozitatea inculpatului, gradul său de moralitate și șansa de reeducare pe care el o prezintă.
În cauză nu se pot reține circumstanțele atenuante enumerate la art.74 Cod penal, întrucât există alte date, stări, situații ce le anulează valoarea atenuantă, precum starea de recidivă postcondamnatorie, gravitatea faptelor, urmarea produsă și alte aspecte raportate la faptele comise, care nu pot determina stabilirea pedepselor sub minimul special și nici măcar apropriat de acest minim.
Față de cele mai sus reținute, instanța de apel constată că pedepsele aplicate inculpatului au fost judicios apreciate, neimpunând redozarea acestora.
În temeiul art.379 pct.1 lit.c CPP, Curtea de Apel va respinge apelul formulat de inculpatul, potrivit dispozitivului prezentei.
În temeiul art.383 al.11rap. la art.350 CPP va menține starea de arest a inculpatului și în temeiul art.383 al.2 CPP, va deduce în continuare durata arestării preventive până la zi.
Văzând și dispozițiile art.189 și 192 al.2 CPP,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
In temeiul art. 379 pct. 1 lit b pr.pen respinge ca nefondat apelul formulat de inculpat, impotriva sentinței penale nr.229/P din 22.12.2008, pronunțata de Tribunalul Neamț, in dosar nr-.
In temeiul art.383 al.l/l, raportat la art. 350.pr.pen. menține starea de arest a inculpatului si in temeiul art. 383 al.2 pr.pen. deduce in continuare durata arestării preventive de la 22.12.2008 pana la zi.
Dispune plata sumei a cate 200 lei din fondurile speciale ale eprezentând onorariu pentru fiecare avocat oficiu.
In temeiul art. 192 al. 2.pr.pen, obliga apelantul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat in care s-a inclus si onorariu avocat oficiu.
Cu drept de recurs in termen de 10 zile de la pronunțare pentru inculpat si de la comunicare pentru celelalte parti.
Pronunțata in ședința publica azi, 10.02.2009, in prezenta inculpatului arestat.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- - -
Red.sent.pen.
Red.
Tehnored.
Ex.2
25.02.2009
Președinte:Dumitru PocovnicuJudecători:Dumitru Pocovnicu, Valerica Niculina Grosu