Violul (art.197 cod penal). Decizia 23/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie
DOSAR NR- DECIZIE PENALĂ NR.23/A-MF
Ședința publică din 05 martie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Corina Voicu
JUDECĂTOR 2: Elena Minodora Rusu
Grefier: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin:
Procuror:
S-au luat în examinare apelurile penale declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și de inculpatul, domiciliat în comuna Livezi, sat de, județul V, cu în comuna, sat -, județul V, împotriva sentinței penale nr.116/F din 03.09.2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat din oficiu, pentru apelantul inculpat, în baza împuternicirii avocațiale nr.3869/03.11.2009, emisă de Baroul Argeș și intimata parte civilă -, în prezența reprezentantului legal, asistată de avocat din oficiu, în baza împuternicirii avocațiale nr.474/2009, emisă de Baroul Argeș.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că au sosit la dosar relații de la V - Serviciul de Investigații Criminale, în sensul că inculpatul a părăsit domiciliul în noiembrie 2008, dar nu se cunoaște locul unde se află în prezent și de la Biroul Național Interpol, în sensul că inculpatul nu a fost localizat sau arestat pe teritoriul vreunui stat.
Apărătorii părților și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, apreciază că procedura este legal îndeplinită cu apelantul inculpat.
Intimata parte civilă arată că este de acord ca apelul să fie judecat astăzi.
Curtea constată că în cauză s-au făcut suficiente demersuri pentru a-l aduce pe inculpat la judecată în fața instanței de apel, astfel că, nemfiind alte cereri de formulat, acordă cuvântul în dezbateri asupra apelurilor formulate.
Reprezentantul parchetului susține motivele invocate în scris, care se încadrează în dispozițiile art.361 și urm. Cod procedură penală și apreciază că pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată inculpatului pentru comiterea infracțiunii de tentativă de viol este prea blândă în raport de pericolul social al faptei și de starea de recidivă a inculpatului, la acare se adaugă faptul că acesta s-a sustras de la urmărirea penală și de la judecată.
Un al doilea motiv de apel vizează faptul că instanța de fond în mod greșit nu a interzis inculpatului dreptul de a alege, prevăzut de art.64 lit.a Cod procedură penală, apreciind că se impune aplicarea acestor dispoziții.
Solicită admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș pentru aceste motive.
Avocat, pentru apelantul inculpat, critică sentința penală atacată pentru cuantumul prea mare al pedepsei aplicate acestuia, în raport de criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute în art.72 Cod penal.
Apreciază că nu se poate reține că inculpatul s-a sustras de la judecată, întrucât el este plecat în străinătate pentru a lucra să-și susțină financiar familia.
Solicită admiterea apelului declarat de inculpat, urmând a se ține seama și de declarația acestuia, din care rezultă că partea civilă a acceptat să aibă relații intime cu el.
Cu privire la apelul declarat de parchet, pune concluzii de respingere a acestuia, ca nefondat, atât în ceea ce privește primul motiv, având în vedere apărările formulate, dar și în ceea ce privește cel de-al doilea motiv, în legătură cu care invocă decizia nr.623/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a statuat că în mod corect instanța a aplicat principiul porporționalității, dreptul de a alege putând fi interzis doar dacă persoana în cauză nu își dă seama de consecințele faptelor sale.
Avocat, având cuvântul în legătură cu apelul formulat de parchet, solicită admiterea lui, apreciind că ambele motive invocate sunt întemeiate.
În legătură cu apelul declarat de inculpat, solicită respingerea acestuia, întrucât pedeapsa aplicată este mult prea mică în raport de fapta comisă.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a apelului declarat de inculpat, ca nefondat, motivând că nu se poate reține faptul că partea civilă a acceptat să aibă relații intime cu acesta, cât timp el a încercat prin violență să întrețină raportul sexual. Mai precizează, așa cum a mai arătat, că inculpatul este recidivist, el persistând în comiterea de infracțiuni.
CURTEA
Asupra apelurilor penale:
Prin sentința penală nr.116/F din 03.09.2008, Tribunalul Vâlcea,
în baza art. 20 raportat la art. 197 alin. 3. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b pen. a condamnat la 6 ani închisoare pe inculpatul -, fiul lui și, născut la data de 30.07.1980 în orașul B județul V, domiciliat în comuna Livezi, sat de, județul V, CNP -, recidivist.
În baza art. 71. pen. raportat la art. 57. pen. pe durata executării pedepsei, în condițiile art. 57. pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a și b pen. cu excepția dreptului de a alege.
În baza art. 197 alin. 3. pen. raportat la art. 64 și urm. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b pen. cu excepția dreptului de a alege, pe o perioadă de 4 ani, pedeapsă complementară ce urmează a fi executată după executarea pedepsei principale a închisorii.
În baza art. 14 rap. la art. 17. pr. pen. cu aplicarea art. 998 Cod civ. a obligat inculpatul la 2000 lei cu titlu de daune materiale față de partea civilă minoră -, prin reprezentantul legal,.
A obligat inculpatul la 3000 lei cu titlu de daune morale față de partea civilă minoră -, prin reprezentant legal.
În baza art. 191 alin. 1. pr. pen. a obligat inculpatul la 500 lei cheltuieli judiciare față de stat, în care a fost inclus onorariul aparatorului din oficiu în sumă de 200 lei (pentru inculpat și partea vătămată minoră), sumă ce s-a suportat din fondul special al Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, în ziua de 12 aprilie 2007, partea vătămată se afla cu vitele la pe un câmp de pe raza comunei, județul V,unde domiciliază. Împreună cu aceasta se găseau și copiii, și -, în vârstă de 9 și respectiv, 7 ani.
La un moment dat a traversat câmpul respectiv inculpatul - -, care se îndrepta spre domiciliul său. Acesta a văzut-o pe partea vătămată și a intrat în vorbă cu aceasta sub pretextul că s-a rătăcit. Când victima a vrut să plece spre casă, învinuitul a devenit violent,prinzând-o cu mâna după gât și, trântind-o la pământ, a încercat să-i desfacă pantalonii cu care era îmbrăcată,în scopul vădit de a întreține un raport sexual cu aceasta.
Partea vătămată a început să țipe, zbătându-se, momente în care inculpatul i-a pus o mână peste gură și a amenințat- că dacă se va împotrivi o va omorî. Aceste amenințări le-a adresat și celor doi minori, aflați acolo, care au început să plângă și să strige după ajutor.
În încercarea de a-i da pantalonii în, inculpatul i-a rupt și, profitând de un moment prielnic, partea vătămată l-a mușcat de mâna cu care îi acoperea gura, reușind să-l lovească cu picioarele și să se ridice de la pământ. Partea vătămată a fugit împreună cu cei doi copii către casă, abandonând vitele pe câmp. A mers direct la tatăl vitreg, și i-a relatat cele întâmplate, acesta plecând în urmărirea agresorului, fără însă a-l mai putea găsi.
S-a notat ca fapta săvârșită de inculpat,asa cum a fost descrisa mai sus, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de viol, prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 197 alin. 3. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b pen. si, în baza acestui text de lege, Tribunalul l-a condamnat pe acest inculpat la pedeapsa închisorii.
La individualizarea pedepsei, Tribunalul a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72. pen. faptul că inculpatul a recunoscut parțial fapta, s-a sustras de la judecarea cauzei,dar si vârsta părții vătămate care a suferit un prejudiciu moral,precum si starea sa de recidivă postexecutorie.
Pe durata executării pedepsei, Tribunalul a interzis inculpatului drepturile accesorii prevăzute de art. 64 lit. a și b pen. cu excepția dreptului de a alege.
S-a reținut ca, inculpatul nu a săvârșit o infracțiune electorală pentru a i se interzice drepturile electorale, nu este alienat mintal sau pus sub interdicție pentru a pierde dreptul electoral de a alege, motiv pentru care Tribunalul nu a obstructionat exercitarea acestui drept.
În baza art. 197 alin. 3. pen. raportat la art. 64 și urm. pen.:
S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b pen. cu excepția dreptului de a alege, pe o perioadă de 4 ani.
Pe latură civilă, s-a notat ca partea vătămată, prin reprezentant legal, s-a constituit parte civilă cu 2000 lei despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea hainelor distruse de inculpat, precum și cheltuieli privind eliberarea certificatului medical și transportul efectuat și 3000 lei daune morale.
În faza urmăririi penale, la data prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul a fost de acord și cu despăgubirile ce au fost solicitate de partea vătămată.
Dat fiind faptul că declarația inculpatului este o manifestare unilaterală de voință irevocabilă, dată în cunoștință de cauză, Tribunalul a acordat valoare probatorie deplină.
Pe cale de consecință, Tribunalul, în temeiul art. 14 și 17. pr. pen. raportat la art. 998 civ. a obligat inculpatul la 2000 lei cu titlu de despăgubiri civile și 3000 lei daune morale,ca urmare a traumei pshice suferite de victima infractiunii.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel alături de inculpatul - - și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea.
În motivarea apelului său, parchetul a arătat că pedeapsa aplicată inculpatului este prea blândă în raport cu infracțiunea comisă,față de o victima minoră și ținând seama si de starea de recidivă a apelantului-inculpat,care anterior a fost condamnat pentru infractiuni de furt si talharie,ultima data la 5 ani si 6 luni pentru infr. prev. de art.211 al.2 pen. prin sp.nr.12-17.01.2001 a Tribunalului Vâlcea, fiind eliberat la data de 08.09.2004 cu un rest de pedeapsa de 703 zile.
De asemenea, s-a arătat că în mod greșit instanța de fond a exceptat de la aplicare interzicerea dreptului accesoriu prevăzut de art.64 lit.a teza I Cod procedură penală - dreptul de a alege - procedând în același mod și cu pedepsele complementare, făcându-se trimitere la Decizia nr.623/02.02.2007 a ICCJ.
Inculpatul a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special prevazut de lege.
Examinand apelurile declarate, prin prisma actelor si lucrarilor dosarului si a motivelor invocate,conform art.371al.2 din Codul d e procedura penala,curtea.constata.urmatoarele: Situatia de fapt retinuta de prima instanta este corecta si atesta in mod cert ca inculpatul a intentionat sa aiba un raport sexual, prin constrangere,cu victima minora, -. Din materialul probator administrat in cauza rezulta fara dubiu vinovatia apelantului inculpat in incercarea sa de a avea relatii intime cu victima,folosindu-se de violente si amenintari, imobilizand-o pe minora,trantind-o la pamant si,in final, rupandu-i pantalonii in scopul consumarii actului sexual. partii vatamate a determinat-o pe aceasta sa se lupte cu agresorul reusind sa se salveze prin fuga,dupa ce l-a muscat puternic de mana.
În ceea ce privește individualizarea pedepsei stabilite este de reținut că inculpatul - recidivist și lipsit de orice respect privind valorile umane, nesincer și, în încercarea de a scăpa de răspundere, a părăsit țara, deși știa de existența procesului său pe rol, așa cum rezultă din procesele verbale încheiate de polițiști și apărările făcute în cauză ( filele 66,94,101) - a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani închisoare, mult prea mică în raport de împrejurările comiterii faptei - tentativă la infracțiunea de viol comisă asupra unei victime minore în vârstă de 12 ani.
La o analiză atentă a actelor din dosar rezultă că apelantul-inculpat a revenit în țară cu prilejul sărbătorilor de iarnă, fapt confirmat chiar de mama sa ( declarația de la fila 101), dar a refuzat orice cooperare cu organele judiciare prin neprezentare la termenele de judecata fixate.
Pe de altă parte și mai presus de toate aceste considerente, trebuie subliniată necesitatea unei prevenții în legătură cu acest inculpat impusă de anumiți factori cum ar fi natura și gravitatea faptei comise, dar și numărul crescut al infracțiunilor de acest gen cu un grad sporit de pericol concret pentru ordinea publică, care dacă nu este avută în vedere la momentul oportun, poate conduce la comiterea de noi infracțiuni de catre inculpat în țară și străinătate.
Drept urmare, aceasta este rațiunea pentru care s-a dispus, în procedură secretă, emiterea mandatului european de arestare, odată ce curtea a sesizat sustragerea inculpatului de la judecată și, implicit de la executarea mandatului intern de arestare preventivă, fapt confirmat si de adresa nr.66735 din 27.02.2009(fiind plecat in Italia si in )
Deosebit, curtea observă că circumstanțele de timp, de loc și modul de acțiune ce particularizează o astfel de faptă evidențiază periculozitate deosebită a făptuitorului, persoană care, așa cum rezultă din cazierul său judiciar, nu se află la primul conflict cu legea penală, fiind liberat dintr-o pedeapsă de 5 ani și 6 luni aplicată de Tribunalul Vâlcea, prin sentința penală nr.12/17.01.2001 din care mai avea de executat 703 zile.
Pentru toate cele reținute mai sus, constatand că operațiunea de individualizare judiciară a pedepsei reprezintă mecanismul pus de legiuitor la dispoziția exclusivă a instanței de judecată, prin care aceasta adaptează sancțiunea penală faptei concrete comise de inculpat, curtea va majora pedeapsa aplicată acestuia la 10 ani închisoare.
Având în vedere: faptul că inculpatul s-a sustras anchetei penale, atitudinea oscilantă în declarațiile date în timpul urmăririi penale, dar și faptul că victima infracțiunii era minoră, modalitatea de executare a pedepsei închisorii prin privare de libertate, în condițiile art.57 din Codul penal, va fi menținută.
Critica procurorului privind omisiunea primei instanțe de a se pronunța asupra interzicerii drepturilor electorale ale inculpatului pe perioada detenției nu este justificată pentru argumente ce țin de respectarea principiului proporționalității măsurii de limitare a acestor drepturi fundamentale fata de circumstantele cauzei.
În raport de natura infracțiunii se impune în mod rezonabil concluzia că inculpatul este în măsură să aprecieze asupra modului cum este guvernată țara și să-și exprime opinia electorală.
A considera altfel, înseamnă ca instanța să dea dovadă de un formalism excesiv de rigid în aplicarea acestei interdicții, ceea ce contravine atât jurisprudenței CEDO, cât și Deciziei nr.74 din 5 noiembrie 2007 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în aplicarea unui recurs în interesul legii.
, în temeiul art 379 pct.2 lit.a proc. pen., se va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și desființată în parte sentința, în sensul că se va majora pedeapsa închisorii aplicate de la 6 ani la 10 ani și, în temeiul art.379 pct.1 lit. b proc.pen. tocmai in considerarea argumentelor expuse mai sus, se va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpat.
În baza art.192 al. 2 Cod procedură penală, va fi obligat apelantul-inculpat la 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte 200 lei reprezentând onorariile apărătorilor din oficiu desemnați pentru asigurarea apărării inculpatului și părții vătămate -, ce se avansează din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D CIDE
Admite apelul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VÂLCEA, împotriva sentinței penale nr.116/F din 03 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.
Desființează în parte sentința atacată, în sensul că majorează pedeapsa principală aplicată inculpatului OG, de la 6 ani închisoare la 10 ani închisoare.
Menține măsura arestării preventive dispusă în lipsa inculpatului, în baza mandatului de arestare preventivă nr-, emis de Curtea de APEL PITEȘTI la 04.12.2008.
Menține în rest dispozițiile sentinței. Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul - OG, împotriva aceleiași sentințe. Obligă pe apelantul inculpat la 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte 200 lei reprezentând onorariile apărătorilor din oficiu desemnați pentru asigurarea apărării inculpatului și părții vătămate -, ce se avansează din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Cu drept de recurs.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 05 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.:
Tehn.
4 ex.
Jud.fond:.
11.03.2009.
Președinte:Corina VoicuJudecători:Corina Voicu, Elena Minodora Rusu