Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 184/2015. Tribunalul ALBA

Sentința nr. 184/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 21-09-2015 în dosarul nr. 3060/107/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 184/2015

Ședința publică de la 21 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE T. M. Ț.

Grefier N. C. PORUȚ

P. de pe lângă Tribunalul Aba este reprezentat de procuror

A. B.

Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe contestatorul F. G., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP).

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă condamnatul contestator, asistat de avocat S. S., apărător desemnat din oficiu, cu delegație pentru asistența judiciară obligatorie depusă la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

La interpelarea instanței, contestatorul precizează că a formulat prezenta contestație la executare întrucât este dorește aplicarea legii penale mai favorabile cu consecința reducerii pedepsei aplicate. Depune memoriu însoțit de înscrisuri (declarația fratelui său și o copie a referatului de anchetă socială întocmit la domiciliul familiei) care atestă existența unor argumente de natură socială în susținerea cererii.

Nefiind formulate cereri, instanța acordă cuvântul asupra contestației formulate.

Apărătorul condamnatului solicită admiterea cererii formulate în sensul celor menționate și precizate de condamnat și, urmare aplicării dispozițiilor noului cod penal ca lege penală mai favorabilă, reducerea pedepsei aplicate, având în vedere că limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea de viol sunt cuprinse între 5 și 10 ani. Solicită a fi avute în vedere și înscrisurile depuse de contestator și argumentarea acestuia referitoare la existența unui retard mintal în justificarea cererii.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației formulată de condamnatul F. G. cu argumentarea că aceste solicitări au făcut obiectul unor cauze penale analizate anterior de instanțe, iar pedeapsa aplicată acestuia pentru infracțiunile de viol și corupție sexuală se încadrează în limitele prevăzute de lege, neexistând niciun motiv dintre cele prevăzute de art. 598 Cod procedură penală care să justifice prezenta cerere.

Condamnatul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației, întrucât nu are antecedente penale.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei penale de față,

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Tribunalului sub dosar nr._, contestatorul F. G. I. a solicitat instanței reducerea pedepsei de 10 ani închisoare aplicate prin sentința penală nr. 199/2012 a Tribunalului A., pentru săvârșirea infracțiunii de viol.

În susținerea contestației formulate, condamnatul a arătat, în esență, că solicită aplicarea legii penale mai favorabile cu consecința reducerii pedepsei aplicate, apreciind că este prea mare în raport de limitele prevăzute în noul Cod penal.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Contestatorul execută pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 199/2012 a Tribunalului Hunedoara, rămasă definitivă la 08.01.2012 prin nerecurarea deciziei penale nr. 41/A/2012 a Curții de Apel A. I..

Potrivit dispozițiilor alin. 1 al art. 598 Cod procedură penală contestația contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice alta cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Analizând contestația la executare formulată de către condamnatul R. P., instanța constată că motivele invocate – reducerea pedepsei prin aplicarea legii penale mai favorabile, nu se încadrează în niciunul din cazurile enumerate expres și limitativ de către dispozițiile legale mai sus citate, deoarece pe calea contestației la executare nu se poate dispune reducerea pedepsei urmare reducerii limitelor de pedeapsă, schimbarea încadrării juridice sau reaprecierea probelor administrate în cauză, stabilite cu autoritate de lucru judecat, printr-o sentință definitivă.

În altă ordine de idei, Tribunalul reține că prin sentința penală nr. 365/2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, a fost respinsă cererea formulată de condamnatul F. G. I. privind aplicarea legii penale mai favorabile.

Pentru aceste considerente de fapt și de drept expuse, instanța va respinge ca inadmisibilă, contestația le executare formulată de contestatorul F. G., născut la data de 16.11.1987, fiul lui S. și M., în prezent deținut în Penitenciarul Aiud.

În baza art. 272 alin.1 și art. 275 alin. 2 Cod procedură penală va obliga condamnatul la plata sumei de 330 lei cu titlu cheltuieli judiciare, din care suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu va fi avansată din fondurile MJ în contul Baroului de Avocați A..

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de condamnatul F. G., născut la data de 16.11.1987, fiul lui S. și M., în prezent deținut în Penitenciarul Aiud.

În baza art. 272 alin.1 și art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă condamnatul la plata sumei de 330 lei cu titlu cheltuieli judiciare, din care suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu va fi avansată din fondurile MJ în contul Baroului de Avocați A..

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 21.09.2015.

Președinte,

T. M. Ț.

Grefier,

N. C. PORUȚ

Redactat: T.T

Tehnoredactat: N.P. /2ex/ 23 Septembrie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 184/2015. Tribunalul ALBA