Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 306/2015. Tribunalul ALBA

Decizia nr. 306/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 05-10-2015 în dosarul nr. 2276/175/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 306/2015

Ședința publică de la 05 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE O. T.

P. de pe lângă Tribunalul A. este reprezentat prin procuror

A. D.

Pe rol se află soluționarea contestației formulate de condamnatul C. S., deținut în P. A., împotriva sentinței penale nr. 1090/2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă condamnatul contestator, asistat de av. Bardan F., în substituirea apărătorului desemnat din oficiu, avocat C. M., cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie, respectiv delegație de substituire depuse la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

La întrebarea instanței, condamnatul învederează că își menține contestația sens în care solicită admiterea acesteia.

Nemaifiind formulate cereri, instanța acordă cuvântul în susținerea contestației.

Apărătorul contestatorului solicită admiterea contestației, desființarea sentinței penale atacate și pe cale de consecință admiterea cererii de liberare condiționată, cu argumentarea că deținutul a executat fracția legală de pedeapsă și de asemenea, a fost amânat în comisie până la data de 06.09.2015, termen ce a fost depășit; față de aceste aspecte, apreciază că deținutul poate fi liberat sens în care solicită admiterea contestației.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației ca nefondată, apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, cu consecința obligării condamnatului la plata cheltuielilor avansate de stat. Este adevărat că deținutul a executat fracția legală de pedeapsă, însă în raport de comportamentul acestuia pe perioada detenției apreciază că nu prezintă garanția reeducării sale pe deplin.

Contestatorul, având ultimul cuvânt, arată că nu are rapoarte, pe perioada detenției a terminat liceul și a muncit; mai arată că a preferat să stea la regim închis tocmai pentru a-și finaliza liceul, întrucât, la regimul semi-deschis nu putea; solicită să fie lăsat în libertate pentru a o ajuta pe mama sa în vârstă de 80 de ani, care este bolnavă și are grijă de copii săi minori.

TRIBUNALUL

Asupra contestației penale de față;

Prin sentința penală nr. 1090/2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ s-a respins ca nefondată cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul C. S..

Pentru pronunțarea acestei soluții instanța de fond a stabilit că legea aplicabilă este legea veche, aceasta fiind mai favorabilă și a constatat că nu este îndeplinită condiția fracției prevăzut de lege pentru a putea fi liberat condiționat, condamnatul executând doar 1015 zile până la data de 28.07.2015 iar pentru a putea fi liberat condiționat trebuie să execute 1055 zile.

Conform art. 587 alin. (2) C.p.pen. Judecătoria A. a stabilit că se va putea face o nouă propunere sau cerere de liberare condiționată după data de 06.09.2015.

Împotriva sentinței primei instanțe deținutul a formulat contestație în termenul legal. Contestația nu a fost motivată, dar la termenul stabilit pentru soluționare, apărătorul condamnatului a pus concluzii potrivit celor menționate în practicaua prezentei hotărâri.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului precum și din oficiu sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, Tribunalul constată că prezenta contestație este nefondată, pentru următoarele considerente:

Cu privire la aplicarea în timp a legii penale, având în vedere că dispozițiile privind liberarea condiționată sunt de drept material, Tribunalul constată că în mod corect prima instanță a apreciat că legea veche, respectiv Codul penal din 1969, este lege mai favorabilă condamnatului.

Din actele dosarului rezultă că petentul execută în P. A. pedeapsa de 4 ani și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1434/2014 a Judecătoriei A..

Executarea pedepsei a început la data de 30.04.2014 și urmează să expire la data de 03.04.2017.

Din totalul de 1583 zile închisoare condamnatul a executat (la data de 28.07.2015) 455 zile și 513 zile de arest preventiv iar ca urmare a muncii prestate i se consideră executate 47 zile, având în total câștigate și executate 1015 zile iar pentru a putea fi liberat condiționat trebuie să fi executat 1055 zile.

Potrivit art. 59 alin. (1) C.pen. din 1969 pentru a putea fi liberat condiționat condamnatul trebuie să execute cel puțin două treimi din durata pedepsei. Or, așa cum a constatat și prima instanță, la data de 28.07.2015 această condiție nu era îndeplinită. Deși prima jurisdicție nu a ținut cont de Decizia ÎCCJ nr. 67/2007 pronunțată în recurs în interesul legii (pe deplin aplicabilă și în prezent) și nu a verificat îndeplinirea condiției privind durata pedepsei la momentul soluționării cererii persoanei condamnate, Tribunalul constată că nici la acel moment fracția nu era îndeplinită, la cele 1015 zile adăugându-se încă 30 (de la data de 28.07.2015 până la data de 26.08.2015) așa încât, condamnatul executase 1045 zile din cele 1055 necesare.

Decizia ÎCCJ are în vedere momentul soluționării cererii de liberare condiționată de către prima instanță iar nu pe cel la care se judecă calea de atac. A considera altfel, ar însemna că, dacă între momentul pronunțării hotărârii de către prima instanță și cel al soluționării căii de atac s-ar împlini fracția prevăzută de lege, instanța de control judiciar ar fi pusă în situația să desființeze o hotărâre perfect legală, ceea ce nu poate fi acceptat.

Față de cele expuse, în baza art. 587 C.p.pen. Tribunalul va respinge contestația formulată de condamnat.

În baza art. 5 alin. (1) lit. l) din Protocolul nr._/2015 dintre Ministerul Justiției și UNBR se va acorda onorariul de 130 lei apărătorului din oficiu al inculpatului, av. C. M..

În baza art. 275 alin. (2) C.p.pen. condamnatul va fi obligat la plata către stat a sumei de 230 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C.pr.pen. și art. 578 alin. (3) C.pr.pen. respinge ca nefondată contestația condamnatului C. S. (CNP_), fiul lui S. și A., născut la data de 01.07.1969, cu domiciliul în loc. Valea L., jud. M., deținut în P. A., formulată împotriva sentinței penale nr. 1090/2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, pe care o menține.

În baza art. 5 alin. (1) lit. l) din Protocolul nr._/2015 dintre Ministerul Justiției și UNBR acordă onorariul de 130 lei apărătorului din oficiu al condamnatului, av. C. M..

În baza art. 275 alin. (2) C.pr.pen. obligă condamnatul la plata către stat a sumei de 230 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 05 octombrie 2015.

Președinte,

T. O.

Grefier,

O. I.

Red./Tehnored. O.T.

I.O. 2ex. / 07 Octombrie 2015

Jud. fond V. M.

TRIBUNALUL A.

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

COPIA MINUTEI DECIZIZI PENALE NR. 306/2015

În numele legii

DECIDE:

În baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C.pr.pen. și art. 578 alin. (3) C.pr.pen. respinge ca nefondată contestația condamnatului C. S. (CNP_), fiul lui S. și A., născut la data de 01.07.1969, cu domiciliul în loc. Valea L., jud. M., deținut în P. A., formulată împotriva sentinței penale nr. 1090/2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, pe care o menține.

În baza art. 5 alin. (1) lit. l) din Protocolul nr._/2015 dintre Ministerul Justiției și UNBR acordă onorariul de 130 lei apărătorului din oficiu al condamnatului, av. C. M..

În baza art. 275 alin. (2) C.pr.pen. obligă condamnatul la plata către stat a sumei de 230 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 05 octombrie 2015.

Președinte,

ssindescifrabil

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 306/2015. Tribunalul ALBA