Cerere de contopire a executării pedepselor. alte modificări de pedepse. Art.449 C.p.p.. Sentința nr. 493/2014. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 493/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 28-07-2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 493/2014
Ședința publică de la 28 Iulie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. T.
Grefier D. H.
Parchetul de pe lângă Tribunalul A. este reprezentat prin procuror
A. M.
Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe condamnatul S. A. A., având ca obiect cerere de contopire a executării pedepselor (alte modificări de pedepse) (art.449 C.p.p.)
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă condamnatul asistat de av. B. C., apărător desemnat din oficiu, cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie depusă la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că:
- s-a comunicat de către Tribunalul București că sentința penală pronunțată în dosar nr._/3/2014 nu a fost redactată;
- s-a comunicat de către Tribunalul București sentința penală nr. 856/2014.
Instanța constată că cererea formulată de condamnat și adresa Judecătoriei S. 4 București arată că cererea a fost formulată de către condamnat când acesta se afla internat în Penitenciarul Jilava. De asemenea, din ambele dosare rezultă că o cauză similară se află pe rolul Tribunalului București.
Față de locul în care se afla petentul la momentul formulării cererii, instanța pune în discuție excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului A..
Reprezentantul Ministerului Public arată că nu se opune declinării cauzei, însă constată că dosarul se află la al 5-lea termen de judecată.
Apărătorul condamnatului arată că solicită respingerea excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului A., deoarece condamnatul se află încarcerat în Penitenciarul Aiud, apreciind că raportat la această împrejurare Tribunalul A. este instanța competentă să judece cauza, chiar dacă acesta se afla în Penitenciarul Jilava la momentul formulării cererii. Învederează instanței că la acest moment instanța competentă să soluționeze cauza, raportat la locul de detenție, este Tribunalul A..
TRIBUNALUL
Asupra cauzei penale de față,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. 4 București sub dosar nr._, condamnatul S. A. a solicitat contopirea pedepselor pe care le are de executat și, în subsidiar, recunoașterea hotărârii Tribunalului Busto Arsizio – Italia. Inițial, cererea a fost adresată Judecătoriei S. 5 București care, prin adresa nr. 1182/BIRP/30.10.2013, a înaintat-o instanței mai sus menționate, având în vedere că autorul se afla încarcerat la momentul formulării cererii în Penitenciarul Jilava.
Prin sentința penală nr. 604/26.02.2014, J. S. 4 București a declinat cauza în favoarea Tribunalului A..
Potrivit dispozițiilor art. 585 alin. (2) C.p.pen. instanța competentă să dispună asupra cererilor de modificare a pedepsei este, în cazul în care persoana condamnată se află în stare de deținere, instanța corespunzătoare în a cărei circumscripție se află locul de deținere. Raportat la aceste dispoziții, instanța constată că, din punct de vedere al competenței materiale, cererea este de competența tribunalului, petentul fiind condamnat și printr-o hotărâre a Tribunalului Hunedoara dar și printr-una a Tribunalului Busto Arsizio – Italia, a cărei recunoaștere o solicită. Din punct de vedere al competenței teritoriale, având în vedere că, la momentul formulării cererii, persoana condamnată se afla în Penitenciarul Jilava, instanța apreciază că soluționarea cauzei este de competența Tribunalului București. De altfel, așa cum rezultă din înscrisul depus de condamnat (prin apărătorul ales) la data de 06.05.2014, pe rolul acestei instanțe se află o cauză având același obiect.
Față de cele menționate, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului A. și, în baza art. 50 C.p.pen. va trimite spre soluționare dosarul Tribunalului București.
În baza art. 275 alin. (3) C.p.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
În baza art. 5 alin. (1) lit. g) raportat la art. 1 alin. (2) din Protocolul dintre Ministerul Justiției și UNBR instanța va acorda onorariul de 100 lei apărătorului din oficiu al inculpatului, av. B. C..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului A. și, în consecință:
În baza art. 585 alin. (2) C.p.pen. raportat la art. 50 C.p. pen. declină în favoarea Tribunalului București cererea de modificare a pedepsei formulată de condamnatul S. A. (CNP_), fiul lui A. și L., născut la data de 08.06.1968, în prezent deținut în Penitenciarul Aiud.
În baza art. 275 alin. (3) C.p.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
În baza art. 5 alin. (1) lit. g) raportat la art. 1 alin. (2) din Protocolul dintre Ministerul Justiției și UNBR acordă onorariul de 100 lei apărătorului din oficiu al inculpatului, av. B. C..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 iulie 2014.
Președinte,
O. T.
Grefier,
D. H.
Red. T.O.
Tehnored. D.H. / 2 ex./ 01.08.2014
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 238/2014.... | Cerere de întrerupere a executării pedepsei. Art.455 C.p.p..... → |
|---|








