Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 87/2016. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 87/2016 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 29-02-2016 în dosarul nr. 87/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 87/2016
Ședința publică de la 29 februarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. M. S.
Grefier: C. A. F.
Ministerul Public - P. de pe lângă Tribunalul A. este reprezentat prin procuror
C. D.
Pe rol se află soluționarea contestației formulate de condamnatul M. R. I., împotriva sentinței penale nr. 60/2016 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns condamnatul contestator asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat Brăzdău D., cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie depusă la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
La întrebarea instanței, condamnatul contestator învederează instanței că își menține contestația formulată, solicitând reducerea cu 1/3 a pedepsei. Arată că în opinia sa nu s-a făcut o asemenea reducere și nici nu s-a schimbat încadrarea juridică.
Nefiind formulate cereri, instanța acordă cuvântul în dezbaterea contestației.
Apărătorul condamnatului solicită instanței admiterea contestației, apreciind că în cauză sunt incidente prevederile art. 598 alin. 1 lit. d Cpp referitoare la altă cauză de reducere a pedepsei. Învederează că petentul este nemulțumit față de împrejurarea că prin sentința penală nr. 59/2015 a Judecătoriei Hunedoara nu s-au aplicat prevederile art. 396 alin 10 C.p.p. raportat la art. 375 alin. 1, 2 C.p.p. și în consecință nu s-a constatat faptul că acesta a urmat procedura simplificată, iar pedepasa nu a fost redusă cu 1/3.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea ca inadmisibilă a contestației, atât sub aspectul motivelor invocate, cât și sub aspectul prevederilor art. 598 C.p.p.
Condamnatul, având ultimul cuvânt, arată că lasă soluția la aprecierea instanței.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei penale de față,
Constată că prin sentința penală nr. 60/2016, Judecătoria A. a respins ca inadmisibilă contestația la executare formulată de către deținutul M. R. I..
S-a făcut aplicarea art. 275 alin. 2 Cod procedură penală.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că petentul condamnat M. R. I. se află în P. A. în executarea unei pedepse de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 59/2015 a Judecătoriei Hunedoara.
S-a reținut că motivul invocat de contestator se referă la faptul că i s-a aplicat o pedeapsă prea mare față de gravitatea faptei, în condițiile în care a recunoscut săvârșirea acesteia, ca urmare pedeapsa pe care trebuie să o execute este prea mare și nu a beneficiat de reducerea de 1/3 din pedeapsă. Instanța a constatat că un astfel de motiv nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute la art. 598 alin. (1) Cpp.
Față de motivele invocate, instanța de fond a reținut că, contestația la executare este o cale extraordinară de atac, reglementată cu scopul de a soluționa incidente prevăzute de lege care pot să apară înainte sau în timpul executării hotărârii penale definitive. Pe această cale, s-a relevat că nu se poate ajunge la modificarea dispozițiilor din hotărârea instanței care au intrat în puterea de lucru judecat. Or, s-a reținut că pedeapsa stabilită are autoritate de lucru judecat. Ba mai mult, instanța a constatat că, așa cum rezultă din mandatul de executare a pedepsei (f. 14), instanța de fond a făcut aplicare art. 396 alin. 10 Cpp, anume a stabilit pedeapsa în limitele reduse cu o treime. S-a mai reținut că față de sentința de fond, contestatorul a avut la îndemână calea de atac a apelului, cale pe care a și exercitat-o în fapt, aceasta fiind respinsă de către instanța de control judiciar.
Astfel, instanța de fond a constatat că nu se regăsește în prezenta cauză niciunul din motivele prevăzute la art. 598 Cpp, condiții în care a respins contestația la executare formulată de petent ca inadmisibilă.
Împotriva sentinței a formulat contestație, în termenul legal, condamnatul M. R. I..
În motivarea contestației, contestatorul a solicitat reducerea cu 1/3 a pedepsei, aratând că în opinia sa nu s-a făcut o asemenea reducere și nici nu s-a schimbat încadrarea juridică..
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, Tribunalul constată că prezenta contestație nu este fondată, pentru următoarele considerente:
Petentul condamnat M. R. I. se află în P. A. în executarea unei pedepse de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 59/2015 a Judecătoriei Hunedoara..
Pe calea prezentei contestației la executare, condamnatul solicită reducerea cu 1/3 a pedepsei, opinând sa nu s-a făcut o asemenea reducere și nici nu s-a schimbat încadrarea juridică.
Potrivit dispozițiilor alin. 1 al art. 598 Cod procedură penală contestația contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare
d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice alta cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.
Contestația la executare este o procedură jurisdicțională de rezolvare a situațiilor relative la executarea hotărârii, după rămânerea definitivă a acesteia. Pe această cale nu se poate pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea și nu se poate ajunge la modificarea hotărârii rămasă definitivă, instanța fiind abilitată să verifice doar aspectele indicate de textul legal și nu modul de soluționare a cauzei.
Astfel, prin intermediul acestei instituții de drept procesual penal, legea prevede mijloacele prin care se asigură aplicarea legii în executarea condamnării și, totodată, exclude posibilitatea ca pe această cale să fie afectată autoritatea de lucru judecat.
Normele procedurale mai sus amintite au prevăzut expres cazurile în care poate fi folosită contestația la executare, iar prin limitarea acestora, legiuitorul a urmărit să nu transforme acest mijloc procesual într-o cale prin care să se împiedice procedura normală de punere în executare a hotărârilor definitive.
Analizând contestația la executare formulată de către condamnatul G. C., instanța constată că motivele invocate – reducerea cu 1/3 a pedepsei și schimbarea încadrării juridice nu se încadrează în niciunul din cazurile enumerate expres și limitativ de către dispozițiile legale mai sus amintite.
Față de toate aceste aspecte, în baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală Tribunalul va respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul M. R. I., ns. la data de 11.07.1993 împotriva Sentinței Penale nr. 60/2016 din data de 15.01.2016 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .
În baza art.275 alin.2 C.p.p. va obliga contestatorul la plata sumei de 230 lei cu titlu cheltuieli judiciare avansate de stat în contestație, din care suma de 130 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu va fi virată din fondurile MJ către Baroul A..
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul M. R. I., ns. la data de 11.07.1993 împotriva Sentinței Penale nr. 60/2016 din data de 15.01.2016 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .
În baza art.275 alin.2 C.p.p. obligă contestatorul la plata sumei de 230 lei cu titlu cheltuieli judiciare avansate de stat în contestație, din care suma de 130 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu va fi virată din fondurile MJ către Baroul A..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.02.2016.
Președinte,
D.-M. S.
Grefier,
C. A. F.
Red. S.D.M.
Tehnored. C.F./2ex/ 03 Martie 2016
Jud. Fond: E. A. F.
Tribunalul A.
Secția penală
Dosar nr._
COPIA MINUTEI DECIZIEI PENALE NR. 87/2016
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul M. R. I., ns. la data de 11.07.1993 împotriva Sentinței Penale nr. 60/2016 din data de 15.01.2016 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .
În baza art.275 alin.2 C.p.p. obligă contestatorul la plata sumei de 230 lei cu titlu cheltuieli judiciare avansate de stat în contestație, din care suma de 130 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu va fi virată din fondurile MJ către Baroul A..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.02.2016.
Președinte,
ssindescifrabil
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 46/2016.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 3/2016.... → |
|---|








