Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP. Sentința nr. 25/2016. Tribunalul ALBA

Sentința nr. 25/2016 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 15-02-2016 în dosarul nr. 25/2016

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 25/2016

Ședința publică de la 15 Februarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE O. T.

Grefier N. C. PORUȚ

D.- ST A. I. este reprezentat prin procuror D. Magdea

Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe petentul S. M., având ca obiect întreruperea executării pedepsei/contestație (art.592 NCPP).

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns condamnatul în stare de deținere asistat de av. M. C., apărător ales al condamnatului.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că a fost comunicat raportul de nouă expertiză medico-legală de către Institutul Național de Medicină Legală ,,M. Minovici’’.

Constatând că nu au mai fost formulate alte cereri, instanța acordă cuvântul în dezbaterea cauzei.

Apărătorul condamnatului pune concluzii de admitere a cererii de întrerupere a executării pedepsei pentru o durată de 3 luni, ca fiind întemeiată. Arată că din probele administrate, în speță raportul de nouă expertiză medico-legală efectuat de Institutul Național de Medicină Legală ,,M. Minovici’’ se relevă că petentul prezintă diagnosticul de Limfom Hodgkin, formă clasică, afecțiune pentru care deși se poate administra tratamentul medicamentos în unitățile din rețeaua ANP, simptomatologia nu poate fi ameliorată în lipsa unor condiții specifice – alimentație, mediu oxigenat, ce nu se regăsesc în detenție. Cu referire la conduita condamnatului, arată că acesta nu se sustrage și a formulat prezenta cerere doar din considerente care vizează starea precară de sănătate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de întrerupere a executării pedepsei, apreciind că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 592 Cod procedură penală cu referire la art. 589 Cod procedură penală. În acest sens, precizează că concluziile raportului de nouă expertiză medico-legală nu sunt în favoarea acestei cereri, comisia concluzionând că rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor are posibilitatea de a asigura atât efectuarea examinărilor periodice de specialitate în sfera onco-hematologică, cât și curele terapeutice specifice, prin prezentarea pacientului la unitățile sanitare de profil, sub pază permanentă.

Condamnatul, având ultimul cuvânt, arată că într-adevăr este prezentat spitalului pentru chimioterapie, însă ulterior tratamentului apar diverse complicații care nu pot fi rezolvate de medicul penitenciarului. Solicită admiterea cererii.

Tribunalul

Asupra cererii penale de față;

Prin cererea înregistrată la data de 09.06.2015 pe rolul Judecătoriei A. sub dosar nr._, condamnatul S. M. a solicitat întreruperea executării pedepsei. În motivare, persoana condamnată a arătat că suferă de adenopatii multiple laterocervicale drepte cu punct de plecare neprecizat și că întreruperea pedepsei este necesară pentru începerea tratamentului care se impune. În drept a invocat prevederile art. 592 alin. (1) și (2) și art. 593 C.pr.pen.

Prin încheierea din data de 18.06.2015 judecătorul delegat cu executarea din cadrul Judecătoriei A. a declinat competența de soluționare a cererii condamnatului către Tribunalul A., cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.07.2015.

În cauză judecătorul delegat cu executarea a dispus efectuarea unei expertize medico-legale pentru a se stabili afecțiunile de care suferă condamnatul precum și dacă acestea pot fi tratate în rețeaua sanitară a Administrației Penitenciarelor sau dacă specificul bolii nu permite tratarea cu asigurarea pazei permanente în rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății.

Prin raportul de expertiză medico-legală nr. 3875/V/73 din 09.09.2015 al Institutului de Medicină Legală Cluj N. s-a stabilit că persoana condamnată suferă de Limfom Hodgkin forma clasică, cu celularitate mixtă stadiul IIB dar afecțiunea respectivă poate fi tratată într-o unitate sanitară cu profil oncologic din rețeaua Ministerului Sănătății prin prezentarea pacientului conform recomandărilor medicului oncolog, sub pază.

Prin încheierea din data de 12.10.2015 instanța a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză medico-legală. Prin raportul de nouă expertiză medico-legală nr. A5/_/2015 din 01.02.2016 s-a stabilit diagnosticul Boală Hodgkin cu celularitate mixtă stadiul IVB. Comisia a precizat că evoluția bolii nu este influențată de starea de detenție a petentului ci de corectitudinea tratamentului administrat iar rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor are posibilitatea de a asigura examinările periodice de specialitate cât și a curelor terapeutice specifice. Prin urmare, în opinia comisiei, asistența medicală poate fi asigurată la nivelul rețelei sanitare a Administrației Naționale a Penitenciarelor iar o propunere de întrerupere a pedepsei se justifică în mai mică măsură.

Potrivit dispozițiilor art. 592 C.p.pen. coroborat cu art. 589 alin. (1) lit. a) C.p.pen. întreruperea executării pedepsei poate fi încuviințată de instanță când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că persoana condamnată suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor și care face imposibilă executarea imediată a pedepsei, dacă specificul bolii nu permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății și dacă instanța apreciază că amânarea executării și lăsarea în libertate nu prezintă un pericol pentru ordinea publică.

În ceea ce privește prima dintre cele două condiții impuse de lege, cea privind existența unei afecțiuni medicale care face imposibilă executarea în continuare a pedepsei, instanța constată că aceasta nu este îndeplinită. Astfel, ambele expertize medico-legale efectuate în cauză au stabilit același diagnostic persoanei condamnate (este adevărat că boala se află în stadii diferite de evoluție) însă ambele comisii au arătat că tratamentul poate fi administrat în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor sau, sub pază permanentă, în cea a Ministerului Sănătății. Față de această concluzie, instanța apreciază că imposibilitatea continuării executării pedepsei, chiar în condițiile bolii de care suferă condamnatul, este exclusă.

Cât privește cea de a doua condiție, cea a lipsei pericolului pentru ordinea publică al lăsării în libertate a condamnatului, instanța arată că nu se mai impune analizarea ei câtă vreme nu este îndeplinită prima dintre condiții.

Față de cele menționate, instanța constată că cererea condamnatului este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare.

În baza art. 275 alin. (2) C.p.pen. condamnatul va fi obligat la plata către stat a sumei de 413 lei, reprezentând cheltuieli judiciare, din care suma de 63 lei reprezintă costul primei expertizei medico-legale efectuate în cauză (cea a IML Cluj N.). În ceea ce privește noul raport de expertiză efectuat în cauză de INML, instanța arată că prin încheierea de ședință prin care s-a dispus efectuarea noului raport s-a pus în sarcina condamnatului plata noului mijloc de probă.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 592 C.p.pen. coroborat cu art. 589 alin. (1) lit. a) C.pr.pen. respinge ca nefondată cererea formulată de condamnatul S. M. (CNP_), cetățean român, fiul lui F. și D. M., născut la data de 14.11.1973 în Mediaș, jud. Sibiu, domiciliat în Mediaș, jud. Sibiu, deținut în P. A., privind întreruperea executării pedepsei de 3 ani și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 217/2011 a Tribunalului Sibiu, definitivă prin decizia penală nr. 3192/2012 a ÎCCJ.

În baza art. 275 alin. (2) C.pr.pen. obligă condamnatul la plata către stat a sumei de 413 lei, reprezentând cheltuieli judiciare, din care suma de 63 lei reprezintă tariful pentru efectuarea expertizei medico-legale.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 februarie 2016.

Președinte,

O. T.

Grefier,

N. C. PORUȚ

Redactat: O.T

Tehnoredactat: N.P./2ex/ 22 Februarie 2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP. Sentința nr. 25/2016. Tribunalul ALBA