Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 7/2016. Tribunalul ALBA

Decizia nr. 7/2016 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 18-01-2016 în dosarul nr. 7/2016

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 7/2016

Ședința publică de la 18 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE D.-M. S.

Grefier I. O.

Parchetul de pe lângă Tribunalul A. este reprezentat prin procuror

A. D.

Pe rol se află soluționarea contestației formulate de condamnatul P. R., împotriva sentinței penale nr. 1311/2015, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns condamnatul contestator asistat de av. N. G., în substituirea apărătorului desemnat din oficiu, av. N. S., cu delegație avocațială depusă la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

La întrebarea instanței, condamnatul învederează că își menține contestația formulată, sens în care depune la dosar un înscris olograf.

Nefiind chestiuni prealabile se acordă cuvântul în dezbaterea contestației formulate.

Apărătorul desemnat din oficiu al condamnatului, avocat N. G., solicită admiterea contestației, iar pe cale de consecință admiterea cererii de liberare condiționată, apreciind să sunt îndeplinite condițiile legale în acest sens; în susținerea contestației, învederează că deținutul a executat fracția legală de pedeapsă, din totalul de 2192 zile închisoare a executat un număr de 1661 zile și alte 22 de zile primite ca urmare a muncii prestate; chiar dacă pe parcursul executării pedepsei condamnatul a primit sancțiuni, aceasta a fost și recompensat, apreciind astfel că se poate reintegra în societate; față de cele expuse, solicită admiterea contestației.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației, menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, cu obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. Se învederează că prin sentința penală nr. 1246/7 oct. 2015 condamnatului i s-a respins cererea de liberare condiționată și s-a stabilit că reiterarea unei astfel de cereri se va putea face după data de 28.03.2016, iar în condițiile în care acest termen nu a fost împlinit, în mod corect instanța de fond a respins ce inadmisibilă prezenta cerere de liberare condiționată.

Condamnatul contestator, având ultimul cuvânt, învederează că amânarea este prea mare; mai arată că ambii părinți sunt decedați și are o situație grea.

TRIBUNALUL

Asupra contestației penale de față;

Constată că prin sentința penală nr. 1311/2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ s-a respins ca inadmisibilă cererea de liberare condiționată a condamnatului P. R., deținut în P. A. și, conform art. 587 al. 2 Cod procedură penală s-a stabilit că o nouă propunere sau cerere în acest sens va putea fi făcută după data stabilită prin sentința penală nr. 1246/2015 a Judecătoriei A..

Pentru pronunțarea acestei soluții instanța de fond a reținut din informațiile furnizate de P. A., că petentul a fost analizat și amânat prin sentința penală nr. 1246/2015 a Judecătoriei A. până la data de 28.03.2016.

În aceste condiții, instanța a constatat că data de 28.03.2016 stabilită prin sentința penală amintită are autoritate de lucru judecat și că orice cerere sau propunere formulată înainte de respectiva dată este inadmisibilă.

Împotriva sentinței primei instanțe a formulat contestație, în termenul legal, condamnatul, solicitând admiterea contestației și, pe cale de consecință, admiterea cererii de liberare condiționată; în susținerea contestației, acesta a arătat că a primit recompense și prin urmare apreciază că se poate reintegra.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, Tribunalul constată că contestația formulată de condamnat nu este fondată, pentru următoarele considerente:

Din actele dosarului rezultă că deținutul P. R. se află în P. A. în executarea unei pedepse de 6 ani închisoare la care a fost condamnat prin sentința penală nr. 38/2012 a Judecătoriei B..

Conform referatului întocmit în cauză de P. A., condamnatul a mai fost discutat în comisie, fiindu-i respinsă cererea de liberare condiționată prin sentința penală 1246/2015 a Judecătoriei A..

Prin aceeași sentință s-a stabilit că o nouă cerere sau propunere de liberare se va putea face doar după data de 28.03.2016.

Întrucât condamnatul a reiterat cererea de liberare condiționată înainte de expirarea termenului stabilit prin sentința mai sus menționată, în mod corect instanța de fond a respins cererea acestuia.

Pentru acest motiv, corect s-a amânat discutarea unei noi cereri a condamnatului după expirarea datei stabilite prin sentința penală nr. 1246/2015 a Judecătoriei A..

Față de cele mai sus expuse, Tribunalul va respinge ca nefondată, contestația formulată de condamnatul Sibisan I. M., născut la data de 07.01.1961, deținut în P. A., împotriva sentinței penale nr. 332 din data de 06 martie 2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .

În baza art.275 alin. 2 va obliga contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlu cheltuieli judiciare avansate de stat în contestație, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi virată din contul MJ în contul Baroului A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul P. R., ns. la data de 17.03.1983, împotriva sentinței penale nr. 1311/2015, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ .

În baza art. 275 al. 2 Cod procedură penală obligă condamnatul contestator la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 230 lei, din care suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu va fi virată în contul Baroului A. din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă și executorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 18.01.2016.

Președinte,

D.-M. S.

Grefier,

I. O.

Red. D.M.S.

Tehnored. I.O./2ex./22.01.2016

Jud fond V. M.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA PENALĂ

DOSAR Nr._

COPIA MINUTEI DECIZIEI PENALE NR. 7/2016

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul P. R., ns. la data de 17.03.1983, împotriva sentinței penale nr. 1311/2015, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ .

În baza art. 275 al. 2 Cod procedură penală obligă condamnatul contestator la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 230 lei, din care suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu va fi virată în contul Baroului A. din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă și executorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 18.01.2016.

Președinte

ssindescifrabil

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 7/2016. Tribunalul ALBA