Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2762/2016. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2762/2016 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 18-01-2016 în dosarul nr. 17/2016
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._/55/2015
DECIZIA PENALĂ NR. 17
Ședința publică din 18 ianuarie 2016
Președinte: F. M. D.
Grefier: L. H.
S-a luat în examinare contestația formulată de condamnatul P. R. D. V., deținut din P. de Maximă Siguranță A., împotriva sentinței penale nr. 2762 din 8 decembrie 2015, pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._/55/2015.
Ministerul Public este reprezentat prin procuror R. T., din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul A..
La apelul nominal se prezintă condamnatul, asistat de avocat desemnat din oficiu P. D. R. din Baroul A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apărătorul desemnat din oficiu depune delegația avocațială nr. 29/04.01.2016 eliberată de Baroul A..
Nefiind formulate cereri, se acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul condamnatului solicită admiterea contestației și liberarea condiționată a condamnatului, având în vedere că aceasta a executat 2/3 din pedeapsă; în subsidiar, solicită reducerea termenului de rediscutare a situației condamnatului, cu onorariu avocațial din oficiu.
Procurorul solicită respingerea contestației ca nefondată și menținerea hotărârii atacate, ca fiind legală și temeinică, având în vedere caracterizarea de la dosar, din care rezultă că cel condamnat a avut multiple abateri disciplinare grave.
Contestatorul arată că nu mai are nimic de spus.
TRIBUNALUL
Constată că, prin sentința penală nr. 2762 din 8 decembrie 2015, pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, a fost respinsă cererea de liberare condiționată formulată de petentul P. R. D. V. și a fost dispusă rediscutarea situației petentului la data de 24.05.2016.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, a fost obligat petentul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a dispus virarea din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului A. a sumei de 130 lei, onorariu avocat din oficiu.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Petentul se află în executarea unei pedepse de 2889 zile închisoare, aplicată prin sentința penală 837/2014 a Tribunalului A., pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
La dosarul cauzei, la filele 5-6, s-a depus procesul-verbal nr. B_ din 26.11.2015 al Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, în ceea ce privește acordarea liberării condiționate, din cadrul Penitenciarului A., la care s-a atașat caracterizarea comportamentului petentului pe perioada executării pedepsei, din care a rezultat că petentul a fost încarcerat la 07.05.2009, executarea pedepsei urmând să expire în termen la 03.04.2017. Din același proces – verbal a rezultat că petentul nu se află la prima analiză a comisiei, a mai fost discutat la data de 29.05.2014 pentru pedeapsa de 2889 zile și amânat până la data de 06.02.2015 la expirarea pedepsei. Conform sentinței penale nr.1630/12.06.2014 Judecătoria A. a fixat termen de rediscutare la data de 06.02.2015. A fost discutat în comisia de liberare condiționată la data de 22.01.2015 și a fost amânat până la data de 22.11.2015, conform sentinței penale nr.223/04.02.2015 a Judecătoriei A., definitivă prin decizia penală nr.99/04.03.2015 a Tribunalului A..
Comisia a avut în vedere conduita necorespunzătoare a petentului pe parcursul executării pedepsei, abaterile disciplinare grave, nu a depus eforturi pentru reintegrare, lipsa recompenselor, acesta face parte din categoria deținuților cu grad sporit de risc, aflându-se la regimul de maximă siguranță, a propus rediscutarea dosarului la data de 24.05.2016.
Din caracterizarea depusă la fila 67dosar a rezultat că petentul a avut pe perioada executării pedepsei un comportament neregulamentar și a fost sancționat disciplinar de 9 ori.
Având în vedere mențiunile din caracterizarea de la fila 7 dosar, la evaluarea psihologică s-a menționat că pe perioada executării pedepsei petentul a avut un comportament oscilant, a fost sancționat disciplinar de mai multe ori pentru diferite abateri disciplinare, se află în evidență cu tulburări psihice, iar pe fondul patologiei a resimțit în mod accentuat presiunea exercitată de mediul carceral, a manifestat interes pentru activitățile desfășurate de psiholog, preponderent în prima parte a executării pedepsei, astfel a participat la programul terapeutic destinat persoanelor cu afecțiuni psihice și a celor cu conduită agresivă, ulterior din cauza agravării simptomatologiei, a manifestat tendința de izolare în universul ideatic propriu, repliere pe sine și disponibilitate redusă de relaționare, inclusiv cu psihologul și nu se constată existența unui istoric personal al patern-urilor comportamentale de tip antisocial, prim instanță a apreciat că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 59 Cod penal 1969, iar termenul pentru reanalizarea situației petentului stabilit de comisie este justificat, motiv pentru care instanța a respins cererea formulată și a dispus rediscutarea situației petentului la data de 24.05.2016.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a fost formulată contestație de către condamnat, prin care a solicitat liberarea sa condiționată.
Verificând hotărârea atacată, pe baza lucrărilor și a actelor din dosarul cauzei, tribunalul constată că prima instanță a apreciat corect cauza dedusă judecății, hotărârea pronunțată fiind legală și temeinică.
Potrivit art. 59-60 vechiul Cod penal (dispoziții mai favorabile), condamnatul la pedeapsa închisorii poate fi liberat condiționat după executarea unei fracțiuni de pedeapsă, dacă a fost stăruitor în muncă, disciplinat și a dat dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale. Pe lângă condițiile explicit enumerate și care justifică acordarea liberării condiționate, mai există o condiție implicită, și anume ca instanța, pe baza evaluării comportamentului condamnatului în ansamblul său, să ajungă la concluzia că liberarea acestuia va favoriza procesul de reeducare, că este oportună, prudentă, corespunzătoare cerințelor de politică penală din momentul respectiv.
Analizând contestația, se reține că soluția primei instanțe este corectă, astfel contestatorul pe parcursul executării prezentei pedepse nu a avut un comportament pe deplin adecvat normelor legale. Nu a dat dovezi temeinice de îndreptare și reintegrare socială, având nouă abateri disciplinare în această perioadă.
Liberarea condiționată este o vocație, nu un drept al condamnatului, respectiv constituie excepție de la regula executării integrale a pedepsei aplicate.
Față de termenul de rediscutare fixat de prima instanța (24.05.2016), se apreciază că acesta este corect stabilit fiind necesar pentru a permite și a se verifica dacă persoana condamnată dă dovezi temeinice de îndreptare și reeducare și răspunde scopului urmărit de legiuitor, acela de a trece o perioadă de timp suficientă pentru îndeplinirea condițiilor legale în vederea liberării condiționate; ca urmare nu poate fi redus.
În concluzie, nefiind îndeplinite toate cerințele impuse de art. 59 Cod penal, îndeosebi dovezile temeinice de îndreptare, liberarea condiționată nu poate avea loc.
Pentru considerentele de mai sus, în baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge ca nefondată, contestația formulată de condamnatul P. R. D. V., în prezent aflat în P. A., împotriva sentinței penale nr. 2762 din 08.12.2015, pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .
În baza art. 398 raportat la art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, va obliga condamnatul la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 272 Cod procedură penală, va dispune virarea din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați A. a sumei de 130 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu pentru doamna avocat P. D. R..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul P. R. D. V. fiul lui R. și G., născut la 16.09.1978, CNP_, în prezent aflat în P. A., împotriva sentinței penale nr. 2762 din 08.12.2015, pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .
În baza art. 398 raportat la art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă condamnatul la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 272 Cod procedură penală, dispune virarea din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați A. a sumei de 130 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu pentru doamna avocat P. D. R..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 18 ianuarie 2016.
Președinte, Grefier,
F. M. D. H. L.
Red. F.M.D./Tehnored.LH. -5ex./27.01.2016
Sentința prima instanță: jud. M. C..
Se .. - condamnatului în P. A.;
- administrației locului de deținere – P. A.;
- Parchetului de pe lângă Tribunalul A..
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2649/2016.... → |
|---|








