Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Sentința nr. 241/2015. Tribunalul ARGEŞ

Sentința nr. 241/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 24-02-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 241

Ședința publică de la 24 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. F.

Grefier E. E. C.

Ministerul Public, P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism –S. Teritorial Pitești reprezentat prin procuror G. S..

S-a luat în examinare, pentru soluționare cauza penală având ca obiect sesizarea cu acordul de recunoaștere a vinovăției (art.483 NCPP) formulată de Ministerulul Public, P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism –S. Teritorial Pitești în dosarul nr. 18D/P/2015 privind pe inculpatul M. L., fiul lui M. și S., născut la data de 13.07.1984 în Pitești, jud. Argeș, domiciliat în Pitești, ., ., ., CNP_.

La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat inculpatul M. L. asistat de avocat ales H. M..

Procedura nu este legal îndeplinită cu inculpatul .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

S-a procedat la înregistrarea cauzei cu mijloace tehnice potrivit art.369 C.pr.penală.

S-a procedat la audierea inculpatului conform disp. art. 484 alin. 2 C.p.p., declarația acestuia fiind consemnată în scris și atașată la dosar.

Apărătorul inculpatului și reprezentantul D., având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat în cauză.

Tribunalul, în raport de aceste împrejurări, acordă cuvântul asupra cauzei.

Reprezentantul D. solicită admiterea acordului de vinovăție așa cum a fost încheiat și condamnarea inculpatului în condițiile menționate în acord la pedeapsa stabilită în acord.

Solicită, de asemenea, instanța să se pronunțe și cu privire la deducerea din pedeapsă a reținerii precum și cu privire la măsura preventivă luată în cauză având în vedere că în cauză s-a luat măsura preventivă a controlului judiciar.

De asemenea solicită aplicarea pedepsei complementare, accesorie prevăzută de lege și să se dispună confiscarea specială a drogurilor și a obiectelor ce au fost destinate comercializării consumului de droguri așa cum sunt reținute prin acordul de recunoașterea vinovăției.

Apărătorul inculpatului M. L. solicită admiterea acordului așa cum a fost încheiat, fapta a fost săvârșită nu neapărat din lipsa banilor ci din teribilism, iar inculpatul parcurgând o astfel de procedură a conștientizat gravitatea faptelor.

Art.86/1 C.pr.penală garantează că inculpatul este sub o supraveghere strictă și pe viitor nu va mai săvârși alte fapte.

Inculpatul M. L. având ultimul cuvânt lasă la aprecierea instanței.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

La data de 12.02.2015, pe rolul Tribunalului Argeș a fost înregistrat, sub nr._, acordul de recunoaștere a vinovăției între procurorul din cadrul D. – S. Teritorial Argeș și inculpatul M. L., în dosarul nr. 18/D/P/2015 al acestei unități.

În cuprinsul acordului s-a arătat, în fapt, că la data de 17.11.2014 lucrătorii BCCO-Pitești-S. Antidrog s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe raza jud. Argeș numitul N. I. L. comercializează droguri de risc, respectiv cannabis și substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv,, faptă prev. și ped. de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000 modificată.

Din verificări a reieșit că acesta se aprovizionează cu droguri de la „C.” identificat în persoana numitului M. L..

În cauză au fost autorizați investigator sub acoperire și colaborator al acestuia pentru procurarea autorizată de droguri de la M. L..

Astfel, la data de 11.12.2014 inc. M. L. a vândut investigatorului sub acoperire și colaboratorului desemnați în cauză, conform ordonanței nr. 214D/P/2014 din data de 11.11.2014, cantitatea de 3 gr cannabis contra sumei de 180 lei, bani proveniți din fondurile speciale ale BCCO.

De asemenea, la data de 17.12.2014, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, inc. M. L. zis „C.” a vândut colaboratorului desemnat în cauză cantitatea de 50 gr cannabis pentru care a solicitat suma de 2000 lei. S-a stabilit că inc. M. L. și-a procurat cantitatea de droguri mai sus menționată de la inc. D. M. I. căruia i-a plătit pentru droguri suma de 1.250 lei.

Conform RCTS nr._/18.12.2014 întocmit de Laboratorul central de analiză și profil al drogurilor din cadrul IGPR, proba nr. 3 ce conține ce conține fragmente vegetale vândute colaboratorului desemnat în cauză este constituită din 51,40 gr cannabis. Cannabis face parte din Tabelul III anexă la Legea 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu completările și modificările ulterioare.

La percheziția corporală asupra inculpatului a fost găsită cantitatea de aproximativ 3 grame cannabis.

Conform RCTS nr._/18.12.2014 întocmit de Laboratorul central de analiză și profil al drogurilor din cadrul IGPR, proba nr. 6 ce conține ce conține fragmente vegetale găsite la percheziția corporală efectuată asupra inc. M. L. este constituită din 3,21 gr cannabis. Cannabis face parte din Tabelul III anexă la Legea 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu completările și modificările ulterioare.

Cu prilejul percheziției domiciliare la domiciliul inc. M. L. a fost găsită cantitatea de aproximativ 20 grame marijuana destinată comercializării, 2 pipe și un grinder conținând fragmente vegetale cu aspect și miros de cannabis, folosite de inc. M. L. în activitatea de trafic de droguri.

De asemenea, la domiciliul inc. M. L. a fost identificată suma de 700 lei, bani proveniți din fondurile speciale ale D., înseriați conform procesului verbal întocmit de lucrătorii de poliție judiciară.

La domiciliul tatălui inc. M. L. a fost identificată o plantă de cannabis despre care suspectul a declarat că o deținea pentru a-și prepara joint-uri destinate consumului propriu și pentru a le oferi prietenilor.

S-a considerat că, în drept, fapta inculpatului M. L. care la data de 11.12.2014, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale a vândut investigatorului sub acoperire și colaboratorului desemnați în cauză cantitatea de 3 gr cannabis contra sumei de 180 lei (bani proveniți din fondurile speciale ale BCCO ), iar la data 17.12.2014 a vândut investigatorului sub acoperire și colaboratorului desemnați în cauză cantitatea de 51,40 gr cannabis contra sumei de 2000 lei, iar cu prilejul percheziției corporale si domiciliare fiind identificată cantitatea de 23,21 gr cannabis destinată comercializării, constituie infracțiunea de trafic de droguri de risc în formă continuată, prev. și ped. de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000 modif. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen., în cond. art. 15 din Legea 143/2000.

S-a stabilit că săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată, faptă prev. și ped. de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen., este dovedită cu următoarele probe și mijloace de probă administrate: proces-verbal sesizare din oficiu, procese-verbale de redare convorbiri telefonice în baza autorizațiilor de interceptare, proces-verbal percheziție domiciliară, procese verbale de investigatori, raport de constatare tehnico stiintifica intocmit de Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor, declarații martori, declarații coinculpați, declarații inculpat.

Fiind ascultat, în prezența apărătorului ales H. M. inculpatul a declarat expres următoarele: recunoaște săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000 modif, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p. și acceptă schimbarea încadrarii juridice dispusă prin ordonanța 18D/P/2014 din 03.02.2015 din infracțiunea de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000 și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu prev. de art. 4 alin. 1 din Legea 143/2000 săvârșită în concurs real prev. de art. 38 alin. 1 C.p. în infracțiunea de trafic de droguri de risc în formă continuată prev. de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000 modif, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p. și este de acord să preseteze o muncă neremunerată in folosul comunității.

Se aplică inculpatului pedeapsa închisorii de 2 ani, în condițiile art. 91 CP. cu termen de supraveghere a executării pedepsei de 2 ani. Conf art. 65 alin. 1, CP aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev de art. art 66, alin. 1, lit, a, b, h, j si k:

- dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice;

- dreptul de a ocupa o funcție care implica exercițiul autorității de stat;

- dreptul de a deține, purta si folosi orice categorie de armă;

- dreptul de a părăsi teritoriul României;

- dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public;

de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere conf. art. 68, alin. 1, lit b, CP, pe o perioada de 2 ani.

In conformitate cu dispozițiile art. 93 alin. 1 si alin. 2, lit. b și d CP., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere si obligații:

a.să se prezinte la S. de probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș la datele fixate de acesta,

b.să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa

c. să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile

d.să comunice schimbarea locului de muncă

e.să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență

f.să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de S. de probațiune,

g.să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței.

In temeiul art. 93, alin. 3 CP., pe parcursul termenului de supraveghere M. L. va presta o muncă neremunerată in folosul comunității pe o perioadă de 100 de zile.

Prezentul acord de recunoaștere a vinovăției a fost avizat în prealabil sub aspectul limitelor, conform referatului din data de 03.02.2015.

S-a mai propus ca, în temeiul disp. art. 112, alin. 1, lit e, instanța să se pronunțe cu privire la confiscarea sumei de 180 lei, bani proveniți din fondurile speciale ale BCCO și folosiți la cumpărarea autorizată de droguri.

În temeiul disp. art. 112, alin. 1, lit f C.p., rap. la art. 16 din Legea 143/2000 modif, instanța urmează să se pronunțe cu privire la confiscarea cantității de 81,17 gr cannabis depuse la camera de corpuri delicte a DCJSEO, conform dovezii ., nr_/22.01.2015.

În temeiul disp. art. 112 lit. b C.p., instanța se va pronunța cu privire la confiscarea unui grinder și a 2 pipe ridicate cu prilejul percheziției de la domiciliul inc. M. L., depuse la camera de corpuri delicte a DCJSEO, conform dovezii ., nr_/22.01.2015.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța consideră că acordul de vinovăție semnat între procurorul de caz și inculpat satisface exigențele de legalitate și temeinicie prev. de art. 478 și următoarele cod procedură penală. De asemenea, considerăm că pedeapsa pentru care s-a semnat acordul este justificată în raport de criteriile prevăzute de dispozițiile art. 74 cod penal.

Pe cale de consecință, în baza disp. art. 485 alin. 1 lit. a C.p.p., instanța va admite acordul de recunoaștere a vinovăției privind pe inculpatul M. L..

Va condamna pe inculpatul M. L. la:

-2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată prev. de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000 modif, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p.

În baza art. 91 C.p., va suspenda sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani închisoare și în baza art.92 C.p. fixează termen de supraveghere a executării pedepsei de 2 ani.

Conf art. 65 alin. 1, CP, va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev de art. art 66, alin. 1, lit, a, b, h, j si k:, pe o perioadă de 2 ani.

-dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice;

-dreptul de a ocupa o funcție care implica exercițiul autorității de stat;

-dreptul de a deține, purta si folosi orice categorie de armă;

-dreptul de a părăsi teritoriul României;

-dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public;

de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere conf. art. 68, alin. 1, lit b, CP.

In conformitate cu dispozițiile art. 93 alin. 1 si alin. 2, lit. b și d CP., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere si obligații:

a.să se prezinte la S. de probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș la datele fixate de acesta,

b.să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa

c. să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile

d.să comunice schimbarea locului de muncă

e.să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență

f.să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de S. de probațiune,

g.să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței.

In temeiul art. 93, alin. 3 CP., pe parcursul termenului de supraveghere M. L. va presta o muncă neremunerată in folosul comunității pe o perioadă de 100 zile în cadrul primăriei Mun. Pitești, fie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Argeș.

În baza art.112 lit. e Cod penal, va confisca suma de 180 lei, bani proveniți din fondurile speciale ale BCCO și folosiți la cumpărarea autorizată de droguri.

În baza art.112 lit. f Cod penal, va confisca cantitatea de 81,17 gr cannabis depuse la camera de corpuri delicte a DCJSEO, conform dovezii ., nr._/22.01.2015, iar în baza art.112 lit.b C.pr.penală a unui grinder și a 2 pipe ridicate cu prilejul percheziției de la domiciliul inc. M L, depuse la camera de corpuri delicte a Direcției cazier Judiciar, S. și Evidență Operativă din cadrul D.C.C.O., conform dovezii .. nr._/22.01.2015.

În baza art. 72 C.p., va deduce din pedeapsă perioada reținerii de 24 ore începând cu data de 18.12.2014 până la data de 19.12.2014.

Va lua act că a încetat măsura controlului judiciar dispus față de inculpat prin ordonanța nr.214/D/P/2014 din 18.12.2014 a D. S. Teritorial Pitești.

În baza art. 275 alin. 2 cod procedură penală, va obliga pe inculpat la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza disp. art. 485 alin. 1 lit. a C.p.p., admite acordul de recunoaștere a vinovăției privind pe inculpatul M. L., fiul lui M. și S., născut la data de 13.07.1984 în Pitești, jud. Argeș, domiciliat în Pitești, ., ., ., CNP_.

Condamnă pe inculpatul M L la:

-2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată prev. de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000 modif, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p.

În baza art. 91 C.p. suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani închisoare și în baza art.92 C.p. fixează termen de supraveghere a executării pedepsei de 2 ani.

Conf art. 65 alin. 1, CP aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev de art. art 66, alin. 1, lit, a, b, h, j si k:, pe o perioadă de 2 ani.

-dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice;

-dreptul de a ocupa o funcție care implica exercițiul autorității de stat;

-dreptul de a deține, purta si folosi orice categorie de armă;

-dreptul de a părăsi teritoriul României;

-dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public;

de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere conf. art. 68, alin. 1, lit b, CP.

In conformitate cu dispozițiile art. 93 alin. 1 si alin. 2, lit. b și d CP., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere si obligații:

a.să se prezinte la S. de probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș la datele fixate de acesta,

b.să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa

c. să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile

d.să comunice schimbarea locului de muncă

e.să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență

f.să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de S. de probațiune,

g.să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței.

In temeiul art. 93, alin. 3 CP., pe parcursul termenului de supraveghere M. L. va presta o muncă neremunerată in folosul comunității pe o perioadă de 100 zile în cadrul primăriei Mun. Pitești, fie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Argeș.

În baza art.112 lit. e Cod penal confiscă suma de 180 lei, bani proveniți din fondurile speciale ale BCCO și folosiți la cumpărarea autorizată de droguri.

În baza art.112 lit. f Cod penal confiscă cantitatea de 81,17 gr cannabis depuse la camera de corpuri delicte a DCJSEO, conform dovezii ., nr._/22.01.2015, iar în baza art.112 lit.b C.pr.penală a unui grinder și a 2 pipe ridicate cu prilejul percheziției de la domiciliul inc. M L, depuse la camera de corpuri delicte a Direcției Cazier Judiciar, S. și Evidență Operativă din cadrul D.C.C.O., conform dovezii .. nr._/22.01.2015.

În baza art. 72 C.p., deduce din pedeapsă perioada reținerii de 24 ore începând cu data de 18.12.2014 până la data de 19.12.2014.

Ia act că a încetat măsura controlului judiciar dispus față de inculpat prin ordonanța nr.214/D/P/2014 din 18.12.2014 a D. S. Teritorial Pitești.

Obligă pe inculpat la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu apel

Pronunțată în ședință publică azi, 24.02.2015 la Tribunalul Argeș – Secția Penală.

Președinte,

I. F.

Grefier,

E. E. C.

E.C. 25 Februarie 2015

Red. IF/3 ex/11.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Sentința nr. 241/2015. Tribunalul ARGEŞ