Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 59/2015. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 59/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 14-01-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 59
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. N.
Grefier D. Ș.
P. de pe lângă Tribunalul Argeș este reprezentat prin
Procuror M. P.
S-a luat în examinare spre soluționare în primă instanță, contestația la executare formulată de petentul-condamnat B. I. fiul lui I. și E., născut la data de 19.12.1984, în prezent deținut în Penitenciarul Colibași.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul în stare de deținere, asistat de avocat din oficiu C. A. în baza împuternicirii avocațiale nr. 4781/17.11.2014.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că s-a depus la dosar relațiile solicitate de la locul de deținere.
S-a procedat la înregistrarea audio a cauzei cu mijloace tehnice, conf. disp. art. 369 alin. 1 c.p.p.
Contestatorul prin apărător precum și reprezentanta parchetului precizează că nu mai au cereri de formulat.
Tribunalul, în raport de aceste împrejurări, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra contestației.
Apărătorul contestatorului solicită admiterea contestației la executare așa cum a fost formulată, aplicarea legii mai favorabile și reducerea pedepsei.
Reprezentanta parchetului pune concluzii de admitere a contestației la executare, aplicarea legii penale mai favorabile și reducerea cuantumului pedepsei aplicate condamnatului.
Contestatorul având ultimul cuvânt lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a cauzei.
INSTANȚA
La data de 12.06.2014 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, sub număr unic de dosar_, contestația la executare formulată de petentul condamnat B. I., prin care acesta solicită aplicarea legii penale mai favorabile.
Prin sentința penală nr. 1385/07.07.2014 pronunțată de Tribunalul Argeș, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Pitești, apreciindu-se că aceasta este instanța competentă să se pronunțe în cauză, deoarece condamnatul a precizat că a fost condamnat de judecătorie.
Judecătoria Pitești, prin sentința penală nr. 3289 din 2 septembrie 2014, în baza art. 47 N C.pr.pen., art. 50 N C.p.p. coroborat cu art. 598 N.C.pr.pen. și art. 23 alin. 2 din Legea nr. 255/2013 modif. prin OUG nr. 116/2013, a declinat la rândul său competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Tribunalului Argeș.
În baza art. 51 C.p.p., s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a înaintat cauza instanței ierarhic superioare comune, respectiv Curtea de Apel Pitești, spre competentă soluționare a conflictului de competență.
În motivarea acestei soluții, Judecătoria a reținut că petentul B. I. se află în executarea unei pedepse rezultante de 10 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 251/05.09.2012 a Tribunalului V.- MEPI nr. 407/17.10.2012, iar potrivit art. 598 alin. 2 C.pr.pen. raportat la disp. art. 23 alin. 2 din Legea nr. 255/2013, instanța competentă să soluționeze contestația la executare este instanța de executare sau instanța corespunzătoare în grad în a cărei circumscripție se află locul de deținere al condamnatului.
Judecătoria a avut în vedere situația de fapt expusă, regulile de competență prevăzute de art. 598 C.p.p., respectiv dispozițiile art. 553 C.p.p. care reglementează noțiunea de „instanță de executare”, aspectul că petentul se află în prezent încarcerat în PNT Colibași în executarea unei pedepse privative de libertate, aplicată printr-o sentință penală pronunțată de Tribunalul V..
Curtea de Apel Pitești, prin încheierea nr.160/F/08.10.2014, în baza art. 51 alin. 6 Cod procedură penală, a stabilit competența de soluționare a contestației la executare, formulată de condamnatul B. I., fiul lui I. și E., născut la 19.12.1984, în prezent aflat în Penitenciarul Colibași în favoarea Tribunalului Argeș.
Analizând conflictul negativ de competență ivit între cele două instanțe din raza teritorială a Curții, s-a constatat că Tribunalul Argeș este instanța competentă a soluționa cauza având ca obiect contestație la executare, pentru următoarele motive:
Condamnatul B. I. se află în executarea unei pedepse rezultante de 10 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 251/05.09.2012 a Tribunalului V., conform mențiunilor din mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 407/17.10.2012 emis de aceeași instanță.
Prin sentința menționată, numitul B. I. a fost condamnat la 8 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II-a, b, d și e Cod penal pe o perioadă de 5 ani, pentru infracțiunea de tentativă de viol prev. de art. 20 Cod penal rap.la art. 197 alin.1 și 3 teza I Cod penal, cu aplic. art. 320/1 alin.7 Cod pr.penală și art. 37 lit. a Cod penal.
În baza art. 61 alin. 1 Cod penal, s-a dispus revocarea liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 749 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani închisoare ce a fost aplicată numitului B. I. prin sentința penală nr. 410 din 2 mai 2007, pronunțată de Judecătoria Rm. V. în dosarul nr._ .
În baza art. 39 alin. 1 și alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 34, art. 35 și art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal, s-a contopit pedeapsa de 8 ani închisoare cu restul de pedeapsă de 749 zile rămas neexecutat și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II-a, b, d și e Cod penal pe o perioadă de 5 ani, la care se adaugă un spor de 2 ani închisoare, în total inculpatul urmând să execute pedeapsa de 10 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II-a, b, d și e Cod penal pe o perioadă de 5 ani, în condițiile art. 57 Cod penal.
Contestația persoanei condamnate, formulată la data de 30 mai 2014, vizează aplicarea legii penale mai favorabile, ulterior intrării în vigoare a Noului Cod penal, astfel încât sunt aplicabile dispozițiile art. 23 din Legea nr. 255/2013 coroborate cu cele ale art. 595 și art. 597 Cod procedură penală.
Conform art. 23 din Legea nr. 255/2013, cererile, contestațiile și sesizările introduse în termen de 6 luni de la data de 01.02.2014, având ca obiect aplicarea art. 4 și 6 din noul Cod penal în cazul hotărârilor rămase definitive anterior intrării sale în vigoare, se soluționează după procedura prevăzută în prezentul articol, care se completează cu dispozițiile Codului de procedură penală.
Aceste cauze se soluționează de către instanța corespunzătoare în grad instanței de executare în a cărei circumscripție se află locul de deținere sau, după caz, centrul educativ ori centrul de reeducare.
Totodată, potrivit art. 595 noul Cod procedură penală, instanța competentă să soluționeze contestația la executare care vizează aplicarea legii penale mai favorabile după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, potrivit art. 6 noul Cod penal, este instanța de executare, iar dacă persoana condamnată se află în executarea pedepsei, competența aparține instanței egale în grad în circumscripția căreia se află locul de deținere.
Instanța de executare este, potrivit dispozițiilor art. 553 Cod procedură penală, prima instanță de judecată.
Din coroborarea tuturor acestor dispoziții legale, rezultă că instanța de executare în cauza de față este Tribunalul V., iar instanța egală în grad acesteia, în a cărei rază teritorială se află locul de deținere al contestatorului, este Tribunalul Argeș, aceasta fiind instanța competentă a soluționa contestația la executare.
Faptul că pentru infracțiunea de tentativă de viol pentru care a fost condamnat contestatorul competența de judecată în primă instanță ar reveni judecătoriei la acest moment, în raport de modificările legislative introduse prin noile Coduri penal și de procedură penală, nu atrage competența Judecătoriei Pitești.
În acest sens, tribunalul este instanța de executare, iar voința legiuitorului în ceea ce privește soluționarea unei astfel de cauze este neechivocă, atât din dispozițiile generale ale art. 595 alin. 2 Cod procedură penală, cât și din cele speciale ale art. 23 alin. 2 din Legea nr. 255/2013 rezultând că se are în vedere instanța care a judecat în primă instanță cauza în fond, iar nu instanța căreia i-ar reveni în prezent competența de a judeca.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la data de 14.10.2014, din actele și lucrările dosarului reținându-se următoarele:
Condamnatul B. I. se află în executarea unei pedepse rezultante de 10 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 251/05.09.2012 a Tribunalului V., conform mențiunilor din mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 407/17.10.2012 emis de aceeași instanță.
Prin sentința penală nr. 251/05.09.2012 a Tribunalului V., numitul B. I. a fost condamnat la 8 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II-a, b, d și e Cod penal pe o perioadă de 5 ani, pentru infracțiunea de tentativă de viol prev. de art. 20 Cod penal rap.la art. 197 alin.1 și 3 teza I Cod penal, cu aplic. art. 320/1 alin.7 Cod pr.penală și art. 37 lit. a Cod penal.
În baza art. 61 alin. 1 Cod penal, s-a dispus revocarea liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 749 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani închisoare ce a fost aplicată numitului B. I. prin sentința penală nr. 410 din 2 mai 2007, pronunțată de Judecătoria Rm. V. în dosarul nr._ .
În baza art. 39 alin. 1 și alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 34, art. 35 și art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal, s-a contopit pedeapsa de 8 ani închisoare cu restul de pedeapsă de 749 zile rămas neexecutat și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II-a, b, d și e Cod penal pe o perioadă de 5 ani, la care se adaugă un spor de 2 ani închisoare, în total inculpatul urmând să execute pedeapsa de 10 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II-a, b, d și e Cod penal pe o perioadă de 5 ani, în condițiile art. 57 Cod penal.
Contestația la executare privește motivul prev.de art.598 alin.1 lit.d Cod pr.penală deoarece se invocă reducerea pedepsei.
Conform disp.art.6 alin.1 Cod penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii, a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată dacă depășește maximul special al pedepsei prev.de legea nouă, pentru infracțiunea săvârșită se reduce la acest maxim.
Contestația la executare este fondată.
Astfel, infracțiunii de tentativă de viol prev.de art.20 rap.la art.197 alin.1 și 3 teza I cu aplic.art.37 lit.a Cod penal anterior îi corespunde infracțiunea prev.de art.32 rap.la art.218 alin.1 și alin.3 lit.c Cod penal; fapta consumată este pedepsită cu închisoare de la 5 la 12 ani, iar tentativa la această infracțiune este pedepsită potrivit art.43 alin.1 Cod penal cu închisoare de la 2 ani și 6 luni la 6 ani.
Potrivit art.187 Cod penal în cauză nu se are în vedere aplicarea disp.art.3201 alin.7 Cod pr.penală anterior.
Dar, potrivit deciziei nr.6/26.05.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în cazul aplicării legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei, potrivit art.6 alin.1 Cod penal, în cauza tentativei limita maximă a pedepsei ce trebuie avută în vedere este maximul prev.de lege pentru forma tentativă, redus potrivit tratamentului sancționator al tentativei.
În speță, limita maximă a pedepsei pentru infracțiunea de tentativă de viol, în forma reținută în condițiile noii legi, este de 6 ani închisoare., urmând astfel a se reduce pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată pentru această pedeapsă la 6 ani închisoare.
În concluzie, în baza disp.art.598 alin. 1 lit. d C.p.p., tribunalul va admite contestația la executare formulată de contestatorul B. I..
Va descontopi pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 251/05.09.2012 pronunțată de Tribunalul V.-Secția Penală, definitivă prin neapelare în pedepsele componente și va menține revocarea liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 749 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 410/02.05.2007 pronunțată de Judecătoria Râmnicu V..
În baza disp. art. 6 alin. 1 C.p., va reduce pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată contestatorului prin sentința penală nr. 251/05.09.2012 pronunțată de Tribunalul V.-Secția Penală, definitivă prin neapelare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de viol prev. și ped. de art.20 rap. la art. 197 alin. 1 și 3 teza I cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal anterior și art. 320/1 alin. 7 Cod procedură penală anterior, la 6 ani închisoare.
În baza disp. art. 43, art. 45 și art. 96 C.p., va contopi pedepsele de 6 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza aII-a, b, d și e Cod penal anterior, aplicate pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de viol prev. și ped. de art. 20 rap. la art. 197 alin. 1 și 3 teza I cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal anterior și art. 320/1 alin. 7 Cod procedură penală anterior, cu restul de pedeapsă de 749 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 410/02.05.2007 pronunțată de Judecătoria Râmnicu V., urmând să execute pedeapsa de 6 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza aII-a, b, d și e Cod penal anterior la care se adaugă restul rămas neexecutat de 749 zile; în total va executa 6 ani plus 749 zile închisoare în cond. art. 60 C.p. și și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b, d și e Cod penal anterior, având corespondent drepturile prev. de art. 66 alin. 1 lit. a,b,e și f C.p..
În baza disp. art. 65 C.p., va interzice contestatorului drepturile prev. de art. 66 alin. 1 lit. a,b,e și f C.p..
Va deduce perioada executată începând cu data de 22.05.2012 la zi.
Va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor judecătorești.
Va dispune anularea mandatului de executare a pedepsei și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei.
În baza art.275 alin.3 Cod pr.penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu în sumă de 100 lei, conform împuternicirii avocațiale din oficiu nr. 4781/17.11.2014, se va suporta din fondurile speciale ale M.J.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza disp. art. 598 alin. 1 lit. d C.p.p., admite contestația la executare formulată de contestatorul B. I. fiul lui I. și E., născut la data de 19.12.1984, CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Colibași
Descontopește pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 251/05.09.2012 pronunțată de Tribunalul V.-Secția Penală, definitivă prin neapelare în pedepsele componente și menține revocarea liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 749 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 410/02.05.2007 pronunțată de Judecătoria Râmnicu V..
În baza disp. art. 6 alin. 1 C.p., reduce pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată contestatorului prin sentința penală nr. 251/05.09.2012 pronunțată de Tribunalul V.-Secția Penală, definitivă prin neapelare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de viol prev. și ped. de art.20 rap. la art. 197 alin. 1 și 3 teza I cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal anterior și art. 320/1 alin. 7 Cod procedură penală anterior, la 6 ani închisoare.
În baza disp. art. 43, art. 45 și art. 96 C.p., contopește pedepsele de 6 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza aII-a, b, d și e Cod penal anterior, aplicate pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de viol prev. și ped. de art. 20 rap. la art. 197 alin. 1 și 3 teza I cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal anterior și art. 320/1 alin. 7 Cod procedură penală anterior, cu restul de pedeapsă de 749 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 410/02.05.2007 pronunțată de Judecătoria Râmnicu V., urmând să execute pedeapsa de 6 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza aII-a, b, d și e Cod penal anterior la care se adaugă restul rămas neexecutat de 749 zile; în total va executa 6 ani plus 749 zile închisoare în cond. art. 60 C.p. și și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, b, d și e Cod penal anterior, având corespondent drepturile prev. de art. 66 alin. 1 lit. a,b,e și f C.p..
În baza disp. art. 65 C.p., interzice contestatorului drepturile prev. de art. 66 alin. 1 lit. a,b,e și f C.p..
Deduce perioada executată începând cu data de 22.05.2012 la zi.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor judecătorești.
Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu în sumă de 100 lei, conform împuternicirii avocațiale din oficiu nr. 4781/17.11.2014, se va suporta din fondurile speciale ale M.J.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 14.01.2015, la Tribunalul Argeș-Secția Penală.
Președinte,
G. N.
Grefier,
D. Ș.
red.Gh.N.
dact.C.E.C./4 exp.
19.01.2015.
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 407/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 60/2015.... → |
---|