Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 674/2015. Tribunalul ARGEŞ

Sentința nr. 674/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 22-06-2015 în dosarul nr. 775/109/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 674

Ședința publică de la 22 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. D.

Grefier L. D.

D. – S. TERITORIAL PITEȘTI este reprezentat de procuror G. S..

S-a luat în examinare, pentru soluționare, contestația la executare formulată de Biroul Executări Penale din C. Tribunalului Argeș privind înlăturarea omisiunii vădite din dispozitivul hotărârii penale nr. 324 din data de 30.06.2011 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._, inculpați fiind C. E., T. G. D. și B. I., deținuți în Penitenciarul Colibași.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită, fără citare.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

S-a procedat la înregistrarea cauzei cu mijloace tehnice potrivit disp. art. 369 alin. 1 C.p.p.

Reprezentantul Parchetului arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.

Tribunalul, în raport de această precizare, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acesteia.

Reprezentantul Parchetului pune concluzii de respingere a contestației la executare ca nefondată.

TRIBUNALUL :

Asupra cauzei de față:

Constată că Biroul Executări penale a solicitat lămurirea hotărârii nr. 324/2009 a Tribunalului Argeș.

In motivarea contestației se arată că în prezent în camera de corpuri delicte a instanței se află mai multe bunuri ce au fost înaintate de către procuror odată cu dosarul cauzei și cu privire la care nu s-a dispus nimic prin hotărârea amintită.

Din actele și lucrările dosarului, Tribunalul reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 324/2009 au fost condamnați mai mulți inculpați, însă nu s-a dispus nimic în legătură cu bunurile ridicate de la domiciliile acestora cu ocazia percheziției.

Din adresa nr. 20/P/2009 emisă de către D. – S. Teritorial Pitești, rezultă că au fost înaintate la instanță 5 saci conținând corpuri delicte, o unitate centrală de calculator, precum și mai multe medii de stocare.

Din dosarul cauzei nu rezultă de la cine a fost ridicat calculatorul și mediile de stocare si nici dacă acestea au fost folosite la săvârșirea infracțiunilor.

De asemenea în procesul verbal de înaintare nu este detaliat conținutul sacilor în care se află corpurile delicte, astfel încât să se poată dispune în legătură cu acestea.

Așa fiind, în baza art 599 Cpp urmează să fie respinsă contestația la executare ca neîntemeiată.

Văzând și disp. art. 275 alin. 3 C.p.pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația la executare formulată de Biroul Executări Penale din C. Tribunalului Argeș privind înlăturarea omisiunii vădite din dispozitivul hotărârii penale nr. 324 din data de 30.06.2011 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._, inculpați fiind C. E., T. G. D. și B. I., deținuți în Penitenciarul Colibași.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 22 iunie 2015, la Tribunalul Argeș Secția penală.

Președinte,

M. D.

Grefier,

L. D.

redMD/dactMD

2ex/25.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 674/2015. Tribunalul ARGEŞ