Contestaţie la executare (art.598 NCPP). Sentința nr. 71/2015. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 71/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 5519/109/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 71
Ședința publică de la 15 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. M. L.
Grefier A. T.
Ministerul Public, P. de pe lângă Tribunalul Argeș este reprezentat prin procuror E. C..
S-a luat în examinare, spre soluționare în primă instanță, contestația la executare formulată de contestatorul I. C., fiul lui C. și E., născut în 05.02.1981, în Pitești, jud. Argeș, C.N.P._, domiciliat în Pitești, .. 2, ., ., în prezent aflat în Penitenciarul Colibași.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul I. C. în stare de deținere.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
S-a procedat la înregistrarea audio a cauzei cu mijloace tehnice, potrivit art. 369 C.p.p.
Contestatorul I. C. învederează instanței că își retrage contestația la executare, solicitând să se ia act de această manifestare de voință.
Reprezentanta Parchetului solicită să se ia act de manifestarea de voință liber exprimată de contestator în sensul retragerii contestației la executare, cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată:
La data de 17.12.2014 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș contestația la executare formulată de contestatorul I. C., în prezent deținut în Penitenciarul Colibași.
Prezent fiind la acest termen de judecată, petentul a învederat instanței că își retrage contestația la executare, solicitând să se ia act de această manifestare de voință.
Față de această situație, în temeiul art. 599 alin.3 C.p.p se va lua act de retragerea contestației la executare.
Văzând și disp.art.275 alin.2 C.p.p.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art.599 alin.3 Cod procedură penală, constată că petentul I. C., fiul lui C. și E., născut în 05.02.1981, în Pitești, jud. Argeș, C.N.P._, domiciliat în Pitești, .. 2, ., ., în prezent aflat în Penitenciarul Colibași, și-a retras cererea având ca obiect contestație la executare.
În temeiul art.275 alin.2 Cod procedură penală, obligă contestatorul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicarea minutei.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Ianuarie 2015, la Tribunalul Argeș - Secția penală.
Președinte,
I. M. L.
Grefier,
A. T.
Red. I.M.L
Dact. NE/ 3 ex
16.01.2015
← Contestaţie la executare (art.598 NCPP). Sentința nr. 46/2015.... | Alte modificări ale pedepsei (art.585 NCPP). Decizia nr.... → |
---|