Contestaţie la executare (art.598 NCPP). Sentința nr. 219/2015. Tribunalul ARGEŞ

Sentința nr. 219/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 27625/280/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 219

Ședința publică de la 18 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. N.

Grefier D. Ș.

P. de pe lângă Tribunalul Argeș este reprezentat prin

Procuror M. P.

S-a luat în examinare spre soluționare în primă instanță, contestația la executare formulată de condamnatul T. V. fiul lui P. și D., născut la data de 24.03.1959, CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Colibași.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul în stare de deținere asistat de avocat din oficiu P. I. în baza împuternicirii avocațiale nr. 586/12.02.2015.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că s-au depus la dosar relațiile solicitate de la locul de deținere.

S-a procedat la înregistrarea audio a cauzei cu mijloace tehnice, conf. disp. art. 369 alin. 1 c.p.p.

Cu permisiunea instanței, apărătorul din oficiu ia legătura cu contestatorul.

Contestatorul învederează instanței că își retrage contestația la executare.

Apărătorul din oficiu solicită să se ia act de manifestarea de voință a contestatorului.

Reprezentanta parchetului solicită să se ia act de retragerea contestației la executare și obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

INSTANȚA

Deliberând constată.

Prin cererea înregistrată la data de 07.01.2015, prin declinare de competență de la Judecătoria Pitești, conform sentinței penale nr.4494/09.12.2014, petentul T. V. a solicitat să i se deducă din pedeapsa aplicată perioada de 6 luni închisoare executată în Austria.

Din actele și lucrările dosarului, tribunalul reține că petentul se află în executarea unei pedepse de 5 ani închisoare, conform mandatului de executare a pedepsei nr. 709/11.04.2013 emis de Tribunalul București.

La termenul de judecată din 18.02.2015, petentul a arătat că își retrage contestația la executare.

Având în vedere disp.art.599 alin.3 Cod pr.penală, tribunalul va lua act de manifestarea de voință exprimată.

În baza disp.art.275 alin.2 Cod pr.penală petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat și a onorariului avocat din oficiu, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de retragerea contestației la executare formulată de condamnatul T. V. fiul lui P. și D., născut la data de 24.03.1959, CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Colibași.

Obligă contestatorul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care din care onorariul avocatului din oficiu în sumă de 100 lei, conform împuternicirii avocațiale nr. 586/12.02.2015, va fi avansat din fondurile speciale ale M.J..

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 18.02.2015, la Tribunalul Argeș-Secția Penală.

Președinte,

G. N.

Grefier,

D. Ș.

red.Gh.N.

dact.C.E.C./4 exp.

21.02.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare (art.598 NCPP). Sentința nr. 219/2015. Tribunalul ARGEŞ