Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 201/2015. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 201/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 04-06-2015 în dosarul nr. 3912/280/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE Nr. 201
Ședința publică din data de 04 iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. V.
Grefier C. V.
P. de pe lângă Tribunalul Argeș reprezentat prin procuror M. P..
S-a luat în examinare, pentru soluționare, contestația formulată de P. de pe lângă Judecătoria Pitești împotriva sentinței penale nr. 1062 din data de 19.04.2015 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._, intimat- petent fiind Toporăște V. C. .
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul- petent, în stare de arest, asistat de avocat D. A., în baza delegației de substituire a d-nei avocat F. D..
La a doua strigare a cauzei, a răspuns intimatul- petent, în stare de arest, asistat de avocat ales Ț. E., în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul din oficiu al intimatului, solicită să se ia act că delegația sa a încetat prin prezentarea avocatului ales și solicită obligarea acestuia la plata unei părți din onorariu.
Reprezentanta parchetului și apărătorul ales al intimatului- petent, arată că nu mai au cereri de formulat în cauză.
Tribunalul, în raport de această împrejurare, constată contestația în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acesteia.
Reprezentanta parchetului, având cuvântul, pune concluzii de admitere a contestației, desființarea sentinței pronunțată de Judecătoria Pitești, iar pe fond, respingerea cererii de liberare condiționată, cu menținerea termenului din 24.02.2016 fixat pentru rediscutare. Din hotărârea contestată, rezultă că petentul se află în executarea unei pedepse de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, având numeroase condamnări pentru furt, anterior a fost liberat condiționat rămânându-i un rest de pedeapsă de 123 zile, iar pe durata executării a fost sancționat de 11 ori și a primit numai 3 recompense. Din caracterizarea întocmită de P. Colibași, rezultă că acesta a avut un comportament necorespunzător pe perioada detenției.
Apărătorul ales al intimatului – petent, avocat Ț. E., solicită respingerea contestației formulată de parchet ca nefondată și menținerea sentinței pronunțată de Judecătoria Pitești ca fiind legală și temeinică.
În acest sens, arată că prin sentința penală nr. 1062 /2015, Judecătoria Pitești a avut în vedere antecedentele penale la care face referire reprezentanta parchetului, la dosar există acte din care rezultă că o societate comercială și-a dat acordul de a-i oferi un loc de muncă potrivit calificării pe care acesta o are, respectiv bucătar, iar cu privire la sancțiunile aplicate, arată că acesta a fost recompensat de 12 ori și o parte din sancțiuni i-au fost ridicate. De asemenea, învederează instanței că are o situație familială deosebită, în sensul că peste două săptămâni soția sa va naște .
Intimatul- petent, având ultimul cuvânt, solicită respingerea contestației formulată de parchet și liberarea sa condiționată, deoarece e la a doua analiză a Comisiei de liberări condiționate din cadrul Penitebnciarului Colibași și și-a îndreptat comportamentul.
TRIBUNALUL
Deliberând constată:
Prin sentința penală nr. 1062 din data de 19.04.2015 pronunțată de Judecătoria Pitești s-a admis cererea de liberare condiționată a petentului condamnat Toporăște V. C..
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că deținutul se află începând cu data de 17.05.2010 în executarea unei pedepse de 7 ani închisoare aplicată prin sent.pen. nr.391/25.10.2010 în dosarul nr._ pronunțată de Judecătoria B..
Așa cum a rezultat din procesul-verbal L_/25.02.2015 încheiat de Comisia din cadrul Penitenciarului Colibași petentul-condamnat a executat fracția de 2/3 din pedeapsă.
A avut în cadrul penitenciarului un comportament corespunzător, așa cum reiese din caracterizarea aflată la dosar.
Este adevărat că pe perioada detenției în alte locuri de detenție a fost atât sancționat cât și recompensat pentru faptele comise.
Instanța a considerat că fracțiunea din pedeapsă executată satisface sub aspectul raportului duratei cerinței art. 59 alin 1 V.C.pen., iar pe de altă parte apreciază că acele condiții de formă subiectivă ce privesc comportamentul sunt de asemenea îndeplinite.
Instanța a considerat că executarea pedepsei și-a atins scopul educativ.
În aceste condiții, instanța a admis în baza art. 587 C.pr.pen. și art. 59 și urm. VC.pen., cu aplicarea art. 5 C.P.., cererea petentului condamnat T. V. C. și a dispus liberarea sa condiționată.
Împotriva sentinței, în termen legal a declarat contestație P. de pe lângă Judecătoria Pitești solicitând respingerea cererii de liberare condiționată, avându-se în vedere comportamentul necorespunzător adoptat în timpul detenției, starea de recidivă și lipsa dovezilor temeinice de îndreptare.
Verificând sentința prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu, se constată că este fondată contestația formulată .
Din actele și lucrările dosarului, se reține că prima instanță a reținut în mod corespunzător situația juridică a condamnatului, însă a apreciat nejustificat temeinicia cererii formulate.
Intimatul condamnat se află în executarea unei pedepse de 7 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de tâlhărie, ce urmează să expire la 16.05.2017, iar antecedentele penale sunt concretizate în perioade cuprinse între 2 și 6 ani închisoare, toate aplicate pentru infracțiuni de furt calificat, din ultima pedeapsă fiind liberat condiționat, restul de 123 zile fiind contopit în prezentul mandat,.
A mai fost discutat în comisia de liberări condiționate la data de 23.12.2014, când s-a dispus amânarea până la 20.02.2015, datorită celor 11 sancțiuni disciplinare, 4 dintre acestea fiind ridicate urmare recompenselor acordate.
Chiar dacă în timpul amânării nu a mai fost sancționat disciplinar, faptul că a executat pedeapsa în regim de maximă siguranță, are multiple antecedente penale, în mod nejustificat prima instanță a apreciat că este oportună liberarea sa condiționată.
La aceste elemente se adaugă și prezența comportamentului și conduitelor orientate spre valorile grupului de apartenență, cu tendința de a domina și de a se impune în relaționare, aspecte identificate cu ocazia evaluării psihologice.
Toate aceste considerente îndreptățesc instanța în a aprecia că scopul pedepsei nu a fost atins, reeducarea condamnatului nerealizându-se până în prezent, termenul propus de comisie pentru rediscutarea cererii fiind justificat.
În consecință, în baza art.4251 balin.7 pct.2 lit.a Cod procedură penală se va admite contestația, se va desființa sentința iar pe fond, se va respinge cererea de liberare condiționată formulată de intimatul- petent Toporăște V. C..
Se va fixa termen pentru rediscutarea cererii la 24.02.2016.
Văzând și disp.art.275 Cod procedură penală
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite contestația formulată de P. de pe lângă Judecătoria Pitești împotriva sentinței penale nr. 1062 din data de 19.04.2015 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._ .
Desființează sentința iar pe fond, respinge cererea de liberare condiționată formulată de intimatul- petent Toporăște V. C., fiul lui I. și F., născut la 30.09.1986, în prezent aflat în P. Colibași.
Fixează termen pentru rediscutarea cererii la 24.02.2016.
Obligă pe intimatul-petent la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei ( ½) reprezentând onorariu avocat din oficiu B. A. conform delegației nr.895/ 04.03.2015 ( fond ), va fi avansat din fondurile MJ.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar suma de 50 lei ( ½) reprezentând onorariul pentru avocat din oficiu F. D., conform împuternicirii avocațiale nr. 2020/29.05.2015 ( contestație ), va fi suportată din fondurile MJ.
Definitivă .
Pronunțată în ședința publică astăzi, 04.06.2015, la Tribunalul Argeș - Secția penală.
Președinte,
V. V.
Grefier,
C. V.
red.V.V.
dact.C.E.C./4 exp.
18.06.2015.
jud-fond D.D.
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 696/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 635/2015.... → |
---|