Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 322/2015. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 322/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 17-09-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 322
Ședința publică de la 17 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. M. L.
Grefier A. T.
P. de pe lângă Tribunalul Argeș este reprezentat prin procuror E. C..
S-a luat în examinare, pentru soluționare, contestația formulată de condamnatul R. V. A., fiul lui P. și M., născut la data de 23.07. 1974 în Mioveni, jud. Argeș, CNP -_, în prezent aflat în P. Colibași, împotriva sentinței penale nr. 1995 din data de 24.07.2015, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._/280/2015.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul R. V. A. în stare de deținere și asistat de avocat din oficiu M. M. în baza împuternicirii avocațiale nr. 3167/11.09.2015.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
S-a procedat la înregistrarea cauzei cu mijloace tehnice potrivit dispozițiilor art. 369 Cod procedură penală.
Contestatorul prin apărător depune la dosar memorii și învederează instanței omisiunile vădite și erorile materiale strecurate în sentința penală nr. 1995 din 24 iulie 2015, pronunțată de Judecătoria Pitești. Solicită atașarea următoarelor dosare:_/280/2013, dosar având ca obiect liberarea condiționată formulată în temeiul dispozițiilor art. 60 din Codul penal, dosar care a fost judecat nelegal și în care sunt sentințe penale lovite de nulitate absolută și dosarul nr._ având ca obiect cererea de liberare condiționată formulată în temeiul art. 60 Cod penal. Susține faptul că din 2012 la zi când a îndeplinit fracția legală nu i s-a judecat nici un dosar de liberare condiționată pe art. 60, deși a făcut dovada că este bolnav cronic, inapt medical și că nu a fost niciodată folosit la muncă. De asemenea, solicită atașarea dosarelor_ ,_/280/2014,_/280/2014,_, dosare ce au ca obiect art. 59 din Codul penal. Susține faptul că aceste dosare nu s-au judecat pe fond nici până în prezent și au fost menținute acte ale Penitenciarului Colibași pe care nu le-a semnat și care nu au existat la data respectivă, el nefiind examinat de nici o comisie de liberare condiționată. Instanța nu putea sa mențină ceva ce nu există și ceva ce nu este prevăzut de lege. Mai arată faptul că unele dintre deciziile din dosare sunt respinse pe autoritate de lucru judecat și că nici un dosar din cele menționate nu s-a judecat pe fond. Solicita atașarea acestor dosare pentru stabilirea situației de fapt și pentru lămurirea chestiunilor și nulităților din acele dosare.
Reprezentanta Parchetului solicită respingerea ca nefondată a cererii contestatorului de atașare a dosarelor menționate.
Instanța respinge cererea condamnatului R. V. A. de atașare a dosarelor menționate ca nefondată, având în vedere că nu are nici o legătura cu cauza dedusă judecății.
Apărătorul contestatorului și reprezentanta Parchetului precizează pe rând că nu mai au alte cereri de formulat în cauză și solicită cuvântul asupra contestației.
Tribunalul în raport de această împrejurare constată contestația în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acesteia.
Apărătorul contestatorului, având în vedere că la dosarul cauzei există deja un termen de rediscutare stabilit de instanță, respectiv termenul din 17 martie 2016, arată că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a contestației.
Reprezentanta Parchetului pune concluzii de respingere a contestației formulată de condamnatul R. V. A. ca nefondată și de menținere a sentinței pronunțată de Judecătoria Pitești ca legală și temeinică, cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Contestatorul – condamnat R. V. A., având ultimul cuvânt, arată că nu își însușește concluziile avocatului din oficiu.
Învederează faptul că acest complet de judecată a mai soluționat o cauză, respectiv dosarul nr._, având ca obiect cererea de liberare condiționată, iar prin decizia pronunțată a fost respinsă cererea de liberare, fără ca aceasta sa fie analizată pe fond. De asemenea, arată că dosarul nr._ este pe art. 60 din Codul penal și nu pe art. 59 din Codul penal, că nu și-a însușit acest dosar, acesta nu a fost judecat de Judecătoria G. și nu cunoaște cum a ajuns la Pitești acest dosar, cine l-a judecat și în ce condiții, cert este că nu și-a însușit acest dosar. Susține faptul că din 2012 și până în prezent nu a fost examinat de nici o comisie în 2014 și face dovada celor susținute cu actele comisiei de liberare condiționată din 19.03.2014, acte care nu au fost semnate de el și nu i-au fost aduse la cunoștință, precum și cu raportul de incident nr. 130 din 19.03.2015. Arată că Judecătoria Pitești a indus în eroare atât Tribunalul Argeș, cât și alte instanțe de judecată cu privire la faptul că ar fi fost analizat de comisie la Penitenciar. Susține faptul că nu există semnătura lui, nu există procese verbale predare - primire, nu există procese verbale aducere la cunoștință în anul 2014 și invocă nulitatea absolută a documentelor fabricate de funcționarii Penitenciarului Colibași, documente care au ajuns tardiv la dosarul cauzei. Arată că nu a fost la comisie, că i s-a făcut raportul de incident, că nu a fost analizat de comisie și că a fost dus la cameră. Solicită a se observa faptul că în Hotărârea Comisiei de disciplină scrie clar că fiind dus la Comisia de liberare condiționată în vederea examinării petentul R. V. A. a avut o atitudine necuviincioasă față de directorul penitenciarului și față de membrii comisiei, motiv pentru care comisia nu și-a mai desfășurat activitate. Atâta vreme cât comisia nu și-a desfășurat activitatea el nu a fost examinat și nu i s-a adus nimic la cunoștință. Adaugă faptul că nu există acte din care să reiasă că a fost examinat de vreo comisie în 2015.
Pentru aceste motive, solicită admiterea contestației și punerea de îndată în libertate, arătând că a îndeplinit fracția prevăzută de lege, că până în prezent nu a fost examinat de nici o comisie. Dovada susținerilor o face cu actele comisiei și cu rapoartele de incident 130/19.03.2014 si 667/18.03.2015. Instanțele au menținut ceva ce nu există și nu este prevăzut de lege, în loc să judece pe fond cauzele. Instanțele nu aveau voie să mențină ceva ce nu este prevăzut de lege, pentru că liberarea condiționată se acordă în cele doua cauze bine stabilite de lege. Solicită verificarea actelor prin prisma susținerilor, precum și a nelegalităților și nulităților invocate pe cale de excepție . Susține faptul că are dovezi că nici în 2015 Comisia nu a fost constituită legal, că domnul C. E. D. figurează în acte însă nu a participat la comisie. Arată că nu a fost examinat și că i s-a făcut raport de incident. Din 2012 până în prezent a depășit fracțiile cu 3 ani, respectiv 1 an și 6 luni executați în condiții de nelegalitate. Adaugă faptul că nu ar fi contestat aceste nelegalități și nulități dacă ar fi existat documente legale. Instanța de control nu poate menține niște sentințe în care s-a invocat autoritate de lucru judecat fără judecata pe fond sau cauze în care s-au menținut acte întocmite de Comisia Penitenciarului, acte care nu au existat.
În subsidiar, solicită reducerea termenului de rediscutare, arătând că a executat 6 luni din a doua amânare.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată:
La data de 10.09.2015, a fost înregistrată la această instanță contestația formulată de petentul – condamnat R. V. A., împotriva sentinței penale nr. 1995/24 iulie 2015, pronunțată de Judecătoria Pitești.
Prin sentința contestată s-a respins ca nefondată cererea de liberare condiționată formulată de către petentul – condamnat R. V. A., apreciindu-se că în cauză operează autoritatea lucrului judecat și s-a menținut termen stabilit pentru rediscutare la data de 17.03.206.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:
Prin Sentința penală nr. 1172/24.04.2015 a Judecătoriei Pitești a fost respinsă cererea de liberare condiționată formulată de petent și a fost menținut termenul de rediscutare stabilit de Comisia de propuneri pentru liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Colibași, pentru data de 17.03.2016.
Având în vedere aceste aspecte instanța constată că cererea formulată de petent este prematură, întrucât în cauză operează puterea de lucru judecat a sentinței penale nr. 1172/24.04.2015 a Judecătoriei Pitești.
Împotriva sentinței, în termen legal, a formulat contestație petentul condamnat, apreciind-o ca nelegală și netemeinică, cu motivația că sunt îndeplinite condițiile legale pentru a putea beneficia de liberare condiționată.
Examinând sentința contestată, tribunalul constată:
Contestația este nefondată.
În mod corect instanța de fond a apreciat că în cauză operează autoritatea de lucru judecat, având în vedere că prin sentința penală nr. 1172/24.04.2015 a Judecătoriei Pitești, rămasă definitivă, s-a stabilit termen pentru rediscutarea liberării condiționate la data de 17.03.2016.
Raportat la termenul stabilit printr-o sentință judecătorească definitivă, tribunalul constată că petentul – condamnat a formulat cerere înaintea împlinirii respectivului termen și orice alte argumente invocate în susținerea admiterii liberării condiționate, nu pot fi analizate, având în vedere puterea autorității lucrului judecat.
Față de aceste considerente, urmează ca în baza art. 425 ind.1 alin.7 pct.1 lit.b C.p.p, să se respingă contestația ca nefondată.
Văzând și disp.art. 275 alin.2 C.p.p.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul R. V. A., fiul lui P. și M., născut la data de 23.07. 1974 în Mioveni, jud. Argeș, CNP -_, în prezent aflat în P. Colibași, împotriva sentinței penale nr. 1995 din data de 24.07.2015, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr._/280/2015.
Obligă contestatorul la plata sumei de 180 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 130 lei onorariu avocat oficiu M. M., potrivit împuternicirii avocațiale nr._/11.09.2015 se va avansa din fondurile MJ.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Septembrie 2015, la Tribunalul Argeș – Secția Penală.
Președinte,
I. M. L.
Grefier,
A. T.
Red. I.M.L
Dact. NE/ 2 ex
29.09.2015
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 924/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 997/2015.... → |
---|