Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr. 417/2015. Tribunalul ARGEŞ

Sentința nr. 417/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 08-04-2015 în dosarul nr. 1053/109/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA PENALĂ

SENTINTA PENALĂ Nr. 417

Ședința nepublică de la 08 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. N. I.

Grefier A. T. Ianiț

P. de pe lângă Tribunalul Argeș reprezentat prin

Procuror E. C.

S-a luat în examinare, pentru soluționare cererea de reabilitare de drept formulată de petentul P. I., domiciliat în mun. Pitești, ., .,.

La apelul nominal făcut în ședința nepublică a răspuns petentul personal.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

S-a procedat la înregistrarea audio a cauzei cu mijloace tehnice, conf. disp. art. 369 alin. 1 c.p.p.

Ședința nepublică conform dispozitiilor art.533 alin.1 c.p.p..

Se procedează la identificarea petentului cu cartea de identitate, CNP:_, ., nr._, eliberat la data de 28.02.2012 de SPCLEP P..

La întrebarea instanței petentul arată că nu doreste să își angajeze apărător.

Instanța, având în vedere că petentul a fost condamnat în primă instanță de Judecătoria Focșani, în baza art.529 c.p.p. invocă din oficiu excepția necompetenței materiale a Tribunalului Argeș.

Reprezentanta Parchetului, având cuvântul pune concluzii de admitere a excepției necompetentei materiale a Tribunalului Argeș.

Petentul, având cuvântul, arată că lasă la aprecierea instanței.

INSTANȚA

Deliberând, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la data de 04.03.2015 sub nr._, petentul P. I. a solicitat ca prin hotărârea ce o va pronunța, instanța să constate intervenirea reabilitării sale de drept.

În motivare,petentul a arătat că prin sentința penală nr.144/24.01.2001 pronunțată de Judecătoria Focșani, rămasă definitivă prin decizia penală nr.204/28.03.2001 pronunțată de Tribunalul V., a fost condamnat la pedeapsa amenții penale în cuantum de 6.500.000 ROL, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.290 alin.1 și art.291 din vechiul Cod penal. Petentul a menționat că, astfel cum reiese din chitanțele nr._/21.01.2001 ,nr._/21.02.2002 și nr._/05.09.2012 a achitat amenda penală precum și cheltuielile judiciare către stat. A mai precizat petentul că din momentul achitării amenzii au trecut mai mult de trei ani ( 13 ani), timp în care nu a mai săvârșit nici o infracțiune.

În drept au fost invocate disp. art.134 C.pen. și art.111 C.pr.civ.

În dovedire au fost atașate în fotocopie înscrisuri( fil.3-30).

Analizând cu prioritate excepția de necompetență materială a Tribunalului Argeș, invocată din oficiu, instanța reține următoarele:

Prin sentința penală nr.144/24.01.2001 pronunțată de Judecătoria Focșani, astfel cum a rămas definitivă prin decizia penală nr.204/28.03.2001 pronunțată de Tribunalul V., petentul P. I. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă a amenzii penale în cuantum de 6.500.000 ROL, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.290 alin.1 și art.291 din vechiul Cod penal.( fil.6-9).

Instanța reține că potrivit disp. art. 529 C.pr.pen., competentă să soluționeze cererea de reabilitare este fie instanța care a judecat în primă instanță cauza în care s-a pronunțat în care s-a pronunțat reabilitarea, fie instanța corespunzătoare în a cărei circumscripție domiciliază condamnatul sau în care a avut ultimul domiciliu, dacă la data introducerii cererii domiciliază în străinătate.

Întrucât în cauza dedusă judecății, petentul P. I. a fost condamnat în primă instanță de Judecătoria Focșani.( fil.6-9), rezultă că excepția de necompetență materială a Tribunalului Argeș,invocată din oficiu, este întemeiată și urmează a fi admisă.

Pe cale de consecință, în baza art. 529 C.pr.penală raportat la art. 47 alin.1 și 4 C.pr.penală cu referire la art.50 C.pr.penală, Tribunalul Argeș va declina competența de soluționare a cererii de reabilitare de drept formulată de petentul P. I., domiciliat în mun. Pitești, ., .,., în favoarea Judecătoriei Pitești, ca instanță corespunzătoare în a cărei circumscripție domiciliază condamnatul.

În temeiul art.275 alin.3 C.pr.penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 529 C.pr.penală raportat la art. 47 alin.1 și 4 C.pr.penală cu referire la art.50 C.pr.penală, admite excepția de necompetență materială a Tribunalului Argeș ,invocată din oficiu.

Declină competența de soluționare a cererii de reabilitare de drept formulată de petentul P. I., domiciliat în mun. Pitești, ., .,., în favoarea Judecătoriei Pitești.

În temeiul art.275 alin.3 C.pr.penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 08.04.2015, la Tribunalul Argeș-Secția penală.

Președinte,

G. N. I.

Grefier,

A. T. Ianiț

IGN/AI/2ex/17.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr. 417/2015. Tribunalul ARGEŞ