Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 145/2015. Tribunalul ARGEŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 145/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 4371/280/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE PENALĂ Nr. 145
Ședința publică de la 21 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE Ilenuța B.
Grefier I. T.
P. de pe lângă Tribunalul Argeș reprezentat de procuror E. C.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, contestația petentului-condamnat B. C. L., fiul lui V. și I., născut la 30.09.1970, în București, sector 4, domiciliat în București, ..221, ., ., CNP_, în prezent încarcerat în P. Colibași, împotriva sentinței penale nr.796/17.03.2015 pronunțată de Judecătoria PITEȘTI în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul B. C. L., în stare de detenție asistat de av.oficiu A. D., desemnată în baza împuternicirii avocațiale nr.1495/17.04.2015.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
S-a procedat la înregistrarea audio a ședinței cu mijloace tehnice potrivit disp.art.369 alin.1 C.p.p.
Instanța permite contestatorului a lua legătura personal cu apărătorul din oficiu.
Contestatorul, prin apărător, învederează instanței că își menține contestația formulată motivat de faptul că, în opinia sa, instanța de fond în mod greșit a apreciat înscrisurile de la dosar, respectiv înscrisurile emise de P. Colibași din care reiese că petentul-condamnat a îndeplinit fracția legală și a avut un comportament corespunzător pe perioada detenției, arată că a fost recompensat de 25 de ori, a avut și o sancțiune însă raportat la pedeapsa de 18 ani este de înțeles.
Apărătorul din oficiu și reprezentantul Parchetului, pe rând având cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat.
În raport de aceste împrejurări Instanța constată contestația în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acesteia.
Apărătorul contestatorului solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată și pentru motivele învederate.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea contestației ca nefondată și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.
Contestatorul-condamnat B. C. L., având ultimul cuvânt, solicită liberarea condiționată, arată că a executat până la acest moment 18 ani, 4 luni și 12 zile, a obținut 520 de zile considerate câștig ca urmare a muncii prestate, pe data de 09.12.2014 a intrat în Comisie unde a fost amânat 8 luni de zile redusă apoi ca urmare a contestării la Judecătoria Pitești, în luna martie a intrat din nou în Comisie unde din nou a fost amânat, amânare pe care a executat-o, dar a primit în această amânare și o sancțiune. Mai arată că deși din actele depuse la dosar reiese că a fost analizat de psiholog la Penitenciar această analiză nu a avut loc niciodată.
TRIBUNALUL
Constată că, la data de 14.04.2015, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș contestația formulată de petentul-condamnat B. C. L., fiul lui V. și I., născut la 30.09.1970, în București, sector 4, domiciliat în București, ..221, ., ., CNP_, în prezent încarcerat în P. Colibași, împotriva sentinței penale nr.796/17.03.2015 pronunțată de Judecătoria PITEȘTI în dosarul nr._, apreciindu-se că întrunea condițiile pentru liberarea sa condiționată și nu se impunea amânarea la data de 09.08.2015.
Totodată, la termenul de judecată din data de 21.04.2015, contestatorul condamnat a precizat că își menține calea de atac exercitată împotriva s.p. nr. 796/17.03.2015 pronunțată de Judecătoria PITEȘTI în dosarul nr._ , reiterând motivele invocate la soluționarea în fond a cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt următoarele:
Prin s.p. nr. 796/17.03.2015 pronunțată de Judecătoria PITEȘTI în dosarul nr._, în baza art. 587 din Noul Cod de procedură penală, s-a respins cererea de liberare condiționată formulată de petentul condamnat B. C. L., urmând ca, în baza art. 587 c.p.p. să fixeze termen de rediscutare după data de 09.08.2015.
S-a reținut astfel că, la data de 10.03.2015 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la nr._ cererea formulată de petentul- condamnat B. C. L., deținut în PNT Colibași, prin care solicită liberarea condiționată, apreciind că s-a făcut o nedreptate în ceea ce-l privește prin amânarea sa a doua oară.
Cererea petentului a fost înaintată instanței împreună cu procesul-verbal nr.L_/04.03.2015, mandatul în a cărui executare se află petentul, caracterizare întocmită de Serviciul de Educație și Intervenție Psihosocială din cadrul Penitenciarului- Colibași, fișa de cazier judiciar.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța de fond a reținut următoarele:
Conform procesului-verbal nr. .L_/04.03.2015 întocmit de Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiționată din cadrul Penitenciarului Colibași-fila 4 dosar, petentul B. C. L. se află în executarea unei pedepse de 25 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav prev. și ped..de art. 176 c.p. prin sent.pen.nr. 2159/2001 pronunțată de Judecătoria sector 5 București, fiind încarcerat la data de 11.01.1997.
În urma analizei situației petentului, comisia a constatat că acesta a executat 6627 zile, a fost folosit la muncă, fiindu-i astfel considerate ca executate, ca urmare a muncii prestate un nr. de 315 zile, reținându-se totodată că a fost sancționat disciplinar o dată și recompensat de 26 ori-,aspecte reliefate de caracterizarea aflată la fila 5 dosar ,precum și documentele comunicate de Penitenciar- Colibași.
Din parcurgerea aceluiași proces-verbal a rezultat că petentul este cunoscut cu antecedente penale, suferind o condamnare pentru săvârșirea unei infr. de tâlhărie:- pedeapsa de 3,6 ani închisoare.-s. P. 232/1992 pronunțată de Tribunalul M. București., arestat la 17.02.1992; de asemenea petentul a suferit și o condamnare la pedeapsa de 3,6 ani închisoare pentru săv. infr. prev. de art. 332 c.p.-s.p. nr. 431/1992 pronunțată de Tribunalul M. București.
Instituția liberării condiționate –așa cum estre reglementată de art. 59 și urm.c.p.- vizează în mod direct conduita condamnatului în timpul executării pedepsei, dacă în prealabil se constată că sunt îndeplinite condițiile privind executarea unei anumite părți din pedeapsă; așadar, condiției privind executarea unei părți din pedeapsă trebuie să i se alăture și condiția privind comportarea exemplară a condamnatului în timpul executării pedepsei ,instanța ținând seama totodată și de antecedentele penale ale condamnatului.
Din modul în care este reglementată instituția liberării condiționate rezultă că cel condamnat nu poate beneficia de această instituție în mod automat după executarea fracției din pedeapsă prevăzută de lege –fiind vorba despre o vocație și nu un drept- ci numai dacă instanța care judecă cererea/ propunerea de liberare condiționată își creează convingerea, ținând seama și de conduita condamnatului în timpul executării pedepsei, precum și de antecedentele penale ale acestuia- având valoarea unui simplu element care trebuie avut în vedere la aprecierea tuturor circumstanțelor cauzei -, că reeducarea și îndreptarea acestuia sunt posibile și fără executarea în penitenciar a restului de pedeapsă.
În ceea ce privește comportamentul efectiv al deținutului în penitenciar s-a reținut că acesta a fost în general unul corespunzător normelor instituționale, însă se apreciază că lipsa sancțiunilor disciplinare în cea mai mare parte petrecută în penitenciar-petentul fiind sancționat o dată în cursul anului 2010 pentru săvârșirea unei abateri disciplinare încadrate în categoria abaterilor foarte grave-confecționare/deținere de obiecte interzise- nu reprezintă o dovadă de comportament deosebit, apt a conduce automat la liberarea condiționată a deținutului, ci este doar regula, aceea a unui comportament normal pentru orice deținut.
Elementele subiective de apreciere a comportării condamnatului pe durata executării pedepsei, în raport cu care instanța urmează să examineze vocația condamnatului la beneficiul liberării condiționate sunt cele care caracterizează persoana condamnatului, sub aspectul comportării sale pe durata executării pedepsei, până în momentul judecării cererii și al antecedentelor sale penale, remarcându-se faptul că deținutul nu se află la primul contact cu legea penală, fiind recidivist, suferind, așa cum s-a arătat, -începând cu anul 1992-condamnări la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie și infr. de dezertare.
Totodată, instanța a luat în considerare-în aprecierea existenței „dovezilor temeinice de îndreptare” și posibilităților concrete de integrare a petentului în sânul comunității- și concluziile conținute de referatul întocmit de psihologul unității de penitenciar în urma studierii, evaluării atente și constante a comportamentului persoanei private de libertate pe parcursul executării pedepsei, concluzii din parcurgerea cărora se reține că numitul B. C. L. prezintă o personalitate cu elemente dezadaptative relevante, exprimate prin cogniții iraționale, labilitate psiho-afectivă, comportament și conduite orientate spre valorile grupului deviant, cu reținerea faptului că la data de 31.07.2014 a fost instituită de către Judecătoria Sector 5 București măsura obligării condamnatului de a urma tratament medicamentos până la însănătoșire -fila 6 dosar.
Față de aceste considerente instanța de fond a apreciat, în raport de existența antecedentelor penale că scopul preventiv – educativ al pedepsei nu a fost atins până în momentul de față, iar perioada executată nu prezintă garanția reintegrării sociale a condamnatului și în consecință, instanța a respins cererea formulată de petentul- condamnat B. C. L. ca neîntemeiată, urmând a fixa termen de reînnoire a cererii după data de 09.08.2015, termen ce apare ca fiind unul rezonabil, interval de timp în care petentul poate să adopte un comportament din care să rezulte în mod neechivoc că s-a îndreptat, că este stăruitor în muncă și disciplinat.
În raport de cele prezentate, Tribunalul va reține că, la data de 04.03.2015, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate a apreciat că petentul nu poate beneficia de liberare condiționată, reținându-se în procesul verbal întocmit că petentul este la a doua analiză, a îndeplinit fracția, iar în perioada de detenție a primit 26 de recompense, a avut o sancțiune care este ridicată prin recompensă în 2011, a participat la programe educative și activități, are antecedente penale și este încarcerată în regim deschis de siguranță, sens în care nu se impune liberarea sa condiționată, datorită stării de recidivă.
În prezenta contestație, instanța va constata că, în cauză analiza situației condamnatului sub aspectul oportunității liberării condiționate se situează sub imperiul vechiului Cod Penal și de Procedură Penală, ca lege mai favorabilă, dat fiind faptul că fapta comisă de condamnat este înainte de 01.02.2014, sens în care se mențin și dispozițiile Deciziei nr.LXVII a ÎCCJ, care a stabilit în recurs în interesul legii, că disp. art. 59-61 din C.pen., ale art. 75-77 din Lg. Nr. 275/2006 și ale art. 450 C.proc.pen. anterior se interpretează în sensul că:*Cererea de liberare condiționată va fi examinată de instanță, sub aspectul îndeplinirii condițiilor legale, la momentul judecării acesteia și nu la momentul introducerii ei*. Judecarea cauzei presupune astfel inclusiv perioada de timp scursă în căile de atac, respectiv în contestația de față.
Analizând astfel fracția executată, se va constata că, pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate aceasta trebuia să execute un nr. de 6848 de zile, din care 761 puteau fi reținute pe baza muncii prestate, astfel încât fracția era îndeplinită ca o primă condiție necesară pentru analizarea situației sale, deoarece la data de 21.04.2015 avea executate 6985, din care 315 considerate ca executate pe baza muncii prestate.
În ceea ce privește amânarea propusă de comisie și însușită de instanță pentru termenul din data de 09.08.2015, întrucât i se impută condamnatuluistarea de recidivă, apreciindu-se că perioada executată este insuficientă pentru resocializarea sa, se va constata că aceasta concluzie este eronată față de cele menționate anterior.
Astfel, este adevărat că acesta a înregistrat o sancțiune disciplinară înainte de analiza comisiei, respectiv în 2010, dar este ridicată această sancțiune în 2011, după care în 2011-2014 înregistrează încă 17 recompense, având și un nr. de 17 de participări la programe socio-educative desfășurate în perioada 2011-2014 până în luna septembrie, acesta nefiind inclus în activități ori ședințe individuale de consiliere psihologică, fiind apreciat că nu a avut probleme de adaptare la viața carcerală, în general având o conduită adecvată la regulile unităților penitenciare, evitând situațiile problematice și conflictuale, și beneficiind de mediu de suport pentru reinserția socială.
Astfel, se observă că petentul condamnat, în mod constant, a manifestat interes și receptivitate în perioada desfășurării demersurilor instructiv educative, urmând a se reține și că acesta a manifestat interes pentru revizuirea comportamentului la locul de detenție, dovedit prin specificul programelor la care a participat, a menținut legătura cu familia prin vizite, corespondență, etc.
Instanța va aprecia deci că cele expuse anterior și care reflectă situația condamnatului la momentul acestei analize, indică faptul că nu se impune amânarea acordată în 09.08.2015, drept pentru care în baza art.587 alin. 3 NCPP, va admite contestația petentului-condamnat B. C. L., fiul lui V. și I., născut la 30.09.1970, în București, sector 4, domiciliat în București, ..221, ., ., CNP_, în prezent încarcerat în P. Colibași și în baza art.425 ind.1 și art.587 C.proc.pen. va desființa sentința penală nr. 796/17.03.2015 pronunțată de Judecătoria PITEȘTI în dosarul nr._ și în consecință va admite cererea petentului-condamnat, dispunând liberarea condiționată a acestuia.
În baza art.275 alin.3 NCPP, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, urmând ca onorariile pentru avocații din oficiu (fond și contestație) B. I. și A. D. în sumă de câte 100 lei să fie suportate din fondurile speciale ale MJ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite contestația petentului condamnat B. C. L., fiul lui V. și I., născut la 30.09.1970, în București, sector 4, domiciliat în București, ..221, ., ., CNP_, în prezent încarcerat în P. Colibași.
În baza art.425 ind.1 și art.587 C.proc.pen. desființează sentința penală nr.796/17.03.2015 pronunțată de Judecătoria PITEȘTI în dosarul nr._ și în consecință admite cererea petentului-condamnat și dispune liberarea condiționată a acestuia.
În baza art.275 alin.3 NCPP, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, urmând ca onorariile pentru avocații din oficiu (fond și contestație) B. I. și A. D. în sumă de câte 100 lei să fie suportate din fondurile speciale ale MJ.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21 Aprilie 2015, la Tribunalul Argeș – Secția Penală.
Președinte,
Ilenuța B.
Grefier,
I. T.
I.T. 22 Aprilie 2015
Red.IB, 2 ex., 11.05.2015
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 487/2015.... | Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr.... → |
---|