Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată (art.340 NCPP). Încheierea nr. 457/2015. Tribunalul ARGEŞ

Încheierea nr. 457/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 1081/109/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA PENALĂ

ÎNCHEIERE Nr. 457

Ședința Camerei de Consiliu de la 21 .04.2015

Completul compus din:

Judecător de Cameră preliminară I. F.

Grefier E. E. C.

P. de pe lângă Tribunalul Argeș, reprezentat prin procuror M. P..

S-a luat în examinare, pentru soluționare, plângerea formulată de petentul S. R. PRIN A.N.A.F. PRIN ADMINISTRAȚIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE ARGEȘ, împotriva ordonanței nr. 132/P/2012 din data de 20.01.2015 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, intimat fiind B. F..

La apelul nominal făcut în ședința Camerei de Consiliu au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

S-a procedat la înregistrarea cauzei cu mijloace tehnice potrivit art.369 C.pr.penală.

Reprezentanta parchetului arată că nu mai are alte cereri sau probe de formulat în cauză.

Judecătorul de cameră preliminară acordă cuvântul asupra plângerii.

Reprezentanta parchetului pune concluzii de respingerea plângerii ca nefondată, menținerea ordonanței nr.132/P/2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș.

JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin ordonanța nr. 132/P/2012 din 20.01.2015 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, s-a dispus clasarea cauzei cu privire la săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9alin. 1 lit. f din Legea nr. 241/2005, infracțiune reclamată de petenta ANAF-DGFP Argeș.

Pentru a dispune astfel, procurorul de caz și-a însușit argumentele expuse în referatul organelor de poliție în care se arătau următoarele:

La data de 24.02.2012, la P. de pe lângă Tribunalul Argeș a fost înregistrată, sub nr. 132/P/2012, sesizarea ANAF-DGFP Argeș cu privire la sustragerea de la efectuarea verificărilor financiar contabile ca urmare a nefuncționării de către . SRL, la sediul social din municipiul Pitești, ., nr. 1, ., ..

Conform procesului.verbal încheiat la data de 07.02.2012, organele de control fiscal au efectuat un control inopinat având ca obiectiv aspectele cuprinse în adresa nr. 1/29/_/20.12.2011 emisă de Serviciul Juridic din cadrul DGFP Argeș privind rezoluția din data de 09.12.2011 dispusă de P. de pe lângă Tribunalul Argeș în dosarul penal nr. 782/P/2010 referitoare la modalitatea de soluționare a plângerii împotriva numitului B. F., asociat și administrator la . SRL. Anterior societatea a făcut obiectul unui control inopinat având în vedere petiția numitei N. C. E., fiind întocmit în acest sens procesul-verbal nr._/11.11.2010 constatându-se faptul că B. F., administratorul societății nu s-a prezentat la solicitările repetate, în scris ale organelor de control și nici nu a putut fi contactat la sediul social al societății declarat la adresa din municipiul Pitești, ., nr. 1, ., ..

Fiind efectuate cercetări cu privire la . SRL, s-a constatat faptul că societatea are sediul social declarat în municipiul Pitești, ., nr. 1, ., ., având ca asociați și administratori pe numiții B. F. și T. D.. Cu privire la sediul social declarat la adresa din municipiul Pitești, ., nr. 1, ., ., s-a constatat faptul că acesta a fost declarat în baza contractului de comodat încheiat la data de 19.02.2009, pe o perioadă nedeterminată între T. D. (comodant) și ., fiind efectuate verificări cu privire la domiciliul declarat al numitului B. F., s-a constatat că acesta are, începând cu data de 09.09.2012, domiciliul în ., ., județul O.. Procedându-se la audierea acestuia, B. F. a menționat că evidența contabilă pentru . la actuala locuință a acestuia din Cotmeana.

S-a apreciat că elementul material al infracțiunii de evaziune fiscală constă într-o acțiune de sustragere de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale care se realizează exclusiv în modalitățile indicate de lege, respectiv omisiune de a declara, declarație fictivă sau inexactă a sediilor principale sau secundare or, în cauză, nu li se pot imputa numiților B. F. sau T. D. aceste aspecte întrucât, din verificarea efectuată la Registrul Comerțului s-a stabilit faptul că adresa menționată la sediul social este reală, pentru care s-a prezentat contractul de comodat din data de 19.02.2009, pe o perioadă nedeterminată, iar imobilul aparține numitei T. D., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1791/14.05.2008.

Soluția descrisă mai sus a fost menținută și de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș care, prin ordonanța nr. 30/II/2/2015 din 04.03.2015 a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta ANAF București.

Împotriva ordonanței a formulat plângere, la judecătorul de cameră preliminară, petenta ANAF București – AFP ARGEȘ .

A arătat petenta că sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 9 alin. 1 lit. f din Legea nr. 241/2005. Singura motivare a învinuitului în apărarea sa a fost aceea că s-a aflat în imposibilitate de a primi invitațiile transmise de către instituția fiscală, atât la sediul societății, cât și la domiciliul său, neavând intenția de a se opune controlului fiscal. Referitor la invitațiile trasmise, textul de lege care incriminează fapta dedusă judecății nu prevede cerințe sau condiții particulare astfel încât sunt aplicabile dispozițiile generale din Codul de procedură fiscală.

Potrivit principiului general de drept, nimeni nu poate invoca propria culpă în apărarea sa cu privire la încălcarea unor obligații stabilite de lege, împrejurarea că societatea nu mai funcționa la sediul declarat, exclusiv după declarațiile numitului B. F., raportat la indiferența manifestată de învinuit față de dispozițiile legale și față de solicitările organelor abilitate să exercite controlul documentelor legale și bunurilor din patrimoniu, este relevantă în scopul împiedicării verificărilor financiar-fiscale.

Lipsa oricărei reacții a numitului B. F., acesta sustrăgându-se practic oricărui control, neexistând nici o posibilitate de contactare a sa de către organele fiscale, reprezintă refuz nejustificat, o sustragere în sensul textului de lege incriminator. În caz contrar, orice contribuabil – societate comercială, ar putea eluda dispozițiile legale prin simpul fapt al neridicării corespondenței comunicate la sediul menționat la Registrul Comerțului și eventual prin menținerea unei incertitudini cu privire la adresa unde locuiește administratorul societății.

Analizând actele și lucrările dosarului, judecătorul de cameră preliminară consideră că plângerea formulată de petentă este nefondată.

În acord cu organele de urmărire penală apreciem și noi că fapta imputată prin plângere nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege, din moment ce sediul declarat la Registrul Comerțului este și cel rezultat din verificări. Faptul că administratorul societății nu a dat curs invitațiilor transmise de organele fiscale la sediul declarat nu este relevant atâta vreme cât, aceleași verificări au reliefat lipsa vreunei atitudini frauduloase a numitului B. F., acesta declarând că imobilul în care își avea sediul firma sa a fost vândut. De asemenea, a fost vândut și apartamentul unde își avea domiciliul.

În ciuda vehemenței petentei, apreciem că o continuare a cercetărilor ar fi inutilă și inoportună, mai ales că cercetările nu au reliefat existența vreunei activități a firmei . SRL, iar mărimea firmei așa cum rezultă din valoarea capitalului social este una care o face lipsită de importanță. Am aprecia dacă vehemența de care dau dovadă organele fiscale în urmărirea micilor contribuabili, ar căpăta cel puțin aceeași intensitate și în cazul marilor contribuabili asupra cărora planează acuzații sau chiar condamnări pentru săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală.

Față de cele de mai sus, în baza art. 341 alin. 6 lit. a cod procedură penală, judecătorul de cameră preliminară va respinge plângerea formulată, ca nefondată.

În baza art. 275 alin. 3 cod procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul S. R. PRIN A.N.A.F. PRIN ADMINISTRAȚIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE ARGEȘ, împotriva ordonanței nr. 132/P/2012 din data de 20.01.2015 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință Camerei de Consiliu, azi 21.04.2015, la Tribunalul Argeș-Secția Penală.

Judecător de cameră preliminară,

I. F.

Grefier,

E. E. C.

E.C. 23 Aprilie 2015

Red. IF/3 ex./21.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată (art.340 NCPP). Încheierea nr. 457/2015. Tribunalul ARGEŞ