Verificare măsuri preventive (art.205 NCPP). Decizia nr. 270/2015. Tribunalul ARGEŞ

Decizia nr. 270/2015 pronunțată de Tribunalul ARGEŞ la data de 28-07-2015 în dosarul nr. 860/214/2015/a4

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA PENALĂ

DECIZIE Nr. 270

Ședința publică de la 28 Iulie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. D.

Grefier L. D.

Ministerul Public, P. de pe lângă Tribunalul Argeș este reprezentat prin procuror E. C.

S-a luat în examinare, pentru soluționare, contestația formulată de inculpatul V. M. M. fiul lui C. și A., născut la data de 25.07.1967 în ., cu domiciliul în Pitești, ., ., ., fără forme legale în ., județul Argeș, C.N.P._, împotriva încheierii din data de 23.07.2015 pronunțată de Judecătoria Costești în dos. nr._ 15.

La apelul nominal făcut în ședința Camerei de Consiliu a răspuns contestatorul în stare de arest asistat de avocat ales T. I. în baza împuternicirii avocațiale de la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

S-a procedat la înregistrarea audio a cauzei cu mijloace tehnice, potrivit art. 369 C.p.p.

Contestatorul prin apărător precum și reprezentanta parchetului precizează că nu mai au cereri de formulat în cauză.

Tribunalul, în raport de aceste împrejurări, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra contestației.

Contestatorul prin apărătorul ales solicită admiterea contestației, desființarea încheierii din data de 21.07.2015 ca nelegală și netemeinică și revocarea măsurii arestului preventiv. În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu pentru a se asigura condițiile legale prev. de art. 202 c.p.p., respectiv pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal.

Apărătorul contestatorului precizează că în cauza de față este vorba despre o infracțiune de viol atipică, în sensul că întreaga acuzație s-a bazat pe declarațiile părții vătămate și a unor martori, martori care au aflat ceea ce s-a întâmplat de la partea vătămată.

Avocat T. I. arată că la dosar nu există probe științifice, medicale din care să rezulte săvârșirea faptelor de către inculpat, iar partea vătămată a revenit asupra primei declarații, la insistențele unui martor. Totodată, apărătorul apreciază că luarea față de inculpat a măsurii arestului la domiciliu nu ar influența cu nimic buna desfășurarea a procesului penal, inculpatul nu ar putea influența părțile și martorii din dosar, partea vătămată și mătușa acesteia nu mai locuiesc în aceeași localitate și nu ar exista posibilitatea sustragerii de la judecată.

În concluzie, apărătorul solicită admiterea contestației și revocarea măsurii arestului preventiv sau înlocuirea arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu.

Reprezentanta parchetului pune concluzii de respingere a contestației ca nefondată, de menținere a încheierii contestate ca fiind legală și temeinică și de obligare a contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Contestatorul-inculpat V. M. M. având ultimul cuvânt arată că este de acord cu concluziile apărătorului său.

TRIBUNALUL :

Deliberând constată:

Prin încheierea din data de 23.07.2015, pronunțată de Judecătoria Costești în baza art. 362 alin. 2 rap. la art. 208 alin. 2, 3 și 4 C.p.p. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului V. M. M., fiul lui C. și A., născut la data de 25.06.1967 în ., cu domiciliul în Pitești, ., ., ., fără forme legale în ., județul Argeș, C.N.P._, măsură pe care a menținut-o.

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de inculpat, privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu.

Pentru a hotărâ astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr. 441/P/2014 din data de 27.04.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului V. M. M., fiul lui C. și A., născut la data de 25.06.1967 în ., cu domiciliul în Pitești, ., ., fără forme legale în ., județul Argeș, C.N.P._, pentru săvârșirea infracțiunilor de viol în formă continuată, prev. de art. 218 alin. 1 și 3 lit. a și c, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul Penal (o tentativă de viol săvârșită în luna septembrie 2013 și cinci acte sexuale orale consumate în perioada decembrie 2013 – ianuarie 2014), coruperea sexuală a minorului, prev. de art. 221 alin. 4 din Codul Penal și influențarea declarațiilor, prev. de art. 272 alin. 1 din Codul Penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul Penal.

În actul de sesizare a instanței s-a reținut că inculpatul, în perioada septembrie_14, prin constrângerea persoanei vătămate S. M. N., în vârstă de 12 ani, persoană ce se afla în îngrijirea, ocrotirea și paza sa, a încercat să întrețină un raport sexual, iar apoi a întreținut cinci acte sexuale orale cu aceasta.

Totodată, s-a reținut că inculpatul, la data de 12.12.2013, a determinat-o pe minoră să asiste la comiterea unor acte cu caracter exhibiționist, obligând-o să ia parte la un joc de cărți pe dezbrăcate.

De asemenea, în actul de sesizare s-a mai reținut că inculpatul, prin constrângere, a determinat-o pe martora O. D. D. să dea declarații mincinoase, prin ascunderea împrejurărilor esențiale referitoare la săvârșirea infracțiunii de viol.

Prin ordonanța din data de 03.03.2015 a organelor de poliție din cadrul SIC Argeș s-a dispus reținerea inculpatului V. M. M. pentru o durată de 24 ore, începând cu data de 03.03.2015, ora 14.15, până la data de 04.03.2015, ora 14.15.

Prin încheierea de ședință din data de 04.03.2015 a Judecătoriei Costești, în baza art. 223 alin. 1 lit. b și alin. 2 C.p.p., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 04.03.3015 până la data de 02.04.2015, inclusiv.

Ulterior, măsura arestării preventive a fost prelungită prin încheierea de ședință din data de 25.03.2015, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 03.04.2015 până la data de 02.05.2015, inclusiv, iar la data de 28.04.2015, în temeiul art. 207 alin. 4 rap. la art. 348 alin. 2 C.p.p. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive.

De asemenea, prin încheierea din data de 22.06.2015 s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, în conformitate cu prevederile art. 362 alin. 2 rap. la art. 208 alin. 2, 3 și 4 C.p.p.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța apreciază că se mențin temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul V. M. M., fiind îndeplinite cumulativ condițiile impuse de art. 223 alin. 2 C.p.p.

Astfel, la dosar există probe (declarațiile persoanei vătămate coroborate cu raportul de constatare medico-legală nr. 40/A10, sentința civilă nr. 10/2015 a Secției I civilă a Tribunalului O., raportul de evaluare psihologică nr. 1903/12.03.2015, procese-verbale de refuzare a examinării cu aparatul poligraf, declarație martor O. D.-D., declarație martor C. L., declarație martor R. I. M., declarație martor M. M. F., declarație martor O. I., declarații inculpat), din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul, în perioada septembrie_14, prin constrângerea persoanei vătămate S. M. N., în vârstă de 12 ani, aflată în îngrijirea, ocrotirea și paza sa, a încercat să întrețină un raport sexual, iar apoi a întreținut cinci acte sexuale orale cu aceasta; la data de 12.12.2013, a determinat-o pe minoră să asiste la comiterea unor acte cu caracter exhibiționist, obligând-o să ia parte la un joc de cărți pe dezbrăcate; prin constrângere, a determinat-o pe martora O. D. D. să dea declarații mincinoase, prin ascunderea împrejurărilor esențiale referitoare la săvârșirea infracțiunii de viol.

De altfel, instanța subliniază că atât la momentul luării măsurii preventive, cât și la cel al verificării legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive nu este necesar să existe probe suficiente pentru a se putea formula o acuzare completă, iar datele existente nu trebuie să aibă aceeași forță ca cele necesare pentru a justifica o condamnare, jurisprudența CEDO fiind constantă în acest sens (cauza Fox, Campbel și Hartley c. Regatului Unit, hot. 30.08.1990).

Distinct, instanța apreciază că privarea de libertate a inculpatului este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, ce se deduce din circumstanțele în care faptele au fost săvârșite (asupra unei minore în vârstă de 12 ani, persoană incapabilă de a se apăra și lipsită de ocrotire părintească, după determinarea acesteia, în prealabil, să consume alcool), din caracterul lor repetat (inculpatul fiind cercetat pentru o tentativă de viol și alte cinci fapte consumate, activitatea infracțională desfășurându-se pe o perioadă mare de timp), aceste aspecte evidențiind o periculozitate sporită din partea sa.

În ceea ce privește durata rezonabilă a măsurii preventive, instanța a reținut că inculpatul a fost arestat preventiv la data de 04.03.2015, astfel încât o perioadă de 4 luni și 3 săptămâni nu a depășit un termen rezonabil, având în vedere și stadiul de soluționare a cauzei. În acest sens, trebuie observat că la termenul de judecată din data de 23.07.2015 inculpatul, prin apărător, a precizat că nu dorește să se prevaleze de dispozițiile art. 375 C.p.p., adăugând că înțelege să conteste probele administrate în cursul urmăririi penale, împrejurare în raport de care s-a impus readministrarea întregului probatoriu.

În raport de cele de mai sus, apreciind că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, instanța, în temeiul art. 362 alin. 2 rap. la art. 208 alin. 2, 3 și 4 C.p.p., a menținut arestarea preventivă a inculpatului.

Examinând încheierea contestată, atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, potrivit disp. art. 425/1 alin. 4 NC.p.p., Tribunalul apreciază contestația nefondată, din următoarele considerente:

Având în vedere probatoriul administrat precum și stadiul cauzei, Tribunalul consideră că în mod corect instanța de fond a stabilit că temeiurile ce au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate a contestatorului.

În ceea ce privește legalitatea și temeinica măsurii preventive, Tribunalul apreciază că aceasta a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale și a tuturor garanțiilor procesuale.

De asemenea, Tribunalul apreciază că temeiurile reținute în încheierea de arestare impun în continuare privarea de libertate a contestatorului.

În legătură cu acest aspect, Tribunalul consideră că în momentul de față, disp. art. 223 alin2 NC.p.p., își au pe deplin aplicabilitate în speță.

Starea de pericol pentru ordinea publică despre care vorbește textul citat, constă într-o incertitudine a relațiilor sociale ocrotite de legea penală în condițiile în care furtul a devenit un fenomen alarmant.

Tribunalul apreciază că singura măsură preventivă aptă să ducă la realizarea scopului prev. de art. 202 alin. 1 și 3 NC.p.p., este privarea de libertate, interesul general al societății, acela de a se asigura securitatea membrilor săi și a relațiilor sociale, primând în raport cu interesul personal a celor care comit fapte penale.

De asemenea, privarea de libertate este singura măsură proporțională cu gravitatea acuzației aduse și singura aptă să realizeze scopul pentru care a fost luată. În acest sens este și jurisprudența CEDO care a statuat că în cazul săvârșirii unor infracțiuni de o anumită gravitate, interesul public este cel care trebuie preponderent ocrotit, caz în care libertatea individuală poate fi restrânsă, chiar suprimată.

Este adevărat că în Convenția Europeană a Drepturilor Omului se statuează în art. 5 că individul are dreptul la libertate și securitate, însă când securitatea societății este afectată prin comiterea unor fapte antisociale, libertate celui ce se dedă la astfel de fapte trece pe plan secund.

Așa fiind, în baza art. 425/1 alin 7 pct. 1 lit. b C.p.p. urmează să fie respinsă

contestația ca nefondată.

Văzând și disp. art. 275 alin 2 Cpp.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul V. M. M. fiul lui C. și A., născut la data de 25.07.1967 în ., cu domiciliul în Pitești, ., ., fără forme legale în ., județul Argeș, C.N.P._ împotriva încheierii de ședință din data de 23.07.2015 pronunțată de Judecătoria Costești în dosarul penal nr._ 15.

În temeiul art.275 alin.2 C.pr.penală, obligă contestatorul la plata sumei de 100 de lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 28.07.2015, la Tribunalul Argeș- Secția penală.

Președinte,

M. D.

Grefier,

L. D.

redMD/dactMD

2ex/30.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Verificare măsuri preventive (art.205 NCPP). Decizia nr. 270/2015. Tribunalul ARGEŞ