Înlocuire măsură preventivă (art.242 NCPP). Decizia nr. 235/2015. Tribunalul BRAŞOV

Tribunalul BRAŞOV - Sentințe și decizii penale / 2015

Decizia nr. 235/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 06-07-2015 în dosarul nr. 2361/197/2015/a3

ROMÂNIA

TRIBUNALUL B.

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

DECIZIA NR. 235/CONTESTAȚIE

Ședința publică din 6 iulie 2015

Președinte: C. I. – judecător

Grefier: I. N.

Cu participarea procurorului: A. B. – din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul B.

Pe rol fiind soluționarea contestației formulate de către P. de pe lângă Judecătoria B., împotriva încheierii de ședință din data de 1.07.2015 adoptată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._ 15.

Dezbaterile în prezenta cauză au fost înregistrate potrivit art. 369 alin. 1 Cod procedură penală.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimații inculpați: B. R. M. personal și asistat de avocat ales T. S. și P. G. personal și asistat de avocat ales D. D..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nefiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra contestației ce face obiectul prezentului dosar.

Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul, arată că din considerentele atacate rezultă, pe de-o parte că instanța a analizat aspectele ce conduc la presupunerea rezonabilă a săvârșirii faptei de către inculpat, a actelor de urmărire penală, a actelor de cercetare judecătorească îndeplinite în cauză și ce urmează a fi îndeplinite, iar pe de altă parte s-a raportat la decizia Curții Constituționale cu referire la art. 222 Cod procedură penală însă, nu în ultimul rând, a analizat prin prisma proporționalității și aspecte ce țin de data comiterii faptei și data luării reținerii și luării măsurii arestării preventiv, ulterior înlocuită cu măsura arestului la domiciliu.

Pentru considerentele expuse, concluziile sunt de respingere a contestației.

Apărătorul ales al inculpatului B. R. M., avocat T. D., arată că raportat strict la jurisprudența CEDO și oportunitatea menținerii măsurii preventive și având în vedere decizia Curții Constituționale, la acest moment nu mai poate fi menținută măsura arestului la domiciliu, aceasta nemaifiind oportună.

Inculpatului i-a fost restrânsă libertatea de mișcare în luna martie, a conștientizat consecințele faptei săvârșite, a avut o atitudine procesuală care a contribuit la soluționarea dosarului și nu exisă date la dosar că ar încerca să se sustragă sau că ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. În opinia sa, perioada arestării preventive și cea a arestului la domiciliu, au fost destul de lungi.

Pentru contestatorul inculpat P. G., avocat ales D. D., solicită respingerea contestației și menținerea încheierii atacate, arătând că inculpatul este infractor primar, a recunoscut săvârșirea faptei, iar pedeapsa ce urmează a-i fi aplicată va fi probabil una cu suspendarea executării pedepsei.

Contestatorul inculpat B. R. M., având ultimul cuvânt, achiesează concluziilor puse de către apărător ales; solicită măsura controlului judiciar.

Contestatorul inculpat P. G., având ultimul cuvânt, solicită măsura controlului judiciar.

TRIBUNALUL

Constată că prin încheierea din 1.07.2015 Judecătoria B. a dispus:

I. În temeiul art. 362 alin. 1 din noul Cod de procedură penală raportat la art. 242 alin. 2 din noul Cod de procedură penală, coroborat cu art. 211 și art. 214 din noul Cod de procedură penală, înlocuiește măsura arestului la domiciliu dispusă față de inculpatul B. R. M. cu măsura preventivă a controlului judiciar.

În baza art. 215 alin. 1 din noul Cod de procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi și libertăți, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței;

c) să se prezinte la Biroul Supravegheri Judiciare, din cadrul Serviciului de Investigații Criminale B., conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.

În baza art. 215 alin. 2 din noul Cod de procedură penală, pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarea obligație:

a) de a nu depăși limitele județului B., decât cu încuviințarea prealabilă a judecătorului.

În baza art. 215 alin. 7 din noul Cod de procedură penală, atrage atenția inculpatului cu privire la faptul că, în cazul în care pe durata măsurii controlului judiciar, încalcă, cu rea-credință, obligațiile care îi revin sau există suspiciunea rezonabilă că a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, la cererea procurorului ori din oficiu, poate dispune înlocuirea acestei măsuri cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive, în condițiile prevăzute de lege.

În temeiul art. 215 alin. 5 din noul Cod de procedură penală, la data rămânerii definitive, copie de pe prezenta încheiere se comunică inculpatului, unității de poliție în a cărei circumscripție locuiește - Biroul Supravegheri Judiciare, din cadrul Serviciului de Investigații Criminale B., Serviciului public comunitar de evidență a persoanelor și Poliției de Frontieră Române.

La data rămânerii definitive, dispune punerea, de îndată, în libertate a inculpatului dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

II. În temeiul art. 362 alin. 1 din noul Cod de procedură penală raportat la art. 242 alin. 2 din noul Cod de procedură penală, coroborat cu art. 211 și art. 214 din noul Cod de procedură penală, înlocuiește măsura arestului la domiciliu dispusă față de inculpatul P. G. cu măsura preventivă a controlului judiciar.

În baza art. 215 alin. 1 din noul Cod de procedură penală, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi și libertăți, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței;

În baza art. 215 alin. 2 din noul Cod de procedură penală, pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarea obligație:

a) de a nu depăși limitele județului B., decât cu încuviințarea prealabilă a judecătorului.

La data rămânerii definitive, dispune punerea, de îndată, în libertate a inculpatului dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

Pentru a pronunța această hotărâre Judecătoria B. a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 202/P/2015 întocmit la data de 02.02.2015 de către P. de pe lângă Judecătoria B., înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 03.02.2014 sub număr de dosar_ 15, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

I. B. R. M., în stare de arest preventiv, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 alin. 1 raportat la art. 229 alin. 1 lit. b și d din noul Cod penal cu aplicarea art. 77 lit. a din noul Cod penal,

II. P. G., în stare de arest preventiv, sub aspectul comiterii infracțiunilor de:

1) tâlhărie calificată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 233 Din noul Cod penal raportat la art. 234 alin. 1 lit. c și d din noul Cod penal

2) ultraj, faptă prevăzută și pedepsită de art. 257 alin. 1, 4 Din noul Cod penal rap. la art. 193 alin. 2 Din noul Cod penal ( persoană vătămată R. F.)

3) ultraj, faptă prevăzută și pedepsită art. 257 alin. 1, 4 Din noul Cod penal rap. la art. 193 alin. 1 Din noul Cod penal (în dauna p.văt. P. B. S.), cu aplicarea art. 38 alin. 1 și 2 din noul Cod penal

III. P. A., sub control judiciar, sub aspectul comiterii infracțiunii de complicitate la furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 48 alin. 1 Din noul Cod penal raportat la art.228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d din noul Cod penal cu aplicarea art. 77 lit. a și art. 41 alin.1 din noul Cod penal.

În actul de sesizare, s-au reținut următoarele:

La data de 08.01.2015, în jurul orei 19:15, inculpații B. R.-M., P. G. și P. A. au fost depistați în trafic de către organele de poliție, pe raza municipiului B., . . ce se deplasau cu autoturismul marca VW Golf 3, cu nr. de înmatriculare_, după ce au sustras un televizor din casa de vacanță a persoanei vătămate P. M.-D. situată în aceeași localitate.

După ce echipajul de poliție s-a angajat în urmărirea autoturismului suspect, inculpatul B. R.-M., aflat la volan, a mărit viteza de deplasare și a provocat un accident rutier intrând în coliziune cu un alt autoturism parcat în afara carosabilului. În continuare, inculpații au părăsit mașina, fără a se conforma somațiilor de oprire ale agenților de poliție, iar inculpatul P. G., pentru a-și asigura scăparea a exercitat acte de violențe asupra agenților de poliție P. B. S. și M. R. F. aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, provocându-le primului suferințe fizice și deteriorarea uniformei de serviciu, respectiv celui de-al doilea, leziuni traumatice faciale și corporale vindecabile în 2-3 zile de îngrijiri medicale.

Prin încheierea nr. 2 din data de 09.01.2015 pronunțată în dosar penal nr._, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei B. a dispus luarea măsurii arestării preventive față de inculpații B. R. M. și P. G. pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 09.01.2015 până la data de 07.02.2015 inclusiv.

Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 24.03.2015, definitivă prin necontestare, s-a dispus, cu privire la inculpații B. R. M. și P. G. înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu.

Măsura arestului la domiciliu luată față de inculpații B. R. M. și P. G. a fost menținută prin încheierea de ședință în cursul judecății, la data de 19.05.2015 în dosar penal nr._ 15, încheiere rămasă definitivă prin necontestare.

Analizând, în baza dispozițiilor art. 362 alin.2 Ncpp raportat la art. 207-208 din noul Cod de procedură penală, legalitatea și temeinicia măsurilor preventive dispuse față de inculpații B. R. M., P. G. și P. A., prima instanța a reținut următoarele:

Dezideratul privind garantarea bunei desfășurării a procesului penal, în condiții care să asigure respectarea drepturilor fundamentale a persoanelor supuse investigațiilor penale, asigurându-se, în același timp, o protecție efectivă a ordinii de drept, a determinat completarea prevederilor penale care autorizează adoptarea unor măsuri preventive, privative sau restrictive de drepturi, cu acele dispoziții procesual penale care instituie cadrul necesar pentru asigurarea caracterului legal și temeinic al acestor măsuri.

În acest sens, se impun a fi observate prevederile cuprinse în art. 362 Ncpp cu referire la dispozițiile cuprinse în art. 207-208 din noul Cod de procedură penală, care instituie obligativitatea verificării măsurilor preventive dispuse în fază de urmărire penală, respectiv în procedură de cameră preliminară sau în cursul judecății, în mod periodic, pentru a se constata dacă temeiurile care au stat la baza adoptării măsurii subzistă în continuare, sau există temeiuri noi care să o justifice.

În ceea ce privește oportunitatea menținerii măsurilor preventive analizate în cauză, în privința inculpaților B. R. și P. G., prima instanța s-a raportat cu prioritate la conținutul deciziei nr. 361/07.05.2015 a Curții Constituționale, publicată în mod Oficial al României nr. 419 din data de 12.06.2015, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederilor cuprinse în art. 222 din noul Cod de procedură penală.

Din considerentele deciziei menționate se constată că art. 220 din noul Cod de procedură penală, prevede că posibilitatea judecătorului de cameră preliminară, respectiv a instanței de judecată în fața căreia se află cauza de a dispune, prin încheiere, arestul la domiciliu al inculpatului, la cererea motivată a procurorului sau din oficiu, neprecizându-se, însă, nici termenul și nici durata maximă pentru care poate fi dispusă această măsură în cele două faze procesuale.

Cu privire la verificarea legalității și a temeiniciei măsurilor preventive, s-a observat faptul că, potrivit art. 208 alin.4 raportat la art. 362 din noul Cod de procedură penală, în tot cursul judecății, instanța, din oficiu, prin încheiere, verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat menținerea măsurii arestării preventive și a măsurii arestului la domiciliu dispuse față de inculpat. Această verificare periodică presupune, însă, existența unei măsuri preventive luate inițial, pe o anumită durată. Or, tocmai acest lucru nu este reglementat de dispozițiile art. 218-222 din noul Cod de procedură penală în ceea ce privește arestul la domiciliu.

În adoptarea soluției privind neconstituționalitatea prevederilor art. 222 din noul Cod de procedură penală, a fost avută în vedere și Recomandarea nr.11(80) a Comitetului de miniștri către statele membre cu privire la detențiunea în așteptarea judecării, adoptată de către Comitetul de miniștri al Consiliului Europei în data de 27 iunie 1980, potrivit căreia, în lumina Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, statele membre trebuie să se asigure că legislația și practica lor în cazuri care implică „detențiunea în așteptarea procesului se călăuzesc după anumite principii, printre care și cel statuat la art. II pct.13, în conformitate cu care, detențiunea în așteptarea judecării nu se va prelungi mai mult decât este necesar în lumina obiectivelor stabilite în principiul 3, nici nu va fi continuată dacă perioada petrecută în detențiune în așteptarea judecării ar fi disproporționată față de sentința care poate fi pronunțată în cazul condamnării”.

Prin raportare la conținutul deciziei supusă analizei și având în vedere faptul că, măsura arestului la domiciliu a fost dispusă față de inculpații B. R. și P. G. începând cu data de 24.03.2015, fără ca în prezent menținerea acestei măsuri să poate fi autorizată în mod legal în condițiile în care prevederile declarate ca fiind neconstituționale nu au fost modificate în sensul indicat de instanța de contencios constituțional, prin raportare la prevederile cuprinse în art. 362 alin. 1 coroborat cu art. 242 alin. 2 din noul Cod de procedură penală, instanța a înlocuit măsura arestului la domiciliu dispusă cu măsura preventivă a controlului judiciar, pentru a fi menținută o supraveghere corespunzătoare în privința inculpaților, supraveghere motivată de gravitatea acuzației penale pentru care s-a dispus trimiterea acestora în judecată.

Împotriva acestei Încheieri a formulat contestație în termenul legal P. de pe lângă Judecătoria B. solicitând desființarea acesteia și în rejudecare respingerea cererii de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar față de inculpați.În considerentele expuse oral procurorul a solicitat respingerea contestației și menținerea încheierii ca legale și temeinice,precizând ca prima instanța a analizat corect oportunitatea menținerii arestului la domiciliu.

Analizând contestația formulată sub aspectul motivelor invocate Tribunalul constată că în mod judicios s-a procedat la înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar de către prima instanță astfel:

Din analiza deciziei Curții Constituționale nr. 361/07.05.2015 reținem că punctul din dispozitivul care admite excepția de neconstituționalitate a art. 222 Cod procedură penală face corp comun cu considerentele hotărârii, astfel încât aceste dispoziții sunt declarate neconstituționale în măsura în care acestea nu prevăd un termen maxim pentru care se poate dispune arestul la domiciliu iar la punctul nr. 26 din deciziei Curții Constituționale se detaliază pe larg aspectul mai sus arătat.

Prin dispozitivul Curții Constituționale se respinge la pct. 2 excepția cu privire la dispozițiile art. 218, art. 221 Cod procedură penală, pentru aceleași considerente pentru care a fost și admisă excepția cu privire la art. 222 Cod procedură penală, în sensul că dispozițiile art. 218, art. 222 Cod procedură penală, care reglementează măsura arestului la domiciliu sunt declarate a fi în conformitate cu legea și cu Constituția României, art. 220 Cod procedură penală reglementează luarea măsurii arestului la domiciliu de către instanța de judecată iar art. 218 Cod procedură penală, reglementează condițiile de luare a acestei măsuri la domiciliu.

Decizia Curții Constituționale nu declară neconstituționale dispozițiile art. 222 Cod procedură penală în întregime ci doar în măsura în care acesta nu prevede un termen maxim pentru care se poate dispune măsura preventivă a arestului la domiciliu în faza de cercetare judecătorească, astfel cum rezultă din considerentele care fac corp comun cu dispozitivul deciziei.

În lipsa unor dispoziții exprese, instanțele de judecată pe această perioadă au în vedere celelalte dispoziții din măsurilor preventive- art.239 Cod procedură penală, care reglementează durata maximă a arestului preventiv, în decizia CC indicată făcându-se o comparație între arestul la domiciliu și arestul preventiv, concluzionând de fiecare dată similaritatea între cele două măsuri preventive și faptul că prin Codul de procedură penală sunt reglementate în mod similar condițiile și alte aspecte care privesc cele două măsuri.

Potrivit art. 208 alin. 4 rap. la art. 362 Cod procedură penală în tot cursul judecății din oficiu instanța verifică prin încheiere periodic, dar nu mai târziu de 60 zile dacă subzistă temeiurile care au determinat menținerea măsurii arestului la domiciliu.

La pct. 19 din considerentele deciziei, CC a reținut că aceste dispoziții reprezintă aplicarea în cadrul legislației infraconstituționale a garanțiilor constituționale privitoare la libertatea individuală, de vreme ce potrivit art. 23 alin. 6 din Constituție în faza de judecată instanța este obligată să verifice periodic, dar nu mai târziu de 60 zile dacă subzistă temeiurile care au determinat menținerea măsurii arestului la domiciliu. Ceea ce se critică este lipsa duratei măsurii restului la domiciliu luate inițial potrivit art. 218-222 Cod procedură penală, ceea ce nu este cazul în speță, în care instanța din oficiu a dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu,după ce anterior se dispusese tot înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu.

Tribunalul apreciază în conformitate cu prevederile art. 202 Cod procedură penală că măsura arestului la domiciliu nu mai este necesară în scopul bunei desfășurări a procesului penal și nici pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, nemaifiind îndeplinită condiției proporționalității în lumina CEDO, astfel cum judicios a concluzionat și judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei B., cu ocazia analizării oportunității menținerii acestei măsuri.

La dosarul cauzei există probe care să conducă la suspiciunea rezonabilă că inculpații ar fi putut săvârși infracțiunea de furt calificat,respectiv tâlhărie și ultraj pentru care au fost trimiși în judecată, astfel că continuă să fie întrunite cerințele dispozițiilor art. 223 alin. 1 Cod procedură penală.

Curtea EDO a arătat că durata rezonabilă a procedurii se apreciază în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale,după următoarele criterii:complexitatea cauzei în fapt și în drept, comportamentul persoanei acuzate,comportamentul autorităților și importanța pentru părți a obiectului procedurii. (Cauza Allenet de Ribemont c. Franței,Hotărârea din 10 februarie 1995 etc.). Această durată conform art. 5 paragraf 3 se apreciază în concret, instanțele naționale fiind obligate să argumenteze cu probe motivele prelungirii detenției.

Persistența motivelor plauzibile cu privire la săvârșirea unei infracțiuni și acuzația săvârșirii unor infracțiuni grave, chiar dacă rămân factori pertinenți,cum este și situația din prezenta cauză nu pot justifica doar prin ele însele o perioadă lungă de arestare preventivă sau arest la domiciliu,cum este cea din prezenta cauză. Curtea EDO a stabilit că menținerea detenției este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz in parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni,pericolul de distrugere a probelor,riscul presiunii asupra martorilor,pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică (Cauzele T. c. României-Hotărârea din 7 aprilie 2009, Tarău c. României-Hotărârea din 24 februarie 2009, Scundeanu c. Românie-Hotărârea din 2 februarie 2010).

Inculpații a avut o atitudine procesuală constantă iar la dosar nu există date concrete că prin lăsarea în libertate totală a inculpaților, în condițiile exercitării unei supravegheri corespunzătoare a comportamentului acestora s-ar putea ajunge la îngreunarea desfășurării procesului penal.

Acuzațiile aduse inculpaților și care au justificat luarea măsurii arestului la domiciliu, sunt unele relativ grave, atât din punctul de vedere al naturii infracțiunii, dar și al împrejurărilor concrete, în care se reține că s-ar fi săvârșit, însă aceste argumente nu pot susține, în mod nelimitat menținerea stării de arest la domiciliu,motiv pentru care apreciem la acest moment al cercetării judecătorești că măsura nu mai este proporțională,în cauză intervenind și alte împrejurări, de natură să schimbe temeiurile, precum . cercetare judecătorească, care va implica o anumită durată raportat la numărul mare de probe ce urmează a fi administrate în acuzare dar și în apărare,raportat la declarațiile inculpaților care exclud participarea la săvârșirea infracțiunii de furt din locuință a inculpatului P. A..

Fiind vorba totuși de infracțiune cu violență, față de circumstanțele personale ,de stadiul procesual, arestul la domiciliu nu mai reprezintă o măsură necesară și proporțională cu gravitatea faptelor, deoarece o asemenea măsură are caracter excepțional iar pentru buna desfășurare a procedurii, pentru a se asigura proporționalitatea între gravitatea acțiunilor inculpaților și necesitatea aplicării de către organele statului a unor măsuri coercitive, este oportună înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar,astfel cum a procedat Judecătoria B..

Față de considerentele sus expuse urmează a respinge contestația formulată de P. de pe lângă Judecătoria B., a menține încheierea contestată.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. 3 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestația formulată de P. de pe lângă Judecătoria B. împotriva Încheierii de ședință din data de 1.07.2015 adoptată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._ 15.

Dispune plasarea sub control judiciar a inculpaților B. R. M. și P. GHEOGHE,ca urmare a înlocuirii măsurii arestului la domiciliu .

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi data de 6.07.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. I. I. N.

Red. C.I./10 iulie 2015

Tehnored. I.N./11 iulie 2015/5 ex.

Judecător de fond C. T.

← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 256/2015....		Înlocuire măsură preventivă (art.242 NCPP). Decizia nr.... →

Înlocuire măsură preventivă (art.242 NCPP). Decizia nr. 235/2015. Tribunalul BRAŞOV

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire măsură preventivă (art.242 NCPP). Decizia nr. 235/2015. Tribunalul BRAŞOV