Omor (art.188 NCP). Sentința nr. 86/2015. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 86/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 18-03-2015 în dosarul nr. 6673/62/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL B.
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ Nr. 86/S
Ședința publică de la 18.03.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE – E. M. T.- judecător
GREFIER – C. M. C.
Cu participarea procurorului I. B. din cadrul
Parchetului de pe lângă Tribunalul B.
Pe rol fiind soluționarea prezentei cauze penale privind pe inculpatul B. I. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 188 alin. 1 Cod penal.
Dezbaterile în cauză au fost înregistrare conform art. 369 alin.1 Cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul B. I. din Penitenciarul C. și asistat de avocat din oficiu K. Z. și părțile civile H. E. R., R. A. prin reprezentant legal Bangala R., R. A. prin reprezentant legal Bangala R., P. M. și R. M. S. și avocatul ales al acestora, G. D.. Prezenți martorii M. F. M., M. Gigel, S. C..
Procedura de citare îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Apărătorul ales al părților civile avocat G. D. învederează că martorul I. C. admis în probațiune este plecat în străinătate la muncă și solicită înlocuirea acestuia cu numita M. F. prezentă la acest termen de judecată.
Reprezentanta Ministerului Public nu se opune admiterii acestei cereri de înlocuire.
Apărătorul ales al inculpatului nu se opune admiterii acestei cereri de înlocuire.
Instanța admite pentru părțile civile înlocuirea martorului I. C. plecat la muncă în străinătate cu martora M. F. prezentă la acest termen de judecată.
Instanța procedează la audierea părții civile R. M. S. cele declarate de aceasta fiind consemnate și atașate dosarului cauzei.
Instanța procedează la audierea martorilor M. F. M., M. Gigel și S. C., cele declarate de aceștia fiind consemnate și atașate dosarului cauzei.
Având cuvântul reprezentanta Ministerului Public apreciază oportună reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prevăzute de dispozițiile art 75 lit a Cod procedură penală, față de faptul că infracțiunea a fost săvârșită sub imperiul unei puternice tulburări cauzate de o puternică provocare din partea victimei care i-a agresat pe martorii T. H. și concubina acestuia.
Apărătorul ales al inculpatului este de acord cu reținerea în favoarea inculpatului a dispozițiilor art 75 lit a Cod Penal.
Apărătorul ales al părților civile se opune acestei rețineri deoarece din materialul probator administrat în cauză, precum și după analizarea declarațiilor martorilor audiați nu a rezultat cu claritate că victima a provocat inculpatul, că i-a indus o stare psihică de natură a-l face pe inculpat să-și piardă modul de a reacționa. Față de primul incident dintre părți și momentul uciderii victimei nu se poate considera că primul incident a continuat neîntrerupt, astfel încât victima să fi provocat inculpatul să reacționeze pierzându-și calmul și stăpânirea de sine. Mai mult starea de ebrietate a inculpatului e confirmată de toți martorii, drept pentru care lovitura nu se justifică și nu se impune reținerea scuzei provocării.
Având cuvântul inculpatul se raliază concluziilor apărătorului său ales.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul la dezbateri.
Având cuvântul reprezentanta Ministerului Public expune starea de fapt reținută prin rechizitoriu și învederează că din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a acționat cu intenție directă, prin prisma obiectului folosit, a zonei anatomice vizate, a intensității loviturii, a faptului că lama cuțitului are 20 de cm, prin lovitura aplicată fiind vizată zona plămânului drept. Declarația martorei C. A. M. atestă faptul că inculpatul a afirmat că îl va ucide pe victimă, că inculpatul a fugit după ce l-a lovit pe acesta. Solicită de asemenea a fi avut în vedere faptul că incidentul a avut loc în curtea martorului T. H. unde victima a pătruns având asupra sa o bâtă și fiind însoțit de un câine. Atrage atenția asupra concluziilor raportului de expertiză medico legală atașat la dosarul cauzei, asupra raportului de autopsie, înscrisuri din cuprinsul cărora rezultă că victima avea o concentrație de 1,70 grame %o în sânge.
În continuare arată că declarațiile martorilor audiați în cauză au stabilit faptul că prima agresiune a avut loc înainte ca inculpatul să acționeze în forma prezentată, victima prezentându-se neinvitat, fiind refuzat, drept pentru care a lovit cu palma concubina martorului T. H. care l-a lovit cu o sticlă în cap pe victimă. T. H. a sărit în apărarea concubinei sale, victima l-a lovit și pe T., după care a fost scos afară din curte. Apoi victima a revenit în aceeași curte înarmat cu un par și însoțit de un câine, existând o agresiune între T. victimă și concubina lui T. H.. Inculpatul a acționat sub imperiul tulburării de moment și a alcoolului și a aplicat o singură lovitură victimei care a decedat. Declarațiile martorilor audiați, declarații parțial subiective, nu se coroborează cu declarația martorului S. D. R., amicul victimei.
Față de toate aceste considerente solicită condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii cu executare efectivă, aplicarea disp. art.296 alin 10 Cod procedură penală, reținerea circumstanței atenuante prevăzută de disp. Art.75 lit a Cod penal și a disp. Art. 72 Cod penal, deducerea arestării preventive din data de 23.11.2014 la zi. Sub aspectul laturii civile solicită admiterea pretențiilor civile formulate în cauză în măsura dovedirii acestora, admiterea constituirii de parte civilă în favoarea celor 2 copii minori și menținerea arestării preventive a inculpatului, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare.
Având cuvântul avocat G. D. pentru părțile civile învederează că la reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art 75 lit a Cod penal instanța trebuie să aibă în vedere poziția victimă-inculpat, faptul că lovitura a fost aplicată din spate, fiind greu de apreciat starea de provocare, victima fiind cel care a încercat să evite lovitura ce urma să-i fie aplicată. Solicită a se aprecia dacă în plan o persoană atacă o altă persoană care dorește să fugă există sau nu provocare.
Solicită admiterea pretențiilor civile formulate în cauză dovedite cu înscrisurile depuse la dosar, precum și admiterea prestațiilor periodice. Relativ la daunele morale solicitate solicită a se avea în vedere că suma solicitată reprezintă cuantumul cumulat pentru toate părțile civile din dosar, suma fiind globală și mai mult decât rezonabilă. Solicită acordarea de daune materiale tot în aceeași manieră globală.
Având cuvântul, apărătorul ales al inculpatului avocat K. Z. învederează faptul că achiesează la concluziile reprezentantei Ministerului Public în sensul reținerii circumstanței atenuante a provocării în sarcina inculpatului. Subliniază atitudinea de recunoaștere și regret manifestată de inculpat relativ la fapta comisă și solicită reținerea disp. Art 396 alin 10 Cod procedură penală. În continuare solicită ca instanța să aibă în vedere faptul că partea vătămată era o persoană agresivă și arată că inculpatul a acționat pe fondul unei stări puternice de tulburare, deoarece partea vătămată a intrat neinvitat în curtea martorului T. H., înarmat și însoțit de un câine. Învederează că inculpatul nu a avut intenție directă ci inițial a lovit câinele, aspect confirmat de declarația martorei R. M., deoarece acesta îl mușca pe T. H..
Solicită a i se aplica inculpatului o pedeapsă orientată spre minimul special, cu reținerea disp. Art 396 alin 10 Cod procedură penală, reducerea pedepsei cu o treime, reținerea disp. Art.75 lit a Cod penal si coborârea pedepsei spre minim precum și admiterea laturii civile a cauzei în măsura dovedirii acesteia.
Având ultimul cuvânt, inculpatul B. I. învederează instanței că regretă săvârșirea faptei, că nici acum nu și-a revenit din șocul comiterii acesteia și al perioadei arestului preventiv, solicitând aplicarea unei pedepse mai mici pentru a mai putea să-și vadă copilul.
TRIBUNALUL,
Constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul B. din data de 17.12.2014 în dosar penal nr.737/P/2014 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B. I. pentru infracțiunea de omor simplu prev. de art. 188 al. 1 Cod penal .
Ca stare de fapt în rechizitoriu s-a reținut că la data de 22.11.2014, în jurul orelor 16.00-17.00, inculpatul B. I. împreună cu soția sa, martora B. M. i-au invitat la locuința lor, din comuna V., . T. H. și C. A.-M., pentru a consuma câte o bere. Aceștia din urmă au venit și au consumat bere la locuința inculpatului și a martorei până în jurul orelor 20.00, când în aceeași locație a venit și martorul C. A. (A.), având asupra sa mai multe beri. În continuare, întrucât la locuința inculpatului și a soției sale nu exista o sursă de la care să se asculte muzică, cei cinci au hotărât să meargă la locuința martorului T. H. și a concubinei sale, martora C. A.-M.. Au ajuns la locuința martorului și a concubinei sale în jurul orelor 20.00 și au continuat să consume băuturi alcoolice. Celor cinci persoane li s-a alăturat și martorul Marcuș S..
Persoanele menționate anterior au continuat să consume băuturi alcoolice, să asculte muzică și să discute până în jurul orelor 00.00-00.30, când în curte și-au făcut apariția victima R. A. împreună cu martorul S. D.-R.. Victima R. A. a dorit să se alăture celor prezenți și să consume împreună băuturi alcoolice. Martora C. A.-M. nu a dorit ca victima să participe la petrecere și i-a transmis acesteia că toată lumea urmează să plece acasă, sugerându-i că nu este dorită acolo.Victima R. A. s-a enervat și a lovit-o pe martora C. A.-M. cu palma peste față. În sprijinul martorei a venit fratele acesteia, martorul C. A. (A.) și împreună au împins-o afară din curte pe victimă. Victima R. A. a revenit în curte având asupra sa un băț din lemn și fiind însoțită de un câine de culoare neagră, pe care l-a asmuțit împotriva persoanelor aflate în curte. De asemenea, victima i-a aplicat o lovitură cu bățul în cap martorei C. A.-M. și un pumn în zona feței martorului T. H.. În conflict au intervenit și martorii C. A. (A.) și Marcuș S., care încercau să calmeze spiritele, fără rezultat. În același timp, inculpatul B. I. a luat un cuțit de bucătărie cu lama de aproximativ 20 cm dintr-un sertar al unei camere și s-a înarmat cu acesta, cu gândul de a interveni împotriva victimei. Acesta nu a fost însă lăsat de soția sa să intervină. Atât soția inculpatului cât și martora C. A.-M. au încercat să-l oprească pe inculpat să iasă afară. Martora C. A.-M. a pus mâna pe lama cuțitului pe care inculpatul îl avea asupra sa cu gândul de a-l lua, însă nu a reușit și s-a tăiat superficial la mâna dreaptă. În acest timp inculpatul B. I. spunea că dorește să iasă afară și să-l ucidă pe numitul R. A.
Inculpatul și-a pus cuțitul în spate, pe centura pantalonilor pe care îi purta și într-un final a reușit să iasă afară din locuință. Inculpatul B. I. avea în mână un cuțit cu mâner de culoare albă și încerca să se apropie de victima R. A. care agita bățul pe care îl avea asupra sa către ceilalți participanți la scandal. Martora a sunat la numărul de urgență 112 pentru a chema poliția. Inculpatul B. a mers către câinele care îl ataca pe martorul T. H. pentru a-l lovi cu cuțitul, a lovit și câinele a fugit, apoi întrucât a simțit o lovitură în spate și a văzut-o pe victimă trecând pe lângă el, din întoarcere i-a aplicat victimei o lovitură cu cuțitul în spate, după care aceasta a căzut la pământ. Inculpatul a aruncat cuțitul cu care a lovit-o pe victimă și s-a deplasat în locuință.
În timp ce victimei i se acorda primul ajutor, inculpatul s-a strecurat prin grădină, a fugit înspre casă pentru a nu fi văzut de alte persoane; acasă, inculpatul și-a schimbat hainele și le-a introdus în mașina de spălat rufe, pornind aparatul electrocasnic. La scut timp la locuința inculpatului s-a deplasat un echipaj de poliție care a identificat pe B. I..
La primul termen de judecată inculpatul a precizat că înțelege să urmeze procedura simplificată, a recunoscut în întregime fapta dedusă cercetării și nu a contestat legalitatea probațiunii. Întrucât starea de fapt prezentată în actul de inculpare prezenta anumite circumstanțe în care s-a comis fapta care se impuneau a fi analizate de instanță, s-a respins solicitarea de urmare a procedurii simplificate, avându-se însă în vedere dispozițiile art 396 al 10 Cod procedură penală.
S-a analizat materialul probatoriu de la urmărire penală (verificat și în procedura de cameră preliminară), material probatoriu constând în: proces-verbal de cercetare la fața locului, înregistrare video și planșă fotografică (fila 61-95 dosar urmărire penală), planșă fotografică întocmită cu ocazia efectuării necropsiei (fila 20-31 dosar urmărire penală), planșă fotografică întocmită cu ocazia identificării cuțitului folosit la săvârșirea infracțiunii, mijloace materiale de probă, proces-verbal ridicare cuțit(fila 100-105 dosar urmărire penală), certificat medical constatator al decesului (fila 15-17 dosar urmărire penală), fisă de constatări preliminare din data de 24.11.2014, înscrisuri medicale, fisă de constatări preliminare din data de 23.11.2014 (fila 9-14 dosar urmărire penală), raport întocmit de primul polițist sosit la fața locului (fila 42-46 dosar urmărire penală), proces-verbal ridicare bunuri (fila 118 dosar urmărire penală), declarație parte civilă H. E.-R., declarație reprezentant părți civile R. A. și R. A., Bangălă R.-N., declarație parte civilă R. M.-S., declarație parte civilă P. M., certificate de naștere minori (filele 37- 44 dosar urmărire penală), declarație inculpat B. I., fișă de cazier judiciar B. I., declarație martor B. M., declarații martor C. A.-M., declarație martor S. D.-R., declarație martor T. H., declarație martor T. H., declarație martor C. A., declarație martor Marcuș S. (fila 47-59 dosar urmărire penală); s-au reaudiat martorii din lucrări și s-au audiat în completare martorii R. M. S., M. F., M. Gigel, S. C., instanța constatând că starea de fapt reținută în actul de sesizare prezintă anumite diferențe care impun aplicarea în cauză a dispozițiilor privind provocarea – art. 75 lit. a Cod penal. Instanța va face și aplicarea dispozițiilor art. 396 al. 10 Cod procedură penală ținând seama de atitudinea procesuală manifestată de inculpat care a recunoscut fapta astfel cum a fost descrisă în actul de sesizare.
Prin urmare, instanța constată următoarele:
În data de 22.11.2014, în jurul orelor 16.00-17.00, inculpatul B. I. împreună cu soția sa, martora B. M. au consumat la locuința lor din comuna V., . martorii T. H., C. A.-M. și C. A. băuturi alcoolice – bere. În jurul orelor 20.00 s-au mutat cu toții la locuința martorului T. H. și a concubinei acestuia, martora C. A.-M., unde au continuat să consume băuturi alcoolice și au ascultat muzică. Aceste aspecte rezultă din declarațiile inculpatului și a martorilor T. H., C. A. M., C. A. și B. M. (care a consimțit să dea declarație doar în faza urmăririi penale).
În jurul orelor 00.00-00.30 în curtea imobilului în care locuiește martorul T. H. și-au făcut apariția victima R. A. împreună cu martorul S. D.-R.; aceștia doi se întâlniseră întâmplător mai devreme, iar victima invitase martorul S. D. să consume băuturi alcoolice (fila 48 dosar urmărire penală, fila 104 dosar instanță) la locuința lui T. H.. D. fiind modalitatea în care au degenerat lucrurile, relațiile de vecinătate dintre părți, victimă și martori, ținând seama și de starea de ebrietate (care rezultă din expertiza medico legală autopsie) în care se găsea victima, există posibilitatea ca aceasta să se autoinvitat la locuința martorului T. H., intenționând să se alăture grupului din care acesta din urmă făcea parte. În acest sens victima, împreună cu martorul S. D., se deplasează la locuința martorului T. H., intră în curte pe poarta deschisă, ajunge la ușa de acces în casă și poartă o discuție în prag cu martora C. A. M.; aceasta din urmă a comunicat victimei că nu se dorește prezența ei la petrecere și i-a transmis acesteia că toată lumea urmează să plece acasă. Victima R. A. s-a enervat și a lovit-o pe martora C. A.-M. cu palma peste față, în sprijinul martorei venind fratele acesteia, martorul C. A. (A.). și împreună au împins-o afară din curte pe victimă, în acest timp victima fiind agresată cu o sticlă în zona capului. Martorul S. D. a încercat să convingă victima să plece, însă aceasta revine în curte după ce în prealabil și-a luat câinii de la domiciliu (locuința victimei se afla în imediata vecinătate a locuinței martorului T. H.); din curtea martorului T. H. victima ia un băț din lemn și asmute câinele de culoare neagră împotriva persoanelor aflate în curte. Victima rotește parul pentru a se răzbuna pe cei prezenți și lovește în cap pe martora C. A.-M., producându-i o rană superficială; de asemenea victima aplică un pumn în zona feței martorului T. H..
În conflict au intervenit și martorii C. A. (fila 51-52 dosar urmărire penală, fila 103 instanță) și Marcuș S. (fila 53-54 dosar urmărire penală, fila 102 dosar instanță), care încercau să calmeze pe inculpat. Acest incident a durat câteva minute, timp în care martora C. A.-M. se mai apropia de ușa locuinței și apoi mai revenea în curte unde avea loc scandalul (fila 57-58 dosar urmărire penală, 101 dosar instanță).
Această situație a enervat pe inculpat care nu a mai așteptat sosirea organelor de ordine, anunțate deja pentru a interveni, și care a luat un cuțit de bucătărie cu lama de aproximativ 20 cm dintr-un sertar al unei camere, s-a înarmat cu acesta, pentru a interveni în ajutorul prietenilor săi, împotriva victimei. Această situație a fost comunicată martorei B. M. care a încercat să împiedice pe inculpat să iasă din casă; de asemenea și martora C. A.-M. arată că a încercat să-l oprească pe inculpat să iasă afară din casă pentru a „nu face vreo prostie” (fila 49-51, 57 dosar u.p., fila 101 dosar instanță). Martora C. A.-M. arată chiar că a pus mâna pe lama cuțitului pe care inculpatul îl avea asupra sa cu gândul de a-l lua, însă nu a reușit și s-a tăiat superficial la mâna dreaptă. Din declarația acestei martore mai rezultă și că inculpatul B. I. spunea că dorește să iasă afară și să-l ucidă pe numitul R. A.. În acest timp martora T. H. care dormea într-o clădire separată de casă din aceeași curte a fost rugată de martora C. A. M. să solicite intervenția organelor de ordine pentru a aplana scandalul (fila 56 dosar urmărire penală, fila 98 dosar instanță).
În cele din urmă inculpatul și-a pus cuțitul la spate, pe centura pantalonilor pe care îi purta, a ieșit afară din locuință și a încercat să se apropie de victima R. A. care agita bățul pe care îl avea asupra sa către ceilalți participanți la scandal în timp ce câinele acestuia era agitat și mușcase deja pe martorul T. H. (fila 113 dosar urmărire penală). Inculpatul B. a lovit cu cuțitul câinele victimei; acest aspect a fost cel mai probabil observat de victimă care acum se vedea în inferioritate, în curte venind aproape toți cei din casă. Inculpatul susține că ar fi fost agresat în zona spatelui de victimă cu bățul și a observat-o apoi trecând pe lângă el (fila 121 dosar urmărire penală, fila 73 dosar instanță). Din studiul fotografiilor de la dosar (fila 110 dosar urmărire penală) nu rezultă însă acest aspect, singurele zone lezate pe corpul inculpatului fiind situate în partea din față a corpului – umăr și abdomen. A posibil însă ca inculpatul să fi observat victima când a trecut pe lângă el și, din întoarcere, i-a aplicat o lovitură cu cuțitul în spate. Că victima a fost lovită în zona spatelui rezultă din expertiza medico legală, dar și din declarația inculpatului. Urmare a loviturii primite victima a căzut, împrejurare care a fost observat de aproape toți cei prezenți.
În aceste împrejurări, dându-și seama de ceea ce s-a întâmplat, de faptul că la fața locului a sosit un echipaj de poliție, inculpatul s-a speriat și s-a retras încet în spate, aruncând cuțitul cu care a lovit-o pe victimă; a intrat în locuința martorului T. H. unde a stat câteva minute, apoi a plecat prin grădină la locuința sa unde și-a spălat hainele.
D. fiind modalitatea în care s-a comis fapta, împrejurarea că martorii C. A., T. H., C. A. și M. S. sunt persoanele în favoarea cărora s-ar fi intervenit de către inculpat, nu se poate stabili cum și de către cine a fost adus în locuința martorului T. H. cuțitul folosit la . victimei.
În acest timp victima a rămas întinsă pe pământ în curte, până la sosirea ambulanței care a încercat resuscitarea, fără rezultat.
Cuțitul cu care inculpatul a atacat victima a fost identificat în data de 23.11.2014 în locuința martorului T. H., ascuns în spatele unui dulap, acesta având lama de aproximativ 20 de cm și purta urme de substanță brun-roșcată, cu aspect de sânge.
Din fișa de constatări preliminare întocmită de către SJML B. în data de 23.11.2014 reiese că victima prezintă o plagă tăiată, înțepată, penetrantă la nivelul feței posterioare a hemitoracelui drept ce s-a putut produce la data de 23.11.2014 prin lovire directă cu un instrument tăietor-înțepător, posibil cuțit, briceag sau similare; din fișa de constatări preliminare întocmită de experții din cadrul SJML B. în data de 24.11.2014 rezultă că moartea victimei a fost violentă. Ea s-a datorat stopului cardio-respirator consecutiv unei hemoragii interne produse ca urmare a unei plăgi tăiate-înțepate și penetrante în hemitoracele drept cu interesarea plămânului. Potrivit raportului de necropsie nr. 412/AUT/24.11.2014 reiese că moartea numitului R. A.-M. a fost violentă și s-a datorat hemoragiei interne și externe consecutive unui traumatism toracic cu plagă tăiată înțepată penetrantă în hemitoracele drept, cu secționarea plămânului și bronhiei principale.
În ceea ce privește starea de fapt, Tribunalul constată în primul rând că victima a pătruns în curtea martorului T. H. în timpul nopții; potrivit declarației martorei C. A. M. (fila 49 dosar urmărire penală), victima putea intra oricând la ei în casă deoarece era un prieten bun de familie. Aceste aspecte, coroborat cu faptul că martora T. H. a afirmat (fila 56 dosar urmărire penală) că de la C. A. M. cunoaște că victima ar fi venit la ei „pentru a solicita să fie dată muzica mai încet” (aspect care vine în contradicție însă cu declarațiile martorilor C. A. M. și chiar S. D. care a indicat ca fiind altul motivul prezenței victimei în curtea imobilului în care locuiește T. H.) sunt aspecte care nu confirmă faptul că . în care s-a comis fapta s-a produs în mod fraudulos sau nejustificat și, cu atât mai puțin, intempestiv.
În ceea ce privește lovirea cu un cuțit a câinelui de către inculpat, acest aspect este confirmat și de către martorul R. M. (fila 111 dosar instanță) nu doar de declarația inculpatului. În ceea ce privește declarația martorului S. C., audiat pentru prima dată în fața instanței (fila 114), se constată că ea nu vine să infirme în vreun fel starea de fapt anterior reținută în ceea ce privește motivația comiterii faptei; martorul a auzit din depărtare scandalul provocat de victimă și, posibil, de martora C.. Martorul S. a indicat împrejurarea că victima se auzea că striga din stradă în timp ce o persoană de sex feminin l-ar fi întărâtat să intre în curte. Această declarație vine însă în contradicție cu cea a martorului S. D., martor care a fost în apropierea victimei și care nu a indicat aceste aspecte.
Este de observat că toți cei care se aflau în curte (aspect ce rezultă direct sau indirect din toate depozițiile celor audiați, inclusiv a martorului S. C.) confirmă faptul că victima a fost considerată ca fiind de vină pentru cele petrecute, datorită comportamentului adoptat. În acest sens este chiar declarația martorului S. C. care a precizat că toți cei din curte nu păreau interesați în a acorda ajutor victimei și chiar a auzit pe cineva din interior că „mai folosește cuțitul dacă e nevoie”; martorul S. a mai susținut că acea persoană ar fi fost „Horsti” – martorul T. H., dar că toți cei din curte ar fi afirmat că victima „a meritat”.
Prin urmare, se constată că toți cei prezenți au dat vina pentru cele întâmplate pe R. A., cel care venise peste ei în acea seară și care intenționase să îi agreseze cu un băț, prin intermediul unui câine pe care l-a adus acasă special în acest scop.
Inculpatul nu ar fi intervenit în conflict dacă victima ar fi adoptat un comportament normal pentru situația creată, însă se constată că tocmai acest comportament al victimei a fost cel care a necesitat chemarea organelor de poliție. Folosirea de către victimă a unui câine pe care l-a asmuțit asupra celor prezenți, precum și utilizarea unei bâte cu care a lovit pe martora C. A. M., au determinat pe inculpat să ia un cuțit, să vină în curte și să încerce să oprească victima. În acest sens este și declarația martorei T. H. (fila 56 dosar urmărire penală) care a susținut că inculpatul tot încerca să se apropie de victimă cu cuțitul, iar manifestările inculpatului au fost generate de starea de surescitare nervoasă (venită cel mai probabil și pe fondul unui consum de alcool) creată de atitudinea victimei care nu doar că se manifesta agresiv, dar chiar a lovit pe cei prezenți atât direct, cât și prin intermediul câinelui. Apoi, nu este de neglijat împrejurarea că fapta victimei s-a produs pe timp de noapte, în locuința unor persoane la care nu fusese invitată, că victima fusese dată inițial afară din curte, dar a revenit înarmată; toate aceste elemente, coroborate cu împrejurarea că cei agresați inițial erau prieteni ai inculpatului, dar și că toate persoanele consumaseră cantități mai mari sau mai mici de alcool (victima a vrut în sânge o alcoolemie de 1,7 %) sunt aspecte care sunt apreciate de instanță în considerarea reținerii prevederilor art. 75 lit. a Cod penal. Înarmarea inculpatului cu un cuțit de bucătărie și atacarea victimei în aceste condiții vine pe fondul acțiunilor deja agresive ale victimei și nu constituie o faptă comisă legitimă apărare ci o faptă prevăzută de legea penală, comisă în stare de provocare, cu intenția de a produce o vătămare dintre cele mai grave, inclusiv decesul.
În ceea ce privește latura subiectivă, instanța reține că inculpatul a acționat cu intenția de stopa, într-o modalitate disproporționată – cuțit, atacul victimei asupra prietenilor săi, deși cunoștea că organele de ordine fuseseră anunțate și urmau a sosi la fața locului. Inculpatul deși nu a acționat asupra victimei din față, a apreciat eronat comportamentul acesteia când a aplicat lovitura cu cuțitul și deși exista posibilitatea de a se ascunde (cu toții) în casă a ales să răspundă agresiunilor victimei. Intenția inculpatului rezultă și din manifestările sale anterioare agresiunii victimei când a comunicat către cei prezenți că îl va ucide pe R. A..
Pentru toate aceste considerente, se vor reține în favoarea inculpatului dispozițiile art. 75 lit. a Cod penal – scuza provocării (culpa victimei fiind apreciată la 50%), alături de prevederile art. 396 al 10 Cod procedură penală. Instanța reamintește că inculpatul nu a negat fapta și nu a încercat să-i dea o justificare, tocmai în considerarea regretului pe care l-a resimțit în urma celor petrecute.
În drept, fapta inculpatului B. I. care în data de 23.11.2014, în jurul orelor 01.00, pe fondul unei situații tensionate create de atitudinea victimei care a lovit cu un băț pe prietenii săi și a asmuțit un câine asupra martorului T. H., a aplicat o lovitură de cuțit victimei R. A. în zona posterioară a hemitoracelui drept, în urma căreia aceasta a decedat, constituie infracțiunea de omor, prevăzută de art. 188 alin. 1 Cod penal comisă în stare de provocare.
La individualizarea judiciară a pedepsei ce se va aplica inculpatului se vor avea în vedere circumstanțele în care s-a comis fapta, dar și cele personale ale inculpatului. Astfel, se va ține seama de împrejurarea că fapta s-a produs urmare a acțiunilor violente ale victimei care a adoptat un comportament agresiv la adresa vecinilor săi, că deși fusese scos inițial din curtea în care locuia T. H. cu familia sa, a revenit încercând să se răzbune pe aceștia; că victima s-a folosit în agresare de un câine, animalul neputând fi controlat decât de victimă; victima a luat un băț (ce apare în imaginile de la fila 79 dosar urmărire penală) cu care a lovit pe cei prezenți și pe care-l agita. Apoi, se va avea în vedere că toți cei prezenți se aflau după un consum de băuturi alcoolice, atât inculpatul, dar și victima; inculpatul a acționat în apărarea prietenilor săi, observând că aceștia sunt agresați. Nu este de omis că fapta s-a produs aproape de miezul nopții, în curtea unora dintre martori, atitudinea agresivă a victimei a necesitat solicitarea organelor de ordine chiar înainte de a se produce incidentul, aspect care poate că a amplificat acțiunile agresive ale acesteia.
Instanța va reține că inculpatul nu a contestat probele de la urmărire penală, a recunoscut fapta și încadrarea juridică a acesteia, ceea ce semnifică un regret profund al acesteia. Apoi, se va constata că inculpatul nu este cunoscut cu antecedent penale, inițial a fugit de la locul faptei fiindu-i teamă în mod evident de ceea ce se întâmplase, însă apoi a înțeles să adopte o atitudine sinceră. Instanța va reține că inculpatul este o persoană implicată social, este căsătorit, avea loc de muncă (fila 81 dosar instanță).
Față de aceste considerente, în baza art. 188 al. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 al. 10 Cod procedură penală și art. 75 lit. a Cod penal, art. 76 Cod penal va condamna inculpatul B. I. la pedeapsa de 7 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b Cod penal pentru comiterea infracțiunii de omor.
În baza art. 65 Cod penal va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b Cod penal, considerând că inculpatul este nedemn de exercitarea drepturilor electorale pasive.
Se constată că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv începând cu data de 23.11.2014; măsura arestării preventive s-a dispus față de inculpat în condiții de legalitate, constatându-se că este necesară pentru buna derulare a procedurii și ținând seama și de faptul că imediat după comiterea faptei s-ar fi încercat ascunderea armei crimei. Măsura arestării preventive a inculpatului a fost verificată de instanță la momentul primirii dosarului, fiind menținută ca fiind legală și temeinică. Nu au fost invocate aspecte noi, necunoscute în precedent cu referire la măsura preventivă, care să permită aprecierea nelegalității măsurii preventive. Cum și în prezent inculpatul este deținut în baza mandatului de arestare preventivă nr 60/UP/24.11.2014 emis de Tribunalul B., se va dispune deducerea perioadei executate din durata pedepsei aplicate. Apoi, se constată că au apărut elemente noi de la momentul dispunerii măsurii preventive, respectiv prezenta soluție de condamnare a inculpatului, soluție care însă nu este definitivă. Instanța remarcă faptul că în continuare măsura preventivă este necesară, ținând seama nu doar de modalitatea în care s-ar fi comis fapta, ci mai ales de faptul că, dat fiind situația comunității din care provin părțile, declarațiile martorilor audiați în cauză au luat o tentă subiectivă, fiind dificil de identificat și modalitatea în care cuțitul folosit în agresiune a ajuns în imobil. Așa fiind se constată că motivele ce au fost avute în vedere la momentul dispunerii măsurii preventive nu și-au pierdut din intensitate, ci din contră, impun în continuare menținerea stării de arest preventiv a inculpatului, o măsură preventivă mai ușoară nefiind indicată la acest moment.
Prin urmare, în baza art 399, 404 Cod procedură penală se va deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului perioada reținerii și arestării preventive din 23.11.2014 la zi și se va menține starea de arest preventiv a inculpatului B. I. deținut în baza mandatului de arestare preventivă nr 60/UP/24.11.2014 emis de Tribunalul B..
Față de dispozițiile art. 7 din L. 76/2008 se va dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul B. I. în vederea adăugării profilului său genetic în S.N.D.G.J.”
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, se constată că până la primul termen de judecată s-au constituit părți civile în cauză copii minori ai victimei, dar și mama și surorile acesteia. Inculpatul nu a negat dreptul acestora de a solicita despăgubiri în cauză. Se constată că pentru minori s-a solicitat acordarea de daune materiale constând în prestații periodice, iar pentru toate cele 5 părți civile s-a solicitat suma globală de 10.000 euro (contravaloarea în lei) constituind daune morale și suma de 5.000 lei daune materiale (sumă indicată ulterior ca fiind 6.000 lei). Întrucât nu se pot acorda sume cu titlu global, fiind vorba de patrimonii diferite, instanța va aprecia cuantumul daunelor materiale și morale în raport cu probele de la dosar, gradul de rudenie al părților.
În primul rând se constată o evidentă legătură de cauzalitate între fapta inculpatului și urmarea produsă – decesul victimei și va ține seama inclusiv de culpa victimei în producerea incidentului. Apoi, instanța reține că este de notorietate faptul că decesul unei persoane produce o traumă celor apropiați acesteia, traumă care este cu atât mai mare cu cât decesul survine neașteptat, în cazul unei persoane tinere, fără probleme de sănătate. Cu toate acestea nu se poate să nu fie ținut seama de gradul culpei victimei în producerea evenimentului, chiar dacă urmarea produsă nu este justificată în vreun fel. Este de observat însă că victima este cea care a pornit incidentul, că în cazul autocontrolului acesteia evenimentul nefericit nu s-ar fi produs.
Cheltuielile ocazionate de înmormântare nu sunt justificate decât parțial cu actele de la dosar: actul de la fila 107 josul paginii nu are lizibilă data emiterii bonului fiscal pentru a se putea aprecia conform celor solicitate. Cu toate acestea instanța, ținând seama de obiceiul locului care a fost indicat de toate persoanele audiate (M. F., M. Gigel), relevă faptul că evenimentul înmormântării generează cheltuieli care se cifrează la sume care pot ajunge la 5000 lei – sumă indicată la termenul din 13.02.2015, sume ce pot fi justificate sau nu cu acte. Sumele indicate de cei doi martori ca fiind date pentru plata preotului, 1000 lei, sau pentru plata fanfarei, 500 lei, compensează suma indicată în actul a cărui dată este ilizibilă. În fine, instanța va reține că suma de 5000 lei este pe deplin dovedită de părțile civile, în speță de P. M. – pe numele căreia sunt bonurile și chitanțele fiscale prezentate. La acordarea sumei se va ține însă seama de starea de provocare în care s-a aflat inculpatul, suma urmând a se reduce la jumătate (conform gradului de vinovăție reținut în sarcina inculpatului). Restul cheltuielilor solicitate cu titlu de daune materiale atât de P. M. cât și de restul părților civile se vor respinge.
Victima avea doi minori R. A. S. și către R. A. N. care, prind decesul tatălui lor au rămas fără susținere financiară extrem de necesară în dezvoltarea lor viitoare. Și în acest caz se va aprecia culpa victimei în producerea evenimentului sens în care se va dispune obligarea inculpatului la plata unor prestații periodice globale către R. A. S. și către R. A. N. prin reprezentant legal Bangălă R. N., în cuantum de câte 500 lei cu titlu de prestație globală; apoi, în continuare inculpatul va fi obligat către R. A. S. și către R. A. N., prin reprezentant legal Bangălă R. N., prestație periodică lunară în cuantum de câte 100 lei începând cu data de 18.03.2015 și până la majoratul celor doi minori, respectiv 9 ianuarie 2017 R. A. și 25 mai 2028 R. A. S..
La aprecierea cuantumului daunelor morale se va ține seama de împrejurarea că decesul victimei a survenit când aceasta se afla încă la începutul vieții, că avea doi copii în întreținere, că era atașat de familia cu care locuia. Chiar dacă la succesiune după victimă vin în mod legal doar moștenitorii direcți ai acestuia – copiii în acest caz, nu se poate face abstracție de împrejurarea că victima locuia cu alți membrii ai familiei, mama și surori, dispariția prematură a acestuia cauzând evidente traume care se impun a fi remediate, parțial, și de inculpat. Așa fiind, ținând seama de gradul de rudenie față de victimă, de partea de culpă reținută în cazul provocării cu privire la inculpat, se va dispune obligarea acestuia din urmă la plata daunelor morale după cum urmează:
- Către P. M. contravaloarea în lei la data plății a sumei de 1000 euro cu titlu de daune morale;
- Către R. A. S. și către R. A. N., prin reprezentant legal Bangălă R. N., contravaloarea în lei a sumei de câte 1500 euro cu titlu de daune morale; la stabilirea cuantumului daunelor morale instanța șține seama de faptul că, fiind vorba de doi minori, este obligatoriu a se pronunța cu privire la cuantumul despăgubirilor.
- Către H. E. și R. M. S. contravaloarea în lei la data plății a sumei de câte 1000 euro.
Următoarele obiecte constituie mijloace materiale de probă și vor rămâne atașate dosarului: colet nr 1: două sticle bere C. 0,5 l; colet 2: bâtă lemn; fragment lemn jalon nr 5; colet 3: fragment lemn; colet 4: cuțit ridicat din curtea imobilului nr 238 din .. urmă de substanță cu aspect de sânge ridicată prin transfer pe tampon steril de pe rama chiuvetei imobilului ; colet nr 6: urmă de substanță cu aspect de sânge ridicată prin transfer pe tampon steril de pe treptele imobilului; colet 7: o pereche de pantaloni ridicați din mașina de spălat aflată în baia imobilului de la nr 238; colet 8: prosop ridicat din mașina de spălat din baia imobilului; colet 9: o pereche de pantofi maro ridicați din imobilul 146; colet nr 10: o pereche de pantaloni de trening gri, bluză verde cu alb și tricou aparținând victimei; colet plic 1: substanță de culoare roșie cu aspect de sânge recoltată prin transfer pe tampon steril de pe lama cuțitului; colet plic nr 2: cuțit ridicat din comuna V., ..
Inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, mai puțin onorariu avocat oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art 188 al 1 Cod penal, cu aplic. Art. 396 al 10 Cod procedură penală și art. 75 lit. a Cod penal, art. 76 Cod penal condamnă inculpatul B. I., fiul lui P. și M., născut la data de 26.11.1976 în ., domiciliat în ., ., posesor al CI . nr._, CNP_, la pedeapsa de 7 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b Cod penal pentru comiterea infracțiunii de omor.
În baza art. 65 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b Cod penal.
În baza art. 399, 404 Cod procedură penală deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului perioada reținerii și arestării preventive din 23.11.2014 la zi și menține starea de arest preventiv a inculpatului B. I. deținut în baza mandatului de arestare preventivă nr. 60/UP/24.11.2014 emis de Tribunalul B..
În baza art. 7 din L.76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul B. I. în vederea adăugării profilului genetic în S.N.D.G.J.”
În baza art. 397 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească despăgubiri civile părților civile după cum urmează:
- către P. M. suma de 2.500 lei cu titlu de despăgubiri materiale și respinge restul pretențiilor formulate de părțile civile, inclusiv P. M. cu acest titlu.
- Către P. M. contravaloarea în lei la data plății a sumei de 1000 euro cu titlu de daune morale;
- Către R. A. S. și către R. A. N., prin reprezentant legal Bangălă R. N., contravaloarea în lei a sumei de câte 1500 euro cu titlu de daune morale; către R. A. S. și către R. A. N. prin reprezentant legal Bangălă R. N., suma de câte 500 lei cu titlu de prestație globală; către R. A. S. și către R. A. N., prin reprezentant legal Bangălă R. N., prestație periodică lunară în cuantum de câte 100 lei începând cu data de 18.03.2015 și până la majoratul celor doi minori, respectiv 9 ianuarie 2017 R. A. și 25 mai 2028 R. A. S..
- Către H. E. și R. M. S. contravaloarea în lei la data plății a sumei de câte 1000 euro.
Următoarele obiecte constituie mijloace materiale de probă și rămân atașate dosarului: colet nr. 1: două sticle bere C. 0,5 l; colet 2: bâtă lemn; fragment lemn jalon nr. 5; colet. 3: fragment lemn; colet 4: cuțit ridicat din curtea imobilului nr 238 din .. urmă de substanță cu aspect de sânge ridicată prin transfer pe tampon steril de pe rama chiuvetei imobilului; colet nr. 6: urmă de substanță cu aspect de sânge ridicată prin transfer pe tampon steril de pe treptele imobilului; colet 7: o pereche de pantaloni ridicați din mașina de spălat aflată în baia imobilului de la n.r 238; colet 8: prosop ridicat din mașina de spălat din baia imobilului; colet 9: o pereche de pantofi maro ridicați din imobilul 146; colet nr. 10: o pereche de pantaloni de trening gri, bluză verde cu alb și tricou aparținând victimei; colet plic 1: substanță de culoare roșie cu aspect de sânge recoltată prin transfer pe tampon steril de pe lama cuțitului; colet plic nr. 2: cuțit ridicat din comuna V., ..
Onorariu avocat oficiu în cuantum de 200 lei – avocat K. Z., se suportă din fondurile Tribunalului B. și nu se include în cheltuieli judiciare.
În baza art.274 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului suma de 4500 lei cheltuieli judiciare.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.03.2015.
Președinte,Grefier,
E. M. TartlerClaudia M. C.
Red EMT/20.04.2015/Dact CMC/21.04.2015/Ex10
| ← Contestaţie la executare (art.598 NCPP). Decizia nr. 5/2015.... | Luarea de mită (art.289 NCP). Sentința nr. 69/2015. Tribunalul... → |
|---|








