Alte modificări ale pedepsei (art.585 NCPP). Decizia nr. 80/2015. Tribunalul CONSTANŢA

Decizia nr. 80/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 8259/256/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIE PENALĂ Nr. 80

Ședința publică din data de 25 februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. M.

Grefier L. Ș.

Cu participare procuror: C. B.

S-a luat în examinare contestația formulată de condamnatul U. R. – fiul lui natural și E., născut la data de 03.08.1971, deținut în P. P. Albă – împotriva sentinței penale nr. 3499/05.11.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosar penal nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică cu respectarea disp.art.358 alin.1 Cod procedură penală, se prezintă condamnatul contestator – în stare de deținere, asistat de avocat G. Sultanie Dilek, în substituirea dnei avocat oficiu P. A., în baza delegației de substituire depusă la dosar.

Procedura legal îndeplinită cu respectarea disp.art.157-163 Cod procedură penală.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează părțile, obiectul cauzei, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual.

Având cuvântul, contestatorul condamnat precizează că înțelege să-și retragă contestația formulată, sens în care semnează în caietul grefierului de ședință.

Apărătorul contestatorului condamnat având cuvântul, solicită instanței să ia act de manifestarea de voință exprimată de clientul său, în sensul retragerii contestației formulate.

Procurorul având cuvântul, solicită instanței să ia act de manifestarea de voință exprimată de condamnat, în sensul retragerii contestației formulate.

În ultim cuvânt, contestatorul condamnat solicită instanței să ia act de retragerea contestației.

Dezbaterile declarându-se închise, instanța rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

Asupra contestației de față;

Prin sentința penală nr. 3499/05.11.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosar penal nr._, s-a dispus:

„Respinge ca nefondată cererea de contopire a pedepselor privind pe condamnatul U. R., fiul lui N. și E., născut la data de 03.08.1971, deținut în P. P. Albă, județul C..

În baza art. 272 alin.1 Cod procedură penală;

Dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C. a sumei de 100 lei – onorariu avocat din oficiu pentru avocat G. G. Rozemari – delegație . nr. 2551/23.10.2014.

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală;

Obligă pe condamnat către stat la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 05 noiembrie 2014.”

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a avut în vedere următoarele aspecte:

Deliberând cu privire la cauza penală de față:

Prin cererea înregistrată la data de 30.09.2014, petentul condamnat U. R. a solicitat contopirea pedepsei de 2 ani închisoare în a cărei executare se află în prezent cu pedeapsa de 2,6 ani închisoare aplicată prin d.p.nr. 1223/18.06.2012 a Curții de Apel București și deducerea perioadei de 2,6 ani executate din pedeapsa anterioară.

A motivat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 44, alin. 1 și 2 CP și art. 10 din L. nr. 187/2012 și că fapta pentru care a fost condamnat ulterior a fost comisă după 60 de zile de la liberarea sa condiționată din executarea pedepsei anterioare.

La solicitarea instanței au fost înaintate extrase din evidența informatizată a deținuților privind situațiile juridică și a mutărilor condamnatului, mandatele de executare a pedepsei închisorii nr. 264/06.02.2014 emis de Jud. L.-Gară, sentința penală nr. 198/2013 emisă de Jud. L.-Gară.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 198/11.12.2013 a Judecătoriei L.-Gară, definitivă prin d.p.nr. 45/A/04.02.2014, petentul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare, astfel:

- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 321, alin. 1 CP din 1969 (faptă din 26.10.2013),

- 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2, alin. 1, pct. 1 din L.- 91/1991, rep, (faptă din 26.10.2013),

- 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 180, alin. 2 CP din 1969 (faptă din 26.10.2013),

toate cu aplicare art. 37, lit. a CP din 1969, reținându-se în acest sens că cele trei fapte au fost comise pe durata termenului de definitivare a liberării condiționate din executarea pedepsei de 2,6 ani închisoare aplicată prin s.p.nr.17/2012 a Jud. L. Gară.

Potrivit art. 4 C. pen., „Legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative și a măsurilor de siguranță, pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetează prin . legii noi.”

Potrivit dispozițiilor art. 39, pct.1 din l. nr. 187/2012, „Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 31 ianuarie 2011, se modifică și se completează după cum urmează: 1.Articolul 2 se abrogă.”

Față de cele expuse, instanța constată că infracțiunea prevăzută de art. 2, al. 1, pct. 1 din L. nr. 61/1991, rep., pentru care U. R. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 8 luni, a fost dezincriminată .

În consecință, descontopește pedeapsa rezultantă a închisorii de 2 ani aplicată prin sent. pen. nr. 284/07.12.2012 a Jud. Oltenița în pedepsele componente, după cum urmează:

A - 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 321, alin. 1 CP din 1969 (faptă din 26.10.2013),

B - 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2, alin. 1, pct. 1 din L.- 91/1991, rep, (faptă din 26.10.2013),

C - 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 180, alin. 2 CP din 1969 (faptă din 26.10.2013).

În lumina art. 6 CP, constată că pedepsele aplicate pentru faptele expuse la lit. A și lit. C nu depășesc maximul prevăzut de noul CP pentru aceste fapte și că art. 10 din L. nr. 187/2012 nu este incident în cauză deoarece niciuna dintre fapte nu a fost comisă după . noul CP.

În baza art. 33, lit. a – art. 34, lit. b CP din 1969, recontopește pedepsele menționate la lit. A și C și din prezenta hotărâre și a aplicat pedeapsa mai mare a închisorii de 2 ani, din care va deduce perioada executată din pedepsele contopite și durata arestului de la 30.10.2013 la zi. Constată că nici pedeapsa rezultantă astfel aplicată nu depășește rezultanta calculată potrivit art. 39, lit. b CP.

A menținut starea de arest a condamnatului precum și celelalte dispoziții ale sentinței penale de mai sus.

Potrivit art. 6 alin. (1) C. pen., „când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.”

Însă, conform art. 4 din Legea nr.187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, „pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.”

Observând că pedepsele aplicate celor două fapte (lit. A și lit. C) nu depășesc maximul special prevăzut de noul CP, instanța nu a mai analizat incidența art. 44 CP, solicitarea petentului formulată în acest sens nefiind fondată, astfel încât a respins contestația la executare.

În baza art. 272 Cod procedură penală, a dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C. a sumei de 100 lei – onorariu avocat din oficiu pentru avocat G. G. Rozemari.

În baza art. 275, alin.2 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în cuantum de 300 lei vor fi în sarcina petentului.

Împotriva sentinței penale nr. 3499/05.11.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosar penal nr._, a declarat contestație condamnat U. R..

Prezent la termenul din 25.02.2015 condamnatul a declarat că își retrage contestația formulată.

Față de această manifestare de voință, instanța va lua act de retragerea contestației formulate de condamnatul U. R. împotriva sentinței penale nr. 3499/05.11.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosar penal nr._ .

În baza art. 272 Cod procedură penală va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C. onorariul avocatului din oficiu P. A. – 100 lei.

În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, va obliga contestatorul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Ia act de retragerea contestației formulate de condamnatul U. R. - fiul lui natural și E., născut la data de 03.08.1971, deținut în P. P. Albă - împotriva sentinței penale nr. 3499/05.11.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosar penal nr._ .

În baza art. 272 Cod procedură penală avansează din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C. onorariul avocatului din oficiu P. A. – 100 lei.

În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25.02.2015.

Președinte,Grefier,

M. MitanLaura Ș.

Tehnored.jud.M.M.3 ex./06.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Alte modificări ale pedepsei (art.585 NCPP). Decizia nr. 80/2015. Tribunalul CONSTANŢA