Înlocuire măsură preventivă (art.242 NCPP). Decizia nr. 205/2015. Tribunalul CONSTANŢA

Decizia nr. 205/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 6091/212/2015/a5

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 205

Ședința publică din data de 27 mai 2015

PREȘEDINTE – M. V.

GREFIER – A.-M. G.

Cu participare PROCUROR – M. C. S.

S-a luat în examinare contestația formulată de P. DE PE L. JUDECĂTORIA C. împotriva încheierii pronunțate la data de 22.05.2015 de către Judecătoria C. în dosarul nr._ 15.

La apelul nominal făcut în ședința publică cu respectarea disp.art.358 cod pr.penală, se prezintă intimatul inculpat P. C. M., în stare de deținere și asistat de apărătorul ales N. M., în baza delegației avocațiale depusă la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită, citarea fiind efectuată cu respectarea disp.art.257 – 263 cod pr.penală.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează părților prezente părților prezente obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.

Apărătorul intimatului inculpat și procurorul având pe rând cuvântul precizează că nu au de formulat cereri, excepții, chestiuni prealabile, împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea contestațiilor.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea contestației formulată de P. de pe lângă Judecătoria C., împotriva încheierii de ședință din data de 22 mai 2015 prin care s-a înlocuit măsura arestării preventive față de inculpatul P. C. cu măsura arestului la domiciliu.

Solicită instanței să constate că analiza efectuată de către judecătorul fondului nu este una obiectivă, întrucât nu a coroborat elementele enumerate cu circumstanțele reale de comitere a faptelor, cu valorile sociale lezate, cu contribuția efectivă a inculpatului la comiterea faptelor. Consideră că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă, astfel încât se impune menținerea măsurii arestării preventive față de inculpat, măsura preventivă fiind una proporțională cu gravitatea faptei de tentativă la tâlhărie.

De asemenea, apreciază că menținerea măsurii arestării preventive față de inculpat este necesară și pentru buna desfășurare a procesului penal.

Concluzionând, solicită admiterea contestației formulată de P. de pe lângă Judecătoria C., împotriva încheierii de ședință din data de 22 mai 2015, cu consecința respingerii cererii formulată de către inculpatul P. C. M..

Apărătorul intimatului inculpat P. C. M., avocat N. M., solicită respingerea contestației, apreciind că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, iar la acest moment este mai mult decât oportun a aprecia că înlocuirea acestei măsuri cu măsura arestului la domiciliu este justificată, având în vedere durata de la data luării acestei măsuri, aproximativ 5 luni de zile, stadiul procesual și nu în ultimul rând, circumstanțele ce caracterizează persoana inculpatului.

În opinia sa, apare justificată înlocuirea acestei măsuri preventive, arestul la domiciliu fiind o măsură suficientă și proporțională pentru a asigura scopul măsurilor preventive, potrivit dispozițiilor art.202 Cod procedură penală. Urmează a se avea în vedere că inculpatul a recunoscut comiterea faptei și și-a asumat faptul de a fi lovit partea vătămată, recunoscând comiterea infracțiunii de loviri și alte violențe, însă nu avem în cauză elemente care să contureze comiterea infracțiunii de tâlhărie. Apreciază, de asemenea, că durata rezonabilă a măsurii arestării preventive nu a fost depășită în cauză și că judecătorul trebuie să dea valență și circumstanțelor ce caracterizează persoana inculpatului, putându-se observa că acesta, încă din anul 2010 are un loc de muncă, astfel cum rezultă din înscrisurile existente la dosar, nu are antecedente penale, are grave probleme de sănătate astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Consideră că raportat la infracțiunea săvârșită, respectiv tentativă la tâlhărie, cu siguranță că la acest moment procesual măsura arestului la domiciliu este suficientă, necesară și proporțională în prezenta cauză.

Intimatul inculpat P. C. M., în ultim cuvânt, menționează că este de acord cu concluziile apărătorului său.

Dezbaterile declarându-se închise, instanța rămâne în pronunțare.

După deliberare,

TRIBUNALUL

Asupra contestației penale de față;

Prin încheierea de ședință din data de 22 mai 2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ 15, în baza art. 242 alin. 2 c.p.p., s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive, prevăzută de art. 223 C. proc. pen., luată față de inculpatul P. C.-M., cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, prevăzută de art. 218 C. proc. pen., măsură ce urmează a fi verificată până la data de 20.07.2015.

S-a dispus punerea în libertate a inculpatului P. C.-M. (fiul lui E. și R., născut la data de 05.09.1988 în mun. C., jud. C., domiciliat în orașul Năvodari, ., jud. C., necăsătorit, studii medii, ocupație inspector S.S.M. și P.S.I., cu loc de muncă, fără antecedente penale, CNP:_), de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 24/UP/31.01.2015, emis de Judecătoria C., dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză, la data rămânerii definitive a prezentei încheieri.

Măsurile dispuse au fost comunicate administrației locului de deținere.

În baza art. 221 alin. (1) C. proc. pen. a impus inculpatului P. C.-M. obligația de a nu părăsi imobilul din orașul Năvodari, ., jud. C., fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza.

În baza art. 221 alin. (2) C. proc. pen., pe durata arestului la domiciliu, inculpatul a fost obligat să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte în fața instanței de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să nu comunice cu persoana vătămată, cu martorii din dosar, cu membrii de familie ai acestora.

În baza art. 221 alin. (4) C. proc. pen. a atras atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Cu drept de contestație în termen de 48 ore de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22.05.2015, ora 09.12.”

Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 24.02.2015, prin rechizitoriul nr. 1244/P/2015, P. de pe lângă Judecătoria C. l-a trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe inculpatul P. C. M., sub aspectul infracțiunii de tentativă la infracțiunea de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 32 alin. (1) CP. rap. la art. 233 - 234 alin. (1) lit. d ) CP constând în aceea că, la data de 27.01.2014, în jurul orei 18.45, în timp ce se afla pe . Năvodari, a lovit persoana vătămată I. V. cu pumnii în zona feței și a spatelui, punând-o în stare de inconștiență, ca apoi să îi bage mâna în buzunarul de la spate al pantalonilor, moment ce a fost observat de martorul ocular H. C., iar la vederea martorului H. C. și a martorului Comîrlă D. inculpatul a decis să fugă, nereușind să sustragă vreun bun.

Prin încheierea nr. 65 din 31.01.2015, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._, a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria C. de arestare preventivă a inculpatului P. C. M. și s-a dispus arestarea preventivă a acestuia pe o perioadă de 30 zile, cu începere de la data de 31.01.2015 până la 01.03.2015 inclusiv.

Pentru a pronunța această soluție, judecătorul de drepturi și libertăți a reținut că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege pentru luarea măsurii arestării preventive a inculpatului P. C. M..

Astfel, în ceea ce privește existența probelor sau indiciilor temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa, s-a constatat că acestea rezultă din următoarele mijloace de probă administrate în cauză până la acel moment: declarație persoanei vătămate I. V. și procesul-verbal de consemnare a declarației persoanei vătămate din data de 30.01.2015; declarațiile martorilor I. A.-B., Comîrlă D., H. C. și C. V., proces-verbal de concluzii preliminarii din data de 30.01.2015 privind leziunile suferite de către persoana vătămată; declarațiile suspectului și inculpatului P. C.-M., iar infracțiunea de tâlhărie calificată de săvârșirea căreia este acuzat inculpatul este pedepsită cu închisoare de 5 ani sau mai mare (din acest punct de vedere, s-au reținut disp. art. 187 cod penal, potrivit cărora, prin pedeapsa prevăzută de lege se înțelege pedeapsa prevăzută de textul de lege care incriminează fapta în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei, astfel încât în cazul de față nu are relevanță forma tentată a faptei).

Judecătorul de drepturi și libertăți a avut în vedere, referitor la cea de-a doua condiție impusă de art. 223 alin. 2, că aceasta este de asemenea îndeplinită, raportat la gravitatea faptei de care este acuzat inculpatul. În acest context, a fost avută în vedere rezonanța socială actuală a faptelor de natura celei de care este acuzat inculpatul, în condițiile creșterii frecvenței unor astfel de infracțiuni și a intensificării eforturilor de combatere a faptelor cu violență, atât la nivel legislativ cât și la nivel executiv. S-a reținut că lăsarea în libertate a inculpatului ar genera un sentiment de insecuritate socială colectivă și ar crea temerea, că împotriva unor fapte de violență, precum și împotriva unor persoane periculoase, organele statului nu acționează suficient.

S-a reținut că privarea de libertate a inculpatului este o măsură necesară și proporțională raportat la interesul general al societății care prevalează în acest caz asupra regulii respectării libertății individuale dar și în vederea asigurării bunei desfășurări a procesului penal, pentru a se asigura prezența inculpatului pe parcursul procesului penal fiind proporțională și necesară pentru înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică.

La 26.02.2015 și la 13.03.2015, măsura a fost verificată și înlocuită de judecătorul de cameră preliminară, în temeiul art. 348 c.p.p., rap. la art. 207 c.p.p., art. 242 alin. 2 c.p.p., cu măsura preventivă a controlului judiciar, respectiv a arestului la domiciliu, reținându-se, în special în raport cu situația personală a inculpatului, că o măsură mai ușoară ar putea satisface, în același grad, scopul prev. de art. 202 c.p.p. Încheierile primei instanțe au fost desființate de judecătorul de cameră preliminară de la instanța de control judiciar, care a menținut astfel măsura arestării preventive, pe considerente de necesitate și proporționalitate.

La data de 20.03.2015, în baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 1244/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., privind pe inculpatul P. C.-M., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la infracțiunea de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 32 alin. (1) CP. rap. la art. 233 - 234 alin. (1) lit. d ) CP, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății cauzei privindu-l pe acesta.

La 03.04.2015 și la 07.05.2015, instanța a efectuat verificările impuse de art. 362 c.p.p. rap. la art. 208 c.p.p.

Examinând cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive, formulată de inculpat la termenul de judecată din 20.05.2015, în baza art. 242 alin. 2 c.p.p., prima instanță a reținut că scopul urmărit prin luarea măsurii preventive va fi realizat, în acest stadiu procesual, prin dispunerea unei măsuri preventive mai ușoare, respectiv a arestului la domiciliu, din materialul probator administrat până in acest stadiu procesual, reținând că față de inculpat există în continuare suspiciunea rezonabilă că ar fi săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată.

Instanța a avut în vedere faptul că inculpatul nu are antecedente penale, este tânăr, este integrat social, având, la data încarcerării sale, un loc de muncă. S-a reținut că, prin prisma lipsei antecedentelor penale, nu există riscul ca, lăsat în libertate, inculpatul ar mai putea comite alte fapte, întrucât la dosarul cauzei nu există date în acest sens. În plus, prin înlocuirea măsurii cu arestul la domiciliu, s-ar realiza în continuare izolarea inculpatului de societate, în propria locuință. Instanța apreciază că, prin privarea de libertate, într-un loc de detenție, de la data de 31.01.2015 până în prezent, inculpatul a avut timpul necesar să reflecteze asupra consecințelor faptei sale și să-și revizuiască atitudinea față de valorile sociale apărate prin normele penale.

În ceea ce privește stadiul cercetărilor, se constată că în cauză a început cercetarea judecătorească, inculpatul și-a manifestat deja poziția procesuală și, în raport de apărările pe care acesta a înțeles să și le facă, în condițiile în care ar fi izolat în locuința sa, nu există riscul ca acesta să influențeze persoana vătămată sau martorii din cauză (unul dintre cei doi martorii oculari fiind audiat la termenul din 20.05.2015).

Se reținut astfel că scopul măsurii preventive poate fi realizat, în aceeași măsură, prin instituirea măsurii arestului la domiciliu.

S-a constatat, față de considerentele de mai sus, că măsura preventivă dispusă inițial nu mai este necesară și totodată proporțională în vederea bunei desfășurări a procesului penal sau împiedicării săvârșirii de noi infracțiuni, starea de pericol pentru ordinea publică putând fi înlăturată în egală măsură și prin măsura arestului la domiciliu.

Împotriva încheierii mai sus menționate, în termen legal a declarat contestație P. de pe lângă Judecătoria C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivele promovării căii de atac fiind dezbătute la termenul de judecată din 27.05.2015, fiind redate în partea introductivă a prezentei încheieri.

Verificând legalitatea și temeinicia încheierii contestate, instanța de control judiciar reține că, probele administrate până în acest stadiu procesual evidențiază în continuare bănuiala rezonabilă de comitere a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

Având în vedere că inculpatul se află în arest preventiv de o perioadă de 4 luni, circumstanțele personale ale acestuia – în vârstă de 27 de ani, fără antecedente penale, cu loc de muncă la data arestării -, stadiul procesual al cauzei evidențiat de către prima instanță, caracterul excepțional al arestării preventive, tribunalul constată că, în mod legal și temeinic s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, apreciindu-se în mod corect că cea mai severă măsură preventivă nu mai este proporțională cu acuzațiile aduse inculpatului și totodată că, scopul măsurii preventive poate fi realizat, în aceeași măsură, prin instituirea unei măsuri mai ușoare, arestul la domiciliu fiind apt să înlăture în continuare pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului.

În considerarea celor expuse, instanța de control judiciar, în temeiul art. 425 ind.1 alin.7 pct.1 lit.b C.p.p., art.206 C.p.p., va respinge contestatia formulată de către procuror, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

În baza art.425 ind.1 alin.7 pct.1 lit.b C.p.p., art.206 C.p.p.:

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către P. de pe lângă Tribunalul C. împotriva încheierii pronunțate la data de 22.05.2015 de către Judecătoria C. în dosarul nr._ 15.

În baza art.275 alin.2 C.p.p.:

Obligă pe contestatorul-inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27.05.2015.

Președinte, Grefier,

M. V. A.-M. G.

Red.jud.fond M.N./23.05.2015;

Tehnored.jud.contest.M.V./3 ex/28.05.2015.;

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire măsură preventivă (art.242 NCPP). Decizia nr. 205/2015. Tribunalul CONSTANŢA