Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160 ind.2 C.p.p.. Decizia nr. 38/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 38/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 21-01-2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.38
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. T.
Judecător G. C.
Judecător M. N.
Grefier C. A.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul D.
a fost reprezentat prin procuror D. B.
Pe rol judecarea recursului declarat de P. De Pe L. J. C., împotriva încheierii de ședință din data 18.01.2013 pronunțată de J. C. în dosar nr._ 12, în contradictoriu inculpatul O. A., aflat în Penitenciarul C. având ca obiect cerere de liberare provizorie sub control judiciar (art. 160 ind.2 C.p.p.) .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul inculpat D. M. G. asistat de apărători aleși avocat C. C. și G. M., conform delegației pe care o depun la dosar cu nr._/2013.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care ;
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și apreciind cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul Ministerului a solicitat admiterea recursului conform motivelor scrise, casarea încheierii pronunțată, existând pericol de sustragere de la urmărirea penală, de a zădărnici aflarea adevărului și a influența martorii, iar în ultimul rând trebuie avut considerare circumstanțele personale și perseverența în activitatea infracțională.
Avocat ales G. M. pentru recurentul inculpat a solicitat respingerea recursului, lăsarea în libertate a recurentului nu va impieta judecarea cauzei și buna desfășurare a procesului penal, nu există probe că inculpatul ar încerca să se sustrage de la urmărirea penală, să zădărnicească aflarea adevărului întrucât acesta are interes de a fi prezent pentru a-și dovedi nevinovăția. Solicită a se avea în vedere că declarația dată de partea vătămată care este în favoarea inculpatului, că este singurul întreținător al familiei, are un copil minor și chiar dacă în trecut a săvârșit infracțiuni, a primit numai amenzi administrative.
Apreciază că măsurile impuse de instanță asigură o corectă soluționare a cauzei, pe care le va respecta cu strictețe.
Avocat ales C. C. pentru inculpată solicită respingerea recursului, instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite toate condițiile pentru admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, că nu există date că ar săvârși alte infracțiuni, că va influența părți din dosar; solicită a se da relevanță juridică circumstanțelor personale ale inculpatului și că scopul procesului penal poate fi atins și prin liberarea inculpatului sub control judiciar.
Recurentul inculpat achiesează la concluziile apărătorilor, solicită judecarea în stare de libertate.
Dezbaterile fiind închise,
TRIBUNALUL
Asupra recursului penal de față;
Constată că, prin încheierea de ședință din data 18.01.2013 pronunțată de J. C. în dosar nr._ 12, în baza art. 160 ind. 8a alin. 2 Cpp, s-a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul O. A. I., fiul lui M. și V. S., născut la data de 16.07.1994, în C., județul D., domiciliat în C., .. 21, județul D., cetățean român, fără ocupație și fără loc de muncă, cunoscut cu antecedente penale, posesor al C.I. . nr._, CNP_, prin apărători aleși.
În baza art.160 ind.8a alin.3 C.p.p. rap. la art. 160 indice 2 alin 3 C.p.p. pe timpul liberării provizorii, inculpatul O. A. I. a fost obligat să se supună următoarelor obligații:
- să nu depășească limita teritorială a municipiului C. decât în condițiile stabilite de instanță;
- să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
- să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea, respectiv Poliția Municipiului C. - Secția nr. 1 Poliție, conform programului de supraveghere întocmit de acesta, sau ori de câte ori este chemat;
- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței care a dispus măsura;
- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.
În baza art.160 ind.2 alin.3 ind.1 C.p.p. pe timpul liberării provizorii, inculpatul a fost obligat să respecte și următoarele obligații:
- sa nu comunice direct sau indirect cu partea vătămată și martorii.
În baza art.160 ind.2 alin.3 ind.2 C.p.p. s-a atras atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea credință a obligațiilor care ii revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive .
S-a dispus punerea în libertate, la data rămânerii definitive a prezentei încheieri, a inculpatului O. A. I. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 126/ 26.11.2012 emis de Tribunalul D., în dosar nr._/215/2012, dacă aceasta nu este arestat sau reținut în altă cauză.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă J. C. nr._/P/2012 din 11.12.2012 a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv inculpatul O. A. I., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. g și i Cp.
În acest sens, s-a reținut în sarcina inculpatului că în noaptea de 07/08.09.2012 a pătruns prin efracție în magazia aparținând părții vătămate R. C., situată pe ..C., Jud. D., de unde a sustras un număr de 12 jante auto pentru autoturisme marca BMW (trei seturi a câte patru jante), cauzând un prejudiciu în cuantum de 4.500 de lei, faptă ce constituie infracțiunea de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. g și i Cp.
A fost atașat dosarul de urmărire penală nr._/P/2012 al Parchetului de pe lângă J. C..
Cauza a fost înregistrată pe rolul instanței sub nr._ 12 la data de 11.12.2012, orele 14.05 si, având în vedere disp. art. 3001 C.proc.pen. s-a acordat termen la data de 13.12.2012, ora 12.00, pentru verificarea menținerii măsurii arestului preventiv dispusă față de inculpatul O. A. I..
S-a constatat că prin încheierea nr. 163/23.11.2012 a Judecătoriei C., pronunțată în dosarul nr._/215/2012, s-a respins propunerea Parchetului de pe lângă J. C. privind arestarea preventivă a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. g și i Cp..
Prin încheierea nr. 174/26.11.2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul penal nr._/215/2012, s-a admis recursul formulat de P. de pe lângă J. C., s-a casat încheierea Judecătoriei C. și rejudecând s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă J. C. și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului O. A. I. pe o perioadă de 20 zile începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă.
La data de 11.12.2012, orele 14.05, a fost înaintat Judecătoriei C. rechizitoriul procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă J. C. prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la nr._ 12, fixându-se termen pentru verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpatului conform art. 3001 alin.1 C.p.p. la data de 13.12.2012.
Prin încheierea de ședință din data de 13.12.2012 pronunțată de J. C. s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive luată față de inculpat cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, considerând-o ca fiind suficientă prin obligațiile impuse, pentru a asigura o bună desfășurare a procesului penal .
Prin decizia penală nr. 702 din 14.12.2012 pronunțată de Tribunalul D. s-a admis recursul formulat de P. de pe lângă J. C., iar în baza art. 300 ind. 1 alin. 3 Cpp, s-a menținut starea de arest a inculpatului O. A. I..
Analizând cererea de liberare provizorie sub control judiciar, în raport de actele și lucrările dosarului și în raport de dispozițiile art. 1602 alin.2 C.pr.pen., instanța a constatat că este întemeiată pentru următoarele motive:
Cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, instanța a constatat că potrivit dispozițiilor art. 1602 alin 1 și alin 2 C.pr.pen., aceasta se poate acorda în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani și nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau ca acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probe sau prin alte asemenea fapte.
În ceea ce privește pedeapsa prevăzută de lege, instanța a constatat că aceasta este de de maxim 15 ani, motiv pentru care a admis în principiu cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată.
Îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a unei cereri de liberare provizorie determină posibilitatea instanței de a acorda sau nu liberarea provizorie sub control judiciar, iar nu obligativitatea acesteia.Pentru a stabili dacă se poate acorda liberarea provizorie, instanța trebuie să verifice, pe lângă îndeplinirea condițiilor formale, și îndeplinirea condițiilor de fond respectiv temeinicia cererii de liberare provizorie.
Examinarea pe fond a cererii de liberare provizorie presupune, în primul rând, verificarea prealabilă a subzistenței temeiurilor în baza cărora s-a dispus aretarea preventivă, întrucât pentru a se putea dispune liberarea provizorie este obligatoriu ca măsura arestării să fi fost luată legal, prelungită și mențiunută. În caz contrar, sunt incidente dispozițiile art. 139 alin. 2 Cpp, care prevăd revocarea măsurii atunci cânt, printre altele, nu mai există vreun temei care să justifice menținerea ei.
Analiza temeiniciei cererii de liberare presupune, în al doilea rând, atât verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 1602 Cpp, cât și a aptitudinii pe care această măsură o va avea de a asigura realizarea efectivă a scopului măsurilor preventive, astfel cum acesta este reglementat de dispoz. art. 136 alin. 1 cu trimitere la alin. 2 din Codul de proc. penală, respectiv oportunitatea acestei măsuri. Deși Codul de procedură penală și Convenția Europeană a Drepturilor Omului garantează dreptul persoanei acuzate de a obține liberarea în cursul procedurii, aprecierea cu privire la oportunitatea unei asemenea cereri aparține instanței de judecată, prin raportare la condițiile de admisibilitate.
În absența unor criterii legale care ar trebui să stea la baza aprecierii organului judiciar asupra temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului, instanța trebuie să se raporteze atât la elementele ce privesc faptele pentru care este cercetat, cât și la datele care circumstanțiează persoana inculpatului.
Pentru punerea în libertate provizorie trebuie să fie reținute nu numai aspecte referitoare la gravitatea faptei de care inculpatul este acuzat, ci trebuie cercetate toate circumstanțele apte a conduce la concluzia că există ori nu temeiuri care să justifice derogarea de la regula judecării în stare de libertate.
În speță, inculpatul O. A. I. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. g și i Cp.
Instanța a constatat că în cauză nu există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Condiția negativă cuprinsă în art. 1602 al.2 C.pr.pen. arătată mai sus, se identifică în cazurile de arestare prevăzute de art. 148 lit. c și d C.pr.pen. temeiuri care nici nu au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului de față și cu atât mai mult, nu rezultă nici în prezent pe baza lucrărilor efectuate .
În plus prin „date” în accepțiunea textului de lege nu se pot înțelege decât probe sau indicii temeinice care să confirme asemenea fapte, situații, împrejurări concrete, rezultate din dosar privind inculpatul în cauză, modul de operare, fapte propriu-zise care să justifice temerea zădărnicirii adevărului și cu privire la care organul judiciar trebuie să facă dovada deoarece în caz contrar „temerea” – prezumție ce ar putea fi dedusă ar fi rezultatul unui element de subiectivism.
Această condiție negativă reglementată de textul legal, nu poate face obiectul unei aprecieri generale, trebuie să își găsească un suport în actele și lucrările dosarului în sens contrar ar lăsa loc arbitrariului în luarea oricărei decizii judiciare, nepermis, cu atât mai mult cu cât privește libertatea unei persoane. În plus, acest ipotetic risc invocat în legătură cu o presupusă conduită procesuală a inculpatului, este oricum înlăturat prin obligațiile fixate conform art. 1602 al. 3 lit. c C. pr. pen., în sensul de a nu intra în legătură și comunica direct sau indirect cu anumite persoane, în speță partea vătămată R. C. și martorii V. D. M., I. A., Budără L. D., B. D. C., R. C., I. M. și V. S. L..
Totodată, s-a reținut faptul că scopul legal al oricărei măsuri preventive – respectiv asigurarea bunei desfășurări a procesului penal și împiedicarea sustragerii de la urmărirea penală judecată sau executarea pedepsei se poate realiza și prin lăsarea în libertate a inculpatului, cu impunerea unor restricții pentru acesta, în speță a controlului judiciar care prin conținutul concret al obligațiilor prevăzute de lege reprezintă o adevărată alternativă legală a unei restrângeri de libertate.
Faptul că inculpatul, în perioada minorității a dat dovadă de perseverență infracțională, nu poate determina în continuare menținerea stării de arest preventiv a inculpatului.
Mai mult, trebuie avute de asemenea în vedere și celelalte circumstanțele personale ale inculpatului, care este tânăr, este o persoană integrată social, se bucură de grija și de interesul familiei, respectiv a părinților și bunicilor, dar și a familiei în cadru lărgit, întrucât deși nu este căsătorit, acesta are o relație stabilă din care a rezultat un copil, având grija creșterii și educării acestuia.
În același timp nu se poate susține cu argumente legale că liberarea provizorie sub control judiciar ar putea fi acordată numai în cazul încetării sau schimbării temeiurilor arestării preventive, întrucât în astfel de situații sunt incidente alte instituții procesuale, respectiv cele prevăzute de dispozițiile art. 139 C.pr.pen. – revocarea ori înlocuirea arestului preventiv, această instituție presupune, chiar prin ipoteză, menținerea temeiurilor arestării preventive.
În acest sens, analizând temeinicia cererii de liberare provizorie și în raport de motivele care au stat la baza arestării preventive a inculpatului, s-a reținut că măsura arestării preventivă a fost dispusă exclusiv în baza art.148 lit.f C.pr.pen., respectiv existența unui pericol social concret pentru ordinea publică, Este adevărat că jurisprudența CEDO în materie admite că prin gravitatea deosebită a acuzațiilor și prin reacția publicului la acestea se justifică o detenție provizorie cel puțin o perioadă de timp (cazul Neumeister c Austria, cazul Letellier c Franța), însă la menținerea măsurii arestării preventive pe parcursul desfășurării procesului penal trebuie avute în vedere o categorie de riscuri care ar afecta ordinea publică, fie prin trezirea unui sentiment de îngrijorare în rândul publicului, fie prin crearea, menținerea sau amplificarea unei stări de tensiune în rândul colectivității, riscul de recidiva, necesitatea bunei desfășurări a procesului penal.
Judecătorul trebuie să aprecieze dacă se mai impune sau privarea de libertate, având în vedere probele administrate nemijlocit, gravitatea faptei, pericolul concret pentru ordinea publică demonstrat prin probe, impactul social al faptei reținute, limitele de pedeapsă, durata arestului, persoana inculpatului, vârsta, antecedentele penale și sănătatea acestuia.
Analizând garanțiile arătate conferite de jurisprudența CEDO, se constată că în cazul de față nu există nici un argument de fapt sau drept care să conducă la concluzia că, prin lăsarea în libertate a inculpatului O. A. I. s-ar crea o stare de insecuritate publică, mai ales având în vedere că acesta a fost arestat preventiv deja aproape 2 luni de zile și nu există alte date care să conchidă sustragerea de la judecata, încercarea sau posibilitatea de influențare a probelor care sunt de administrat.
Pe de altă parte, instanța a apreciat că în funcție de datele ce caracterizează persoana inculpatului și anume faptul că este tânăr, este o persoană integrată social, se bucură de grija și de interesul familiei, respectiv a părinților și bunicilor, dar și a familiei în cadru lărgit, întrucât deși nu este căsătorit, acesta are o relație stabilă din care a rezultat un copil, având grija creșterii și educării acestuia, acesta prezintă garanțiile cerute de lege pentru a se putea lua față de acesta o constrângere mai puțin gravă, suficientă însă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal sau a împiedica comiterea de fapte penale periculoase.
Toate aceste împrejurări ce-l caracterizează pe inculpatul O. A. I. pledează în favoarea eliberării, întrucât efectele de ordin material și moral pe care lipsirea de libertate le implică asupra persoanelor deținute trebuie avute în vedere.
Instanța a avut în vedere și hotărârile recente pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cazurile Scundeanu și C. contra României, care au statuat că instanțele trebuie să ofere motive pertinente și suficiente pentru menținerea unei persoane în stare de arest, întrucât măsura arestului preventiv se justifică doar în măsura în care există indicii concrete care relevă o veritabilă exigență de ordin public care prevalează în față dreptului persoanei la libertate.
Instanța a apreciat că măsura liberării provizorii sub control judiciar, măsură prin care se suspendă condiționat arestarea preventivă, fiind o măsura restrictiva de libertate și drepturi, prin . obligații care se pot impune în sarcina inculpaților de către instanță, precum și prin posibilitatea revocării ei, în cazul săvârșirii de noi infracțiuni sau a încălcării obligațiilor fixate este suficientă pentru buna desfășurare a procesului penal.
În cazul de față, având în vedere cele arătate mai sus, instanța a apreciat că nu există niciun argument care să explice și să justifice în concret de ce doar privarea de libertate este singura măsura care este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal și a protecției ordinii publice.
Pentru aceste motive în baza art. 160 ind. 8a alin. 2 Cpp, s-a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul O. A. I. și s-a dispus punerea în libertate, la data rămânerii definitive a prezentei încheieri, a inculpatului O. A. I. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 126/ 26.11.2012 emis de Tribunalul D., în dosar nr._/215/2012, dacă aceasta nu este arestat sau reținut în altă cauză.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs P. de pe lângă J. C., precizând că hotărârea instanței de judecată de admitere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar dispusă față de inculpat este netemeinică având în vedere gradul de pericol social al faptelor comise.
Tribunalul analizând legalitatea și temeinicia hotărârii instanței de fond în raport cu motivele invocate de către parchet, dar și în raport cu actele și lucrările dosarului, constată:
Luarea unei măsuri privative de libertate sau a unei măsuri restrictive de libertate trebuie să îndeplinească și cerințele procedurale prev.de art.143 C.p.p., mai exact, trebuie să existe probe sau indicii temeinice cu privire la săvârșirea unei fapte penale.
Încă de la începutul anchetei penale, intimatul inculpat a avut o atitudine de negare a faptei, chiar mai mult, în vederea dovedirii nevinovăției, la momentul când s-a prezentat materialul de urmărire penală a solicitat organului de cercetare penală administrarea unor probe.
Asupra cererii de probatorii formulate de inculpat la momentul prezentării materialului de urmărire penală, procurorul de caz s-a pronunțat, la dosarul cauzei existând o ordonanță de respingere a probatoriului.
Această atitudine procesuală constantă a inculpatului, materializată în negarea faptei, coroborată cu anumite contradicții care există între declarațiile martorilor audiați de către procuror și în lipsa creierii oportunității inculpatului de a-și expune ipoteza faptică, existând în condițiile expunerii acesteia posibilitatea verificării prin coroborare cu toate probele administrate a vinovăției, creează serioase indicii cu privire la conturarea obiectivă, în acest moment procesual a stării de fapt.
Ca atare, se apreciază că prin admiterea cererii formulate în baza dispoz.art.160/2 C.p.p., se creează oportunitatea ca inculpatul să-și facă o apărare efectivă, prin măsurile pe care le prevede instituția liberării provizorii sub control judiciar, fiind oprit, cel puțin pentru o perioadă, orice demers al inculpatului de alterare al probatoriului deja administrat.
Verificarea apărării formulate de către inculpat și prin administrarea unui probatoriu solicitat de către acesta încă din faza de urmărire penală, coroborat cu restricțiile pe care le impune instituția prev.de art.160/2 C.p.p., realizează, în final, scopul procesului penal care este în primul rând acela al aflării adevărului.
Față de cele expuse, se apreciază că prima instanță a pronunțat o soluție legală și temeinică, motiv pentru care în baza dispoz.art.385/15 pct.1 lit.b C.p.p., urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat de P. de pe lângă J. C..
Văzând și dispoz.art.192 alin.3 C.p.p.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P. de pe lângă J. C. împotriva încheierii din data de 18.01.2013 pronunțată de J. C. privind pe inculpatul O. A. I., fiul lui M. și V. S., născut la data de 16.07.1994, în C., județul D., domiciliat în C., .. 21, județul D., cetățean român, fără ocupație și fără loc de muncă, cunoscut cu antecedente penale, posesor al C.I. . nr._, CNP_, ca nefondat.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Ianuarie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
V. T. G. C. M. N.
Grefier,
C. A.
Red.jud.M.N.
C.A. 23 Ianuarie 2013
J.fond.S.C.M.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._
C., .
Către
Penitenciarul de Minori și Tineri C.
Vă facem cunoscut că prin decizia penală nr.38 din data de 21 ianuarie 2013 pronunțată de acest tribunal în dosarul cu nr._ 12/a 2, s-a respins recursul declarat de P. de pe lângă J. C. împotriva încheierii din data de 18.01.2013 pronunțată de J. C. privind pe inc.O. A. I., prin care în baza art. 160 ind. 8a alin. 2 Cpp, s-a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul O. A. I., fiul lui M. și V. S., născut la data de 16.07.1994, în C., județul D., domiciliat în C., .. 21, județul D., cetățean român, fără ocupație și fără loc de muncă, cunoscut cu antecedente penale, posesor al C.I. . nr._, CNP_, prin apărători aleși.
În baza art.160 ind.8a alin.3 C.p.p. rap. la art. 160 indice 2 alin 3 C.p.p. pe timpul liberării provizorii, inculpatul O. A. I. a fost obligat să se supună următoarelor obligații:
- să nu depășească limita teritorială a municipiului C. decât în condițiile stabilite de instanță;
- să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
- să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea, respectiv Poliția Municipiului C. - Secția nr. 1 Poliție, conform programului de supraveghere întocmit de acesta, sau ori de câte ori este chemat;
- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței care a dispus măsura;
- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.
În baza art.160 ind.2 alin.3 ind.1 C.p.p. pe timpul liberării provizorii, inculpatul a fost obligat să respecte și următoarele obligații:
-sa nu comunice direct sau indirect cu partea vătămată și martorii.
În baza art.160 ind.2 alin.3 ind.2 C.p.p. i s-a atras atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea credință a obligațiilor care ii revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive .
Dispune punerea în libertate a inculpatului O. A. I. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 126/ 26.11.2012 emis de Tribunalul D., în dosar nr._/215/2012, dacă aceasta nu este arestat sau reținut în altă cauză.
Decizia Tribunalului D. este definitivă,motiv pentru care vă solicităm să luați măsurile care se impun . .
Președinte Grefier
V. T. C. A.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._
C., .
Către
INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE JANDARMI D.

Decizia Tribunalului D. este definitivă,motiv pentru care vă solicităm să luați măsurile care se impun .
Președinte Grefier
V. T. C. A.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._
C., .
Către
INSPECTORATUL NAȚIONAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ
BUCUREȘTI, ..2, sect.6

I.P.J. D. – SERVICIUL INVESTIGAȚII CRIMINALE

SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR PENTRU ELIBERAREA ȘI EVIDENȚA PAȘAPOARTELOR D.
C., .-32, județul D.

Parchetul de pe lângă J. C.

POLIȚIA LOCALĂ A MUNICIPIULUI C.

POLIȚIA LOCALĂ C.

POLIȚIA MUNICIPIULUI C.-SECȚIA 1 POLIȚIE

INCULPAT –O. A. I.

| ← Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Sentința nr. 490/2012.... → |
|---|