Vătămarea corporală. Art. 181 C.p.. Decizia nr. 30/2012. Tribunalul DOLJ

Decizia nr. 30/2012 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 13-03-2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

T. D.

SECȚIA PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 30

Ședința publică de la 13 Martie 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. C.

Judecător B. F. V.

Judecător I. B.

Grefier S. B.

Ministerul Public - P. de pe lângă T. D. a fost reprezentat de procuror V. N..

Pe rol, judecarea recursului formulat de P. de pe lângă J. Filiași, împotriva sentinței penale nr. 1/11.01.2012 pronunțată de J. Filiași în dosarul nr._, privind pe intimatul-inculpat P. A., având ca obiect vătămarea corporală (art. 181 C.p.).

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: intimatul-inculpat P. A. personal și asistat de avocat S. M. în substituire pentru avocat S. I. R., intimatul-reprezentant legal P. M., intimatul- parte civilă N. M.,lipsă fiind intimata-reprezentant legal P. M. și S. de Probațiune Probațiune de pe lângă T. D..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul pe recurs.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței pronunțată de prima instanță și rejudecând pe fond cauza să se aplice inculpatului o pedeapsă sub 3 luni până la minimul general de 15 zile și obligarea inculpatului în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata daunelor morale către partea civilă și la plata cheltuielilor de judecată. A precizat că în mod greșit prima instanță a obligat inculpatul singur la plata daunelor morale către partea civilă și la plata cheltuielilor de judecată, iar când s-a reținut aplicarea dispoz.art. 74-76 Cod penal, cuantumul pedepsei s-a stabilit greșit, trebuind să fie coborât sub minimul special prevăzut de lege.

Avocat S. M. pentru intimatul-inculpat P. A. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, aplicarea inculpatului a unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege. A solicitat să se aibă în vedere starea de minoritate a inculpatului, discernământul diminuat, iar în circumstanțiere a depus la dosar un certificat medico-legal. În ceea ce privește obligarea inculpatului în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata daunelor morale către partea civilă și la plata cheltuielilor de judecată, a arătat că este de acord.

Intimatul-reprezentant legal P. M. a arătat că lasă la aprecierea instanței.

Intimatul-inculpat P. A. a arătat că lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului.

TRIBUNALUL

Asupra recursului de față ;

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă J. Filiași dat în dosarul nr. 1013/P/2010, la data de 16.06.2011 a fost trimis în judecată inculpatul P. A., pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută și sancționată de art. 181 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 99 din C.p.

În actul de sesizare, s-a arătat că în seara zilei de 10.09.2010, în timp ce se afla în fața localului „ Divertis” de pe . Filiași, partea vătămată N. M. l-a auzit pe inculpatul P. A. folosind expresii injurioase și cuvinte ofensatoare la adresa surorii sale N. I. și fiind deranjat de atitudinea irevențioasă a inculpatului față de sora sa, partea vătămată i-a cerut acestuia unele explicații pentru a înțelege ce a generat o asemenea atitudine, însă drept răspuns, inculpatul a ripostat violent, aplicându-i lovituri repetate cu pumnii și picioarele în diferite regiuni ale corpului.

S-a mai arătat că actele de violență exercitate de inculpat, au fost întrerupte de moment, nu atât ca urmare a rugăminților părții vătămate, cât a promisiunii acesteia de a-i da a –II-a zi un pachet de țigări.

De asemenea, s-a menționat că potrivit înțelegerii, cei doi s-au întâlnit în ziua următoare când inculpatul, constatând că partea vătămată nu și-a respectat promisiunea, a exercitat din nou acte de violență asupra acesteia.

S-a menționat că urmare a violențelor exercitate asupra sa, partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 50-55 zile de îngrijiri medicale de la data producerii, așa cum rezultă din certificatul medico-legal nr. 2224/A 2 din 04.10.2010.

S-a învederat că din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică a rezultat că inculpatul P. A., în vârstă de 15 ani, are discernământul faptelor și al consecințelor lor format și îl avea și la data de 10.09.2010 .

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Filiași sub nr._ .

În timpul cercetării judecătorești inculpatul nu s-a prezentat, deși instanța a dispus aducerea acestuia și cu mandat și întrucât din cuprinsul proceselor verbale întocmite de agenții de poliție a rezultat că acesta este plecat din țară, instanța a dispus citarea inculpatului în modalitatea prevăzută de art. 177 alin. 4 C.p.p.

De asemenea, în raport de prevederile art. 482 C.p.p., instanța a dispus întocmirea unui referat de evaluare a inculpatului minor de către S. de Probațiune de pe lângă T. D..

Referatul întocmit a fost înaintat la dosar la data de 20.09.2011.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de_ lei, reprezentând daune materiale și morale.

Constatând, de asemenea, că părinții inculpatului sunt plecați din țară iar în instanță s-a prezentat bunicul acestuia, P. C., în temeiul dispozițiilor art. 481 alin. 1 C.p.p., instanța a dispus introducerea în cauză a acestuia,

Au fost audiați în mod nemijlocit de către instanță martorii conceptați în cuprinsul rechizitoriului, N. A.-D. ( declarație fila 63 dosar) și N. I.( declarație fila 75 dosar ).

Prin sentința penală nr. 1/11 ianuarie 2012, pronunțată de J. Filiași, în baza art. 181 alin. 1 C.p., cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a și art. 76 alin. 1 lit. e C.p.

A fost condamnat inculpatul P. A., zis „P.”, fiul lui M. și M., născut la data de 31.03.1995 în loc. Filiași, domiciliat în loc. Filiași, ., jud. D., fără ocupație, fără antecedente penale, CNP_, la pedeapsa de 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală

În baza art. 71 alin. 1 C.p. raportat la Decizia nr. LI /2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție

S-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute prin dispozițiile art. 64 alin. 1 lit.a teza a –II-a și art. 64 alin. 1 lit. b C.p.

În baza art. 1101 C.p. raportat la art. 110 și 86 1 C.p.

S-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de 2 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 110 C.p. și încredințează supravegherea inculpatului Serviciului de Probațiune de pe lângă T. D..

În baza art. 863 alin. 1 C.p.

A fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la data fixată, la S. de Probațiune de pe lângă T. D., începând cu luna următoare rămânerii definitive a prezentei hotărâri,;

- să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea, la persoana desemnată de S. de Probațiune amintit.

În temeiul art. 359 C.p.p. raportat la art. 83, 84 și 1101 alin. 3 C.p.

S-a atras atenția inculpatului că încălcarea cu rea-credință a măsurilor, precum și săvârșirea de noi infracțiuni sau neexecutarea obligațiilor civile, atrage după sine revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul dispozițiilor art. 71 alin. 5 C.p.

S-a dispus suspendarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării pedepsei principale.

În baza art. 14 și 346 C.p.p.,

S-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă N. M., domiciliat în municipiul București, ., ., sector 1 și cu reședința în loc. Filiași, ., jud. D. .

A fost obligat inculpatul la plata sumei de_ lei cu titlu de daune morale către partea civilă

În baza art. 191 alin. 1 C.p.p.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 700 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 200 lei reprezintă onorariul avocatului desemnat din oficiu.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele: În seara zilei de 10.09.2010, în timp ce se afla în fața localului „ Divertis” de pe . Filiași, partea vătămată N. M. l-a auzit pe inculpatul P. A. folosind expresii injurioase și cuvinte ofensatoare la adresa surorii sale N. I. și fiind deranjat de atitudinea irevențioasă a inculpatului față de sora sa, partea vătămată i-a cerut acestuia unele explicații pentru a înțelege ce a generat o asemenea atitudine, însă drept răspuns, inculpatul a ripostat violent, aplicându-i lovituri repetate cu pumnii și picioarele în diferite regiuni ale corpului.

Actele de violență exercitate de inculpat, au fost întrerupte de moment, întrucât partea vătămată i-a promis inculpatului că a –II-a zi îi va da un pachet de țigări.

Potrivit înțelegerii, cei doi s-au întâlnit în ziua următoare când inculpatul, constatând că partea vătămată nu și-a respectat promisiunea, a exercitat din nou acte de violență asupra acesteia.

Urmare a violențelor exercitate asupra sa, partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 50-55 zile de îngrijiri medicale de la data producerii, așa cum rezultă din certificatul medico-legal nr. 2224/A 2 din 04.10.2010.

Concluziile certificatului medico-legal, se coroborează cu declarațiile martorilor audiați în cauză și toate aceste probe administrate conduc la concluzia că inculpatul este cel care se face vinovat de lovirea părții vătămate.

Așadar, ansamblul probelor administrate în cauză, confirmă susținerile părții vătămate din cuprinsul plângerii formulate.

În drept, fapta inculpatului care în data de 10.09.2010, a lovit-o pe partea vătămată N. M., cauzându-i acesteia leziuni care au necesitat pentru vindecare 50-55 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal 2224/A 2 din 04.10.2010 eliberat de I.M.L C., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire și alte violențe prev. de art.181 alin.1 C.p., text de lege în baza căruia instanța va dispune condamnarea inculpatului.

Având în vedere situația de fapt, persoana inculpatului și mai ales, concluziile referatului de evaluare, instanța apreciază, în raport de prevederile art. 100 C.p. că o măsură educativă nu și-ar atinge efectul, în primul rând acela de educare și îndreptare a inculpatului, de vreme ce acesta este la vârsta în care anturajul și problematica vieții de adolescent îl poate împinge oricând să ia hotărâri ca aceea ce a constituit săvârșirea infracțiunii deduse judecății în prezenta cauză.

Astfel, din referatul de evaluare a inculpatului, se observă că acesta provine dintr-o familie organizată în care însă tatăl a fost implicat în raport de membrii comunității în fapte de lovire iar minorul a abandonat școala din cauza dificultăților financiare și a dezinteresului față de instrucția școlară .

În acest context, instanța a apreciat că tânărul inculpat este predispus la fapte de același gen, cu atât mai mult cu cât are un mod de viață dezordonat.

De aceea, instanța a apreciat că doar pedeapsa penală a închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, dozată în mod concret la 4 luni de închisoare, după ce mai întâi se vor aplica dispozițiile art. 99 și 109 alin. 1 C.p., privitoare la reducerea limitelor pedepsei la jumătate, pentru ca în final, instanța să dea aplicare și dispozițiilor art. 74 alin. 1 lit. a și 76 lit. e C.p.p. privind circumstanțele atenuante, este de natură a atinge scopul unei sancțiuni penale și, mai ale pe acela educativ .

În baza dispozițiilor art. 71 C.p. raportat la Decizia nr. LI /2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, vor fi interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit. b din C.p., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pedeapsă a cărei executare va începe la împlinirea vârstei de 18 ani, dacă inculpatul minor va deveni major în cursul executării pedepsei .

În cazul acestora, instanța a apreciat că activitatea ce se desfășoară în autorități publice sau de stat sau în funcțiile elective publice este incompatibilă cu conduita civică a inculpatului, pentru aceasta fiind necesară o atitudine socială ireproșabilă.

Bineînțeles că fiind un infractor primar, minor, căruia nu i s-a desăvârșit dezvoltarea psihico-morală, este corect ca pentru o primă abatere de conduită prevăzută de legea penală ca infracțiune, fiind întrunite condițiile prev. de art. 110 indice 1 C.p., instanța a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de un an ce va constitui termen de încercare și care se va stabili potrivit dispozițiilor art. 110 C.p. și va încredința supravegherea inculpatului Serviciului de Probațiune din cadrul Tribunalului D..

Pe durata termenului de încercare, inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere și să respecte următoarele obligații: să se prezinte, începând cu luna următoare rămânerii definitive a prezentei hotărâri,la S. de Probațiune de pe lângă T. D., conform programului stabilit de acest serviciu; să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință și locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea, la persoana desemnată de S. de probațiune, cu supravegherea sa.

În acest mod, aplicând dispozițiile art. 86 indice 1 C.p., art. 110 și art. 110 indice 1, se va responsabiliza persoana inculpatului iar societatea, prin exponentul autorității, reprezentată în acest caz de către S. de probațiune, va veghea îndeaproape și va acorda o șansă suplimentară inculpatului minor de a se forma pentru viață și implicit pentru semenii săi, ca o persoană bună, responsabilă și incapabilă de a săvârși infracțiuni.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83,84 C.p. privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în condițiile art. 359 C.p.p.

De asemenea, instanța a făcut aplicarea art. 71 alin. 5 C.p. și pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei va dispune și suspendarea executării pedepsei accesorii.

În baza dispozițiilor art. 14 și 346 C.p.p., a fost admisă acțiunea civilă promovată de partea civilă, instanța constatând îndeplinite condițiile civile delictuale: existența infracțiunii ca faptă ilicită, existența vinovăției inculpatului și raportul de cauzalitate între infracțiune și rezultatul produs (prejudiciu).

Fapta suferită de partea vătămată este una produsă prin violență, care provoacă în mod sigur o suferință psihică și fizică iar din lucrările dosarului, instanța a constatat că partea vătămată a avut . dublă de mandibulă, suferind un disconfort ca urmare a faptei inculpatului și care a dus la pierderea anului școlar de către partea vătămată.

Referitor la prejudiciul material, instanța a constatat că partea vătămată nu a făcut dovada prin înscrisuri a unor cheltuieli legate pentru ameliorarea sănătății sale sau pentru a reduce starea de disconfort creată de leziunile pe care le-a suferit, dar considerând că suma de_ lei este de natură a acoperi prejudiciul moral prin pierderea anului școlar și a problemelor de sănătate suferite de partea vătămată, instanța va admite acțiunea acesteia l și îl va obliga pe inculpat la plata acestei sume, cu titlu de daune morale

În baza dispozițiilor art. 191 C.p.p., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 700 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 200 lei reprezintă onorariul avocatului desemnat din oficiu.

Împotriva sentinței civile a declarat recurs P. de pe lângă J. Filiași,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art.385 indice 15 pct.2 lit.d Cpp, admite recursul declarat în cauză de către P. de pe lângă J. Filiași, împotriva sentinței penale nr.1/11.01.2012 a Judecătoriei Filiași, în contradictoriu cu intimații P. A., P. M., P. M. și N. M..

Casează în parte sentința atacată și, rejudecând:

În baza art.181 al.1 Cp, cu aplic.art.99 și urm.Cp, art.74 al.1 lit.a Cp rap.la art.76 al.1 lit.e Cp, condamnă pe inculpatul P. A., zis "P.", fiul lui M. și M., născut la data de 31.03.1995 în loc. Filiași, domiciliat în loc. Filiași, . I, nr. 42, jud. D., fără ocupație, fără antecedente penale, CNP_, la pedeapsa de 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, faptă din 11.09.2010.

În baza art.71 al.1 Cp, interzice inculpatului drepturile prevăzute de dispozițiile art.64 al.1 lit.a teza a II-a, lit.b Cp, după împlinirea vârstei de 18 ani.

În baza art.110 Cp rap.la art.110 indice 1 Cp, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de 1 an și 10 luni, termen de încercare, și încredințează supravegherea inculpatului Serviciului de Probațiunea de pe lângă T. D..

În baza art.110 indice 1 Cp rap.la art.86 indice 3 Cp, pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, conform programului de supraveghere, la S. de Probațiune de pe lângă T. D., începând cu luna aprilie 2012.

- să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea, la persoana desemnată cu supravegherea de către S. de Probațiune de pe lângă T. D..

În baza art.359 Cpp rap.la art.83,84 și 110indice 1 al.3 Cp, atrage atenția inculpatului că încălcarea cu rea-credință a măsurilor, precum și săvârșirea de noi infracțiuni sau neexecutarea obligațiilor civile, atrage revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art.71 al.5 Cp, dispune suspendarea pedepsei accesorii, pe durata suspendării executării pedepsei.

În baza art.14 și 346 Cpp, art.998, art.1000 al.2 și 1003 Cod civil, admite acțiunea civilă formulată de partea civilă N. M., domiciliat în mun.București, ., ., și cu reședința în Filiași, ., jud. D., în contradictoriu cu inculpatul și cu părțile responsabile civilmente P. M. și P. M., ambii domiciliați în Filiași, . I, nr. 42, jud. D..

Obligă inculpatul, în solidar cu părțile responsabile civilmente, la plata sumei de_ lei cu titlu de daune morale către partea civilă.

În baza art.191 al.1 Cpp, obligă inculpatul, în solidar cu părțile responsabile civilmente, la plata sumei de 700 lei, cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Menține în rest dispozițiile sentinței atacate.

În baza art.192 al.3 Cpp, cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia, onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului, în cuantum de 200 lei, urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 13 Martie 2012.

Președinte, Judecător,Judecător,

C. C. B. F. V. I. B.

Grefier,

S. B.

Red.jud.B.F.V.

Tehnored.2 ex.

M.B.

Jud.fond C.C.G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Vătămarea corporală. Art. 181 C.p.. Decizia nr. 30/2012. Tribunalul DOLJ