Distrugerea. Art. 217 C.p.. Decizia nr. 500/2012. Tribunalul DOLJ

Decizia nr. 500/2012 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 28-09-2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 500/2012

Ședința publică de la 28 Septembrie 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C. T. O.

Judecător E. F.

Judecător G. C.

Grefier A. M. D.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul D.

a fost reprezentat prin procuror D. B.

Pe rol judecarea recursului declarat de P. de pe lângă J. C., împotriva sentinței penale cu nr. 131/25.05.2012, pronunțată de J. C. în dosarul cu nr._, privind pe intimatul inculpat B. M. și pe intimat S.A. P., având ca obiect distrugerea (art. 217 C.p.)

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de ridicat, s-a constată cauza în stare de judecată;

Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea recursului, arătând că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, întrucât intimatului inculpat B. M., în mod greșit i s-a reținut circumstanța atenuantă prev de art. 74 lit c Cp, cu consecința aplicării unei pedepse greșit individualizată în raport cu prevederile art. 72 Cp.

Dezbaterile fiind închise;

TRIBUNALUL

Asupra recursului penal de față, constată următoarele: prin sentința penală cu nr. 131/25.05.2012, pronunțată de J. C. în dosarul cu nr._, în baza art. 217 alin. 1 CP cu aplicarea 74 lit. c și art. 76 lit. e teza a II-a, a condamnat inculpatul B. M., fiul lui Ș. și L., născut la data de 01.06.1990 în ., cu domiciliul în Comuna Moțăței, CNP_, cetățean român, studii 4 clase, fără ocupație, cu antecedente penale, la pedeapsa de 2500 lei amendă penală.

În baza art. 191 alin 1 CPP a obligat inculpatul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă J. C. din 23.04.2012 din dosar nr. 1318/P/2011, a fost trimis în judecată penală inculpatul B. M. pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prev. de art.217 alin. 1 CP.

În fapt s-a reținut că în seara zilei de 03.10.2011, în jurul orei 18,00, învinuitul B. M. se afla în fața locuinței lui M. I. din satul Dobridor, fiind în stare de ebrietate. În acest timp, pe stradă a trecut un tractor condus de martorul badea G. din Dobridor, iar învinuitul i-a făcut semn acestuia să-i dea o țigară. Văzând că B. G. nu oprește ,învinuitul a aruncat cu pietre în direcția acestuia, lovind geamul din spate al cabinei tractorului, geam care s-a spart.

Martorul B. G. și-a continuat drumul, fără să oprească tractorul, înștiințând-o imediat pe F. E., administratorul societății SA P. din . în proprietate tractorul respectiv.

Partea vătămată SA P. – Moțăței, prin administrator F. E., în urma pagubei suferite a formulat plângere penală pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, constituindu-se parte civilă în procesul penal cu suma de 500 lei, reprezentând contravaloarea geamului spart, prejudiciul nefiind recuperat până în prezent.

Învinuitul este cunoscut cu antecedente penale, ( condamnat la 10 ani închisoare pentru art. 211 alin.1,2 lit.b, alin.2 indice 1 lit.a, c C.p. cu aplic art.99 C.p., art. 174 alin.1-176 alin.1, lit. d cu aplic. Art.99 C.p., prin s.p. 25/20.01.2006, definitivă prin d.p. 13/03.03.2006 a Curții de Apel C., arestat la 25.11.2005, liberat condiționat la 09.01.2009, cu rest 2229 zile și respectiv condamnat la 7 luni închisoare pentru art.208, 209 alin.1, lit. a,g,i C.p. cu aplic. Art. 99 C.p. prin s.p. 113/23.02.2006 a Judecătoriei C.), antecedentele penale care nu constituie primul termen al recidivei datorită stării de minorat.

S-a mai reținut că deși a fost citat în mod legal în vederea prezentării materialului de urmărire penală, învinuitul a lipsit nejustificat la termenul stabilit în acest sens.

Analizând actele și lucrările dosarului s-a constatat că starea de fapt și de drept descrisă în rechizitoriu cu privire la săvârșirea infracțiunii de distrugere (art. 217 alin. 1 CP) este corectă, fiind dovedită cu probatoriul administrat în cauză și astfel instanța de fond a reținut-o ca atare.

Așadar, instanța de fond a constatat că fapta inculpatului de a distruge cu o piatră geamul din spate al tractorului părții vătămate SA P. Moțăței întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 217 alin. 1 CP.

Prin urmare, constatând că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de distrugere (art. 217 alin. 1 CP) pentru care a fost trimis în judecată l-a condamnat pe acesta la pedeapsa de 2500 lei amendă penală.

S-a mai arătat că la individualizarea judiciară a pedepsei instanța de fond a avut in vedere gradul de pericol social concret al faptei, împrejurările și modalitățile săvârșirii acesteia, precum și persoana inculpatului P. I., care a recunoscut săvârșirea faptei în cursul urmăririi penale și nu este la prima abatere de natură penală, fiind cunoscut cu antecedente penale.

De asemenea, instanța de fond a reținut în favoarea inculpatului B. M. circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. c CP având în vedere faptul că aceasta a recunoscut săvârșirea faptei în cursul urmăririi penale, astfel încât la individualizarea pedepsei s-a avut în vedere și dispoz. art.76 lit. e teza II-a CP.

În baza art. 191 alin 1 Cpp a obligat inculpatul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs P. de pe lângă J. Filiași, arătând că intimatului inculpat B. M., în mod greșit i s-a reținut circumstanța atenuantă prev de art. 74 lit c Cp, cu consecința aplicării unei pedepse greșit individualizată în raport cu prevederile art. 72 Cp.

Analizând recursul prin prisma motivelor de recurs invocate dar si potrivit art385/6 al3 Cpp,tribunalul constata ca acesta este fondat ,avand in vedere urmatoarele

In mod greșit instanța de fond a reținut circumstanța atenuanta prev de art 74 litc,respectiv atitudinea inculpatului după săvârșirea infracțiunii, făcând aplicarea dis part 76 lit e cp,in condițiile in care inculpatul nu s-a prezentat la urmărirea penala pentru a i se aduce la cunoștința materialul de urmărire penala, si nici în fața instanței de judecata ,(deși a fost legal citat),nu a făcut demersuri pentru recuperarea prejudiciului produs părții civile .

Raportat la limitele de pedeapsa prev de lege pentru săvârșirea infracțiunii prev . de art. 217 al 1 cp(,respectiv închisoarea de la 1 luna la 3 ani sau amenda la gradul de pericol social concret al faptei, la împrejurările in care aceasta a fost săvârșita si la prejudiciul mic produs prin fapta ilicita, tribunalul constata ca pedeapsa aplicata inculpatului –aceea de 2500lei amenda penala este suficienta pentru a se atinge scopul preventiv educativ al pedepsei .

In consecința,în baza art 385/15 pct 2 lit d se va admite recursul declarat de P. de pe lângă J. C., împotriva sentinței penale cu nr. 131/25.05.2012, pronunțată de J. C. în dosarul cu nr._, se va casa sentința penală atacată și se va înlătura aplicarea art. 74 lit c și art 76 lit e teza a IIa Cp.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței penale nr. 131/25.05.2012 a Judecătoriei C. și în baza atr. 192 alin 3 Cpp, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art 315 ind 15 pct 2 lit d Cpp

Admite recursul declarat de către P. de pe lângă J. C. împotriva sentinței penale cu nr. 131/25.05.2012, pronunțată de J. C. în dosarul cu nr._ .

Casează în parte sentința penală nr. 131/25.05.2012 a Judecătoriei C. și rejudecând:

Înlătură aplicarea art. 74 lit c și art 76 lit e teza a IIa Cp.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale nr. 131/25.05.2012 a Judecătoriei C..

În baza atr. 192 alin 3 Cpp

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 28 Septembrie 2012.

Președinte, Judecător Judecător

C. T. O. E. F. G. C.

Grefier,

A. M. D.

Redat.G.C

Tehnored A.D. 02 Octombrie 2012/3 ex

Jud fond C. N. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Distrugerea. Art. 217 C.p.. Decizia nr. 500/2012. Tribunalul DOLJ