Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 1312/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1312/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 17-12-2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 1312
Ședința publică de la 17.12.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. G. G.
Grefier: C. A. G.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul D.
a fost reprezentat prin procuror C. N.
Pe rol, judecarea contestației formulate de către inculpatul T. M. L., deținut în Penitenciarul C., împotriva încheierii de ședință din data de 11.12.2014 pronunțată de J. C. în dosarul nr._, având ca obiect verificare măsuri preventive (art. 206 CPP)
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul-inculpat T. M. L., personal și asistat de apărător ales, avocat C. D., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2014 pe care o depune la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat, sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor asupra contestației.
Avocat ales C. D. pentru contestatorul - inculpat T. M. L., având cuvântul, solicită admiterea contestației, desființarea încheierii contestate, iar pe fond într-o primă teză revocarea măsurii arestării preventive, iar în teză subsidiară solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, apreciind că s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, a trecut un timp rezonabil de la luarea măsurii arestării preventive, cercetarea judecătorească a început, iar inculpatul a înțeles să meargă pe procedura simplificată.
De asemenea, apărătorul contestatorului – inculpat T. Maian L. – avocat C. D. - solicită instanței să țină cont de decizia nr. 17 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție care arată că în cazul în care judecătorul apreciază că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive să se specifice în ce măsură buna desfășurare a procesului penal mai poate fi afectată, învederând instanței că, buna desfășurare a procesului penal nu poate fi afectată, cu atât mai mult cu cât, inculpatul pe parcursul procesului a avut o atitudine sinceră și cooperantă, nu are antecedente penale, are o vârstă fragedă, astfel că apreciază că se poate dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, întrucât textul de lege este restrictiv și impune o . condiții drastice.
Apărătorul ales al contestatorului – avocat C. D. - mai arată instanței că, acesta a avut o singură amendă penală în cuantum de 500 dolari aplicată pe teritoriul Franței, însă în România nu a avut probleme cu legea penală.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită, în temeiul art. 206 C.p.p., respingerea contestației ca neîntemeiată, menținerea încheierii pronunțată de J. C. ca fiind temeinică și legală întrucât subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri, iar în momentul de față nu se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă mai ușoară, ținându-se cont de natura infracțiunii, modalitatea de comitere a acesteia prin întrebuințarea de violențe asupra părții vătămate.
Contestatorul - inculpat T. M. L., având ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului ales și arată că regretă săvârșirea faptei comise.
Dezbaterile fiind închise;
TRIBUNALUL
Asupra cauzei penale de față;
Prin încheierea de ședință din data de 11.12.2014 pronunțată de J. C. în dosarul nr._ 14, s-au respins cererile formulate de inculpat, prin apărător, de înlocuire sau revocare a măsurii arestării preventive.
In temeiul art. 362 alin. 2 Cpp rap. la art. 208 alin. 2 și 4 Cpp s-a menținut ca fiind temeinica si legala măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul T. M. L., fiul lui V. și N., născut la data de 06.09.1991, în C., jud. D., domiciliat în C., ., ., ., CI ., nr._, CNP_, prin încheierea nr. 107/12.09.2014 a Judecătoriei C., fiind emis mandatul de arestare nr. 107/12.09.2014.
În motivarea acestei soluții s-au reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă J. C. nr. 8970/P/2014 din 03.10.2014 a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv: inculpatul T. M. L., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată prev. de art. 233 alin. 1 – art. 234 alin. 1 lit. a,c și d Cp.
Cauza a fost înregistrată pe rolul instanței de fond sub numărul de dosar_ 14 .
Față de dispozițiile art. 348 Cpp si art. 207 Cpp, s-a fixat termen la data de 10.10.2014, pentru a proceda la verificarea legalității si temeiniciei stării de arest preventiv a inculpatului.
Prin încheierea din data de 10.10.2014, judecătorul de camera preliminara, în temeiul art. 348 Cpp rap. la art. 207 alin. 4 Cpp, a menținut ca fiind temeinică si legală măsura arestării preventive dispuse față de inculpatul T. M. L., prin încheierea nr. 107/12.09.2014 a Judecătoriei C., fiind emis mandatul de arestare nr. 107/12.09.2014.
Prin încheierea din data de 05.11.2014, judecătorul de camera preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 8970/P/2014 al Parchetului de pe lângă J. C. privind pe inculpatul T. M. L., a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.
S-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatul T. M. L., fiind acordat termen pe ședința publică la data de 06.11.2014.
Prin încheierea din data de 6.11.2014, instanța a respins cererea formulata de inculpat, prin apărător, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, ca neîntemeiata. In temeiul art. 362 alin. 2 Cpp rap. la art. 208 alin. 2 Cpp a menținut ca fiind temeinica si legala măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul T. M. L., prin încheierea nr. 107/12.09.2014 a Judecătoriei C., fiind emis mandatul de arestare nr. 107/12.09.2014 .
Analizând legalitatea si temeinicia stării de arest preventiv a inculpatului, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art. 362 alin. 1 C.p.p. care reglementează instituția măsurile preventive în procedura de judecată se reține că, instanța se pronunță, la cerere sau din oficiu, cu privire la luarea, înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a măsurilor preventive.
Potrivit alin. 2 al art. 362 Cpp, în cauzele în care față de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, instanța este datoare să verifice, în cursul judecății, în ședință publică, legalitatea și temeinicia măsurii preventive, procedând potrivit dispozițiilor art. 208.
De asemenea, potrivit art. 208 alin. 2 Cpp: instanța de judecată verifică din oficiu dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea, prelungirea sau menținerea măsurii preventive, înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului. Iar potrivit alin. 4 al aceluiași articol, în tot cursul judecații, instanța din oficiu, prin încheiere, verifica periodic dar nu mai târziu de 60 de zile daca subzista temeiurile care au determinat menținerea măsurii arestării preventive.
Instanța a reținut că, măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni. Nicio măsură preventivă nu poate fi dispusă, confirmată, prelungită sau menținută dacă există o cauză care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale. Orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.
Potrivit art. 223 alin. 2 C.p.p. măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată (și implicit menținută) și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal și alte legi speciale, o infracțiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Instanța a reținut că, la acest moment, temeiurile avute în vedere la luarea si mentinerea stării de arest preventiv a inculpatului nu s-au schimbat, precum și faptul că, prin încheierea nr. 107/12.09.2014 pronunțata de J. C. în dosarul nr._/215/2014, s-a admis propunerea de arestare preventivă formulată de P. de pe lângă J. C. și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului T. M. L., pe o durată de 30 de zile, de la 12.09.2014 la 11.10.2014, inclusiv.
Pentru a se pronunța astfel, judecătorul de drepturi si libertati a reținut, în conformitate cu dispozițiile art. 226 alin. (1)/art. 227 alin. (1) C. proc. pen., că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea măsurii arestării preventive a inculpatului.
Astfel, s-a reținut că potrivit art. 202 alin. (1) C. proc. pen., măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni. Potrivit alin. (3) al art. 202 C. proc. pen., orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.
De asemenea, conform art. 223 alin. (1) C. proc. pen., măsura arestării preventive poate fi luată de către judecătorul de drepturi și libertăți, în cursul urmăririi penale, numai dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune și există una dintre următoarele situații: inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte; inculpatul încearcă să influențeze un alt participant la comiterea infracțiunii, un martor ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale de probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament; inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizeze o înțelegere frauduloasă cu aceasta sau există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune sau pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni.
Independent de alin.1, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal și alte legi speciale, o infracțiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.”
Analizând dispozițiile legale invocate, judecătorul de drepturi și libertăți a reținut că, în cauză, există probe, respectiv plângere și declarație persoană vătămată, certificat medico-legal, procese-verbale de cercetare la fața locului, proces-verbal de recunoaștere a persoanei de pe planșa fotografică, planșe fotografice, proces-verbal de vizionare înregistrări video, declarații martori, înscrisuri, declarații suspect și inculpat.
Astfel, judecătorul de drepturi și libertăți a reținut că, după ce în timpul nopții jucase la jocurile mecanice și pierduse suma de 2800 de lei, în dimineața zilei de 11.09.2014, în jurul orelor 06.30, având pe cap o glugă și fața mascată cu un fes, decupat în jurul ochilor, tip sky, inculpatul T. M. L. a pătruns în incinta sălii de jocuri electronice aparținând S.C. CLUB A. S.R.L., situată în Piața Eroilor din cartierul Valea Roșie, din mun. C.. Profitând de împrejurarea că nu mai erau consumatori și sub amenințarea cu un cuțit tip briceag pe care îl luase anterior de la domiciliu, a solicitat persoanei vătămate P. S. să îi dea banii din încasările din perioada 10.09.2014, ora 09.00 – 11.09.2014, ora 06.00, dar acesta a refuzat, motiv pentru care l-a tăiat cu cuțitul la palma mâinii stângi, provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 11-12 zile de îngrijiri medicale, după care și-a însușit suma de 865 lei.
Ulterior, inculpatul a reușit să părăsească locul faptei deși a fost urmărit de persoana vătămată, aspect care rezultă din declarația inculpatului care a recunoscut săvârșirea faptei, declarația persoanei vătămate și procesul verbal de consemnare a vizualizării imaginilor surprinse de camerele de supraveghere video.
Cu privire la necesitatea luării măsurii arestării preventive pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică s-a constatat că, aceasta se apreciază de către judecător pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia.
Mai mult, judecătorul de drepturi și libertăți a constatat că inculpatul T. M. L. a comis o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii între 3 și 10 ani și și pe baza evaluării gravității faptelor, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia (pe timp de noapte, de către o persoană mascată și prin folosirea unei arme, respectiv cuțit), a persoanei inculpatului care are antecedente penale, s-a constatat că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Așadar, s-a reținut că, pericolul pentru ordinea publică poate fi dedus din cuantumul pedepsei pentru această faptă penală, circumstanțele reale descrise anterior ca fiind modalitatea de săvârșire a faptei.
Cu privire la antecedentele penale ale inculpatului s-a reținut că, T. M. L. nu este la prima faptă penală, din fișa de cazier judiciar rezultând că este cunoscut cu antecedente penale, astfel că a dat dovadă de perseverență infracțională, profitând de condițiile prielnice create de locul săvârșirii infracțiunii, raportat la modalitatea de săvârșire a infracțiunii, respectiv prin exercitarea de acte de violență, existând astfel pericolul ca să continue pe calea infracțională și să săvârșească alte infracțiunii dacă va fi lăsat în stare de libertate, existând astfel un pericol concret.
Față de aceste considerente, s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă J. C. și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului T. M. L. pe o durată de 30 de zile, de la 12.09.2014 la 11.10.2014, inclusiv.
Instanța a apreciat, de asemenea, că masura arestarii preventive este proportionala cu gravitatea acuzatiei aduse inculpatului, iar durata arestării preventive care a fost luata in privința inculpatului nu a ajuns la o întindere care sa ridice suspiciuni in privința termenului rezonabil.
F. de aceste considerente, instanța a apreciat că se impune a fi menținută măsura arestarii preventive în cauză, condițiile inițiale pentru care a fost dispusă măsura preventivă neîncetând până la acest moment procesual, iar măsura arestării preventive este necesara pentru realizarea scopului prev. de art. 202 Cpp, în timp ce o altă măsură preventiva (inclusiv arestul la domiciliu, solicitata de inculpat, prin apărător) nu ar fi suficienta pentru realizarea acestui scop.
Pentru toate aceste considerente, instanța a respins cererile formulate de inculpat, prin apărător, de înlocuire sau revocare a măsurii arestării preventive.
In temeiul art. 362 alin. 2 Cpp rap. la art. 208 alin. 2 și 4 Cpp a menținut ca fiind temeinica si legala măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul T. M. L., prin încheierea nr. 107/12.09.2014 a Judecătoriei C., fiind emis mandatul de arestare nr. 107/12.09.2014.
Împotriva acestei soluții, inculpatul T. M. L. a formulat contestație, fără a o motiva în scris, solicitând, cu ocazia dezbaterilor în fața instanței de control judiciar, personal și prin apărător ales, admiterea contestației, iar pe fond într-o primă teză revocarea măsurii arestării prevenite, iar în teză subsidiară înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, în condițiile în care buna desfășurare a procesului penal nu mai poate fi afectată, inculpatul recunoscând faptele și dorind să meargă pe procedura simplificată.
Examinând încheierea instanței de fond sub toate aspectele de fapt și de drept cât și a criticilor formulate, Tribunalul constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 362 alin. 2 C.pr.pen., în cauzele în care față de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, instanța este datoare să verifice, în cursul judecății, în ședință publică, legalitatea și temeinicia măsurii preventive, procedând potrivit dispozițiilor art. 208.
Astfel, conform art. 208 alin. (2) și (4) C. proc. pen., instanța de judecată verifică din oficiu, periodic, dacă subzistă temeiurile care au determinat menținerea măsurii arestării preventive.
În cauza de față, în mod just instanța de fond a apreciat potrivit art. 208 alin. 4 Cpp, că la data discutării legalității si temeiniciei stării de arest preventiv, temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul T. M. L. subzistă și nu au intervenit motive care să impună revocarea măsurii arestării preventive.
Mai mult, din probele administrate în cauză, se constată că menținerea arestării preventive este necesară și pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din gravitatea faptelor, raportat atât la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru faptele săvârșite, precum si din modul și circumstanțele de comitere a acestora, respectiv, săvârșirea faptelor pe timp de noapte, de către o persoană mascată și prin folosirea unei arme, respectiv cuțit.
Convenția Europeană a Drepturilor Omului condiționează legalitatea privării de libertate de existența unor motive verosimile, temeinice că s-a săvârșit sau că se va săvârși o infracțiune sau că autorul va fugi după săvârșirea unei infracțiuni. Noțiunea de motive verosimile a fost interpretată de Curte în sensul existenței unor date, informații care să convingă un observator obiectiv că este posibil ca persoana respectivă să fi săvârșit infracțiunea respectivă (hotărârea Gusinsky contra Rusiei/19.05.2004, Tuncer și Durmus contra Rusiei /02.11.2004).
Analizând actele de la dosarul cauzei prin prisma dispozițiilor legale interne și internaționale care reglementează arestarea preventivă, Tribunalul apreciază că pentru buna desfășurare a procesului penal și al prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni se impune menținerea arestării preventive a inculpatului T. M. L. această măsură fiind proporțională cu gravitatea acuzațiilor și necesară în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal la care face referire alineatul 3 al art. 202 C.p.p., precum și jurisprudența CEDO.
Având în vedere toate aceste considerente, Tribunalul apreciază că în mod corect instanța de fond a menținut măsura arestării preventive în cauză, condițiile inițiale pentru care a fost dispusă măsura preventivă neîncetând până la acest moment procesual, iar măsura arestării preventive fiind necesara pentru realizarea scopului prev. de art. 202 Cpp, în timp ce o altă măsură preventiva (inclusiv măsura arestului la domiciliu solicitată de inculpat) nu ar fi suficienta pentru realizarea acestui scop. Se constată astfel ca fiind îndeplinit atât caracterul necesar al măsurii privative de libertate, cât și caracterul insuficient al altor măsuri preventive mai puțin coercitive decât arestarea preventivă.
Pentru aceste motive, în baza art. 206 C.pr.pen., Tribunalul va respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul T. M. L. împotriva încheierii din 11.12.2014 a Judecătoriei C. pronunțată în dosarul nr._ 14, iar în conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. 2 C.pr.pen va obliga contestatorul la 70 lei cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 206 C.pr.pen.
Respinge contestația formulată de inculpatul T. M. L., fiul lui V. și N., născut la data de 06.09.1991, în C., jud. D., domiciliat în C., ., ., ., CI ., nr._, CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul C.. împotriva încheierii din data de 11.12.2014 pronunțată de J. C. în dosarul nr._ 14 ca nefondată.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală
Obligă contestatorul - inculpat T. M. L. la plata sumei de 70 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.12.2014.
Președinte,
D. G. GhervaseGrefier,
C. A. G.
Red jud D.G.G.
Tehnored C.A.G./3 ex./18 Decembrie 2014
Red jud fond A.C.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Nr. dosar_
Emisă la 18.12.2014
Operator de date cu caracter personal 4690
Către
T. M. L., fiul lui V. și N., născut la data de 06.09.1991, în prezent deținut în Penitenciarul C..
Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia deciziei penale nr. 1312/17.12.2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ .
Grefier – C. A. G.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Nr. dosar_
Emisă la 18.12.2014
Operator de date cu caracter personal 4690
Penitenciarul C..
Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia deciziei penale nr. 1312/17.12.2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ .
Grefier – C. A. G.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Nr. dosar_
Emisă la 18.12.2014
Operator de date cu caracter personal 4690
P. de pe lângă Tribunalul D.
Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia deciziei penale nr. 1312/17.12.2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ .
Grefier – C. A. G.
| ← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... | Trafic de minori. Legea 678/2001, art. 13. Sentința nr.... → |
|---|








