Cerere de reabilitare. Art.494 şi urm. C.p.p., art.134 şi urmă. C.p.. Sentința nr. 162/2013. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 162/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 22-05-2013 în dosarul nr. 4215/95/2013
Dosar nr._
Cod operator: 2442
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA Nr. 162/2013
Ședința publică de la 22 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. G.
Grefier A. A.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. Părăușeanu,
din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj
Pe rol fiind judecarea cererii de reabilitare formulată de petiționarul condamnat B. L..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petiționarul condamnat B. L..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că Inspectoratul Poliției Județene Gorj a depus copie după cazierul judiciar al petentului B. L., după care, petiționarul condamnat B. L. a depus certificat de cazier judiciar nr. 352/29.04.2013, caracterizare semnată de Țilivea E. la data de 18.05.2013 și caracterizare semnată de B. G. la data de 18.05.2013 și nemaifiind alte cereri sau excepții de formulat, s-a acordat cuvântul pe fond:
Petiționarul condamnat B. L. a solicitat admiterea cererii de reabilitare formulată și să se constate încetarea tuturor decăderilor, interdicțiilor și incapacităților care rezultă din condamnare.
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea cererii formulată de petiționarul condamnat B. L., considerând că sunt îndeplinite condițiile art. 135 și următoarele C.pen..
TRIBUNALUL
Asupra cererii de reabilitare de față:
Prin cererea înregistrată la nr._ pe rolul Judecătoriei Tg.J., petiționarul condamnat B. L., a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună reabilitarea sa cu privire la pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 115 din 23.06.1998 a Tribunalului Gorj, rămasă definitivă prin decizia nr.508 din 05.10.1998 a Curții de Apel C..
Prin sentința penală 551 din 19.03.2013 Judecătoria Tg-J. a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența soluționării cauzei privind pe petentul B. L., domiciliat în Tg. J., ., ., jud. Gorj, în favoarea Tribunalului Gorj.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la data de 08.04.2013 sub nr._ .
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține că prin sentința penală nr. 115 din 23.06.1998 a Tribunalului Gorj, rămasă definitivă prin decizia nr.508 din 05.10.1998 a Curții de Apel C., s-a dispus condamnarea petiționarului B. L. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.20 rap. la art. 174, 175 lit.i C.pen.
În motivarea cererii, petiționarul a arătat că de la data executării pedepsei și până în prezent nu a mai fost condamnat pentru o altă faptă penală, și-a asigurat existența prin muncă a avut o bună conduită și a achitat în întregime despăgubirile civile către partea vătămată și cheltuielile judiciare la care a fost obligat.
A arătat petiționarul condamnat că după condamnare, înăuntrul termenului de încercare nu a săvârșit alte fapte de natură penală urmare a cărora instanța să dispună revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, solicitând în acest sens să se constate reabilitarea de drept.
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 135, 137 C.pen., respectiv art. 494, 498 C.pr.pen.
În susținerea cererii petiționarul a depus la dosarul cauzei mai multe înscrisuri, respectiv hotărârea de condamnare, chitanțele de achitare a despăgubirilor, cazier judiciar, documentele societății unde își desfășoară activitatea, bilet liberare nr. 9721/2001, precum și caracterizări din partea numiților Țilivea E. și B. G..
Analizând cererea formulată de petiționar, tribunalul constată că este admisibilă pentru următoarele considerente:
Prin sentința penală nr. 115 din 23.06.1998 a Tribunalului Gorj, rămasă definitivă prin decizia nr.508 din 05.10.1998 a Curții de Apel C., s-a dispus condamnarea inculpatului B. L. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.20 raportat la art. 174, 175 lit. i C.pen.
Sentința a rămas definitivă prin neapelare la data de 22.10.1998.
Reabilitarea unei persoane poate fi dispusă de instanța de judecată dacă sunt îndeplinite condițiile strict și limitativ prevăzute de lege, persoana condamnată putând formula atât cerere prin care să se constate reabilitarea judecătorească cât și cereri prin care să se constate reabilitarea de drept.
Cererea formulată de petiționarul condamnat B. L. privește reabilitarea judecătorească referitor la pedeapsa de 5 ani închisoare, pedeapsă ce a fost aplicată prin sentința penală nr. 115 din 23.06.1998 a Tribunalului Gorj, rămasă definitivă prin decizia nr. 508 din 05.10.1998 a Curții de Apel C., definitivă prin neapelare la data de 22.10.1998.
Condamnatul poate fi reabilitat la cerere dacă îndeplinește condițiile prevăzute în dispozițiile art. 135-137 C.pr.pen., respectiv s-a împlinit termenul de reabilitare judecătorească, nu a suferit o condamnare în intervalul de timp prevăzut în art. 135 C.pr.pen., își are asigurată existența prin muncă sau prin alte mijloace oneste, a avut o bună conduită și a achitat în întregime cheltuielile de judecată și despăgubirile civile la plata cărora a fost obligat prin hotărârea judecătorească.
În situația de față termenul de reabilitare, conform art. 135 alin. 1 lit. a C.pr.pen., este de 4 ani plus jumătate din pedeapsă, adică 6 ani și 6 luni, și, în raport cu data la care a început executarea pedepsei, 06.04.1998, și data când s-a considerat executată, 06.04.2003, s-a împlinit la data de 06.10.2009.
În același timp tribunalul reține că petiționarul nu a mai suferit condamnare până în prezent își asigură existența prin muncă cinstită, a avut o conduită bună în societate și a achitat în totalitate cheltuielile judiciare și despăgubirile civile la plata cărora a fost obligat, conform actelor depuse la dosarul cauzei
În consecință tribunalul va admite cererea formulată de petent și îl va reabilita judecătorește.
În baza art.133 C.pen. instanța urmează să constate în același timp ca fiind încetate decăderile, interdicțiile și incapacitățile rezultate din condamnare.
Cheltuielile de judecată rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de petiționarul B. L., domiciliat în Tg-J., ., ., jud. Gorj, în favoarea Tribunalului Gorj.
Dispune reabilitarea judecătorească a petentului.
Constată încetate decăderile, interdicțiile precum și incapacitățile care rezultă din hotărârea de condamnare.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică azi 22 Mai 2013, la Tribunalul Gorj.
Președinte,
G. G.
Grefier,
A. A.
Red. Gh.G.
Tehnored. A.A.
2 ex / 29 Mai 2013
| ← Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... | Vătămarea corporală. Art. 181 C.p.. Decizia nr. 56/2013.... → |
|---|








