Liberare condiţionată (art.587 NCPP). Decizia nr. 16/2015. Tribunalul ILFOV

Decizia nr. 16/2015 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 29166/4/2014

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV-SECȚIA PENALĂ

Decizia penală nr. 16/C

Ședința publică din data de 15.01.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE R. M. R.

GREFIER N. M.

M. P. – P. de pe lângă Tribunalul Ilfov a fost reprezentat de procuror N. M..

Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect contestația formulată de petentul-condamnat G. F., împotriva sentinței penale nr. 3982/2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul-condamnat G. F. personal, aflat în stare de deținere și asistat de apărător din oficiu, av. I. N., conform delegației pentru asistență juridică obligatorie depusă la dosar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează ca procedura de citare este legal îndeplinita, după care:

Petentul contestator solicită proba cu înscrisuri, sens în care depune la dosar înscrisuri cu caracter medicale.

Tribunalul pune în discuție proba cu înscrisuri solicitată .

Reprezentantul Ministerului P., având cuvântul, arată că este de acord cu proba solicitată, apreciind că înscrisul este util, având legătură cu situația medicală a petentului.

Tribunalul, în temeiul art. 100 Cpp, încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de petentul-contestator, apreciind că este pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei având legătură cu situația medicală a petentului-condamnat.

Nemaifiind cereri sau excepții de invocat sau probe de administrat, față de 587 alin. 3 Cpp, Tribunalul acorda cuvântul în dezbaterea contestației.

Apărătorul din oficiu al petentului-condamnat, având cuvântul, solicita admiterea contestației, liberarea condiționată a petentului-condamnat apreciind că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, respectiv a executat mai mult de două treimi din cuantumul pedepsei, a participat la programe de educație și asistență psihosocială organizate la nivelul secției de deținere, a fost recompensat si niciodata sancționat, dând astfel suficiente dovezi de îndreptare. Astfel, apreciază că petentul este eligibil pentru a fi liberat condiționat.

Reprezentantul Ministerului P., având cuvântul, în temeiul art. 587 Cpp, solicită respingerea contestației formulată de petentul condamnat ca nefondată și menținerea sentinței penale pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București ca fiind legală și temeinică, apreciind că nu a dat dovezi temeinice de îndreptare.

Petentul-condamnat G. F., având ultimul cuvânt, arată că nu a participat la cursuri din cauza stării de sănătate, fiind pensionat pe caz de boală. La interpelarea instanței, arată a găsit-o pe soția sa căzută la pământ, a luat-o să o bage în casă, a căzut cu cârja peste ea, apoi aceasta a murit a doua zi, regretă incidentul .

S-au declarat dezbaterile închise, după care:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra contestației de față, reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 3982/2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal nr._, s-au dispus următoarele:

S-a respins ca nefondată cererea de liberare condiționată formulată de petentul G. F.. S-a fixat termen de reiterare a cererii la data de 08.04.2015.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București petentul condamnat G. F. a contestat procesul verbal al comisiei de liberări din cadrul PNT București Jilava prin care s-a propus amânarea liberării condiționate, solicitând liberarea sa condiționată.

Analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei instanța a reținut din procesul verbal nr. 40/09.10.2014 întocmit de Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiționată că deținutul a fost condamnat la pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 19/2006 a Tribunalului Teleorman.

Executarea pedepsei a început la data de 22.10.2005 și va expira la data de 21.10.2017, transformate în zile pedepsele sunt egale cu 4383 zile, iar pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate deținutul trebuie sa execute 1/2 din pedeapsă, respectiv 2191 zile. Deținutul a castigat si executat în total 3275 de zile, fiind la a doua analiză a comisiei. Comisia a apreciat că deținutul nu poate fi liberat condiționat și a dispus amânarea pentru 6 luni a reanalizării petentului, dat fiind timpul insuficient pentru atingerea scopului pedepsei.

Analizând prevederile legale în vigoare în materia liberării condiționate, instanța a reținut că, potrivit art. 59 Cod penal, poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracțiunea de pedeapsa prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor în muncă și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.

Raportând aceste criterii legale la situația petentului condamnat și analizând actele aflate la dosarul cauzei, instanța a apreciat că deși petentul condamnat a executat fracția de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege, această împrejurare nu-i conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind la latitudinea instanței de judecată.

Instanța a reținut că, așa cum rezultă din caracterizarea aflată la dosarul cauzei, de la depunerea în penitenciar și până la prima analiză a comisiei petentul a avut un comportament necorespunzător. Chiar dacă nu a fost sancționat disciplinar, instanța a avut în vedere faptul că petentul a fost recompensat o singură dată pe perioada detenției deși a fost depus in penitenciar in luna octombrie a anului 2005, astfel incat raportat la timpul petrecut in penitenciar (peste 9 ani) nu există o dovadă convingatoare in sensul depunerii de eforturi temeinice pentru indreptarea comportamentului. Mai mult, instanța a constatat că nici participarea petentului la programele educationale desfașurate nu a fost una susținută, acesta participând la un număr extrem de redus de programe chiar dacă perioada petrecută în detenție a fost una îndelungată și care i-ar fi permis să întreprindă numeroase activități în vederea reeducării. În plus, din punct de vedere psihologic petentul prezintă impulsivitate latentă, autocontrol mediu și interese limitate.

Instanța, analizând cele menționate mai sus, a constatat în acord cu comisia de propuneri din cadrul Penitenciarului Jilava că timpul petrecut în penitenciar de către petent nu este suficient pentru a-l libera condiționat pe acesta, nefiind îndeplinite față de acesta funcțiile pedepsei prev. de art. 52 C. pen.

În consecință, având în vedere comportamentul avut până la acest moment instanța a constatat astfel că timpul pe care l-a executat condamnatul din pedeapsă nu este suficient pentru ca acesta să își însușească în totalitate scopul preventiv și educativ al pedepsei, prevăzut de art. 52 Cod penal, astfel încât în viitor să nu mai comită și alte fapte infracționale și să fie redat societății.

Prin urmare, instanța a apreciat că la acest moment nu se impune liberarea condiționată a condamnatului, și, față de cele reținute mai sus, cererea a fost respinsă ca neîntemeiată. Astfel, instanța a fixat termenul de reiterare a cererii de liberare condiționată la data de 08.04.2015, termen considerat corespunzător comportamentului manifestat de petent.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație petenta G. F., cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov - Secția Penală sub nr._ la data de 05.01.2014.

Examinând sentința contestată, față de motivele invocate si din oficiu, Tribunalul constata următoarele:

Potrivit dispozițiilor art.59 din Cod penal din 1968 (lege mai favorabilă, si aplicabilă în prezenta cauză conform art.5 din noul Cod penal, în vigoare din 2014), după ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei.

În cauza de față, petentul a îndeplinit condiția privitoare la fracția prevăzută de lege ce trebuie executată din pedeapsa stabilită, însă această împrejurare îi conferă petentului doar vocația la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecată, care trebuie să verifice îndeplinirea și a celorlalte condiții ce vizează temeinicia liberării condiționate.

Însă, în dezacord cu instanța de fond, Tribunalul constată că petentul a avut un comportament corespunzător pe perioada detenției, a dat dovezi de îndreptare participând la programe cu caracter educațional desfășurate la nivelul secției de deținere, a fost recompensata o data, nefiind sancționat disciplinar nici măcar o data, ceea ce vădește preocuparea petentului pentru reinserția sa socială. De asemenea, Tribunalul constată că petentul-condamnat nu a fost selecționat să desfășoare activități productive, din cauza problemelor de sănătate, neputându-i-se imputa astfel că nu a fost stăruitor în muncă. Totodată, Tribunalul are în vedere vârsta relativ înaintată a petentului, dar și faptul că petentul condamnat nu are antecedente penale, apreciind si din acest motiv că timpul pe care l-a executat condamnatul din pedeapsa aplicată este suficient. De asemenea, evaluarea psihologică a petentului vădeste perspective de reinsertie socială, petentul aderând la normele sociale impuse în penitenciar, având o atitudine cooperantă și o conduită echilibrată.

În atare situație, Tribunalul apreciază că petentul condamnat a dat suficiente dovezi temeinice de îndreptare pentru a se dispune liberarea condiționată a acestuia.

Pentru aceste motive, în baza art.425 ind.1 C.p.p. raportat la art.587 alin.3 Cpp, Tribunalul va admite contestația declarată de petentul G. F. împotriva sentinței penale nr. 3982 /2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, va desființa sentința atacată și, rejudecând cauza, în temeiul art. art.587 alin.3 din Noul Cod de procedură penală va admite propunerea de liberare condiționată privind pe condamnatul G. F. și va dispune liberarea sa condiționată.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat pe fondul cauzei vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (3) Cpp, cheltuielile judiciare avansate de către stat în prezenta contestație vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

În baza art.425 ind.1 Cod procedură penală raportat la art.587 alin.3 Cod procedură penală, admite contestația declarată de către petentul G. F. - fiul lui A. și P., născut la data de 06.02.1954, CNP_, în prezent încarcerat în Penitenciarul București-Jilava.

Desființează sentința atacată și, rejudecând cauza:

În temeiul art. 587 alin.3 Cod procedură penală, admite propunerea de liberare condiționată privind pe condamnata G. F.. Dispune liberarea condiționată a condamnatului G. F..

Dispune punerea de îndată în libertate a condamnatului G. F. de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 20/2006, mandat emis în baza sentinței penale nr. 19/2006 pronunțată de către Tribunalul Teleorman, dacă nu este reținut, arestat preventiv sau deținut în altă cauză.

În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat pe fondul cauzei rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului din oficiu care a asistat pe condamnat pe fondul cauzei se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat în prezenta contestație rămân în sarcina statului.

În baza art. 274 alin.1 Cod procedură penală onorariul aparatorului din oficiu care a asistat pe contestator în prezenta contestație, în cuantum de 100 de lei, se avansează și va fi plătit din fondul Ministerului Justiției în favoarea Baroului Ilfov.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.01.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

R. M. R. N. M.

Red. și tehnored. jud.R.M.R. – 04.03.2015 - 2 ex.

Jud. Sect.4 B.. / jud L.Z.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată (art.587 NCPP). Decizia nr. 16/2015. Tribunalul ILFOV