Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 64/2015. Tribunalul TELEORMAN

Sentința nr. 64/2015 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 21-07-2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL TELEORMAN

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ NR. 64

Ședința publică din data de 21.07.2015

Tribunalul compus din:

PREȘEDINTE M. V.

GREFIER B. Z. C. A.

Ministerul Public – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Structura Centrală a fost reprezentat de procuror Ș. A..

Pe rol soluționarea contestației la executare formulată de contestatorul condamnat C. O. - E., fiul lui V. și M., născut la data de 18.09.1961, aflat în stare de arest la Penitenciarul Tîrgu J. împotriva sentinței penale nr. 62/27.05.2014 a Tribunalului Teleorman, definitivă prin decizia penală nr. 254/A/16.02.2015 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția I Penală.

La apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit contestatorul condamnat C. O. - E. fiind reprezentat de avocat ales Beniog M. – C. și avocat ales H. M. – A. cu împuterniciri avocațiale depuse la dosarul prezentei cauze.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 07.07.2015, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea la data de 14.07.2015, apoi la data de 21.07.2015 când a pronunțat prezenta sentință.

TRIBUNALUL :

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman sub nr._ din data de 13.03.2015, persoana condamnată C. O. – E. prin apărători, a formulat contestație la executarea deciziei penale nr. 254/A/16.02.2015 pronunțată de Curtea de Apel București.

În motivarea scrisă a contestației se arată că prin decizia nr. 254/A/16.02.2015, Curtea de Apel București – Secția I Penală a admis apelul Direcției Naționale Anticorupție declarat împotriva sentinței penale nr. 62/27.05.2014 și a schimbat modalitatea de executare a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicate prin comiterea în concurs a infracțiunilor de dare de mită și fals în înscrisuri sub semnătură privată, dispunând executarea acesteia în regim de detenție.

Menționează că în cauza ce formează obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Curții de Apel București – Secția a II-a Penală având ca obiect judecarea unor infracțiuni aflate în concurs real cu infracțiunile pentru care a fost condamnat definitiv contestatorul C. O. – E. în prezenta cauză, a fost arestat preventiv o perioadă de 9 luni și 15 zile respectiv din data de 01.09.2010 până în data de 15.06.2011.

În motivarea orală a contestației, avocatul ales H. M. A. pentru contestatorul condamnat C. O. E. a invocat dispozițiile art. 598 lit. d Cod procedură penală, arătând că există o cauză de micșoare a pedepsei, solicitând și computarea perioadei de 9 luni și15 zile a măsurii arestării preventive în dosarul penal nr._ a Tribunalului Călărași, actualmente aflat pe rolul Curții de Apel București.

De asemenea, a făcut referire la dispozițiile art. 598 rap. la art. 72 Cod penal, solicitând admiterea contestației și deducerea din pedeapsa de 2 ani a perioadei de 9 luni și 15 zile din arest.

Avocatul ales Beniog M. C. pentru contestatorul condamnat C. O. E. a preciat că dosarul nr._ a devenit, după strămutarea cauzei la Tribunalul Călărași, dosarul nr._ al Tribunalului V., unde a fost emis mandat de arestare.

Prin grija instanței, a fost depus la dosarul cauzei referatul Biroul Executări Penale din cadrul Tribunalului Teleorman.

Analizând actele dosarului, tribunalul reține următoarele:

Potrivit art. 598 al. 1 Cod Procedură Penală contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Reține Tribunalul Teleorman că prin sentința penală nr. 62/27.05.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr._ rămasă definitivă prin decizia penală nr. 254/16.02.2015 pronunțată de Curtea de Apel București, inculpatul C. O. – E. a fost condamnat la 2 ani închisoare.

La data de 16.02.2015 au fost emise formele de executare, iar cu adresa nr. L_ din data de 17.02.2015, Penitenciarul Colibași a comunicat faptul că pedeapsa începe la data de 16.02.2015 și expiră la data de 15.02.2017.

Pentru aceste considerente, constatând că sentința penală nr. 62 din data de 27.05.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman este definitivă și a intrat în puterea lucrului judecat, iar aspectele invocate de contestator au fost analizate inclusiv de instanțele de control judiciar, dar și faptul că cel condamnat are posibilitatea de a invoca aceste aspecte în dosarul nr._ aflat pe rolul Curții de Apel București – Secția a II-a Penală, în baza art. 598 Cod Procedură Penală, va respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de condamnatul C. O. – E..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 598 Cod Procedură Penală, respinge ca nefondată contestația la executare formulată de condamnatul C. O. – E., fiul lui V. și M., născut la data de 18.09.1961 împotriva sentinței penale nr. 62/27.05.2014 a Tribunalului Teleorman, definitivă prin decizia penală nr. 254/A/16.02.2015 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția I Penală.

Obligă condamnatul C. O. E. la 500 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21.07.2015.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

M.V.

B-Z.C-A.

Red.Tehnored.M.V./01.09.2015

Exemplare: 4

Comunicat: 2 ex./02.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 64/2015. Tribunalul TELEORMAN