Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 17/2013. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 17/2013 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 14-01-2013 în dosarul nr. 17/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 17 /R
Ședința publică din 14.01.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: D. C.
Judecător I. P.
Judecător A. C. ȚIRA
Grefier I. – G. M.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul T. este reprezentat de procuror M. D..
Pe rol se află judecarea recursului declarat de condamnatul recurent C. I., împotriva sentinței penale nr. 3292 din 14.11.2012, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă condamnatul recurent C. I., în stare de detenție, asistat de avocat din oficiu B. R., din cadrul Baroului T., care depune delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, condamnatul recurent învederează instanței că susține recursul.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Apărătorul din oficiu al condamnatului recurent solicită admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanțe și admiterea contestației la executare.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului.
Condamnatul recurent pune concluzii de admitere a recursului, arătând că a fost judecat în lipsă, a recunoscut fapta și dorește aplicarea dispozițiilor art.320 ind. 1 C.p.p.
INSTANȚA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 3292/14.11.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._, s-au dispus următoarele:
În temeiul art. 461 alin. 1 C.pr.pen, a fost respinsă ca inadmisibilă contestația la executare formulată de către petentul condamnat C. I., (fiul lui I. și M., născut la data de 25.08.2012, în loc. Ditrău, jud. Harghita, CNP_), în prezent deținut în Penitenciarul Timișoara.
În temeiul art.192 al.2 C.pr.pen., a fost obligat petentul condamnat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare statului.
În temeiul art.189 al.2 C.pr.pen., s-a dispus plata sumei de 100 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, din fondul Ministerului Justiției, către Baroul T..
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 1825/13.07.2012 a Judecătoriei A., dosar_, definitivă prin nerecurare s-au dispus următoarele: s-a admis cererea de contopire a pedepselor formulată de către condamnatul C. I.. S-a dispus decontopirea pedeapsei de 634 zile închisoare aplicată condamnatului prin SP 3/2009 a Judecătoriei Gheorghieni în pedepsele componente de: -1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 86 al. 1 din OUG 195/2002 -1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 87 al. 1 din OUG 195/2002. În baza art. 36 al. 2 Cod Penal s-au contopit pedepsele susmenționate cu pedepsele de 3 ani închisoare aplicată prin SP 33/2009 și 3 ani închisoare aplicată prin SP 168/2009 ale Judecătoriei Gheorghieni în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare. S-a menținut revocarea arestului de 634 zile neexecutat din pedeapsa aplicată prin SP 170/2003 a Judecătoriei Gheorghieni care a fost contopit cu pedeapsa de 3 ani închisoare urmând ca condamnatul să execute 3 ani închisoare. În baza art. 71 i s-au interzis condamnatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a și b Cod penal. În baza art. 36 al. 3 Cod Penal a fost dedusă din pedeapsă perioada execută din 10.05.2012 la zi. S-a dispus anularea mandatelor de executare a pedepselor nr. 3/2009, 35/2009 și 188/2009 ale judecătoriei Gheorghieni și emiterea unui nou mandat de executare conform prezentei hotărâri.
În baza hotărârii de condamnare menționate, Judecătoria A. a emis MEPÎ nr. 1928/01.08.2012. Mandatul a fost pus în executare, condamnatul fiind încarcerat în prezent în Penitenciarul Timișoara.
Analizând contestația formulată, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit art. 461 alin.1 Cod procedură penală „contestația contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării”.
Prin sentința penală nr. 1825/13.07.2012 a Judecătoriei A., dosar_, definitivă prin nerecurare s-au dispus următoarele: s-a admis cererea de contopire a pedepselor formulată de către condamnatul C. I.. S-a dispus decontopirea pedeapsei de 634 zile închisoare aplicată condamnatului prin SP 3/2009 a Judecătoriei Gheorghieni în pedepsele componente de: -1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 86 al. 1 din OUG 195/2002 -1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 87 al. 1 din OUG 195/2002. În baza art. 36 al. 2 Cod Penal au fost contopite pedepsele susmenționate cu pedepsele de 3 ani închisoare aplicată prin SP 33/2009 și 3 ani închisoare aplicată prin SP 168/2009 ale Judecătoriei Gheorghieni în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare. S-a menținut revocarea arestului de 634 zile neexecutat din pedeapsa aplicată prin SP 170/2003 a Judecătoriei Gheorghieni care a fost contopit cu pedeapsa de 3 ani închisoare urmând ca condamnatul să execute 3 ani închisoare. În baza art. 71 i-au fost interzise condamnatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a și b Cod penal. În baza art. 36 al. 3 Cod Penal a fost dedusă din pedeapsă perioada execută din 10.05.2012 la zi. S-a dispus anularea mandatelor de executare a pedepselor nr. 3/2009, 35/2009 și 188/2009 ale judecătoriei Gheorghieni și emiterea unui nou mandat de executare conform prezentei hotărâri
Prima instanță a mai reținut, de asemenea, că contestatorul condamnat C. I., aflat în prezent în stare de detenție în Penitenciarul Timișoara, a formulat contestație la executarea pedepsei solicitând aplicarea preved art. 320 ind. 1 C.p.p in dosarul cu nr._ al Judecatorei A. prin care a fost condamnat la 3 ani inchisoare.
Totodată, prima instanță a mai reținut că dispozițiile art. 3201 din Codul de procedură penală reglementează Judecata în cazul recunoașterii vinovăției, textul fiind introdus în Codul de procedură penală prin art. XVIII pct. 43 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010 și că noua reglementare urmărește să dea expresie dreptului la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, înlăturându-se o procedură judiciară îndelungată și costisitoare. Astfel, a statuat Judecătoria Timișoara, dacă în etapa judecății în primă instanță inculpatul declară, până la începerea cercetării judecătorești, că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare al instanței și solicită ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, apare redundantă o readministrare de către judecător a acelorași probe care au dovedit acuzația și despre care inculpatul a luat cunoștință cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală.
Judecătoria Timișoara a mai reținut că o astfel de procedură se subsumează exigențelor privind celeritatea și stabilirea adevărului în cauzele penale și că termenul până la care se poate solicita procedura simplificată nu poate fi decât cel anterior începerii cercetării judecătorești, pentru că numai astfel se poate da expresie dreptului la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.
De asemenea, prima instanță a reținut că în Decizia nr. 1470/08.11.2011, Curtea Constituțională a arătat că reglementarea cuprinsă în art. 3201 C.p.p. are în vedere o judecată, aparținând, cu excepția situațiilor tranzitorii, numai fondului și care, deopotrivă, trebuie să fie operabilă numai până la pronunțarea unei hotărâri definitive, iar prin urmare, nu este susceptibilă de aplicabilitatea principiului retroactivității legii penale mai favorabile. Totodată, prima instanță a apreciat că nu ar putea fi admisă o teză contrară întrucât s-ar aduce atingere stabilității raporturilor juridice, în absența căreia nu se poate vorbi de o ordine de drept.
În speță, Judecătoria Timișoara a apreciat că motivele invocate de condamnat în susținerea contestației la executare, respectiv solicitarea de a i se aplica prevederile art. 320 1 alin. 7 din Legea 202/2010, nu se circumscriu motivelor limitative enumerate de art. 461 alin.1 Cod procedură penală.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 461 al.1 Cod procedură penală, prima instanță a respins ca inadmisibilă contestația la executare formulată de petentul condamnat C. I..
În baza art. 192 alin. 2 C. proc. pen., a fost obligat contestatorul la plata sumei de 300 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 189 C. proc. pen., s-a dispus plata onorariului apărătorului din oficiu în sumă de 100 lei, din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul T..
Împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, condamnatul recurent C. I., recurs înregistrat pe rolul Tribunalului T. la data de 07.12.2012 sub același număr unic de dosar.
Recursul nu a fost motivat în scris.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit dispozițiilor art. 3856 al. 3 C.p.p., instanța constată că recursul promovat de condamnatul recurent C. I. este nefondat, sentința Judecătoriei Timișoara fiind temeinică și legală.
Fiind un mijloc procesual de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării hotărârii de condamnare, prin contestația la executare nu se pot reclama nelegalitatea sau netemeinicia hotărârii penale definitive, ci doar nelegalitatea ce s-ar constata prin punerea în executare a hotărârii. În consecință, nu poate fi admisă o contestație la executare prin care se tinde a se soluționa o problemă referitoare la individualizarea pedepsei, a cuantumului acesteia și a modalității de executare, rezolvată cu autoritate de lucru judecat.
Având în vedere faptul că motivele invocate de către condamnat în susținerea contestației nu fac parte dintre cele expres și limitativ prevăzute de art.461 C.p.p., numitul C. I. tinzând prin cererea sa să determine aplicarea unei alte pedepse decât cea stabilită prin sentința de condamnare, el urmărind o redimensionare a pedepsei, prin aplicarea legii penale mai favorabile, împrejurare care nu este posibilă prin intermediul unei contestații la executare, în mod corect prima instanță a apreciat că cererea formulată în cauză este nefondată.
Totodată, tribunalul are în vedere că dispozițiile art. 3201 al. 7 C.p.p. nu sunt aplicabile pedepselor aflate în curs de executare, stabilite prin hotărâri definitive, legiuitorul făcând referire la reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, operațiune ce vizează etapa individualizării pedepsei, în cadrul procesului de deliberare. Recunoașterea de către inculpat a săvârșirii faptei, la care face referire în cuprinsul contestației, a fost avută în vedere de instanță la momentul pronunțării hotărârii, cu ocazia individualizării pedepsei, dându-i-se astfel eficiență, în raport de dispozițiile legale în vigoare la acel moment, astfel că nu există posibilitatea valorificării din nou a acesteia, pe calea contestației la executare, cât timp modificarea legislativă invocată a intervenit după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 385 ind. 15 pct.1 lit.b C.p.p., recursul condamnatului recurent C. I. împotriva sentinței penale nr. 3292 din 14.11.2012, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr._ urmează a fi respins ca nefondat, în temeiul art.192 al.2 C.p.p., acesta urmând să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. În baza art.189 al.2 C.p.p., va dispune plata sumei de 100 lei din fondurile MJLC către Baroul T., reprezentând onorariu avocat din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE ELGII
DECIDE:
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b C.p.p., respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul recurent C. I., fiul lui I. și M., născut la data de 25.08.1975, în România, orașul Ditrău, jud. Harghita, având CNP_, domiciliat în orașul Ditrău, .. 174, jud. Harghita, actualmente deținut în Penitenciarul Timișoara, împotriva sentinței penale nr. 3292 din 14.11.2012, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr._ .
În baza art. 192 al.2 C.p.p., obligă condamnatul recurent la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
În baza art.189 al.2 C.p.p., dispune plata sumei de 100 lei din fondurile MJLC către Baroul T., reprezentând onorariu avocat din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.01.2013.
Președinte Judecător Judecător
D. C. I. I. A. C. Țira
Grefier
I. – G. M.
CD/.MI/2 ex./15.01.2013
Prima instanță: S. C. B. – Jud. Timișoara
| ← Înlocuirea pedepsei amenzii penale. Art.449 ind.1 C.p.p..... | Înlocuire măsură preventivă. Art.242 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|
