Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 65/2016. Tribunalul TIMIŞ

Decizia nr. 65/2016 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 25-01-2016 în dosarul nr. 65/2016

Acesta nu este document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:TBTIM:2016:048._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL T.

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ Nr. 65/C..

Ședința publică din data de 25.01.2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE: M. B.

GREFIER: C. M.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. F. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul T..

Pe rol se află judecarea contestației formulată de condamnatul P. M. împotriva sentinței penale nr. 3011/02.12.2015 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr._ .

La apelul nominal, făcut în ședință publică se prezintă condamnatul, aflat în stare de detenție și asistat de avocat din oficiu C. Ș., cu delegație la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care la interpelarea instanței, condamnatul arată că își menținere contestația astfel cum a fost formulată și depune la dosar un memoriu, caracterizarea emisă de Penitenciarul Timișoara, xerocopia certificatului de calificare profesională, xerocopia diplomei de participare a condamnatului la cursul de cunoștințe biblice fundamentale „Cine este Dumnezeu?”, precum și xerocopiile a două rapoarte de recompensare emise de Penitenciarul Timișoara.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra contestației.

Apărătorul din oficiu al condamnatului solicită admiterea contestației și, pe fond, admiterea cererii de liberare condiționată întrucât, în opinia sa sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 587 C.p.p. Apărătorul solicită a se avea în vedere că petentul condamnat a participat la activități lucrative, a fost recompensat de peste 20 de ori, a participat la activități gospodărești în folosul penitenciarului, astfel încât consideră că poate beneficia de liberare condiționată întrucât, în opinia sa scopul pentru care a fost încarcerat a fost atins.

Reprezentantul Ministerului Public consideră că sentința pronunțată de Judecătoria Timișoara este temeinică și legală și nu se impune desființarea acestea, având în vedere că petentul condamnat este cunoscut cu antecedente penale, a mai beneficiat de liberare condiționată și din executarea unor pedepse anterioare, cu toate acestea, a continuat să săvârșească infracțiuni, aspect care denotă că acesta nu a înțeles finalitatea instituției liberării condiționate. Totodată, procurorul solicită a se avea în vedere că petentul nu a dat dovezi constante de reintegrare, întrucât în cursul anilor 2002, 2004, 2007, 2012 si 2014, acesta nu a fost recompensat, iar în cursul anului 2005, 2006, 2009 a fost recompensat o singura dată, aceeași fiind situația si în cursul anului 2011.

Pentru toate aceste considerente, procurorul solicită respingerea contestației ca nefondată.

Condamnatul, având ultimul cuvânt solicită a se avea în vedere caracterizarea depusă astăzi la dosar din care rezultă faptul că a fost recompensat și în luna ianuarie, că se află la a patra analiză, că a fost admis de Penitenciarul Timișoara și arată că nu există riscul de a recidiva întrucât are 49 de ani și dorește să aibă o viață liniștită, fără probleme. Pentru toate acestea solicită admiterea cererii de liberare condiționată.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra contestației de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 3011/02.12.2015 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr._ prima instanță, în baza art.587 alin.2 C.proc.pen., cu aplicarea art. 6 N. C.pen. cu referire la art. 59 C.pen 1969 a respins cererea de liberare condiționată a condamnatului P. M..

În temeiul art. 587 al 2 N. C.pr.pen. a fixat termen de reînnoire a cererii după data de 02.04.2016.

Pentru a hotărâ astfel, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Legea 286/2009 privind Noul Cod Penal care reglementează într-un mod diferit, mai restrictiv (sub aspectul condițiilor de acordare și a obligațiilor ulterioare), instituția liberării condiționate (art. 99 și următoarele din Noul Cod Penal). Astfel, prima instanță a analizat prezenta cerere din perspectiva Codului Penal anterior, în condițiile art. 5 din Noul Cod Penal (fiind o lege penală mai favorabilă). În acest sens statuează și Curtea Constituțională în decizia 214/17.06.1997 potrivit căreia Incidența dispozițiilor Noului Cod Penal în raport cu faptele și cu persoanele, este guvernata de prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție care, consfințind regula că legea dispune numai pentru viitor, admit ca unica excepție legea penală mai favorabilă. Aceste reguli referitoare la succesiunea legilor penale privesc atât legea în ansamblul sau, cât și fiecare dintre normele și instituțiile sale în parte, cum este cazul liberării condiționate. Situația tranzitorie în succesiunea legilor penale se ivește dacă, de la data săvârșirii infracțiunii, când ia naștere raportul juridic penal de conflict, și până la încetarea sau stingerea acestui raport prin executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate, iar uneori pana la înlăturarea consecințelor condamnării prin reabilitare, au intervenit una sau mai multe legi penale. Legea aplicabila este totdeauna legea cea mai favorabila. In cazul instituției liberării condiționate, situația tranzitorie se creează, de asemenea, la data săvârșirii infracțiunii si durează până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei detențiunii pe viață sau a pedepsei închisorii. Intervenția, în acest interval, a unei legi penale care modifică instituția liberării condiționate, cum este cazul Legii nr. 286/2009, face ca determinarea legii aplicabile sa se efectueze potrivit regulilor înscrise în art. 15 alin. (2) din Constituție și in art. 5 din Noul Codul penal, independent de data la care sentința de condamnare a rămas definitivă.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma acestor reglementări, prima instanță e reținut următoarele:

Potrivit art. 59 și urm.Cod penal 1969, pentru a se putea dispune liberarea condiționată, se cer a fi îndeplinite o . condiții, după cum urmează:

a.Să fie executată fracția de pedeapsă prevăzută de lege

P. M. a fost condamnat la pedeapsa de 20 ani închisoare. Potrivit dispozițiilor art. 59 alin. 1 C. pen. din 1969 și a interpretării Deciziei nr. 67/2007 a ÎCCJ, la momentul judecării propunerii de liberare condiționată, condamnatul trebuie să aibă executată cel puțin 3/4 din pedeapsă, respectiv 5478 zile. El a început să execute pedeapsa la 15.04.2001, iar până în data de 02.12.2015 a câștigat și executat 5840 zile (5345 zile efectiv executate, 224 zile câștigate pe baza muncii prestate, 271 zile arest preventiv), astfel că prima instanță a constatat că această condiție legală este întrunită.

b. Condamnatul să fie stăruitor în muncă pe tot parcursul executării pedepsei.

Din procesul-verbal al comisiei și caracterizarea întocmită condamnatului P. M. rezultă că în timpul executării pedepsei a desfășurat activități lucrative; de altfel, în urma muncii prestate, acesta a câștigat 224 zile de închisoare considerate ca executate, astfel că prima instanță a constatat că si această condiție legală este întrunită.

c. Condamnatul să fie disciplinat pe parcursul executării pedepsei.

Prima instanță a constatat din înscrisurile aflate la dosarul cauzei că petentul nu a respectat, pe perioada detenției, obligațiile impuse de Legea privind executarea pedepselor, acesta fiind sancționat disciplinar de 4 ori. A fost recompensat de 16 ori.

d. Condamnatul să dea dovezi temeinice de îndreptare.

Dovezile temeinice de îndreptare se desprind din buna comportare a condamnatului în orice împrejurare, din îndeplinirea conștiincioasă a oricăror îndatoriri, din respectul față de administrația locului de deținere și atenția față de ceilalți condamnați pe parcursul executării pedepsei care să reflecte dorința, dar și posibilitatea sa de reintegrare în societate, de readaptare la valorile sociale pe care le încălcase prin săvârșirea faptei. Din caracterizarea înaintată de către Comisia din cadrul Penitenciarului Timișoara, rezultă că petentul condamnat a prezentat inițial o conduită oscilantă, ulterior adoptând o conduită adecvată în conformitate cu normele instituției și s-a adaptat corespunzător la mediul carceral. Împrejurarea că a fost recompensat pe perioada detenției nu este suficientă ci, doar dovedește faptul că s-a conformat Regulamentului de Ordine Interioara, însă nu reprezintă o dovadă temeinică de îndreptare, în accepțiunea art. 59 C.p. Prima instanță a constatat că petentul nu a dat dovezi constante de reintegrare, întrucat în cursul anilor 2002, 2004, 2007, 2012 si 2014, acesta nu a fost recompensat. În cursul anului 2005, 2006, 2009 a fost recompensat o singura data, aceeași fiind situația și în cursul anului 2011.

Astfel, prima instanță a reținut că la acest moment nu se impune liberarea condiționată a petentului chiar dacă acesta a îndeplinit fracția prevăzută de lege deoarece față de acesta funcțiile pedepsei nu au fost realizate impunându-se ca acesta să-și intensifice eforturile în ceea ce privește formarea unei atitudini de respect față de valorile sociale și ordinea de drept. Simpla trecere a timpului în penitenciar nu poate duce în niciun caz automat la acordarea beneficiului liberării condiționate, în condițiile în care petentul nu s-a evidențiat în vreun fel la locul de deținere, acolo unde ar fi trebuit ca funcțiile pedepsei să fie îndeplinite față de acesta, iar el ar trebui să fie redat societății cu convingerea că se va reintegra și nu va mai încălca ordinea de drept. De asemenea, trebuie observat și faptul că există un risc destul de ridicat ca petentul să nesocotească regulile de drept penal în cazul în care nu există garanții certe a unei reeducări a comportamentului acestuia, având în vedere natura faptei săvârșite de către petent.

e. Antecedentele penale ale condamnatului să nu ducă la concluzia că perioada de timp executată nu este suficientă pentru reeducare.

Legiuitorul a prevăzut expres între condițiile ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru a se deschide vocația persoanei condamnate la liberarea condiționată din executarea unei pedepse cu închisoarea, condiția aprecierii asupra antecedentelor penale ale persoanei.

Astfel, prima instanță a reținut, din actele aflate la dosarul cauzei, că petentul condamnat este cunoscut cu antecedente penale. S-a mai reținut că persoana condamnată a mai beneficiat de liberare condiționată și din executarea unor pedepse anterioare, cu toate acestea, a continuat să săvârșească infracțiuni, aspect care denotă că acesta nu a înțeles finalitatea instituției liberării condiționate.

În aceste condiții, chiar dacă petentul se află la a patra analiză, perioada rămasă de executat din pedeapsă, coroborat cu aspectele reținute mai sus, fac ca instanța să nu își poată crea convingerea că persoana condamnată nu va comite alte infracțiuni în perioada rămasă până la data expirării pedepsei, respectiv 17.07.2020, motiv pentru care s-a considerat că perioada executată nu este suficientă pentru a contura convingerea instanței că pedeapsa aplicată și-a atins scopul vizat de legiuitor.

Pentru aceste considerente, prima instanță, în temeiul art.587 alin.2 C.proc.pen., cu aplicarea art. 6 N. C.pen. cu referire la art. 59 C.pen 1969 a respins ca neîntemeiată cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul P. M.. În același timp, având în vedere art. 587 alin.2 C. proc. pen, a fixat termen de reînnoire a cererii după data de 02.04.2016.

Tribunalul reține următoarele :

Împotriva acestei hotărârii a formulat contestație condamnatul P. M., cererea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului T. la data de 06.01.2016, sub acelasi număr de dosar,_ .

Contestația promovată de condamnatul P. M., a fost susținută oral în ziua judecății de către apărătorul din oficiu al acestuia, care a solicitat admiterea contestației și, pe fond, admiterea cererii de liberare condiționată întrucât, în opinia sa sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 587 C.p.p. Apărătorul solicită a se avea în vedere că petentul condamnat a participat la activități lucrative, a fost recompensat de peste 20 de ori, a participat la activități gospodărești în folosul penitenciarului, astfel încât consideră că poate beneficia de liberare condiționată întrucât, în opinia sa scopul pentru care a fost încarcerat a fost atins.

Potrivit art. 59 C.pen. din 1969(legea mai favorabilă aplicabilă în speță), după ce a executat cel puțin 2/3 din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei.

În raport de aceste dispoziții legale se constată că prima instanță a reținut justificat ca fiind îndeplinită condiția referitoare la fracția de pedeapsă executată întrucât condamnatul P. M. a executat 2/3 din pedeapsă, respectiv 5478 de zile în condițiile în care a început executarea pedepsei la 15.04.2001, iar până la data de 02.12.2015 a câștigat și executat 5840 zile (5345 zile efectiv executate, 224 zile câștigate pe baza muncii prestate, 271 zile arest preventiv).

Tribunalul consideră, însă, că în mod greșit, instanța de fond a reținut că persoana condamnată nu îndeplinește cerința de a da dovezi de îndreptare.

Tribunalul va lua în considerare și caracterizarea comportamentului condamnatului din timpul detenției. Sub acest aspect este de reținut faptul că persoana condamnată a fost sancționat disciplinar de mai multe ori, la începutul perioadei de detenție, respectiv 2001, 2008, insă așa cum reiese din caracterizarea condamnatului, treptata si-a redreasat comportamentul, astfel încât în prezent are un număr mare de recompense și apare evidențiat cu desfășurarea de activități gospodărești în folosul penitenciarului.

Totodată, acesta a participat la numeroase programe educaționale.

Acesta a mai fost discutat in comisia de liberare condiționată de trei ori, ultima dată în 28 07 2015, iar în perioada de amânarea nu a mai săvârșit alte abateri, a muncit și a fost recompensat de trei ori.

Tribunalul arată că este adevărată împrejurarea că persoana condamnată a fost sancționată disciplinar în cursul executării pedepsei. Însă această împrejurare a fost avută deja în vedere cu prilejul soluționării celorlalte propuneri de liberare condiționată, fapt ce a atras amânarea liberării condamnatului de trei ori.

În consecință, tribunalul apreciază că în lipsa altor elemente care să conducă la concluzia că pe timpul amânării liberării condamnatului comportamentul acestuia a fost necorespunzător, aceeași împrejurare nu poate justifica o nouă respingere a propunerii de liberare condiționată. De asemenea. Instanța are în vedere propunerea comisiei care arată că persoana condamnată, la acet moment, poate beneficia de liberare condiționată.

Ca atare, în temeiul art.4251 alin.7 pct.2 lit.a C.p.p. contestația declarată în cauză de condamnat va fi admisă, sentința Judecătoriei Timișoara va desființată, iar în urma rejudecării cererea de liberare condiționată va fi admisă.

În temeiul art.275 alin.3 C.p.p. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

În baza art.4251 alin.7 pct.2 lit.a C.p.p. admite contestația formulată de condamnatul P. M., împotriva s.p.nr. 3011/02.12.2015 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr._ .

Desființează sentința contestată și rejudecând:

În baza art.587 C.p.p. raportat la art.59 din Codul penal din 1969 admite cererea formulată de condamnatul P. M., fiul lui A. și A., născut la data de 06.09.1967, deținut în Penitenciarul Timișoara.

Dispune liberarea condiționată a condamnatului P. M. din executarea pedepsei de 20 ani închisoare aplicată prin s.p.nr.54/2009 a Tribunalului C. S., pedeapsă pusă în executare prin mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea nr.77/2009 emis de Tribunalul C. S..

În baza art.275 alin.3 C.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25 .01 .2016.

Președinte, Grefier,

M. B. C. M.

Red. Judec.M.B.

Tehnored. Gref.C.M.

3 exempl. /23.02.2016

Primă instanță - Judecător - A. B. - Judec. Timișoara

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 65/2016. Tribunalul TIMIŞ