Propunere de arestare preventivă a inculpatului. Art. 149 ind 1. C.p.p.. Decizia nr. 39/2012. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 39/2012 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 20-01-2012 în dosarul nr. 39/2012
ROMANIA
TRIBUNALUL T.
SECTIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.39/R
Ședința publică din 20.01.2012
PREȘEDINTE: A. P.
JUDECĂTOR: A. C. ȚIRA
JUDECĂTOR: F. I.
GREFIER: R. P.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. F. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul T..
Pe rol se află judecarea recursului declarat de inculpații recurenți A. L.-C., V. A.-F. și F. R., împotriva încheierii penale nr. 3/15.01.2012 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns inculpații în stare de arest, asistați de avocat oficiu Gătlan A., cu delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.
Apărătorul din oficiu pentru inculpați solicită admiterea recursurilor, casarea încheierii recurate și rejudecând cauza, cercetarea inculpaților în stare de libertate.
Procurorul solicită respingerea recursului, menținerea încheierii recurate ca temeinică și legală, arată că inculpatul A. are antecedente penale, inculpatul F. în anul 2006 a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, iar inculpatul V. a săvârșit fapta fiind determinat de consumul excesiv de alcool, inculpații prezintă pericol pentru ordinea publică.
Inculpatul A. L.-C., având ultimul cuvânt, dorește să fie judecat în stare de libertate, a recunoscut fapta, nu s-a sustras de la judecată, nu prezintă pericol.
Inculpatul V. A. F., solicită să fie judecat în stare de libertate.
Inculpatul F. R., având ultimul cuvânt, arată că regretă săvârșirea faptei, solicită să fie judecat în stare de libertate, are doi copii minori.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea penală nr.3/15.01.2012 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr._, în baza art. 1491 Cod procedură penală, raportat la art. 143 Cod procedură penală și art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, s-a admis propunerea de arestare preventivă formulată de către P. de pe lângă Judecătoria Timișoara privind pe inculpații A. L., V. A.-F. și F. R. și s-a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 29 de zile, respectiv din data de 15.01.2012, ora 19 :00, până în data de 12.02.2012, inclusiv a inculpaților A. L., V. A.-F. și F. R. și s-a respins cererea privind luarea față de inculpați a măsurii obligării de a nu părăsi țara/localitatea.
S-a dispus plata sumei de 600 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul T., reprezentând onorariu avocat din oficiu, iar în baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin ordonanțele din data de 15.01.2012, ora 13:00 ale Poliției Municipiului Timișoara –secția 1 Poliție, s-a luat față de fiecare inculpat, măsura reținerii pe o durată de 24 de ore, de la data de 15.01.2012, ora 13:00 până în data de 16.01.2012, ora 04:00, întrucât s-a scăzut durata de 9 ore constând în măsura administrativă de conducere a inculpaților la sediul poliției.
Prin ordonanțele din data de 15.01.2012 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații A. L., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 al.1, art. 209 al.1 lit.a,g,i Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit.b Cod penal; V. A.-F., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 al.1, art. 209 al.1 lit.a,g,i Cod penal și F. R., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la furt calificat, prevăzută de art.26 Cod penal rap. la art. 208 al.1, art. 209 al.1 lit.a,g,i Cod penal.
Legiuitorul român prin intermediul normelor prevăzute în codul de procedură penală a condiționat luarea unei măsuri preventive privative de libertate de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii; să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare, expres și limitativ prevăzute de art. 148 C.proc.penală.
În privința primei condiții necesare în luarea măsurii arestării preventive, instanța a constatat că, din punctul de vedere al dreptului intern – existența unor probe sau indicii temeinice cu privire la săvârșirea de către inculpați a unor fapte prevăzute de legea penală – dar și din punctul de vedere al Convenție Europene – existența unor motive verosimile de a bănui că persoana care urmează să fie privată de libertate a săvârșit o infracțiune – instanța apreciază că este îndeplinită, raportat la probele administrate în cauză și față de încadrarea juridica reținută prin ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale.
În speță, față de mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale până în momentul de față, declarațiile inculpaților A. L., V. A.-F. și F. R., declarațiile părții vătămate P. B., declarațiile martorilor Bugheciu P. și N. L. F., proceselor-verbale de cercetare la fața locului, fișele de cazier judiciar ale inculpaților, procesele verbale de constatare și dovezile de predare ale bunurilor, instanța a apreciat că există indicii temeinice de natură a convinge un observator obiectiv că inculpații au săvârșit faptele pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală. S-a reținut sub acest aspect că inculpații au recunoscut și regretat faptele pe care se presupune că le-ar fi săvârșit.
În consecință, a concluzionat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 143 C.proc.penală la care face trimitere art. 1491 C.proc.penală.
A doua condiție: pentru fapta săvârșită, legea să prevadă pedeapsa închisorii, este îndeplinită, astfel, pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților prin ordonanțele de punere în mișcare a acțiunii penale, legea prevede pedeapsa închisorii – legea internă fiind mai severă decât dispozițiile Convenției care nu condiționează dispunerea arestării de gravitatea pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită.
În speța dedusă judecății, a treia condiție obligatorie – ce vizează existența cel puțin a unuia dintre temeiurile prevăzute de art. 148 lit. a – f C.proc.penală, respectiv lit. f – comportă anumite interpretări.
Curtea Europeană, verificând temeiurile de arestare din dreptul intern în respectarea art. 5 paragr. 3 din Convenție – a apreciat asupra caracterului rezonabil al detenției preventive, acceptând doar anumite temeiuri din cele invocate de statele membre. Astfel, detenția este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate în concreto, pentru fiecare caz în parte: pericolul de distrugere a probelor – Hot. Wemhoff c. Germaniei/27.06.1968, riscul presiunii asupra martorilor –Hot. Letellier c. Franței/26.06. 1991, pericolul de a fi tulburată ordinea publică – Hot. Letellier c. Franței/26.06. 1991.
Luând în considerare prevederile menționate, instanța a constatat că este îndeplinită condiția privind pedeapsa mai mare de 4 ani, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de furt calificat prev. de art. 209 al.1 lit.a, g, i Cod penal este de la 3 la 15 ani.
În ceea ce privește cea de a doua condiție prevăzută de a doua teză de litera f) a articolului 148 C.proc.penală, și anume să existe probe că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, a constatat în raport de datele concrete ale cauzei că aceasta este îndeplinită. Așadar, norma impune existența unor probe care să demonstreze că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, și nu o apreciere asupra pericolului social al faptei – ca element constitutiv al infracțiunii, pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală, această apreciere fiind apanajul judecătorului chemat să dispună asupra fondului cauzei.
Pericolul concret rezultă în acest caz din modalitatea în care s-ar fi săvârșit fapta, de mai multe persoane împreună (potrivit declarațiilor date de inculpați, infracțiunea de furt calificat ar fi fost săvârșită de 5 persoane -2 persoane fiind încă neidentificate - conform celor susținute de către inculpați aceștia s-ar numi P. D. D. și G. I.), în timpul nopții și prin efracție. De asemenea a avut în vedere comportamentul inculpaților ulterior comiterii faptei, indolența de care au dat dovadă prin faptul că au mers pe arterele principale ale municipiului Timișoara ca și când nu s-ar fi petrecut nimic. Mai mult decât atât, inculpatul V. A.-F. a plecat de la locul faptei, deplasându-se cu bicicleta sustrasă de la partea vătămată. Cu privire la inculpatul F. R., se reține că acesta a ajutat la săvârșirea faptei, prin aceea că a stat de pază în afara anexei (aspect recunoscut de altfel de inculpat în declarația dată: „…Le-am spus celor 3 persoane care au intrat în imobil că stăm în fața blocului pentru a asigura paza și a-i anunța în cazul în care se apropie cineva”. Din declarațiile date de inculpat rezultă că acesta cunoștea motivul pentru care celelalte persoane au intrat în anexele blocului „…celelalte persoane împreună cu care m-am deplasat mi-au spus că intră în . din boxe (să le sustragă)”. Pe de altă parte inculpatul a participat efectiv la transportul cu un cărucior a unor bunuri. Din declarațiile inculpaților rezultă că aceștia ar fi comis fapta după o prealabilă înțelegere.
De asemenea instanța a avut în vedere și circumstanțele personale ale inculpaților. Astfel, inculpatul A. L. a suferit mai multe condamnări pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, începând cu anul 1993, ceea ce ar putea duce la concluzia că ar fi un mijloc de câștigare a existenței, având în vedere faptul că nu are vreo ocupație din care să câștige venituri prin mijloace oneste. Aceeași concluzie poate fi formată și ca urmare a studierii fișei de cazier a inculpatului F. R. care a fost de mai multe ori sancționat administrativ pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat și care a perseverat în săvârșirea de infracțiuni cu grad sporit de periculozitate, având în vedere că în cursul anului 2006 a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
Acestea, în opinia instanței, denotă indiferența inculpaților față de respectarea normelor legale și perseverența în săvârșirea aceluiași tip de infracțiuni.
Eventualitatea comiterii unor fapte similare rezultată din perseverența infracțională a celor doi inculpați (A. L. și F. R.) și din faptul că cei trei inculpați nu un loc de muncă stabil (susținerea inculpatului V. A. cum că și-ar asigura existența din căratul fructelor și băuturilor răcoritoare din interiorul magazinelor și punerea acestora în vitrine nefiind dovedită), motivația comiterii infracțiunilor fiind lipsa banilor.
Pericolul social concret pentru ordinea publică rezultă și din modalitatea în care s-ar fi comis faptele, pe timp de noapte, de mai multe persoane împreună, prin efracție.
În ceea ce privește susținerea inculpatului V. în sensul că ar fi comis fapta pentru că anterior a consumat băuturi alcoolice, în opinia instanței, acest aspect denotă un grad și mai ridicat de pericol social, existând riscul ca în cazul repetării consumului de alcool să se repete și săvârșirea faptelor de natură penală.
Față de toate aceste considerente prezentate, instanța a concluzionat că pericolul social concret pentru ordinea publică este unul ridicat în ceea ce îi privește pe cei trei inculpați și că nu se impune lăsarea acestora în stare de libertate, în acest moment procesual protejarea ordinii de drept și a liniștii publice prevalează intereselor inculpaților, de a fi cercetați în stare de libertate.
Instanța apreciind că în cauză se impune privarea de libertate a inculpaților, a respins implicit solicitarea de a se lua față de aceștia măsura obligării de a nu părăsi țara/localitatea.
Totodată, prima instanță în temeiul art.195 C.pr.pen., a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în alineatele 1 și 3 din dispozitivul mandatelor de arestare preventivă nr.3/15.01.2012, emis pe seama inculpatului A. L., nr. 4/15.01.2012 emis pe seama inculpatului V. A.-F. și nr.5/15.01.2012 emis pe seama inculpatului F. R., în sensul că în loc de „…29 de zile, cu începere de la 15.01.2012, ora 19:00 și până în data de 12.01.2012 inclusiv.” se trece „…29 de zile, cu începere de la 15.01.2012, ora 19:00 și până în data de 12.02.2012 inclusiv.”
Împotriva sentinței penale mai sus menționată, au declarat recurs inculpații A. L.-C., V. A.-F. și F. R., solicitând admiterea acestora și cercetarea lor în stare de libertate.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, precum și în limitele prev. de art. 385/6 C.p.p., instanța constată că prima instanță pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, în mod întemeiat a admis propunerea formulată de P. de pe lângă Judecătoria Timișoara privind arestarea preventivă a inculpaților A. L.-C., V. A.-F. și F. R..
Prima instanță a constatat întemeiat, că sunt îndeplinite cumulativ cele trei condiții de fond, respectiv existența unor probe sau indicii temeinice că inculpații au săvârșit o faptă prevăzută de legea penală conform art. 148 al.1 C.p.p., rap. la art.143 al.1 C.pr.pen., pedeapsa pentru fapta prevăzută de legea penală să fie doar închisoare, conform art.136 al.6 C.pr.pen. și să existe vreunul din cazurile enunțate expres și limitativ de art.148 al.1 lit.a-f C.pr.pen.; s-a constatat ca sunt îndeplinite si condițiile prev. de art. 148 lit. f C.p.p., in sensul ca lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, precum și condiția privind limita de pedeapsa care permite analizarea unei propuneri de arestare preventivă a inculpatului.
De asemenea, tribunalul reține că deși gravitatea faptei în sine, nu constituie un motiv care să justifice arestarea, totuși în anumite situații gravitatea unei infracțiuni apreciată în raport de modul și împrejurările concrete în care este săvârșită, dar și de persoana inculpatului poate genera o tulburare reală a societății, iar arestarea preventivă este conformă cu cerințele CEDO, măsura fiind legitimă atunci când ordinea publică este efectiv amenințată prin natura infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, prin modul și împrejurările comiterii faptelor, prin persoana inculpatului și totodată, prin repercusiunile pe care le generează săvârșirea unor astfel de fapte.
Astfel, față de gravitatea concretă faptei de furt calificat, apreciată în raport de împrejurările în care a fost comisă, de către inculpați, dar și persoana acestora, se apreciază că este justificată pentru moment arestarea preventivă a inculpaților, în condițiile în care asemenea fapte generează existența pericolului concret pentru ordinea publică întrucât asemenea fapte au avut un impact major asupra comunității satului menționat, astfel că justifică măsura arestării preventive ca fiind adecvată, în raport și de împrejurarea că există riscul comiterii de alte infracțiuni de către inculpați, perseverența infracțională a celor doi inculpați (A. L. și F. R.) și din faptul că cei trei inculpați nu un loc de muncă stabil, motivația comiterii infracțiunilor fiind lipsa banilor, astfel că inculpații denotă perseverență infracțională în a comite fapte de natură penală.
Pericolul social concret pentru ordinea publică rezultă și din modalitatea în care s-ar fi comis faptele, pe timp de noapte, de mai multe persoane împreună, prin efracție.
Pentru aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b C.p.p., urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații recurenți: A. L.-C., V. A.-F. și F. R., împotriva încheierii penale nr. 3/15.01.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ .
În baza art. 192 al. 2 C.p.p., va obliga recurenții inculpați la plata sumei de 200,oo lei fiecare, cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs; și va dispune plata sumei de 300 lei din fondul Ministerului Justiției către Baroul T., pentru onorariu avocat oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b C.p.p. respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații recurenți: A. L.-C., fiul lui G. și A., născut la data de 26.09.1977, CNP –_; V. A.-F., fiul lui A. și M. M., născut la data de 17.08.1985 în Aleșd, jud. Bihor, CNP -_ și F. R., fiul lui M. și R., născut la dat de 21.02.1983 în Orăștie, jud. Hunedoara, CNP –_, deținuți în arestul I.P.J T., împotriva încheierii penale nr. 3/15.01.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ .
În baza art. 192 al. 2 C.p.p., obligă recurenții inculpați la plata sumei de 200,oo lei fiecare, cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs; dispune plata sumei de 300 lei din fondul Ministerului Justiției către Baroul T., pentru onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 20.01.2012.
Președinte,Judecător,Judecător,Grefier,
A. PetruțaAnișoara C. ȚiraFlavius IonescuRamona P.
A.P./P.R.
2 exempl./02.02.2012
Primă instanță – C. D.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 72/2016.... | Cerere de contopire a executării pedepselor. alte modificări... → |
|---|
