Desfiinţare înscrisuri. Art.315 lit. d NCPP. Sentința nr. 13/2016. Tribunalul VASLUI
Comentarii |
|
Sentința nr. 13/2016 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 20-01-2016 în dosarul nr. 13/2016
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
PENAL
SENTINȚA PENALĂ Nr. 13
Ședința publică de la 20 Ianuarie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE V. B.
Grefier V.-M. I.
Ministerul Public reprezentat de procuror B. E. S.
din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul V.
Pe rol judecarea cauzei Penale privind pe petent . PODURI SA și pe intimat P. C. BANCA, având ca obiect - desființare înscrisuri (art.315 lit. d NCPP).
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă cons. jr. C. G. (cu mandat de reprezentare la fila 35 dosar Judecătoria Bârlad) pentru petenta . PODURI SA și av. A. R., cu delegație de substituire av. H. M. (cu împuternicire avocațială la fila 34 dosar Judecătoria Bârlad) pentru intimatul P. C. BANCA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier și s-au citit și verificat actele și lucrările de la dosar, după care;
Cons. jr. C. Gh., având cuvântul pentru petentă, invocă excepția necompetenței materiale a secției penale pentru a judeca această cauză, motivat de faptul că dosarul penal s-a oprit la faza de cercetare penală. Acesta a fost materializat prin încheierea din 08.10.2014 de către judecătorul de cameră preliminară, care s-a pronunțat asupra cercetării penale, care a stabilit că înscrisul întocmit de P. .. În această fază dosarul nu și-a mai urmat cursul de cercetare penală. Procurorul de caz neavând nici un motiv ca să formuleze cerere de anulare a înscrisului, dosarul neaflându-se în faza de cercetare penală, situația revine părții civile afectate. Consideră că instanța care trebuie să soluționeze cauza de față este instanța de drept comun din cadrul Tribunalului V..
Av. A. R., având cuvântul pentru intimat, arată că în ceea ce privește competența materială a instanței, apreciază că nu este Tribunalul V., ci Judecătoria Bârlad. Având în vedere disp. art. 549 ind. 1 Cod pr. penală în sensul că se dispune că în condițiile în care s-a pronunțat o soluție de clasare, de renunțare la judecată se sesizează judecătorul de cameră preliminară, însă judecătorul de cameră preliminară de la instanța care ar fi competentă din punct de vedere material a soluționa cauza pe fond. Având în vedere că vorbim despre un înscris fiind defăimat ca fiind fals, instanța competentă din punct de vedere material ar fi Judecătoria Bârlad și nu Tribunalul V.. De aceea apreciază că nu Tribunalul V. este competent din punct de vedere material a soluționa această cauză, ci este competentă Judecătoria Bârlad. În aceste condiții apreciază că ar trebui să fie declinată cauza în favoarea Judecătoriei Bârlad ca fiind instanța competentă din punct de vedere material să soluționeze caza de față.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că Judecătoria Bârlad, prin încheierea din data de 08.10.2014 pronunțată în dosarul nr._ a admis în parte o plângere formulată de . PODURI SA V. împotriva ordonanței de clasare a procurorului din dosarul penal 2655/2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, iar instanța a procedat la schimbarea temeiului de drept în baza căruia a fost adoptată soluția de clasare a cauzei pentru infracțiunea de fals intelectual și uz de fals prev. de art. 289, 291 Cod penal față de intimatul V. V., a schimbat temeiul de clasare din disp. art. 16 lit. b Cod pr. penală, fapta nu este prevăzută de legea penală, în disp. art. 16 lit. f Cod pr. penală, considerând că s-a îndeplinit termenul de prescripție a răspunderii penale și astfel că V. V. nu mai poate răspunde pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual și uz de fals. Instanța admițând această plângere a descris în considerentele instanței faptul că înscrisul contestat ar fi fără putință de tăgadă un înscris fals. Urmare a acestei încheieri pronunțată de Judecătoria Bârlad în cauza având va obiect plângere ordonanță procuror, societatea comercială s-a adresat Judecătoriei Bârlad cu acțiune civilă pentru anularea înscrisului intitulat „expunere de motive”, constatat ca fiind fals prin încheierea din 08.210.2014 pronunțată în dosarul_ de Judecătoria Bârlad. Judecătoria Bârlad a declinat la rândul ei această acțiune civilă către Tribunalul V., considerând că această instanță este competentă material să soluționeze cererea de anulare a înscrisului formulat de societatea comercială. Tribunalul V., primind această acțiune civilă a calificat cererea ca fiind în legătură cu disp. art. 549 ind. 1 Cod pr. penală și considerând că estre de competența secției penale a trecut această cauză de la secția civilă la secția penală a Tribunalului V.. Învestită fiind cu soluționarea acestei cauze prin încheierea definitivă a secției civile a Tribunalului V., solicită să se constate că secția penală a Tribunalului V. nu este competentă să judece cauza potrivit disp. art. 549 ind. 1 Cod pr. penală, deoarece această procedură trebuie inițiată de procurorul care a soluționat dosarul prin ordonanța de clasare și acest procuror trebuie să se adreseze pentru anularea înscrisului fals judecătorului de cameră preliminară din cadrul instanței competente să judece cauza în fond și anume judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Bârlad. Acestea fiind disp. art. 549 ind. 1 Cod pr. penală solicită să se constate că potrivit legii competența să judece această cauză în primă instanță aparține judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Bârlad, să se constate că a intervenit în cauză un conflict negativ de competență între Tribunalul V. și Judecătoria Bârlad și să se sesizeze instanța ierarhic superioară comună în vederea soluționării acestui conflict.
Av. A. R., având cuvântul arată că într-adevăr este un conflict negativ de competență în condițiile în care Judecătoria Bârlad declină în favoarea Tribunalului V. soluționarea cauzei, iar Tribunalul V. apreciază că Judecătoria Bârlad estre competentă, în această situație este un conflict negativ de competență care urmează s fi soluționat de către Curtea de Apel Iași ca instanță superioară.
Cons. jr. C. Gh. având cuvântul, arată că își menține susținerile, Tribunalul V. este competent pentru a soluționa cauza de față.
Instanța constată terminată cercetarea judecătorească, lasă cauza în pronunțare, după care:
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față;
Analizând cu prioritate competența materială, teritorială și funcțională a Tribunalului V. cu privire la soluționarea cererii formulate de către . Poduri SA V., instanța constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad la data de 03.07.2015 reclamanta . Poduri SA V. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al comunei Banca jud. V. și P. comunei Banca anularea înscrisului intitulat expunere de motive pe motiv că prin încheierea din 08.10.2014 a judecătorului de cameră preliminară s-ar fi reținut în sarcina numitului V. V. comiterea infracțiunilor de fals intelectual și uz de fals care nu au mai putut fi cercetate ca efect al intervenirii prescripției răspunderii penale.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 112-114 Cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr. 2259/08.10.2015 a Judecătoriei Bârlad a fost admisă excepția necompetenței materiale a instanței și s-a dispus declinarea în favoarea Tribunalului V. pe motiv că obiectul cererii nu se încadrează în cele indicate de art. 94 din Legea 134/2010 privind codul de procedură civilă care stabilește drept instanța de fond de drept comun Tribunalul.
De asemenea, Judecătoria Bârlad a constatat Cod penal că nu au fost respectate nici dispozițiile art. 549/1 din Cod procedură penală care prevede procedura specială a desființării unui înscris în cazul clasării deoarece cererea a fost formulată de către persoana vătămată și nu de către procurorul Parchetului de pe lângă instanța care era competentă să judece cauza penală în primă instanță.
Prin încheierea definitivă din data de 11.01.2015 a Tribunalului V. s-a admis excepția necompetenței funcționale a secției civile și de contencios administrativ și s-a declinat competența în favoarea secției penale a Tribunalului V..
Examinând cererea formulată de către reclamanta . Poduri SA V. instanța constată că temeiul juridic al acesteia în constituie anularea unui act care a format obiectul unor cercetări din cadrul procedurii de urmărire penală din dosarul nr. 2655/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad.
Soluția din dosarul de urmărire penală a fost stabilită definitiv ca efect al încheierii judecătorului de cameră preliminară din 08.10.2014 a Judecătoriei Bârlad prin care s-a schimbat temeiul de drept al soluției de clasare dispusă de către procuror pentru infracțiunile de fals intelectual și uz de fals care ar fi fost comise de către numitul V. V. prin reținerea art. 16 lit. f Cod procedură penală, respectiv prin intervenirea prescripției răspunderii penale. Astfel, s-a reținut în considerentele încheierii menționate faptul că înscrisul intitulat Expunere de motive ar fi fost falsificat cu ocazia întocmirii acestuia de către numitul V. V. în calitate de Primar al comunei Banca și a fost folosit pentru a produce efecte juridice, însă nu mai poate fi tras la răspundere penală ca urmare a intervenirii termenului de proscripție a răspunderii penale.
De vreme ce art. 549/1 Cod procedură penală instituie o procedură specială contradictorie distinctă prin care se poate dispune desființarea înscrisului constatat fals în urma cercetărilor efectuate în cursul urmăririi penale, persoana vătămată interesată nu poate utiliza calea procedurală instituită de art. 308 Cod procedură civilă, care este subsidiară celei de drept comun în materie procesual penală.
Deși reclamanta . Poduri SA V. nu are calitate procesuală și îndreptățirea de a formula o asemenea cerere în fața instanței peale competente conform art. 549/1 Cod procedură penală, aceasta are posibilitatea de a solicita concursul procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad pentru promovarea unei cereri de anulare a înscrisului menționat în vederea apărării drepturilor și intereselor sale legitime.
Chiar dacă reclamanta a menționat că dorește să își realizeze drepturile și interesele legitime pe calea unei acțiuni civile, soluția adoptată de către instanța din cadrul secției civile a Tribunalului V. prin încheierea definitivă din data de 11.01.2015 a stabilit cadrul procesual, încadrarea juridică a cererii și competenta funcțională a instanței penale, motiv pentru care Tribunalul V. va constata ca Judecătoria Bârlad este competentă din punct de vedere material și teritorial pentru a soluționa cererea reclamantei – persoană vătămată.
De asemenea, Judecătoria Bârlad va analiza îndeplinirea condițiilor de fond și de formă pentru promovarea unei cereri de constatare a nulității unui înscris conform regulilor prevăzute de art. 549/1 Cod procedură penală, precum și temeinicia și legalitatea susținerilor reclamantei persoane vătămate referitor la situația juridică a înscrisului Expunere de motive în limitele soluției adoptate prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din 08.10.2014.
Pentru aceste motive, instanța va constata intervenirea unui caz de conflict negativ de competență între Judecătoria Bârlad și Tribunalul V. și va trimite prezenta cauză spre competentă soluționare către Curtea de Apel Iași drept instanță ierarhic superioară comună în baza art. 51 alin. 1 și 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 47 Cod procedură penală admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului V. invocate de către pârâtul P. comunei Banca prin apărător precum și de procurorul B. E. S. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul V. și declină cauza spre competentă soluționare către Judecătoria Bârlad.
În baza art. 51 alin. 2 Cod procedură penală constată intervenit conflictul negativ de competență între Tribunalul V. și Judecătoria Bârlad și înaintează dosarul către instanța ierarhic superioară comună, Curtea de Apel Iași, în vederea stabilirii instanței competente să soluționeze cererea reclamantei . Poduri SA.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 20.01.2016.
Președinte,
V. B.
Grefier,
V.-M. I.
red./tehnored. B.V.
tehnored. I.V.M.
ex. 2/28.01.2016
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 9/2016.... | Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... → |
---|