Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 82/2012. Tribunalul VASLUI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 82/2012 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 30-03-2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL V.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 82/R
Ședința publică de la 30 Martie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. F.
Judecător: L.-M. B.
Judecător: N. P.-F.
Grefier: A.-R. V.
Ministerul Public reprezentat de procuror R. G.
din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul V.
Pe rol se află judecarea recursului penal declarat de inculpatul B. G. R. F., în prezent aflat în Penitenciarul Iași, împotriva încheierii de ședință din 27.03.2012 pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosarul penal nr._ 12.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat că se prezintă recurentul inculpat B. G. R. F., aflat în stare de arest preventiv, asistat de apărător ales I. O., cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, iar recursul a fost declarat în termen; s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care;
Conform dispozițiilor art.318 alin.1 Cod procedură penală, președintele completului verifică identitatea recurentului inculpat cu datele de stare civilă aflate la dosarul cauzei.
Fiind interpelat de instanță, recurentul inculpat B. G. R. F. arată că insistă în soluționarea recursului formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului potrivit dispozițiilor art. 385 ind. 13 Cod procedură penală.
Apărătorul recurentului inculpat B. G. R. F., având cuvântul, precizează că acesta a formulat recurs împotriva încheierii de ședință a Judecătoriei Bârlad prin care s-a dispus menținerea stării de arest preventiv a inculpatului.
Consideră că încheierea instanței de fond este netemeinică întrucât în considerentele acesteia se motivează pericolul social pentru ordinea publică prin insecuritatea ce s-ar crea prin lăsarea în libertate a inculpatului, fără însă a se dovedi în acest sens. Apreciază că pericolul pentru ordinea publică a inculpatului s-a combătut prin adresa emisă de Primăria comunei Ivănești, din care rezultă că recurentul este un exemplu pentru comunitatea din care face parte, acesta participând la diverse activități sociale. Mai mult decât atât, consideră că prin menținerea stării de arest preventiv a inculpatului s-a creat o situație de inechitate raportat la faptele pentru care coinculpatul P. N., respectiv 8 acte materiale de furt comparativ cu faptele lui B., care este cercetat pentru comiterea a 4 acte materiale de furt.
De asemenea, precizează că inculpatul a recunoscut comiterea faptelor pentru care a fost trimis în judecată și a solicitat a fi judecat în baza art. 3201 Cod procedură penală, astfel încât nu există nici un impediment pentru a se dispune cercetarea acestuia în stare de libertate. Cu privire la prejudiciul cauzat părților vătămate, precizează că acesta va fi achitat întrucât mama inculpatului lucrează în Italia și are posibilități financiare pentru a despăgubi părțile. Solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea întrucât, apreciază că dacă inculpatul va săvârși o nouă infracțiune, restricțiile prevăzute de art. 145 Cod procedură penală impun o . obligații, ce ar conduce la revocarea stării de libertate.
De asemenea, consideră că termenul de când inculpatul se află în stare de arest preventiv a atins o perioadă rezonabilă, respectiv 90 zile, în condițiile în care inculpatul recunoaște săvârșirea faptelor și dorește să se judece pe procedura simplificată prevăzută de Codul de procedură penală. Singurul motiv pentru care nu s-a soluționat cauza o reprezintă lipsa unor părți de la judecarea dosarului. Pentru aceste motive, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea, ca nefondat, a recursului formulat de inculpat. Consideră că și la acest moment subzistă temeiurile avute în vedere de instanță la luarea măsurii arestării preventive, acestea nu s-au schimbat și impun, în continuare, menținerea stării de arest preventiv a inculpatului. În acest sens, solicită a fi avută în vedere persistența infracțională a inculpatului, faptul că au fost săvârșite infracțiunile de două persoane împreună și pe timp de noapte, ceea ce conduce la un existența unui pericol social ridicat. De asemenea, solicită a se avea în vedere și natura infracțiunilor săvârșite, respectiv infracțiuni patrimoniale dar și de violență, precum și perioada mare de timp cât inculpatul s-a sustras de la urmărirea penală. Apreciază că restul motivelor invocate de inculpat prin apărător constituie circumstanțe atenuate ce pot fi avute în vedere de instanța de fond la individualizarea judiciară a pedepsei.
Apreciază ca fiind corect menținută de către instanța de fond măsura arestării preventive a inculpatului, neexistând motive de reformare a acesteia.
Apărătorul recurentului inculpat B. G. R. F., având cuvântul în replică, precizează că inculpatul P. N. este cel care s-a sustras de la urmărirea penală.
Având ultimul cuvânt, recurentul inculpat B. G. R. F., arată că îi pare rău și că dorește o nouă șansă.
S-au declarat dezbaterile închise, după care s-a lăsat cauza în pronunțare, când;
TRIBUNALUL
Asupra recursului declarat împotriva încheierii din 27.03.2012 a Judecătoriei Bârlad, constată următoarele;
Prin încheierea de ședință din 27.03.2012, Judecătoria Bârlad, în baza art. 3002 Cod procedură penală a menținut starea de arest preventiv a inculpatului B. G. R. F., în condițiile art. 160b Cod procedură penală.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că temeiurile care au stat la baza arestării preventive a inculpatului subzistă și în prezent și impun în continuare menținerea acestei măsuri, argumentând următoarele;
Verificând temeiurile care au stat la baza arestării preventive s-a constatat de către prima insatnță că nu s-au schimbat de la luarea acestei măsuri și pînă în prezent, în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.136 și 143 din Codul de procedură penală și existând cazurile prevăzute de art.148 lit. d) și f) Cod procedură penală.
Având în vedere art. 5 din Convenția Europeană a drepturilor omului și art. 23 din Constituție, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenești, desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
Instanța a apreciat că s-a dovedit pericolul social concret și măsura menținerii arestării preventive este întemeiată.
Cu privire la inculpatul B. G. R. F. a considerat prima instanță că sunt îndeplinite condițiile prev. de art.148 lit. d) și f) Cod procedură penală, întrucât faptele pentru care este cercetat sunt prevăzute cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Pericolul pentru ordinea publică rezultă din circumstanțele reale de săvârșire a faptelor, astfel săvârsirea faptelor de două sau mai multe persoane împreună relevă un grad sporit de pericol pentru ordinea publică deoarece conferă făptuitorilor o mai mare forță de actiune, le crează acestora mai mari posibilități de săvârsire si de ascundere a produsului infractiunii, ii face să actioneze cu mai mare siguranță si îndrăzneală.
De asemenea săvarsirea de către inculpați a infractiunilor de violare de domiciliu pe timpul noptii poate fi apreciată de către instanță ca o circumstanță de natură să releve periculozitatea acestora, inculpații profitând de apanajul întunericului pentru a-si pune în practică planul infractional.
Este adevărat faptul că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, dar acesta nu înseamnă că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstractie de gravitatea faptelor. Sub acest aspect, se constată în speță, faptul că existența pericolului public rezultă din însuși pericolul social al infracțiunilor săvârșite, din frecvența cu care au fost comise și care relevă perseverență pe cale infracțională a inculpaților.
Premeditarea faptelor de către inculpati precum și cooptarea inculpaților în vederea participării la activitătile infractionale, dovedesc in concret periculozitatea sporită a inculpaților P. N. și B. G. R. F..
Nu în ultimul rând, inculpații nu au un loc de muncă, existând și din acest punct de vedere riscul ca aceaștia, aflându-se în libertate, în lipsa unor mijloace de trai asigurate în mod legal, să reia activitatea infracțională.
Raportat la împrejurările și modul de desfășurare a activității infracționale, față de modul concret de săvârșire a faptelor, astfel cum a fost expus deja, starea de temere generată de conduita inculpaților in rândul comunității locale aspecte relevate din cuprinsul declarațiilor martorilor si a unor părți vătămate rezultă fără echivoc periculozitatea inculpaților, dezinhibiția acestora in ceea ce privește săvârșirea unor fapte de acest tip precum și din frecvența acestora, date care in speță sunt de natură a crea un sentiment de insecuritate socială, ce justifică luarea măsurii preventive privative de libertate.
La aprecierea pericolului social concret se are în vedere și faptul că datorită persistenței în săvârșirea de fapte penale, există posibilitatea reală ca inculpații să mai săvârșească astfel de fapte antisociale, risc ce amenință valorile sociale, inclusiv siguranța cetățeanului.
Pe de altă parte, lăsarea lor în libertate ar putea declanșa reacții puternice de dezaprobare în rândul opiniei publice, determinate de faptele comise, care aduc atingere ordinii juridice.
Pentru considerentele expuse mai sus, a considerat instanța de fond că se impune a fi luată măsura menținerii arestării preventive, necesară și pentru a asigura buna desfășurare în continuare a procesului penal.
Inculpatul B. G. R. F., a solicitat, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura de a nu părăsi localitatea.
Verificând motivele invocate instanța de fond a constatat că inculpatul B. G. R. F. a fost arestat preventiv la data de 13.12.2011 prin încheierea nr.45 din13.12.2011 ca temei al luării acestei măsuri constituindu-l prev.art.148 lit d și f Cod procedură penală.
S-a reținut atunci că sunt întrunite cumulativ condițiile prev de art.143 Cod procedură penală raportat la art.148 lit d și f Cod procedură penală, infracțiunile fiind comise de inculpat în condițiile în care la data de 8.07.2011 a fost începută urmărirea penală față de inculpat prin rezoluția nr.405/P/2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, iar pentru infracțiunile săvârșite în prezenta cauză legea prevede pedeapsa mai mare de 4 ani.
Modul concret de comitere a infracțiunilor,perseverența infracțională a inculpatului, modul de săvârșirea a infracțiunilor, reprezintă o sumă de elemente suficiente pentru conturarea pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului.
Prezența inculpatului în rândul comunității ar avea un sentiment de insecuritate în rândul cetățenilor.
Raportat celor de mai sus, instanța a apreciat că nu se impune înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului B. G. R. F., cu măsura de a nu părăsi localitatea, cererea formulată de inculpat fiind respinsă ca neîntemeiată.
În consecință în baza art. 3002 Cod procedură penală s-a menținut măsura arestării inculpatului aceasta urmând a fi verificată în termenul prevăzut de art.160b Cod procedură penală.
Împotriva încheierii Judecătoriei Bârlad a declarat recurs inculpatul B. G. R. F., solicitând casarea acesteia și dispunerea judecării sale în stare de libertate.
În susținerea recursului, inculpatul a arătat, în esență, că arestarea sa nu se justifică prin existența unor probe sau indicii temeinice din care ar rezulta și conform art.681 Cod procedură penală, presupunerea rezonabilă că a săvârșit fapta imputată prin rechizitoriu și nici nu s-au produs probe certe în sensul să lăsarea sa în libertate ar putea pune în pericol concret ordinea publică.
Inculpatul a arătat că încheierea Judecătoriei Bârlad este nemotivată neargumentându-se temeiurile pentru care această instanță a menținut arestarea preventivă a inculpatului. De asemenea, mai arată că nimic nu împiedică instanța de recurs să înlocuiască măsura arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea.
Tribunalul, examinând recursul declarat ajunge la constatarea că acesta este nefondat.
Stabilirea vinovăției inculpatului-recurent urmează a se face desigur numai în urma efectuării cercetării judecătorești de către instanța învestită cu soluționarea fondului cauzei, probațiunea administrată în faza urmăririi penale, pune însă în evidență existența unor indicii temeinice în sensul art.143 Cod procedură penală care justifică luarea și menținerea măsurii arestării preventive față de recurent.
Pericolul social concret rezultă, în egală măsură, atât din gravitatea faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată cât și din activitatea desfășurată de acesta în perioada infracțională.
Menținerea stării de arest preventiv a inculpatului nu afectează cu nimic dreptul acestuia la un proces echitabil, acesta având posibilitatea de a cere și administra toate probele considerate necesare pentru a-și demonstra nevinovăția.
Măsura arestării preventive în cazurile prevăzute de art. 192 alin. 2 Cod penal, art. 208 alin.1 – art. 209 alin. 1 lit. a), g) și i) Cod penal, art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. a) și g) Cod penal și art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b), alin. 21 lit. c) Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 alin. 1 lit. a) Cod penal, se impune și prin prisma faptului că asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă din partea societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
În ceea ce privește condiția ca lăsarea în libertate să prezinte pericol social concret pentru ordinea publică, prevăzută de art.148 lit. f) Cod procedură penală, este, desigur, adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii; aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei; sub acest aspect existența pericolului public poate rezulta, între altele, și din însăși pericolul social al infracțiunii de care este învinuit inculpatul, de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiunii, de posibilitatea comiterii, chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, cum se susține, ci și de date referitoare la fapte, nu de puține ori, acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concură la înfăptuirea ei nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității.
Pe de altă parte, pedepsele prevăzute de lege pentru faptele comise sunt mai mare de 4 ani închisoare, astfel că lăsarea acestuia în libertate ar putea prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție, ținându-se seama tocmai de modul de concepere a activității infracționale, de împrejurările comiterii infracțiunii și de importanța relațiilor sociale încălcate de inculpat.
Față de natura și gravitatea concretă a faptelor presupuse a fi comise de către inculpat, precum și de complexitatea cauzei, față de pericolul social concret al infracțiunii, tribunalul apreciază că se impune în continuare judecarea inculpatului în stare de arest preventiv.
Durata arestării preventive a inculpatului nu este un temei al înlocuirii măsurii arestării preventive, aceasta având relevanță numai sub aspectul prevăzut în art.140 Cod procedură penală, referitor la încetarea de drept a măsurilor preventive, text care nu are incidență în cauză.
În speță nu s-a depășit un termen rezonabil și nici nu s-a estompat rezonanța social negativă a infracțiunilor presupus a fi comise, rezonanță ce reprezintă unul dintre criteriile de apreciere a pericolului social concret.
Având în vedere că de la data arestării inculpatului a trecut o perioadă de doar 3 luni, nu se pune problema estompării rezonanței sociale a infracțiunii și nici problema înlocuirii arestului preventiv cu o altă măsură preventivă mai blândă în cazul infracțiunilor prevăzute de art. 192 alin. 2 Cod penal, art. 208 alin.1 – art. 209 alin. 1 lit. a), g) și i) Cod penal, art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. a) și g) Cod penal și art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b), alin. 21 lit. c) Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 alin. 1 lit. a) Cod penal trebuie să se numere și gradul de pericol social al infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, respectiv săvârșirea faptelor de două sau mai multe persoane împreună și pe timp de noapte, precum și amploarea acestui fenomen infracțional.
Față de modul de concepere și organizare a activității infracționale de către inculpat, dacă s-ar admite cererea de revocare a măsurii arestării preventive, dispunându-se punerea de îndată în libertate a inculpatului, s-ar induce un puternic sentiment de insecuritate socială, de nesiguranță în opinia publică, fapt ce în final s-ar repercuta negativ asupra actului de justiție.
Instanța de recurs, la soluționarea recursului a luat în considerare natura activității infracționale, condițiile concrete în care aceasta s-a desfășurat așa cum a fost expus în actul de inculpare, precum și prevederile art.148 lit. d) și f) Cod procedură penală.
De asemenea, în raport cu probele aflate la dosar, existând „suspiciunea rezonabilă că s-au comis mai multe infracțiuni”, măsura menținerii arestării preventive este justificată și prin prisma aceleiași jurisprudențe.
Tribunalul a apreciat că, pentru desfășurarea în condiții corespunzătoare a procesului penal și pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată este corespunzătoare momentan măsura arestării preventive, subzistând temeiurile inițiale care au impus-o.
Pentru motivele ce preced, în baza art._ pct.1 lit. b) Cod procedură penală, va fi respins ca nefondat recursul formulat de inculpat și menținută hotărârea instanței de fond.
Văzând dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B. G. R. F., fiul lui N. și C. C., născut la data de 07.03.1992, în prezent aflat în Penitenciarul Iași, împotriva încheierii din 27.03.2012 a Judecătoriei Bârlad pronunțată în dosarul penal nr._ 12, pe care o menține.
Obligă inculpatul să achite statului suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30 martie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
G. F. L.-M. B. N. P.-F.
GREFIER,
A.-R. V.
Red. F.G.
Tehnored. A.V.
2 ex./30.03.2012
Judecătoria Bârlad – judecător L. C.
| ← Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 84/2015.... → |
|---|
