Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr. 16/2016. Tribunalul VASLUI

Sentința nr. 16/2016 pronunțată de Tribunalul VASLUI la data de 27-01-2016 în dosarul nr. 16/2016

Acesta nu este document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:TBVAS:2016:001._

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL V.

PENAL

SENTINȚA PENALĂ Nr. 16

Ședința publică de la 27 Ianuarie 2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE V. B.

Grefier V.-M. I.

Ministerul Public reprezentat de procuror B. C.

din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ – DIICOT - BT V.

Pe rol pronunțarea cauzei penale privind pe petentul I. A., CNP_, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul Cabinetului de avocat B. E. din V., .. 15, jud. V., având ca obiect – reabilitarea judecătorească (art.527 NCPP) ref. dos._ .

La apelul nominal făcut la pronunțare, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, arătându-se că, dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 20 ianuarie 2016, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea până astăzi, 27 ianuarie 2016, când;

Deliberând s-a dat soluția de mai jos;

TRIBUNALUL:

Asupra cauzei de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului V. la data de 03.12.2015 petentul Ionascu A. prin apărător ales avocat B. E. a solicitat ca instanța să constate intervenirea reabilitării de drept privind pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală din data de 29 iulie 2009 din dosarul nr._ al Tribunalului V..

În susținerea cererii, condamnatul a susținut că a fost reabilitat de drept ca urmare a împlinirii termenului prevăzut de art. 165 Cod penal prin raportare la art. 528 și următoarele Cod procedură penală.

Având în vedere că cererea a fost depusă prin e-mail de către condamnat prin apărător ales și nu a fost semnată, nu a fost depusă delegație avocațială, instanța a solicitat depunerea de precizări din partea petentului, acesta fiind citat legal la domiciliul ales la sediul cabinutului de avocat B. E. din V. pentru termenul din 20.01.2016.

Deoarece la termenul stabilit de către instanță părțile nu s-au prezentat, nu au comunicat relațiile solicitate, nu au complinit lipsa semnăturii de pe cererea de reabilitare formulată, instanța nu poate verifica dacă cererea este însușită de către condamnat, în lipsa unei împuterniciri avocațiale sau dacă este formulată de către o altă persoană căreia legea procesual penală nu îi conferă calitatea și interesul de a solicita constatarea reabilitării de drept.

Pentru aceste motive, instanța va respinge ca inadmisibilă cererea formulată prin email și neînsușită de către condamnatul I. A., fără a putea analiza îndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru admisibilitatea cererii de reabilitarea prevăzute de art. 165 Cod penal prin raportare la art. 528 și următoarele Cod procedură penală.

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală instanța va obliga condamnatul la plata către stat a sumei de 200 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca inadmisibilă cererea de reabilitare de drept formulată de către condamnatul I. A., CNP_, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul Cabinetului de avocat B. E. din V., .. 15, jud. V..

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă condamnatul la plata către stat a sumei de 200 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Cu drept de contestatie în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 27.01.2016.

Președinte,

V. B.

Grefier,

V.-M. I.

red./tehnored. B.V.

tehnored. I.V.M.

ex. 4/05.02.2016

..02.2016 (petent+M.P.- DIICOT_BT V.)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr. 16/2016. Tribunalul VASLUI