Abandon de familie. Jurisprudență Abandon de familie
| Comentarii |
|
Judecătoria CARACAL Sentinţă penală nr. 79 din data de 13.03.2013
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal nr…./P/2013 din data de 18.12.2012 înregistrat la data de 21.12.2012 pe rolul Judecătoriei Caracal sub nr…/207/2012 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de libertate a inc. BRG, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abandon de familie, faptă prev. și sancționată de art.305 al.1 lit.c C. penal.
În motivarea actului de sesizare s-a reținut că, la data de 18.06.2012 numita JMFa solicitat cercetarea numitului BRG pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie, întrucât nu a achitat pensia de întreținere la care a fost obligat prin sentința civilă nr.88 din 11.01.2010 a Judecătoriei Caracal în favoarea minorei BAA, de la data pronunțării sentinței civile și până în prezent.
Prin procesul verbal din data de 18.06.2012 Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal s-a sesizat din oficiu în temeiul art.221 alin.1 C.pr. penală și art.231 alin.5 rap. la art.305 alin.2 C. penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de abandon de familie de către inculpatul BRG în dauna minorei în vârstă de 5 ani.
S-a reținut că, numita JMFa trăit în concubinaj cu numitul BRGîn perioada 2005-2009, iar din relația acestora a rezultat minora BAA născută la data de ….2007.
Prin sentința civilă nr… din data de 11.01.2010 a Judecătoriei Caracal s-a dispus încredințarea spre creștere și educare a minorei BAA, mamei sale JMF, stabilindu-se totodată ca inculpatul să fie obligat să-i plătească minorei suma de 175 lei cu titlu de pensie de întreținere.
Se mai arată în actul de sesizare că de la pronunțarea hotărârii judecătorești și până la data formulării plângerii penale inculpatul BRG nu a achitat nici o sumă de bani datorată minorei, acumulând o restanță totală de 5250 lei.
Din declarațiile martorilor HO, JM, PGși SFrezultă că inculpatul BRG nu a plătit pensia de întreținere în favoarea minorei de la data pronunțării sentinței civile și până în prezent, deși acesta avea posibilități materiale, întrucât acesta a lucrat în Italia.
Fiind audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut comiterea faptei , arătând că nu a achitat pensia de întreținere în perioada 2010-2012, deoarece a fost plecat în Italia, iar de la data revenirii în țară și până în prezent nu a avut posibilități materiale față de acest lucru.
Fapta reținută în actul de sesizare din faza de urmărire penală a avut următoarele mijloace de probă: plângerea și declarația părții vătămate JMF(filele 6, 10-11 d.u.p.), declarație martori HO(filele 12-13 d.u.p.), JM (filele 14, 15 d.u.p.), PG(filele 16, 17 d.u.p.), SF(filele 18, 19 d.u.p.), înscrisuri (filele 7-11 d.u.p.), declarații inc.( fila 21 d.u.p.)
Fiind audiat de către instanța de judecată, inculpatul a solicitat să se facă aplicarea disp. art. 320¹ C.p.p. recunoscând în totalitate fapta așa cum a fost reținută în actul de sesizare a instanței și solicitând ca judecata să aibă loc numai în baza probelor administrate in faza de urmărire penală.
Din fișa de cazier judiciar rezultă că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Inculpatul BRG și numita J. F. au trăit în concubinaj în perioada 2005-2009, iar din relația acestora a rezultat minora BAA născută la data de ….2007.
Prin sentința civilă nr.. din data de 11.01.2010 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr../207/2009 s-a dispus încredințarea spre creștere și educare a minorei BAA mamei JM F. și s-a obligat inculpatul la plata unei pensii lunare de întreținere în cuantum de 175 lei în favoarea minorei, începând cu data introducerii acțiunii 12.11.2009 până la majoratul acesteia.
De la data pronunțării hotărârii judecătorești și până la data de 3.07.2012 când s-a formulat plângere penală, inculpatul BRG nu a achitat cu rea-credință nici o sumă de bani datorată minorei, acumulând o restanță totală de 2550 lei.
Din declarațiile martorilor audiați în cursul urmăririi penale, rezultă că inculpatul a lucrat în Italia în perioada în care a fost obligat la plata pensiei de întreținere și deși, avea cunoștință că a fost obligat la plata pensiei de întreținere și avea posibilități materiale în acest sens, nu a achitat-o pe o perioadă mai mare de 2 luni, de la momentul stabilirii acesteia.
Fiind audiat in cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei penale.
Mai mult, inculpatul, fiind audiat de către instanța de judecată, a solicitat ca judecata să aibă loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, recunoscând în totalitate fapta săvârșită așa cum a fost reținută în actul de sesizare a instanței.
Având în vedere aceste aspecte, precum și faptul că inculpatul, deși apt de muncă și obținând în mod sporadic venituri, nu a plătit pensia de întreținere la care a fost obligat prin hotărâre judecătorească o perioadă de timp foarte lungă, necontribuind nici în alt mod la întreținerea minorei, se confirmă în cauză reaua - credință a inculpatului.
Din cele expuse, instanța reține ca dovedit faptul că inculpatul este autorul faptei pentru care este cercetat, cu respectarea condițiilor de vinovăție cerute de lege, existând suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse.
Instanța apreciază că fapta inculpatului BRG , începând cu luna ianuarie 2010 și până iulie 2012 nu a achitat cu rea-credință pensia de întreținere stabilită prin sentința civilă nr…/ll.0ll.2010, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosarul ../207/2009, cu rea-credință, în favoarea minorei BAA născută la data de ...2007 întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abandon de familie, prevăzută de 305 alin.1, litera c) din Codul penal.
Sub aspectul laturii obiective infracțiunea de abandon de familie are ca element material inacțiunea inculpatului, constând în neplata cu rea-credință timp de cel puțin două luni a pensiei de întreținere stabilită pe cale judecătorească. Inacțiunea a avut ca urmare încălcarea relațiilor de conviețuire socială din cadrul familiei, relații care implică realizarea obligației de întreținere față de cel îndreptățit la aceasta. Între elementul material și urmare există raport de cauzalitate ce reiese din însăși materialitatea faptei.
Cu privire la latura subiectivă inculpatul a acționat cu intenție directă, prevăzând rezultatul și urmărind producerea acestuia prin săvârșirea faptei deoarece, deși cunoștea obligația de a plăti pensia de întreținere, fiind capabil de muncă și obținând venituri, nu a achitat o perioadă lungă de timp pensia de întreținere și nu a contribuit în alt mod la întreținerea minorei.
Vinovăția inculpatului este dovedită prin următoarele mijloace de probă: plângerea și declarația părții vătămate JMF(filele 6, 10-11 d.u.p.), declarație martori HO(filele 12-13 d.u.p.), JM (filele 14, 15 d.u.p.), PG(filele 16, 17 d.u.p.), SF(filele 18, 19 d.u.p.), înscrisuri (filele 7-11 d.u.p.), declarații inc.( fila 21 d.u.p.)
Din analiza fișei de cazier judiciar al inculpatului (fila 25 ) rezultă că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale.
La individualizarea judiciară a pedepsei pe care o va aplica inculpatului instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C.p., reținând: dispozițiile părții generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator (închisoare de la 1 an la 3 ani sau amendă penală), gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite (generat de nerespectarea dispozițiilor legale privind relațiile sociale referitoare la conviețuirea socială din cadrul familiei, relații care implică realizarea obligației de întreținere față de cel îndreptățit la aceasta, asociată cu forma de vinovăție cu care au fost săvârșite faptele - intenția directă), persoana inculpatului (care nu este cunoscut cu antecedente penale).
Având în vedere toate argumentele expuse mai sus, urmează ca în baza art. 345 alin. 2 C.p.p. să se dispună condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 305 alin. 1 lit. c C.p. la pedeapsa închisorii, aceasta fiind de natură să realizeze scopul educativ și preventiv prev. de art. 52 C.p.
Instanța nu va reține în favoarea inculpatului disp. art. 74 si 76 C.p. referitoare la reținerea și aplicarea circumstanțelor atenuante judiciare având ca efect coborârea obligatorie a pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, conduita inculpatului de recunoaștere a faptei comise constituind o atitudine firească, urmare a evidenței ce rezultă din coroborarea tuturor mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală.
Existența uneia din împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 C.p. nu obligă instanța de judecată să o considere drept circumstanță atenuantă judiciară și să coboare pedeapsa aplicată sub minimul special prevăzut de lege.
Reținerea împrejurării invocate drept circumstanță atenuantă este lăsată la aprecierea instanței care va ține seama de pericolul social concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-au săvârșit infracțiunile, de urmările produse, precum și de orice alte elemente privitoare la persoana inculpatului.
Instanța va da însă eficiență dispozițiilor art. 320¹ alin. 7 Cod de procedură penală în sensul că va pronunța condamnarea inculpatului care va beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii.
Cu respectarea limitelor astfel stabilite, în temeiul art. 305 alin. 1 lit. c C.p. cu aplicarea art. 320 ind. 1 C.p.p., instanța va aplica inculpatului C. I., pentru infracțiunea de abandon de familie, pedeapsa de 8 luni închisoare.
Sub aspectul executării pedepsei instanța consideră că scopul preventiv și educativ al acesteia poate fi atins chiar fără executare, motiv pentru care urmează să analizeze îndeplinirea în cauză a condițiilor necesare aplicării suspendării condiționate a executării pedepsei, prevăzute de art. 81 C.p.. În consecință, pedeapsa închisorii ce urmează să fie executată este de 8 luni închisoare, încadrându-se deci în dispozițiile art. 81 alin. 1 lit. a C.p.. Din fișa de cazier judiciar existentă la dosar rezultă că inculpatul nu a mai fost anterior condamnat pentru o infracțiune intenționată la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, și în consecință nu este recidivist, îndeplinind astfel cerința prevăzută de art. 81 alin. 1 lit. b) C. p.. În privința scopului preventiv și educativ al pedepsei consacrat de art. 52 C. p. instanța consideră că acest scop poate fi atins fără a fi necesară executarea în regim de detenție, ci doar prin simpla condamnare a inculpatului, întrucât acestuia i s-a atras atenția asupra gravității și a consecințelor nefaste ale faptei sale, condamnarea constituind un avertisment la adresa inculpatului. Dincolo de acest rol al condamnării, instanța apreciază că executarea efectivă a pedepsei nu se justifică, întrucât aceasta ar altera relațiile de familie ale inculpatului și ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra aspectelor personale și profesionale ale acestuia, ori rolul condamnării este tocmai acela de a atrage atenția asupra importanței respectării relațiilor în societate în relația cu semenii, rol care nu s-ar realiza în totalitate în cazul executării pedepsei în regim de detenție.
Pentru aceste considerente, instanța urmează a suspenda executarea pedepsei de 8 luni închisoare, pe durata termenului de încercare de 2 ani și 8 luni, calculat în baza art. 82 alin. 1 C.p..
Instanța va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a și b C.p. pe durata executării pedepsei principale și în condițiile prevăzute de art. 71 C.p., având în vedere criteriile de la art. 71 alin. 3 C.p., respectiv natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, împrejurările cauzei, persoana infractorului (fără antecedente penale). Instanța nu va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit a teza I, c, d și e.
Așadar, criteriile de individualizare au în vedere stabilirea și aplicarea pedepsei indiferent dacă e vorba de pedeapsa principală, complementară sau accesorie, iar prevederea unor pedepse care din cauza aplicării ope legis rămân în afara controlului judiciar încalcă principiul fundamental conform căruia "restrângerea exercitării unor drepturi sau libertăți trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o"; (art. 53 al. 2 din Constituția României).
Pe fondul unei practici neunitare în ceea ce privește aplicarea jurisprudenței CEDO, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat un recurs în interesul legii care a consfințit faptul că "interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I-c din Codul penal nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 din Codul penal";.
Astfel, în acest context, față de criteriile enumerate mai sus și de toate aspectele legale și jurisprudențiale menționate, instanța apreciază că în cauză se impune îndepărtarea inculpatului de la activitățile care presupun responsabilitatea sa civică, încrederea publică sau exercițiul autorității.
Instanța constată că prin Legea nr. 278/4.07.2006, a fost introdus un nou alineat la art. 71 C.p., respectiv alin. 5, potrivit căruia "pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii (...), se suspendă și executarea pedepselor accesorii";. Această dispoziție legală a fost introdusă pentru clarificarea unor aspecte menționate în doctrina penală, care aprecia că pedepsele accesorii sunt alăturate, secundare, pedepselor principale cu închisoarea sau detențiunea pe viață și că acestea presupun interzicerea drepturilor prevăzute de lege pe toată durata executării pedepsei principale. În consecință, se aprecia că în cazul pedepselor suspendate condiționat nu se impune aplicarea pedepselor accesorii, în condițiile în care pedeapsa principală nu ar fi executabilă, ci suspendată condiționat.
Prin introducerea dispoziției legale menționate, legiuitorul a clarificat aceste aspecte, în sensul că pedepsele accesorii pot însoți și o pedeapsă suspendată condiționat, însă, în acest caz, și executarea acestora este suspendată, pe toată durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
În consecință, instanța va dispune aplicarea pedepselor accesorii, urmând ca ulterior să dispună suspendarea executării acestora, având în vedere că și executarea pedepsei principale va fi suspendată condiționat.
În temeiul art. 359 C.p.p. instanța va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.p. a căror nerespectare are drept urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei instanța constată că partea vătămată minoră, prin reprezentanta sa legală JM, în cursul urmăririi penale, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 5250 lei (fila 18 .).
Instanța reține că pentru exercitarea acțiunii civile în cadrul unui proces penal se cer a fi îndeplinite în mod cumulativ mai multe condiții: a) infracțiunea să cauzeze un prejudiciu material sau moral; b) între infracțiune și prejudiciu să existe legătură de cauzalitate; c) prejudiciul să fie cert și nereparat; d) să existe cerere de constituire ca parte civilă.
În cauză se constată că infracțiunea dedusă judecății prin însăși natura urmărilor pe care le produce nu poate genera prejudicii materiale, excluzând de plano posibilitatea exercitării acțiunii civile. Se reține în acest sens în principal faptul că infracțiunea reglementată de dispozițiile art. 305 alin. 1 lit. c C. p. este infracțiune de pericol și nu de rezultat, urmarea socialmente periculoasă a unei astfel de fapte constând în starea de pericol generată pentru valorile sociale ocrotite prin normele de incriminare și nu într-un rezultat concret, material, nefiind îndeplinită astfel prima condiție din cele expuse în paragraful anterior.
Întrucât condițiile impuse de normele care reglementează acțiunea civilă în procesul penal trebuie îndeplinite în mod cumulativ, constatarea neîndeplinirii uneia dintre ele duce la respingerea acțiunii civile fără a mai fi necesară analiza celorlalte.
În sensul respingerii acțiunii civile ca inadmisibilă într-o astfel de situație s-a pronunțat și Tribunalul Suprem prin decizia de îndrumare nr. 1/1968 în sensul ca infracțiunile de pericol nu sunt cauzatoare de prejudiciu prin ele însele și, ca atare, în cazul unor asemenea infracțiuni, instanța învestită cu judecarea acțiunii penale nu este competentă să soluționeze și acțiunea civilă alăturată celei penale.
Mai mult, instanța reține că în prezent există o hotărâre judecătorească prin care este stabilită cu caracter irevocabil obligația inculpatului de plată a pensiei de întreținere, hotărâre care poate fi pusă în executare silită în condițiile Codului de procedură civilă, neimpunându-se ca și prin prezenta sentință inculpatul să fie obligată la aceeași prestație.
În consecință, baza art. 14 și 346 C.p.p. instanța va respinge acțiunea civilă formulată de partea vătămată prin reprezentantul legal JM, ca inadmisibilă, întrucât infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul este infracțiune de pericol, nesusceptibilă de producerea unui prejudiciu material concret.
În baza art. 191 alin. 1 C.p.p. instanța va obliga inculpatul la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, întrucât inculpatul este cel din a cărui culpă procesuală au fost generate acestea.
În baza art. 193 alin. 1 C.p.p. întrucât inculpatul BRG, este în culpă procesuală, instanța îl va obliga, la plata sumei de 300 lei către partea vătămată JMF(în caliatate de reprezentată legală a minorului BAA) cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către aceasta.
Postat 31.03.2013
