Accident de muncă soldat cu decesul victimei. despăgubiri. hotărâre penală de admitere a acordului de vinovăţie. culpă concurentă
| Comentarii |
|
Tribunalul CONSTANŢA Sentinţă civilă nr. 782 din data de 12.04.2016
Dispozițiile noului cod de procedură penală și ale noului cod civil reprezintă o deplasare a concepției de la teoria unității culpelor penală și civilă la teoria dualității acestor culpe. Așadar, instanța civilă va putea constata existența unei culpe civile a inculpatului, chiar dacă instanța penală nu a constatat existența unei culpe penale a acestuia, însă nu poate constata inexistența culpei civile în condițiile în care instanța penală a constatat existența culpei penale.
Hotărârea instanței penale de admitere a acordului de vinovăție are autoritate de lucru judecat cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o. Cum faptele săvârșite nu pot exista în afara noțiunii de culpă, în mod evident și existența culpei autorului se impune cu autoritate de lucru judecat instanței civile.
Însă, în condițiile în care prin hotărârea penală s-a reținut existența unei culpe comune a inculpatului și a victimei, revine instanței civile să individualizeze și să proporționalizeze culpa fiecăruia dintre ei.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr.4117/118/2015, reclamanții B A și Ș F au solicitat instanței să dispună obligarea pârâților F A C și SC A S SRL la plata daunelor materiale în sumă de 75.000 lei pentru fiecare reclamant și a daunelor morale în sumă de 150.000 euro pentru fiecare reclamant, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, au arătat că la data de 13.02.2013, în jurul orei 13.30, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu în calitate de docher - stivuitorist în cadrul SC A S SRL, din cauza faptului că nu a urmărit tot timpul configurația traseului și obstacolele de pe acesta în vederea evitării producerii de accidente, pârâtul F A C l-a lovit cu motostivuitorul pe numitul B G, tatăl reclamanților, care se deplasa de jos în zona de manevră a vehiculului. Acesta a decedat la data de 19.02.2013 în urma accidentului suferit.
În data de 24.02.2015 pârâtul s-a prezentat în fața procurorului de caz, a recunoscut în totalitate infracțiunile reținute în sarcina sa și a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției, fiind de acord cu pedeapsa propusă de reprezentantul Ministerului Public.
Au arătat că atât victima, cât și pârâtul F, la momentul producerii accidentului se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, fiind angajați cu forme legale la pârâta SC A S SRL. Între comitent și prepus există raporturi care, din perspectiva comitentului, sunt de autoritate, iar din perspectiva prepusului sunt de subordonare. Raportul de prepușenie este un raport juridic ce s-a născut, în cazul de față, dintr-un contract de muncă încheiat cu consimțământul părților.
Reclamanții au arătat că daunele materiale constau în cheltuielile de înmormântare, parastase, ridicarea unui monument funerar, ținând cont de timpul trecut de la momentul incidentului și până în prezent. Copiii victimei infracțiunii, în urma căreia tatăl și-a pierdut viața, au dreptul la daune morale, al căror cuantum se apreciază în raport de suferințele psihice cauzate.
În speță, sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale reglementată de art.1349 și urm. C.civ. Astfel, fapta numitului F A C de a muta cu motostivuitorul două pachete de cherestea și din cauza faptului că nu a urmărit tot timpul configurația traseului și obstacolele de pe acesta, a lovit victima, care în urma accidentului a decedat, constituie o faptă ilicită în accepțiunea răspunderii civile delictuale. Prejudiciul, așa cum s-a arătat mai sus, are o componentă materială și una morală. În speță, există legătura de cauzalitate între fapta civilă delictuală săvârșită și prejudiciul înregistrat în persoana reclamanților, în condițiile în care între cele două elemente există o relație de genul cauză-efect, prejudiciul fiind rezultatul direct al faptei ilicite. De asemenea, există vinovăția numitului F sub forma culpei, vinovăție ce a fost recunoscută în totalitate de către acesta.
În drept, au invocat disp. art.1349 și urm. C.civ.
Reclamanții au depus la dosar următoarele înscrisuri: sentința penală nr.416/25.03.2015 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul penal nr.6191/212/2015, acte de stare civilă, bonuri fiscale, contract de credit pentru nevoi personale nr.C2203/2/811767.1/28.08.2013
Prin întâmpinare, pârâtul F A C a susținut că reclamanții încearcă să acrediteze ideea că a înțeles să recunoască în întregime fapta, asumându-și totodată și întreaga vină pentru producerea accidentului, însă acest lucru nu este real. A recunoscut fapta așa cum a fost reținută de către procuror, în sensul unei culpe comune. Dacă partea vătămată nu ar fi pătruns, neatent fiind din cauză că vorbea la telefon, în zona interzisă de manevră, accidentul nu s-ar fi produs, și astfel este vorba de o culpă mai mare a victimei. Mai mult decât atât, victima avea tot funcția de motostivuitorist, însă datorită faptului că acesta avea probleme de vedere, probleme cunoscute de societate, era pus să facă alte îndatoriri de serviciu decât cele specifice funcției.
În consecință, a solicitat ca dezdăunările să fie reduse la nivelul de proporționalitate a culpei ce va fi reținută în sarcina sa.
De asemenea, a arătat că daunele solicitate nu au fost justificate decât prin afirmații, și acelea succinte, iar sumele solicitate sunt disproporționate față de prejudiciul efectiv suferit.
În drept, a invocat disp. art.1357-1358, 1373 C.civ., art.205 C.pr.civ.
La întâmpinare, a anexat procesul verbal de cercetare din 11.04.2014 întocmit de ITM Constanța și fișa postului victimei.
Prin întâmpinare, pârâta SC A S SRL a solicitat respingerea ca nefondată a cererii de chemare în judecată. Expunând succesiunea faptelor din ziua e 13.02.2013, pârâta a arătat că culpa în producerea accidentului aparține lui B G, care se deplasa pe dană vorbind la telefon, fără a avea de îndeplinit nicio sarcină expresă de muncă, deși în zona de manevră a motostivuitorului accesul și staționarea sunt interzise. Acesta a minimalizat măsurile de siguranță are pot afecta semnificativ securitatea și sănătatea în muncă, încălcând disp. art.22 din Legea nr.319/2006 a securității și sănătății în muncă și art.22 din Instrucțiunile de securitate a muncii pentru exploatarea și întreținerea motostivuitoarelor cu furci.
Deși în dosarul penal se menționează că au fost încălcate de către F A C prevederile art.125 lit.d din PTR 1-2010, în conformitate cu care trebuia "să urmărească tot timpul configurația traseului și obstacolele de pe acesta pentru a evita pierderea de încărcătură și producerea de avarii și accidente";, aceste aspecte nu pot fi reținute. Astfel, ținând cont că victima avea o înălțime de aprox. 1,65 m, motostivuitoristul F nu avea cum să-l observe, întrucât în momentul în care l-a lovit avea în ghiarele motostivuitorului 2 paleți de cherestea, care aveau o înălțime de 2 m, la care se mai adaugă înălțimea de aprox. 0,3 m de la sol până la ghiarele motostivuitorului. Distanța dintre macara și marfa depozitată în vederea încărcării la navă era de aprox. 10 m, iar pe acest culoar trebuia să se deplaseze motostivuitorul cu coletele de cherestea, care aveau o lungime de 4 m. Între marginile coletelor de cherestea și macara, respectiv marfă, rămânea câte o distanță de aprox. 2,5-3 m, în această zonă fiind surprins și accidentat B G.
A mai precizat pârâta că în cadrul societății activitatea de prevenire și protecție este asigurată prin contract încheiat cu un serviciu extern de prevenire și protecție (contractul nr.163/1.01.2012), există instrucțiuni proprii pentru completarea și/sau aplicarea reglementărilor de securitate și sănătate în muncă, este desemnată o persoană responsabilă cu acordarea primului ajutor, există întocmite fișe de protecție a muncii semnate de către B G.
În consecință, nu sunt îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie în persoana pârâtului F și, pe cale de consecință, nici ale răspunderii comitentului pentru fapta prepusului.
În măsura în care se constată vinovăția pârâtului F, a solicitat a se face aplicarea disp. art.1371 C.civ., iar în ceea ce privește contravaloarea despăgubirilor solicitate a arătat că acestea sunt exagerate, în condițiile în care societatea a contribuit cu bani la cheltuielile de înmormântare și înainte de accident a fost ajutat fiul victimei cu 500 lei, ca ajutor pentru cheltuieli medicale.
În drept, s-au invocat disp. art.201 rap. la art.205 C.pr.civ. și au fost anexate înscrisuri constând în facturi, bonuri fiscale, chitanță, certificat medical constatator al decesului, fișa de aptitudine - medicina muncii, înscris sub semnătură privată.
Prin răspuns la întâmpinările formulate în cauză, reclamanții au arătat că pârâta societate comercială încearcă o exonerare de răspundere deși, în urma cercetării efectuate, și aceasta se face vinovată de producerea accidentului, în sensul că nu a asigurat și controlat cunoașterea și aplicarea de către toți lucrătorii, inclusiv de victima accidentului, a prevederilor legale din domeniul securității și sănătății în muncă. Mai mult, aceasta răspunde și în baza raportului de prepușenie dinte autorul faptei ilicite, angajat al pârâtei și persoana chemată să răspundă în calitate de comitent pentru prejudiciul cauzat rudelor victimei. Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile, în ceea ce privește existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o și, cu atât mai mult cu privire la forma de vinovăție. Pârâtul F trebuia să respecte art.125 lit.d din PRT 1-2010 și nu trebuia să încarce o marfă cu o înălțime atât de mare sau să i se dea în atribuție o sarcină periculoasă ce l-a împiedicat să urmărească tot timpul configurația traseului și, ca urmare, să îl observe pe B G.
În drept, s-au invocat disp. art.201 alin.2 C.pr.civ.
La cererea părților, s-a administrat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriu și proba testimonială, fiind audiați martorii J P, D G C și D S.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Prin sentința penală nr.416/25.03.2015 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul nr.6191/212/2015 a fost admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța cu inculpatul F A C, dispunându-se condamnarea acestuia pentru infracțiunea de ucidere din culpă (art.178 alin.2 cu aplicarea art.5 C.pen. 1968) și pentru infracțiunea de nerespectare a măsurilor legale și sănătate în muncă (art.38 alin.1 din Legea nr.319/2006). La pronunțarea acestei hotărâri, între altele instanța a analizat îndeplinirea art.480 alin.2 C.pr.pen., respectiv existența faptelor pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și vinovăția inculpatului.
Potrivit art.28 alin1. C.pr.pen., "hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o. Instanța civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite";.
Aceasta reprezintă o deplasare a concepției noului cod de la teoria unității culpelor penală și civilă la teoria dualității acestor culpe. Așadar, instanța civilă va putea constata existența unei culpe civile a inculpatului, chiar dacă instanța penală nu a constatat existența unei culpe penale a acestuia, însă nu poate constata inexistența culpei civile în condițiile în care instanța penală a constatat existența culpei penale.
O prevedere similară, este conținută și de disp. art.1365 C.civ.: "Instanța civilă nu este legată de dispozițiile legii penale și nici de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite";.
În doctrină s-a arătat că "concepția care stă la baza textului art.1365 este evitarea unor hotărâri ireconciliabile date de instanța penală și de instanța civilă. Ținând seama de acest imperativ, instanța civilă care judecă după instanța penală va rezolva problema existenței și întinderii prejudiciului, ca și problema obligării la repararea acestuia"; (I. Turcu, Noul Cod civil. Cartea V. Despre obligații art.1164-1649, Ed. C. H. Beck, București, 2011, p.472).
Potrivit art.486 alin.2 C.pr.pen., "în cazul în care instanța admite acordul de recunoaștere a vinovăției și între părți nu s-a încheiat tranzacție sau acord de mediere cu privire la acțiunea civilă, instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă. În această situație, hotărârea prin care s-a admis acordul de recunoaștere a vinovăției nu are autoritate de lucru judecat asupra întinderii prejudiciului în fața instanței civile";.
Așadar, contrar susținerilor pârâtei SC A S SRL, hotărârea instanței penale de admitere a acordului de vinovăție are autoritate de lucru judecat cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o. Cum faptele săvârșite nu pot exista în afara noțiunii de culpă, în mod evident și existența culpei pârâtului F se impune cu autoritate de lucru judecat instanței civile.
Însă, în condițiile în care prin hotărârea penală s-a reținut existența unei culpe comune a inculpatului F A C și a victimei B G, revine instanței civile să individualizeze și să proporționalizeze culpa fiecăruia dintre ei.
Potrivit disp. art.1371 alin.1 C.civ., "în cazul în care victima a contribuit cu intenție sau din culpă la cauzarea ori la mărirea prejudiciului sau nu le-a evitat, în tot sau în parte, deși putea să o facă, cel chemat să răspundă va fi ținut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o";.
Pentru aceasta, este necesară descrierea modului în care s-a produs accidentul mortal de muncă.
Astfel, în ziua de 13.02.2013, din dispoziția gestionarului D G C, dispoziție luată în urma discuției cu coordonatorul de expediții J P, ambii audiați ca martori în prezenta cauză, după pauza de masă, pârâtul F A C a început să mute mai multe colete de cherestea. În timpul acestei operațiuni, echipa de lucrători, inclusiv victima B G, a primit dispoziție de la același D G C să stea pe loc, până se eliberează zona de lucru de coletele de cherestea, ce urmau a fi mutate de motostivuitorul acționat de F A C. În timp ce echipa de lucrători era în repaus, iar motostivuitorul începuse operațiunea de mutare a coletelor, B G a părăsit spațiul de repaus și a pătruns în zona de acțiune a motostivuitorului, vorbind la telefon. În acel moment a fost acroșat cu partea laterală a unui colet de cherestea, ce se afla în ghiarele motostivuitorului.
Martorul D C a arătat că cele două colete cu care era încărcat utilajul în momentul acroșării nu depășeau sarcina maximă admisă a utilajului, iar într-o astfel de situație, observând că nu are vizibilitate, motostivuitoristul putea să transporte un singur pachet de cherestea sau să ceară ca o altă persoană să îl dirijeze sau să ia hotărârea să dirijeze manevra conducând cu spatele. A considerat, însă, martorul, că situația era asigurată prin faptul că dăduse dispoziție tuturor lucrătorilor să rămână pe loc după pauza de masă, iar în spațiul respectiv nu exista niciun obstacol.
Tribunalul reține și faptul că, atât pârâtul F, cât și victima B, aveau aceeași profesie de stivuitorist, calitate în care trebuiau să cunoască și să respecte, deopotrivă, prescripțiile tehnice nr.R1-2010 din 27 iulie 2010-"Mașini de ridicat";; de asemenea, se reține că ambilor le fuseseră aduse la cunoștință instrucțiunile tehnice de lucru privind sănătatea și securitatea în muncă.
Din situația de fapt reținută mai sus, rezultă că pârâtul F a nesocotit disp. art.125 lit.d din PTR 1-2010 privind urmărirea în permanență a configurației traseului și obstacolelor de pe acesta în vederea evitării pierderii de încărcătură și producerii de avarii și accidente și art.22 din Legea nr.319/2006 a securității și sănătății în muncă, privind desfășurarea activității de către fiecare lucrător în conformitate cu pregătirea și instruirea sa, precum și cu instrucțiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu expună la pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională, atât propria persoană, cât și alte persoane care pot fi afectate de acțiunile sau omisiunile sale în timpul procesului de muncă.
În speță, având în vedere înălțimea coletelor de cherestea, pârâtul F avea posibilitatea fie să nu transporte două colete deodată, fie să ceară unei alte persoane să îl dirijeze, astfel încât să aibă vizibilitate bună în permanență. Se reține însă și faptul că a considerat că zona este asigurată, în condițiile în care gestionarul a dat dispoziție expresă celorlalți lucrători să rămână în zona de repaus după pauza de masă, până la noi dispoziții.
De cealaltă parte, victima B G a nesocotit și el disp. art.22 din Legea nr.319/2006, la care am făcut referire în alin. precedent, dar și art.22 din Instrucțiunile de securitate a muncii pentru exploatarea și întreținerea motostivuitoarelor cu furci, care prevăd că în timpul transportului cu autostivuitorul, precum și la ridicarea paletei încărcate, muncitorii trebuie să stea la o distanță de minim 2,5 m și în niciun caz sub sarcina ridicată. Astfel, acesta a părăsit zona de repaus și a pătruns în zona de manevră a utilajului în timp ce vorbea la telefon, expunându-se pericolului de accidentare, deși nu numai că nu avea sarcini exprese de muncă în zona respectivă, dar primise instrucțiuni exprese să rămână în zona de repaus,
În consecință, în raport de toate aceste aspecte, tribunalul apreciază că în producerea accidentului culpa aparține victimei în proporție de 2/3 și pârâtului F în proporție de 1/3.
Din situația de fapt expusă mai sus, rezultă și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.
În ceea ce privește prejudiciul cauzat, tribunalul reține disp. art.1357 alin.1-2 C.civ., potrivit cărora "cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare";, iar "autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă";.
Prejudiciul, ca element al răspunderii civile delictuale, constă în rezultatul sau efectul negative (material sau moral) suferit de o anumită persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârșite de o altă persoană.
În speță, sub aspectul prejudiciului material, tribunalul reține că reclamanții au dovedit existența acestuia în limita unui cuantum de 7.235,64 lei, constând în: 1. 835,64 lei cheltuieli cu medicamente pe perioada internării în spital, ce a precedat decesul și taxă stare civilă (filele 149-152 dosar); 2. suma de 2.400 lei pentru înmormântare (organizarea mesei, taxe cimitir și biserică, onorariu preoți) apreciată ca diferență în raport de sumele primite de la stat ca ajutor de deces și de la societatea angajatoare ca donație pentru înmormântare; 3. suma de 4.000 lei, apreciată global pentru parastasele organizate până la 1 an.
Deși pentru ultimele două componente ale prejudiciului material, nu s-au depus înscrisuri (simpla existență a unui contract de credit din august 2013 neputând face dovada în acest sens), tribunalul reține că etapele ceremoniei de înmormântare sunt de notorietate potrivit tradiției creștine, ca și parastasele ulterioare de pomenire, organizate la anumite intervale de timp. Coroborând aceste aspecte cu răspunsurile reclamanților la interogatoriu, referitoare la numărul participanților și la faptul că ceremonia de înmormântare s-a realizat la țară (com. Lipnița), tribunalul apreciază ca fiind rezonabile sumele reținute mai sus.
În ceea ce privește prejudiciul moral, fără îndoială că decesul tatălui la vârsta de 57 de ani, ca urmare a unui accident de muncă, a fost de natură să provoace reclamanților, care locuiau împreună cu acesta, suferințe psihice intense. Durerea pierderii unui părinte este greu de cuantificat în bani, dar nu trebuie nici să constituie o sursă injustă de îmbogățire. Din acest punct de vedere, suma de 150.000 euro cerută de fiecare dintre reclamanți este vădit excesivă. Având în vedere însă situația de fapt reținută mai sus, dar și vârsta reclamanților, tribunalul apreciază că un cuantum total de 50.000 euro apare ca fiind rezonabil.
Asupra sumelor reținute cu titlu de prejudiciu material și moral, urmează însă a se aplica criteriul de proporționalitate a culpei, astfel cum s-a reținut mai sus. Prin urmare, reclamanții vor fi îndreptățiți să primească suma de 2.411,88 lei cu titlu de daune materiale și suma de 17.000 euro cu titlu de daune morale.
În ceea ce privește angajarea răspunderii pârâtei SC A S SRL, tribunalul reține că reclamanții au indicat în cererea de chemare în judecată disp. art.1373 alin.1-2 C.civ., conform cărora "(1) Comitentul este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepușii săi ori de câte ori fapta săvârșită de aceștia are legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate. (2) Este comitent cel care, în virtutea unui contract sau în temeiul legii, exercită direcția, supravegherea și controlul asupra celui care îndeplinește anumite funcții sau însărcinări în interesul său ori al altuia";.
În speță, SC A S SRL este angajatorul pârâtului F, acesta din urmă săvârșind fapta în timpul atribuțiilor de serviciu, prin urmare răspunde în calitate de comitent în solidar cu prepusul său.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, tribunalul va admite în parte cererea formulate de reclamanți și va obliga pârâții către reclamanți, în solidar, la plata sumei de 2.411,88 lei cu titlu de daune materiale și la plata sumei de 17.000 euro (câte 8.500 euro către fiecare reclamant), cu titlu de daune morale.
În speță, deși reclamanții au avut câștig de cauză și au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată conform art.453 alin.1 C.pr.civ., tribunalul reține că la dosar nu a fost depusă dovada efectuării unor astfel de cheltuieli până la închiderea dezbaterilor asupra fondului cauzei, așa cum dispune art.452 C.pr.civ., motiv pentru care va respinge ca nefondată cererea reclamanților privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
