Acţiunea civilă în despăgubiri. Termen de prescripţie. Admisibilitatea în situaţia încetării urmăririi penale, ca urmare a împăcării părţilor. Individualizarea cuantumului daunelor morale. Momentul de la care se acordă dobânzi legale. Actualizarea cu rata
| Comentarii |
|
Curtea de Apel SUCEAVA Decizie nr. 41 din data de 29.01.2016
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 25 martie 2014 reclamantul L.S.a solicitat obligarea pârâta U.P.M. - Ucraina, prin mandatar SC "I. - B.A.R."; SRL B., cu introducerea în cauza a intervenientului forțat S.R., la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de daune materiale și a sumei de 1.000.000 lei cu titlu de daune morale, reprezentând despăgubiri produse în urma accidentului de circulație provocat de către intervenientul forțat.
Prin sentința nr. 809 din 23 aprilie 2015, Tribunalul Suceava - Secția civilă a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul L.S.în contradictoriu cu pârâta U.P.M. - Ucraina, prin mandatar SC "I. - B.A.R."; SRL B. și cu intervenientul forțat S.R. și a obligat pârâta să plătească reclamantului daune materiale în cuantum de 16.865,55 lei și daune morale în sumă de 900.000 lei, ce urmează a fi indexate cu rata indicelui de inflație; de asemenea, a obligat pârâta la plata dobânzii legale calculate la sumele de mai sus de la data de 29.10.2010 și până la momentul plății efective și a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Anterior pronunțării hotărârii, prin încheierea din 19.01.2015 instanța a respins excepțiile netimbrării acțiunii, a inadmisibilității și a prescrierii dreptului la acțiune, invocate de către pârâtă, reținând, în esență că atâta timp cât daunele provin dintr-o faptă penală sunt aplicabile dispozițiile art. 15 lit.o din Legea nr.146/1997, că acțiunea nu este inadmisibilă ca urmare a faptului că procesul penal a încetat prin împăcarea părților atâta timp cât răspunderea asiguratorului este o răspundere personală și că dreptul la acțiune nu este prescris, motivat de faptul că reclamantul a avut cunoștință că persoana care răspunde de pagubă este asiguratorul abia în momentul în care a încetat urmărirea penală pe considerentul împăcării cu inculpatul S.R.
În ceea ce privește fondul pretențiilor deduse judecății, prima instanță a reținut, în esență, că din cercetările efectuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, a rezultat că la data de 29.10.2010, în timp de conducea autotractorul marca D. cu nr. de înmatriculare xxx și semiremorca cu nr. yyy pe DN 2, intervenientul S.R. a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu auto marca M. cu nr. zzz condus regulamentar de reclamantul L.S., în urma impactului acesta din urmă suferind leziuni ce au necesitat pentru refacere 80 - 90 zile de îngrijiri medicale și că, prin ordonanța din data de 08.07.2013 pronunțata de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți s-a dispus încetarea urmăririi penale față de conducătorul auto S.R. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, întrucât învinuitul și partea vătămată s-au împăcat cu privire la fapta reținută.
A constatat instanța că, la data producerii evenimentului rutier, autoturismul implicat, respectiv autotractorul marca D. cu nr. de înmatriculare xxx, era asigurat la societatea pârâtă U.P.M.-Ucraina, în baza poliței seria UA.. nr, valabilă in perioada 07.10.2010 - 06.11.2010, iar în privința culpei, aceasta rezultă din probele administrate în dosar, respectiv înscrisurile ce au vizat cauza penală, în mod deosebit ordonanța de încetare a urmării penale - necontestată.
A mai reținut tribunalul că, prin prezenta acțiune, în aplicarea art. 49 și 50 din Legea 136/1995, precum și a art.26 din Ordinul CSA 5/2010 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule puse în aplicare prin Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, a formulat cerere de despăgubiri persoana vătămată în accident, respectiv L.S..
În analizarea daunelor materiale solicitate de reclamant, instanța a constatat că prin înscrisurile depuse reclamantul a justificat daune reprezentând: 389,62 lei cu titlu de contravaloare medicamente (f.155), 6426,30 lei contravaloare tijă fixare fractură, 4854,70 lei contravaloare investigații și analize medicale, 2065 lei contravaloare servicii fizioterapie și kinetoterapie (f.137), 2085,61 lei contravaloare transport la instituții medicale (din care 2074,81 lei bonuri benzină - f.140 si 10,80 lei taxi), 924,32 lei cheltuieli spitalizare (f.186) și 120 lei consiliere psihologică, rezultând un total de 16.865,55 lei, apreciind că, pentru restul sumelor solicitate nu s-au depus înscrisuri iar din declarațiile martorului audiat nu s-a putut face o cuantificare rezonabilă. Cu privire la contravaloarea autoturismului marca M. avariat în totalitate în accident, cu o valoare indicată de 12.994 lei, instanța a reținut că nu s-a făcut nicio probă care să stabilească valoarea epavei.
În ceea ce privește stabilirea unor daune morale, instanța a reținut că posibilitatea acordării unor astfel de daune este prevăzută în art.26 alin.1 lit. a) și art. 49 alin.1 pct.1 lit. f) din Ordinul CSA 5/2010 și, ținând seama de schimbările produse in viața reclamantului urmare a accidentului care i-a afectat ireversibil existența din perspectiva resurselor materiale necesare întreținerii, al climatului socio-familial care s-a modificat, a acordat reclamantului suma de 900.000 lei, sumă considerată a fi pe măsura prejudiciului suferit.
Instanța a obligat pârâta și la plata dobânzii legale calculate la sumele acordate cu titlu de despăgubiri materiale și morale de la data producerii evenimentului păgubitor și până la momentul plății efective, în temeiul OG 9/2000, sumele acordate urmând a fi actualizate cu rata indicelui de inflație de la data producerii evenimentului rutier - 29.10.2010 și până la data plății efective, reținând că, în practica judiciară s-a apreciat ca admisibil cumulul dobânzii legale și al actualizării creanței cu rata inflației și, deci, nu se ajunge la o dublă reparație, având în vedere că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune (daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată), iar a doua valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății (daune compensatorii).
Împotriva sentinței și a încheierii, în termen legal, a declarat apel pârâta U.P.M. Ucraina, cu reședința procesuală aleasă la mandatarul român SC "I. - B.A.R."; SRL B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând susținerile din întâmpinarea depusă la instanța de fond și arătând, în esență, că față de disp. art. 8 și art. 3 din Decretul nr. 167/1958, având în vedere că evenimentul rutier a avut loc la data de 29.10.2010, iar prin Ordonanța de încetare a urmăririi penale emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți în dosarul nr. 3461/P/2010 nu s-a stabilit propriu-zis culpa în producerea accidentului, ci doar s-a luat act de împăcarea părților, cum reclamantul a introdus acțiunea în pretenții la data de 25.03.2014 - deci după mai mult de 3 ani de la momentul producerii accidentului, este evident faptul că termenul de prescripție al dreptului material la acțiune s-a împlinit la data de 29.10.2013.
A apreciat apelanta că, față de disp. art. 13 și 16 din Decretul nr. 167/1958 și susținerea reclamantului în sensul că termenul de prescripție s-ar fi suspendat/întrerupt pe perioada în care s-au desfășurat cercetări privind accidentul rutier este neîntemeiată.
De asemenea, apelanta a solicitat a se constata că acțiunea este inadmisibilă, apreciind că, pe de o parte, împăcarea părților a avut efecte totale și a operat deopotrivă sub aspect penal, cât și cu privire la latura civilă, iar pe de altă parte, prin înlăturarea obligației de despăgubire a persoanei vinovate de producerea accidentului ca efect al împăcării a fost eliminată și obligația asiguratorului RCA de plată a vreunei despăgubiri civile către reclamant.
Pe fond, consideră apelanta că, în cauză, se impune acordarea dobânzii legale și actualizarea cu rata inflației aferente daunelor morale cuvenite reclamantului de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și nu de la data producerii accidentului, având în vedere că prejudiciul afectiv înregistrat de victimă este cuantificat abia prin hotărârea instanței, ceea ce înseamnă că numai la momentul finalizării definitive a litigiului dedus judecății, creanța reclamantului constând în despăgubiri pentru daune morale devine certă, lichidă și exigibilă, deci susceptibilă de a genera dobânzi.
A mai criticat apelanta cuantumul vădit exagerat al daunelor morale acordate reclamantului, în raport de consecințele accidentului față de victimă și de practica judiciară în spețe similare anexată la concluziile scrise depuse la instanța de fond, apreciind că se impune diminuarea acestuia de la suma de 900.000 lei la 35.000 lei, având în vedere că infracțiunea prin care s-a produs vătămarea reclamantului a fost săvârșită din culpă și nu cu intenție; a intervenit împăcarea părților; leziunile victimei au necesitat un număr de 80-90 zile de îngrijiri medicale și s-au vindecat fără sechele, infirmitate sau incapacitate de muncă; instanța de fond a luat în considerare la cuantificarea prejudiciului moral inclusiv elemente care țin de domeniul daunelor materiale; suferințele fizice ale persoanelor vătămate nu diferă de la caz la caz în funcție de sumele cerute cu titlu de daune morale, poziția socială sau materială a victimelor accidentelor, a persoanelor vinovate și a societăților de asigurare, precum și jurisprudența în materie, în conformitate cu disp. art. 49 pct. 1 lit. f) din Normele anexă la Ordinul CSA nr. 5/2010 în vigoare la data producerii accidentului.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a prev. art. 476 alin. 2 NCod de proc. civ. care consacră efectul devolutiv al prezentei căi de atac, Curtea constată următoarele:
Examinând cu prioritate criticile cu privire la modul de soluționare a excepțiilor invocate în fața primei instanțe, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate.
Astfel, în ceea ce privește excepția prescrierii dreptului la acțiune Curtea reține că, potrivit dispozițiilor art. 8 din Decretul nr.158/1967 privitor la prescripția extinctivă, "Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea";.
Ca urmare, susținerea apelantei că termenul de prescripție curge de la data producerii faptului ilicit, respectiv de la data producerii accidentului, nu poate fi primită, deoarece la acel moment victima nu era în măsură să cunoască nici paguba și nici persoana care răspundea pentru prejudiciul creat.
Analizând dosarul penal în care au fost făcute cercetări față de conducătorul autovehiculului implicat în accident pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, Curtea reține că reclamantul ar fi putut să cunoască persoana care răspundea de prejudiciul produs prin accident, cel mai devreme la momentul începerii urmăririi penale - 12.05.2011 - și cel mai târziu la data de 28.11.2012, când prin referatul organului de cercetare penală s-a consemnat poziția acestuia că are "pretenții față de asigurarea de tip RCA a autotrenului";, momente față de care acțiunea, formulată de reclamant la data de 24.03.2014, apare ca fiind introdusă în termenul general de prescripție de 3 ani.
Reținând această motivare pentru respingerea excepției prescrierii dreptului material la acțiune, Curtea nu va mai analiza criticile apelantei referitoare la întreruperea/suspendarea cursului prescripției.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii în raport de dispozițiile art. 132 C.pen., Curtea reține că problema de drept care se ridică în speță este guvernată de dispozițiile Legii nr.136/1995 privind asigurările și reasigurările în România și ale Ordinului C.S.A. nr.5/2010 (în vigoare la data producerii accidentului) pentru punerea în aplicare a normelor privind asigurarea de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 46 alin.1 pct.1 din Ordinul CSA, "În cazul în care accidentul de vehicul face obiectul unui proces penal, despăgubirile se stabilesc pe cale amiabilă, dacă: 1. Potrivit legii, acțiunea penală a fost stinsă sau poate fi stinsă prin împăcarea părților";.
Din interpretarea acestor dispoziții se constată că împăcarea părții vătămate cu învinuitul, în procesul penal, nu are relevanță cu privire la răspunderea asiguratorului RCA al autovehiculului condus de învinuit, față de daunele provocate de autorul accidentului, atâta timp cât legiuitorul a prevăzut în mod expres acest fapt.
Altfel spus, împăcarea părții vătămate cu învinuitul în procesul penal, realizată în condițiile art. 132 C.pen. nu are relevanță cu privire la răspunderea asiguratorului RCA al autovehiculului condus de învinuit față de daunele provocate părții vătămate de către autorul accidentului și, ca atare, este admisibilă acțiunea civilă în despăgubiri formulată de partea vătămată împotriva asiguratorului de răspundere civilă.
Cu privire la criticile vizând fondul cauzei, Curtea, referitor la capătul de cerere privind daunele morale, reține că deși cuantificarea prejudiciilor morale nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere în urma aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, etc. Toate aceste criterii se subordonează conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs.
Ca urmare, despăgubirile acordate victimei trebuie să reprezinte o justă și integrală reparare a prejudiciului, însă nu trebuie să reprezinte o îmbogățire fără justă cauză, ci trebuie să aibă un caracter compensatoriu pentru o suferință certă, rezultată din producerea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii.
Altfel spus, criteriul fundamental în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral este echitatea.
Din acest punct de vedere, stabilirea unor asemenea despăgubiri implică, fără îndoială, și o doză de aproximare, însă instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei.
Prejudiciul moral invocat de către reclamant constă în suferințele fizice și psihice produse în perioada ce a urmat după accident când, ca urmare a strivirii părții stângi a corpului, a stat mult timp imobilizat și a fost supus unor numeroase intervenții chirurgicale, precum și în prejudiciu estetic de amploare cauzat de cicatricile inestetice de la nivelul întregului corp.
Fără a nega importanța acestor elemente în stabilirea cuantumului prejudiciului, fiind incontestabil că deturnarea neașteptată a cursului normal al vieții reclamantului, care urma să se căsătorească, către o perioadă marcată de traume fizice și psihice, a produs acestuia emoții violente și suferințe care se circumscriu unui prejudiciu moral, Curtea apreciază însă că, raportat la numărul de zile de îngrijiri medicale și la faptul că starea sănătății acestuia a fost restabilită, suma acordată de prima instanță este disproporționată, tinzând să conducă la o îmbogățire fără justă cauză.
În acest context, Curtea constată ca fiind întemeiat motivul de apel vizând cuantumul daunelor morale și, apreciind că suma de 200.000 lei constituie o reparație echitabilă pentru prejudiciul moral adus reclamantului în urma faptului ilicit pentru care răspunde pârâta, raportat și la practica instanțelor cu privire la cuantumul daunelor morale acordate în spețe similare, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin.2 C.pr.civ. va admite apelul și va schimba în parte sentința atacată, reducând cuantumul daunelor morale la această sumă.
Referitor la acordarea dobânzilor legale aferente sumelor pretinse, de la momentul producerii accidentului până la data plății efective, Curtea va reține prevederile art. 36 alin.1 din Ordinul CSA nr.5/2010, potrivit cărora ";despăgubirea se plătește de către asiguratorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesare stabilirii răspunderii și cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurator, sau de la data la care asiguratorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească";.
Rezultă așadar că dobânzile nu pot fi acordate, astfel cum se întâmplă în situația unui caz clasic de răspundere civilă delictuală, de la data producerii faptei ilicite, ci doar de la data comunicării hotărârii judecătorești definitive, motiv pentru care, reținând întemeiat și acest motiv de apel Curtea va schimba hotărârea primei instanțe și cu privire la acest aspect, și va obliga societatea pârâtă la plata dobânzii legale aferentă sumelor acordate cu titlu de daune materiale și morale, începând cu a 11-a zi de la comunicarea prezentei decizii și până la data plății efective.
Totodată, Curtea nu va reține criticile referitoare la actualizarea cu rata inflației a sumelor acordate reclamantului cu titlu de despăgubiri de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și nu de la data producerii accidentului, actualizarea cu indicele de inflație constituind o formă de acoperire integrală a prejudiciului și nu o sancțiune pentru executarea cu întârziere a obligației.
Văzând și disp. art. 167 alin. 3 raportate la cele ale art. 58 NCod proc. civ., coroborate cu prev. art. 48 și art. 49 din OUG nr. 80/2013, Curtea va încuviința avansarea sumei de 390 lei reprezentând remunerația cuvenită curatorului special din bugetul statului, respectiv fondurile Ministerului Justiției și va obliga intimatul-reclamant L.G., ca parte căzută în pretenții, să plătească statului suma de 390 lei reprezentând cheltuieli judiciare (remunerația curatorului special).
