Acţiunea civilă în procesul penal. Calitatea procesual activă a succesorilor victimei unei infracţiuni de loviri sau vătămară cauzatoare de moarte.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 270/A din data de 24.09.2014
Acțiunea civilă în procesul penal. Calitatea procesual activă a succesorilor victimei unei infracțiuni de loviri sau vătămară cauzatoare de moarte. Repararea prejudiciului material prin ricoșeu produs în dauna victimelor indirecte.
C. pr. pen., art. 19, art. 20, art. 25, art. 72
C. civ., art. 1359, art. 1381, art. 1390, art. 1391
În ipoteza în care se judecă o infracțiune îndreptate împotriva vieții, stabilirea calității procesuale active se determină nu în raport cu dispozițiile art. 963 și urm. C. civ., ci prin prisma prevederilor art. 1390 și art. 1391 C. civ. Aceste din urmă texte legale autorizează nu doar pe succesorii legali ai victimei, ci, în condițiile prevăzute de legea civilă, pe orice persoană care a încercat un prejudiciu patrimonial sau moral cauzat de fapta ilicită, să se îndrepte cu acțiune civilă împotriva autorului faptei prejudiciabile. Cele două articole menționate se coroborează cu art. 19 alin. 2 C. pr. Pen. care acoperă două categorii de persoane care se pot constitui părți civile în procesul penal: atât persoana vătămată care este, potrivit art. 79 C. pr. Pen., persoana care a suferit o vătămare fizică, materială sau morală prin fapta penală, cât și succesorii acesteia. Mama victimei infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte are calitatea de persoană vătămată în sensul art. 79 C. pr. Pen. și prin urmare are chemarea să solicite daune materiale și morale în procesul penal în considerarea art. 19 alin. 2 teza I C. pr. Pen.
În cazul prejudiciului material prin ricoșeu, cauzat prin decesul unei persoane victimelor indirecte, art. 1390 C. civ. reprezintă o normă specială în raport cu dispozițiile de principiu prevăzute de art. 1359 și de art. 1381 C. civ. În acest fel, repararea prejudiciului prin ricoșeu produs în dauna victimelor indirecte este una de excepție și nu poate fi acordată decât în limitele prescrise de art. 1390 C. civ. Pe tărâmul acestui text, nu pot fi reparate orice prejudicii materiale, ci doar acelea care sunt rezultatul pierderii unui drept la întreținere sau a unui interes legitim legat însă de asigurarea în fapt tot a întreținerii. Pentru a avea un drept la întreținere în sensul art. 524 C. civ., partea civilă trebuie să probeze că se afla în nevoie, neputându-se întreține din munca sau bunurile sale.
Prin sentința penală nr. 91/15 aprilie 2014, Tribunalul Mureș:
- a respins ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului prin rechizitoriul Parchetului, din infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art.183 Cod penal, în infracțiunea de omor, prevăzută de art. 174 Cod penal anterior, cerere formulată de părțile civile prin avocat ales, în baza art. 386 C. pr. pen. nou.
- în baza art. 396 alin. 2 C. pr. pen., l-a condamnat pe inculpatul M. S. P. în temeiul art. 183 Cod penal anterior, cu aplicarea art. 5 Cod penal nou, a art. 375 C. pr. pen. nou, a art. 74 alin. 1 literele a, b Cod penal, coroborat cu art. 76 alin. 1 litera c Cod penal anterior la pedeapsa de:
-3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
- a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive din data de 29.11.2013, până la data de 05.02.2014 și a măsurii arestului la domiciliu, începând cu data de 05.02.2014 la zi, conform art. 72 alin. 1 Cod penal nou.
- a dispus revocarea măsurii arestului la domiciliu dispusă față de inculpat prin Încheierea nr. 91/CU din data de 5.02.2014, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, Secția Penală, în dosar nr. 5943/102/2013/a2, în baza art. 399 alin. 1 C. pr. pen. nou.
- a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, în temeiul art.81 alin.1 Cod penal anterior, cu aplicarea art.5 Cod penal nou.
- a fixat un termen de încercare de 5 ani, conform art. 82 alin. 1 Cod penal anterior.
- a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal anterior.
- a constatat suspendată executarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 71 Cod penal, raportat la art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și b Cod penal, conform art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
- a luat act de tranzacția intervenită între inculpat și părțile civile Ș. V., în nume propriu și ca ocrotitor legal al părții civile Ș. A. și al părții civile Ș. A., privind plata cheltuielilor de înmormântare a victimei Ș. G., de către inculpat, cuantificate la suma de 8500 lei, în tranșe lunare de câte 100 lei, un interval de 85 de luni, respectiv referitor la plata de către același inculpat, începând cu data de 15.11.2013 a sumei de 750 lei lunar cu titlu de obligație de întreținere, părților civile Ș. A. și Ș. A., până la majoratul acestora și în continuarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstelor de câte 25 de ani, inclusiv referitor la plata retroactivă de către inculpat a sumei de 3000 lei, reprezentând aceeași obligație pentru cele două părți, pe lunile noiembrie 2013 - februarie 2014, instanța dispunând obligarea inculpatului la plata sumelor enunțate, cu titlu de daune materiale, în favoarea părților civile, conform tranzacțiilor încheiate cu acestea, în baza art. 397 alin. 1 C. pr. pen. nou, raportat la art.23 alin.1 și 3 C. pr. pen. nou.
- a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș, și în baza art. 397 alin. 1 C. pr. pen. nou, raportat la art. 25 alin. 1 C. pr. pen., a art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 modificată și completată de Ordonanța Guvernului nr.72/2006 l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 14.263,59 lei cu titlu de daune materiale în favoarea acesteia, la care se adaugă dobânda legală aplicabilă, începând cu data de 15.11.2013 și până la achitarea în fapt a sumei indicate anterior, cu titlu de folos nerealizat.
- a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Ș. V. și l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 146,541 lei lunar, cu titlu de rentă viageră în favoarea acesteia, precum și la plata sumei de câte 60.000 lei, cu titlu de daune morale, în favoarea părții civile Ș. V., în nume propriu, părților civile Ș. A. și Ș. A., în baza art. 397 alin. 1 C. pr. pen. nou, raportat la art. 25 alin. 1, art. 19 alin. 5 C. pr. pen. nou.
- a respins restul pretențiilor la daune materiale și morale formulate de părțile civile Ș. V., în nume propriu și ca ocrotitor legal al părților civile Ș. A. și Ș. A., ca nefondate, în baza art. 397 alin. 1 C. pr. pen..
- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a părții civile J. V. în temeiul art. 19 alin. 2 C. pr. pen. nou, raportat la art. 964 alin. 1 litera a și alin. 3 cod civil și, pe cale de consecință, a respins ca nefondate pretențiile la daune materiale și morale formulate de partea civilă enunțată.
- în temeiul art. 274 alin. 1 C. pr. pen. nou, l-a obligat pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 1140 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat pe parcursul procesului, din care 940 lei, în faza de urmărire penală și 200 lei, în faza de cercetare judecătorească, din care suma de 200 lei, onorariul avocatului din oficiu în faza de urmărire penală, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Mureș.
- l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate de părțile civile, conform art. 276 alin. 1 și 2 C. pr. pen. nou.
Pentru pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut că în seara datei de 15 noiembrie 2013, în jurul orelor 18,00 - 18,30 inculpatul M. S. P. împreună cu martorii C. A., M. D. și M. I. se aflau în localul SC R. C. SRL și consumau băuturi alcoolice. La un moment dat în local a intrat și victima Ș. G., care a venit cu tractorul, a consumat o bere și 100 ml alcool, apoi a plecat. După aproximativ 30 de minute, acesta s-a întors, s-a așezat singur la o masă, consumând bere și alcool.
Ulterior, la masa acestuia s-au așezat numiții Ș. V. și M. I., ultimul stând inițial la masa inculpatului. Inculpatul și martorii audiați în cauză au confirmat faptul că numitul Ș. G. se afla sub influența alcoolului și tot comenta la ceea ce spuneau ceilalți consumatori, însă aceștia nu-i dădeau atenție, deoarece o cunoșteau pe victimă ca fiind o persoană care se comportă în acest mod atunci când este sub influența alcoolului. Inculpatul susține că victima comenta mai mult la ceea ce spunea el, și în momentul în care acesta a ieșit afară din local i-a spus și lui să iasă afară să se bată. Aceste susțineri nu sunt confirmate de celelalte persoane prezente în local, care susțin că Ș. G. intervenea în discuțiile purtate de toți, de fapt mai mult bombănea, dar nu comenta în special mai mult la ceea ce spunea inculpatul.
Numitul Ș. G. a rămas în local aproximativ o oră, apoi a plecat cu intenția de a se întoarce la domiciliu. Când a ajuns la ușa localului, s-a ridicat și inculpatul și a ieșit afară după acesta. După inculpat a părăsit localul și martorul C. A.. Acesta l-a văzut pe inculpat că se afla în spatele numitului Ș. G. și că a încercat să-l lovească cu pumnul în timp ce cobora scările, dar nu l-a nimerit întrucât victima coborâse cu o treaptă mai jos.
Pentru a preîntâmpina un conflict, martorul C. A. l-a ținut pe inculpat prinzându-l cu ambele mâini spunându-i să se liniștească pentru că celălalt este beat. Inculpatul i-a spus să-l lase pentru că nu are de gând să-i facă nimic celuilalt, însă imediat ce a scăpat, a plecat la pas grăbit după victimă, care ajunsese în stradă și se întorsese cu fața spre ei. Inculpatul l-a lovit cu palma pe Ș. G. în zona feței și totodată l-a împins, acesta dezechilibrându-se și căzând jos. În acel moment, văzând că nu se mai ridică de jos și nu mai schițează nici un gest, inculpatul s-a speriat și a fugit după clădirea localului, iar martorul C. A. i-a reproșat acestuia că l-a omorât pe celălalt. Atunci au ieșit din local și restul consumatorilor, care s-au deplasat lângă victimă încercând să-i acorde primul ajutor. A venit și inculpatul, care, la sugestia celorlalți, a sunat la apelul de urgență 112, solicitând ambulanța.
Martorul C. A. a resuscitat victima, care se afla căzută în drum, pe asfalt, în dreptul clădirii barului și nu mai dădea nici un semn de viață, fiind în stare de inconștiență. După aceste manevre, victima nu și-a revenit, doar că a început să respire. Aceasta a fost stropită apoi cu apă de către persoanele din jur, pentru a-și reveni, a fost ridicată în poziție semișezândă de martorul M. I., dar nu și-a revenit.
Martorul M. I. și fratele său, M. D. au așezat victima pe jos pe o pătură, văzând în momentul în care au ridicat-o că aceasta sângera la nivelul cefei. Apoi, M. I. s-a deplasat cu autoturismul la domiciliul victimei pentru a o anunța pe soția acesteia, Ș. V., despre cele întâmplate. La scurt timp s-a întors împreună cu aceasta în locul unde se afla victima, aceasta fiind tot în stare de inconștiență. Soția victimei i-a întrebat pe cei din jur că cine l-a bătut pe soțul ei, iar inculpatul i-a răspuns că el este cel care l-a lovit. Victima a fost preluată de o ambulanță SMURD și transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Tg. Mureș, fiind consultată inițial la serviciul SMURD și spitalizată apoi la secția Neurochirurgie și pe urmă la Secția ATI până în data de 27.11.2013, când a intervenit decesul.
Din raportul de autopsie medico-legală nr. 3080-622/19.12.2013 rezultă că victima avea semne de violență la nivelul regiunii frontale stângi și la nivelul regiunii parietale stângi, unde prezenta câte o excoriație de mici dimensiuni. S-a constatat că moartea numitului Ș. G., în vârstă de 42 de ani, a fost violentă și s-a datorat unui traumatism cranio-cerebral cu hemoragie subarahnoidiană emisferală stângă, hemoragie intercerebeloasă stângă și de trunci cerebral, contuzie dilacerare frontală stângă și occipitală bilateral și dilacerare parventriculară. S-a constatat că leziunile traumatice prezentate de victimă s-au putut produce prin mecanismul de lovire directă cu corp dur contondent, posibil pumn, urmată de lovire indirectă cădere pe corpuri cu suprafață dură, plană. S-a concluzionat că între leziunile traumatice și deces există legătură de cauzalitate directă, necondiționată.
În drept, fapta inculpatului M. S. P., care în data de 15 noiembrie 2013 i-a aplicat numitului Ș. G. o lovitură cu palma peste față și a împins-o, acte în urma cărora victima a căzut și s-a lovit la cap, producându-se o fractură craniană și apoi un hematom și hemoragie cerebrală care au dus la deces, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 Cod penal.
Referitor la propunerea de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracțiunea de omor, prevăzută de art. 174 Cod penal anterior, formulată de apărătorul ales al părților civile, prima instanță a reținut că această cerere este nefondată, deoarece, așa cum rezultă din descrierea stării de fapt, producerea rezultatului mai grav constând în moartea victimei ca urmare a loviturii directe cu pumnul sau cu palma aplicate de inculpat este rezultatul culpei cu prevedere a inculpatului sau a intenției depășite a inculpatului, acesta din urmă având reprezentarea directă doar a rezultatului mai puțin grav, constând în producerea unor vătămări corporale victimei și nu a suprimării vieții acesteia. Din ansamblul materialului probator, nu rezultă că inculpatul ar fi premeditat incidentul în cauză, chiar pe fondul unui conflict mai vechi avut de tatăl inculpatului cu victima, sau că ar fi creat contextul din speță pentru a suprima viața acesteia, cu atât mai mult cu cât, problemele dintre ei nu erau unele marcante, care să ducă la mai mult decât o altercație între cei doi, chiar și în eventualitatea în care inculpatul ar fi afirmat, anterior cu 5 zile, către martora B. F. C. că ar avea de gând să-l omoare pe victima Ș. G., în condițiile în care acesta și martora se aflau în barul din localitate, iar inculpatul s-a referit indirect la victimă cu titulatura de "bozgor";.
Sub aspectul individualizării sancțiunii aplicabile inculpatului, conform art. 72 Cod penal anterior, instanța a avut în vedere împrejurările concrete în care a fost comisă infracțiunea, forța cu care inculpatul a atacat-o pe victimă, lovind-o puternic cu pumnul sau palma, aparent fără motiv, fără să se gândească la vreo consecință, apoi a fugit, speriindu-se și abandonând-o în stradă, deși ulterior a anunțat ambulanța, însă și conduita anterioară și ulterioară celor întâmplate, inculpatul manifestând în final o atitudine de regret, recunoaștere fără rezerve a faptei imputat, disponibilitate în repararea prejudiciului cauzat părților civile, acesta reparând parțial prejudiciul suferit de părțile civile, conform tranzacției încheiate cu acestea și a dovezilor scriptice astfel că aceste ultime aspecte vor fi avute în vedere ca circumstanțe de atenuare a pedepsei aplicabile acestuia, după reducerea sub minimul prevăzut de lege, dispunând suspendarea condiționată a pedepsei aplicabile acestuia,conform Codului penal anterior, lege mai favorabilă sub aspectul acestei modalități de executare , care nu se mai regăsește în Noul Cod, apreciind că și prin această formă de executare inculpatul va putea fi reeducat pe mai departe în spiritul respectării legii. A mai avut în vedere, ca și circumstanțe de atenuare a pedepsei aplicabile inculpatului, pe lângă cea prevăzută la art. 74 alin. 1 lit. b Cod penal, constând în stăruința depusă de acesta pentru a repara paguba pricinuită și a atenua consecințele faptei sale reprobabile și circumstanța atenuantă judiciară, prevăzută la art. 74 alin. 1 litera a Cod penal, întrucât, așa cum rezultă din referatul de evaluare întocmit inculpatului, din caracterizările de la locul de muncă, acesta este o persoană bine integrată social, având un loc de muncă stabil și nu a mai avut alte contacte cu legea penală, având o conduită bună, făcând , bineînțeles și aplicarea art. 375 C. pr. pen. nou (în condițiile în care inculpatul a uzat de procedura simplificată) și a art. 76 alin. 1 litera c Cod penal vechi, privind reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de legea penală mai favorabilă, conform art. 5 Cod penal nou.
În latura civilă a cauzei partea civilă Ș. V., soția supraviețuitoare a victimei, în nume propriu și ca ocrotitoare legală a minorului Ș. A., a formulat pretenții civile materiale de 8500 lei, constând în cheltuielile efectuate cu înmormântarea soțului, de 3.500 lei lunar, cu titlu de rentă viageră, constând în venitul lunar realizat de defunct la locul de muncă și în gospodărie , precum și suma de 500.000 euro în contraechivalent în lei la data plății, cu titlu de daune morale, atât în nume propriu și ca ocrotitoare legală a minorului pentru care a solicitat aceeași sumă cu titlu de daune morale, partea civilă, fiica victimei, Ș. A., asistată de ocrotitoarea legală Ș. V., a solicitat plata sumei de 1000 lei lunar, cu titlu de rentă, începând cu data de 15.11.2013, până la terminarea cursurilor liceale și până la terminarea facultății, precum și suma de 500.000 euro în contraechivalent în lei la data plății, cu titlu de daune morale, partea civilă J. V. , mama victimei a solicitat plata sumei de 500.000 euro în contraechivalent în lei la data plății, cu titlu de daune morale, o rentă lunară de 5000 lei lunar, începând cu data de 15.11.2013, reprezentând manopera pentru lucrările agricole de câmp, 20.000 lei anual pentru lucrările în gospodărie pe care le efectua defunctul ,pe tot restul vieții acesteia.
Cu privire la partea civilă J. V., mama victimei, la termenul de judecată din data de 2.04.2014, instanța a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia, având în vedere dispozițiile art. 19 alin. 2 C. pr. pen. care se referă la calitatea de succesori legali a părților civile, raportat la victimă, iar conform dispozițiilor art. 963 alin. 1 Cod civil raportat la art. 964 alin. 1 litera a și alin. 3 Cod civil, la art. 972, art. 975 alin. 2 Cod civil, descendenții defunctului înlătură de la succesiunea acestuia pe ceilalți moștenitori, mai puțin pe soțul supraviețuitor, care vine în concurs cu aceștia, deci inclusiv pe ascendenții victimei, pe partea civilă J. V.
Prin urmare, prima instanță a constatat că excepția invocată este fondată, a admis-o și, pe cale de consecință, a respins pretențiile civile formulate de această parte civilă față de inculpat.
Conform dispozițiilor art. 23 alin. 1 C. pr. pen., inculpatul a încheiat o tranzacție cu părțile civile raportat la o parte din pretențiile formulate de acestea , respectiv inculpatul s-a angajat să achite suma de 750 lei lunar în favoarea minorilor Ș. A. și Ș. A., începând cu data de 15.11.2013 până la majorat și în continuarea studiilor acestora, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 de ani, cu titlu de obligație de întreținere, denumită impropriu, rentă viageră, din care s-a achitat anticipat suma de 3000 lei retroactiv, pe lunile noiembrie, decembrie, 2013, ianuarie, februarie 2014. Instanța va lua act de această tranzacție. De asemenea , părțile s-au înțeles și cu privire la suma 8500 lei, constând în cheltuielile efectuate cu înmormântarea victimei, pe care inculpatul o va achita în tranșe lunare de câte 100 lei, timp de 85 de luni. Instanța a luat, astfel, act și de această tranzacție și l-a obligat pe inculpat la plata sumelor indicate anterior, sume pe care le-a recunoscut și a fost de acord să le achite.
Cu privire la restul pretențiilor la daune materiale și morale formulate de părțile civile, s-a administrat proba testimonială și cu înscrisuri, fiind audiați martorii N. T., V. C. și S. E. la termenul de judecată din data de 2.04.2014.
Instanța a concluzionat că sunt fondate doar în parte pretențiile formulate, fiind indiscutabil că părților civile (soția victimei și descendenților acesteia) li s-a produs o suferință psihică intensă, odată cu pierderea irecuperabilă a victimei, soț, tată și fiu deopotrivă, astfel că acordarea unei sume de câte 60.000 lei cu titlu de daune morale fiecăreia dintre acestea, este suficientă, în opinia noastră.
Referitor la renta viageră de 3.500 lei lunar , constând în venitul lunar realizat de defunct , solicitată de partea civilă Ș. V., tribunalul a subliniat că aceste pretenții sunt întemeiate doar în parte, aceasta , ca soție supraviețuitoare, având dreptul la o cotă de ¼ din succesiune, conform art. 972, art. 975 alin. 2 Cod civil, iar din adeverința de venit emisă de societatea la care a fost angajat soțul acesteia cu 6 luni anterior decesului, rezultă că victima a realizat un venit mediu lunar exceptând lunile de iarnă) de 586,166 lei, rezultând, ca urmare a aplicării cotei succesorale indicate, suma de 146,541 lei lunar, sumă de care poate beneficia partea civilă pe tot restul vieții. Deși în cauză s-au audiat trei martori pe latură civilă, aceștia nu au putut indica cu precizie ce alte venituri lunare realiza defunctul din vinderea animalelor din gospodărie sau a laptelui și oricum, martora S. E. , mătușa victimei, a precizat că aceste venituri se realizau anual, sporadic, le-a putut indica doar cu aproximație, ca și ceilalți martori, V. C. și N. T., precizând că și după decesul acesteia, familia realizează aceleași venituri, iar munca în gospodărie e desfășurată în continuare de membrii familiei, nefiind nevoie de angajarea unor persoane care să le ajute în acest scop sau cel puțin martorii nu au cunoștință ca după decesul victimei membrii familiei acesteia să fi angajat alte persoane pentru a-i ajuta la muncile gospodărești. Cu toate că ultima martoră a arătat că familia trebuie, după decesul victimei, să achite contravaloarea lucrărilor agricole pe cele 3, 80 ha teren arabil deținut, deși acestea se efectuează în continuare cu utilajele aparținând fostului patron al inculpatului, pe timpul vieții victimei aceste costuri fiind suportate de firma angajatoare, apreciem că depoziția acesteia nu e suficientă pentru a putea aprecia costul total al lucrărilor, în lipsa unor înscrisuri doveditoare care să ateste plata lor efectivă către terțe persoane de către părțile civile, perioadele de timp în care s-au efectuat, costul lor exact și nu aproximativ, continuitatea și frecvența acestora. Prin urmare, fiind incerte aceste costuri sau cheltuieli, respectiv perioada în care s-ar fi efectuat, periodicitatea, continuitatea sau frecvența acestora, instanța nu a putut să le aibă în vedere în calculul rentei lunare acordate soției victimei, singurele venituri certe la care s-a raportat fiind cele realizate lunar de victimă, de la locul de muncă, ca și mecanizator agricol, respectiv media lunară a acestora, luând în calcul ultimele 6 luni care au precedat decesul, la care a raportat cota de 1/4 la care are dreptul partea civilă Ș. V. în calitate de soție supraviețuitoare, rezultând un cuantum lunar, pe perioada vieții părții civile așa cum s-a precizat anterior.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel părțile civile Ș. V., Ș. A., Ș. A. și J. V.
În motivarea căilor de atac, părțile civile critică legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe sub următoarele aspecte:
- în raport cu circumstanțele comiterii infracțiunii și cu poziția subiectivă a inculpatului, fapta dedusă judecății se încadrează în elementele constitutive ale infracțiunii de omor și nu ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte;
- prima instanță a făcut o greșită individualizare judiciară a pedepsei și a modalității de executare a acesteia și, pornind de la gravitatea faptei, a urmărilor produse și de la persoana inculpatului, în cauză trebuia să se aplice o pedeapsă cu o durată mai ridicată și nu se justifica suspendarea condiționată a executării acesteia;
- sumele acordate în primă instanță părților civile Ș. V., Ș. A. și Ș. A. cu titlu de daune materiale și morale sunt prea reduse și nu acoperă integral prejudiciul care le-a fost creat prin infracțiunea comisă de inculpat;
- în mod greșit tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale a părții civile J. V. și a respins pretențiile acesteia, în cauză această parte civilă având vocație și calitate procesuală activă.
Analizând apelurile pendinte, prin prisma materialului dosarului nr. 5943/102/2013 al Tribunalului Mureș, a motivelor invocate, a probelor noi administrate în apel, a susținerilor și concluziilor părților și ale reprezentantului Ministerului Public, precum și din oficiu, în limitele efectelor devolutiv și neagravării situației în propria cale de atac, s-au reținut următoarele:
1. Asupra temeiniciei apelurilor părților civile, s-a constatat, pentru început, că hotărârea atacată este la adăpost de critici în ceea ce privește expunerea stării de fapt; analiza detaliată a probelor; respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei formulate de părțile civile; deducerea din pedeapsa aplicată inculpatului a duratei reținerii, a arestării preventive și a arestului la domiciliu; revocarea măsurii preventive a arestului la domiciliu; suspendarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului; consfințirea tranzacției încheiate între inculpat și părțile civile Ș. V., Ș. A. și Ș. A.; modalitatea de soluționare a acțiunii civile promovate de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Tg.-Mureș; precum și obligarea inculpatului la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat și de părțile civile în cursul urmăririi penale și al judecății în prim grad.
În schimb, sunt discutabile dispoziția de obligare a inculpatului la plata onorariului avocatului desemnat din oficiu, la care se adaugă modul de soluționare a cererii părții civile Ș. V. de obligare a inculpatului la despăgubiri materiale, însă aceste aspecte nu mai pot fi corectate în al doilea grad, din cauza limitelor impuse de efectele devolutiv și neagravării situației în propria cale de atac.
În plus, apelurile promovate de părțile civile Ș. V., Ș. A., Ș. A. și J. V. împotriva sentinței penale nr. 91/15 aprilie 2014 sunt fondate, iar argumentele expuse în continuare determină, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C. pr. pen., admiterea căilor de atac, cu consecințele desființării în parte a sentinței penale atacate și rejudecării în apel a pricinii, în următoarele limite:
a) Procedând la o nouă individualizare judiciară a pedepsei, prin prisma criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. din 1969, amintim: gradul de pericol social concret ridicat al faptei săvârșite, determinat în principal de împrejurările efectuării de către inculpat a actelor sale violente -exercitarea agresiunilor pe fondul consumului de alcool, urmărirea victimei după ce acesta plecase din localul unde între cei doi a avut loc un schimb de replici și după ce aceste neînțelegeri secvențiale lauseră sfârșit, intensitatea loviturii aplicate, zona vizată lezată; urmarea gravă produsă constând în moartea victimei. În aceeași ordine de idei, nu omitem nici persoana inculpatului și perspectivele sale de reinserție socială, observând conduita avută anterior și ulterior faptei -este la primul contact cu legea penală, a uzat de procedura abreviată, și-a asumat responsabilitatea actelor sale și a consecințelor acestora și a acoperit o parte din prejudiciul cauzat părților civile. Aceste elemente duc la concluzia pe de o parte că pedeapsa de 3 ani închisoare la care s-a oprit instanța de prim grad este disproporționată, nu reflectă pericolul social al infracțiunii și este insuficientă pentru a-și atinge scopurile, iar, pe de altă parte că o pedeapsă principală de 4 ani închisoare a cărei executare este suspendată sub supraveghere este proporțională și aptă să satisfacă în concret și în mod eficient nevoile resocializării și prevenția generală.
Raportul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune Mureș, extrasul după cazierul judiciar al inculpatului, caracterizările depuse la dosar, precum și declarațiile acuzatului, la care se adaugă natura și gravitatea infracțiunii comise și durata pedepsei închisorii aplicate, precum și perspectivele de reintegrare socială a inculpatului, toate acestea demonstrează că o suspendare condiționată simplă este împiedicată de durata pedepsei impuse și oricum este ineficientă în cauză, dar, în același timp, executarea pedepsei în detenție nu este oportună. În acest context, s-a constatat că aplicarea pedepsei în cazul d-lui M. S. P. este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, inculpatul nu va mai comite alte infracțiunii, însă este necesară supravegherea conduitei acestuia pe perioada unui termen de încercare. În consecință, fiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 861 C. pr. Pen., în rejudecare, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 4 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 6 ani (gravitarea infracțiunii săvârșite, precum și perspectivele de resocializare a inculpatului sunt criterii în funcție de care am determinat măsurile și obligațiile în sarcina inculpatului, precum și durata termenului de încercare, compus din pedeapsa aplicată la care se adaugă un interval de 2 ani).
În temeiul art. 863 alin. 1 C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
• Să se prezinte, periodic, potrivit datelor care se vor fixa, la Serviciului de Probațiune Mureș;
• Să anunțe acest Serviciu, în prealabil, despre orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
• Să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
• Să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În baza art. 863 alin. 3 C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații:
• Să nu schimbe domiciliul sau reședința, decât după o informare a Serviciului de Probațiune Mureș, în prealabil cu cel puțin 2 săptămâni;
• Să frecventeze una sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune.
Serviciul de Probațiune Mureș a fost desemnat pentru supravegherea executării măsurilor și obligațiilor instituite în sarcina inculpatului.
A fost atenționat inculpatul asupra conduitei sale viitoare, care trebuie să fie conformă normelor de conviețuire socială. În plus, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte măsurile și obligațiile impuse de instanță. Totodată, el trebuie să își îndeplinească obligațiile civile fixate prin sentința atacată. Aceasta, întrucât, în cazul nerespectării cu rea-credință a măsurilor de supraveghere sau a obligațiilor impuse inculpatului, al comiterii unei noi infracțiuni pe parcursul termenului de supraveghere sau al neîndeplinirii integrale a obligațiilor civile puse în sarcina sa, inculpatul riscă să i se revoce suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare.
b) Mama victimei Ș. G., d-na J. V., s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând obligarea inculpatului: - la plata sumei de 5.000 lei anual, reprezentând manopera pentru lucrările agricole din câmp, pentru suprafața de 4,6 ha teren arabil;
- la plata sumei de 25.000 lei anual, reprezentând contravaloarea lucrărilor din gospodărie constând în îngrijirea animalelor domestice;
- la plata sumei de 500.000 Euro, cu titlu de daune morale.
Prima instanță a constatat că d-na J. V. nu are calitate procesuală activă (din eroare fiind menționată calitatea procesuală pasivă, aceasta din urmă fiind a inculpatului) și a respins acțiunea civilă promovată de această persoană.
Contrar susținerilor instanței de prim grad, s-a constatat că mama victimei are legitimitate procesuală activă în cauză. Astfel, în ipoteza unei infracțiuni îndreptate împotriva vieții, cum este cazul în speță, stabilirea calității procesuale active se determină nu în raport cu dispozițiile art. 963 și urm. C. civ. invocate de tribunal, ci prin prisma prevederilor art. 1390 și art. 1391 C. civ. Aceste din urmă texte legale autorizează nu doar pe succesorii legali ai victimei, ci, în condițiile prevăzute de legea civilă, pe orice persoană care a încercat un prejudiciu patrimonial sau moral cauzat de fapta ilicită, să se îndrepte cu acțiune civilă împotriva autorului faptei prejudiciabile. Cele două articole menționate se coroborează cu art. 19 alin. 2 C. pr. Pen. care acoperă două categorii de persoane care se pot constitui părți civile în procesul penal: atât persoana vătămată care este, potrivit art. 79 C. pr. Pen., persoana care a suferit o vătămare fizică, materială sau morală prin fapta penală, cât și succesorii acesteia. În prezenta cauză, mama victimei infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte are calitatea de persoană vătămată în sensul art. 79 C. pr. Pen. și prin urmare are chemarea să solicite daune materiale și morale în procesul penal în considerarea art. 19 alin. 2 teza I C. pr. Pen.
Examinând în substanță cererea formulată de partea civilă J. V., cât și cererile părților civile Ș. V., Ș. A. și Ș. A., în ceea ce privește daunele morale solicitate, s-a constatat că în speță sunt îndeplinite cumulativ elementele angajării răspunderii civile delictuale a inculpatului M. S. P.. Astfel, infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte există, aceasta a fost săvârșită de inculpatul M. S. P. și a fost comisă de către acesta cu praeterintenție, fapta ilicită a inculpatului a cauzat un prejudiciu moral celor patru părți civile, iar între faptă și prejudiciul creat există raport de cauzalitate. În consecință, este întemeiată solicitarea părții civile de obligare a inculpatului la plata daunelor morale. Nefiind prevăzut în legislația actuală un criteriu matematic, abstract de evaluare a cuantumului despăgubirilor morale, această operațiune este lăsată la aprecierea judecătorului, în funcție atât de durerea psihică îndurată de părțile civile, cât și de faptul că aceste despăgubiri nu trebuie să reprezinte o îmbogățire nejustificată a acestor părți și nici o exploatare nejustificată a patrimoniului inculpatului. În cauza de față, această durere este concretizată în prejudiciul moral suportat, sub forma prejudiciului de afecțiune, argumentat de suferințele incomensurabile la care au fost supuși soția, copii și mama victimei prin pierderea bruscă și violentă a soțului, tatălui și, respectiv fiului, aflat în apogeul existenței și cu care au păstrat strânse legăturile dintre soți, precum și cele părințești. O asemenea împrejurare cu greu va putea fi ștearsă din memoria soției, copiilor și mamei. În acest context, s-a pus accent mai ales pe durerea nemăsurată a copiilor minori care, la o vârstă fragedă și-au pierdut tatăl, a soției și a mamei care au rămas lipsite de afecțiunea și suportul d-lui Ș. G. .În acest fel, odată cu pierderea soțului, a tatălui și fiului, părțile civile Ș. V., Ș. A., Ș. A. și J. V. sunt și rămân supuse unor puternice privațiuni morale, ceea ce reduce semnificativ calitatea și bucuriile unei vieți împlinite.
Raportat la cele două criterii expuse mai sus, suma de câte 90.000 lei acordată fiecărei părții civile, cu titlu de daune morale, la care se adaugă și condamnarea penală a inculpatului reprezintă o reparație echitabilă și adecvată a suferințelor psihice îndurate de cele patru părți civile.
Cât privește pretențiile materiale ale d-nei J. V., le vom trata mai jos, odată cu examenul celorlalte motive de apel invocate de cei patru apelanți.
2. Asupra celorlalte motive de apel ale părților civile, acestea nu au fost primite pentru următoarele considerente:
(i) Referitor la critica privind încadrarea juridică dată faptei, au fost reamintite depozițiile martorului ocular C. A. și declarațiile inculpatului din care rezultă că acesta din urmă i-a aplicat victimei în față o lovitură cu palma sau cu pumnul, lovitură din cauza căreia victima a căzut și a suferit un traumatism cranio-cerebral în urma căruia a decedat. Natura leziunilor suferite de victimă și mecanismul prin care aceste leziuni au fost produse sunt confirmate de raportul de autopsie medico-legală și nu ridică vreo îndoială asupra credibilității martorilor. Este practic cazul tipic de loviri cauzatoare de moarte. În aceeași ordine de idei, nimic din actele dosarului nu susține teza avansată de părțile civile după care inculpatul ar fi premeditat incidentul în cauză care a debutat pe fondul discuțiilor din bar purtate între victimă și inculpat.
În fața împrejurărilor de fapt desprinse din probele administrate în cauză, s-a constatat că circumstanțele obiective în care s-a petrecut fapta dedusă judecății duc la concluzia că, sub aspect subiectiv, inculpatul a acționat cu praeterintenție și nu cu intenție directă sau indirectă specifică infracțiunii de omor, fiind astfel justă încadrarea juridică reținută de tribunal.
(ii) Referitor la daunele materiale cerute de partea civilă J. V., a fost subliniat faptul că în cazul prejudiciului material prin ricoșeu, cauzat prin decesul unei persoane victimelor indirecte, art. 1390 C. civ. reprezintă o normă specială în raport cu dispozițiile de principiu prevăzute de art. 1359 și de art. 1381 C. civ. În acest fel, repararea prejudiciului prin ricoșeu produs în dauna victimelor indirecte este una de excepție și nu poate fi acordată decât în limitele prescrise de art. 1390 C. civ. Pe tărâmul acestui text, nu pot fi reparate orice prejudicii materiale, ci doar acelea care sunt rezultatul pierderii unui drept la întreținere sau a unui interes legitim legat însă de asigurarea în fapt tot a întreținerii. Aceasta înseamnă că d-na J. V. ar fi putut beneficia de despăgubiri, dar numai dacă ar fi pierdut întreținerea asigurată de fiul său. Dar, pentru a avea un drept la întreținere în sensul art. 524 C. civ., partea civilă trebuie să probeze că se afla în nevoie, neputându-se întreține din munca sau bunurile sale.
În cauză, relatările martorilor S. E., V. C. și N. T., au confirmat într-adevăr că victima Ș. G. era cel care efectua lucrările agricole necesare păstrării în bună stare și cultivării terenului agricol aflat în proprietatea mamei sale și presta în gospodărie muncile zilnice ocazionate de îngrijirea animalelor domestice deținute de mama sa. Cu toate acestea, din declarațiile acelorași martori și din susținerile părților civile făcute inclusiv în memoriile depuse în apel, pe de o parte rezultă că mama victimei, deși în vârstă, se putea și se poate întreține din muncă și din bunurile sale, astfel că aceasta nu se afla în întreținerea fiului său. Pe de altă parte, rezultă că prin lucrările agricole și gospodărești efectuate, victima Ș. G. își ajuta mama, iar în urma ajutorului acordat își asigura pentru el și pentru soția și copii lui un venit suplimentar, bucurându-se de roadele pământului și de beneficiile obținute din creșterea animalelor.
În aceste împrejurări, nu există un prejudiciu în dreptul părții civile J. V. sub forma pierderii dreptului la întreținere, iar, potrivit legii civile, în caz de deces un alt prejudiciu material nu poate fi reparat. Prin urmare, cererea d-nei J. V. privind acordarea daunelor materiale este nefondată.
Situația este similară și în cazul d-nei Ș. V. -soția victimei. Aceasta nu era în întreținerea soțului său, deoarece nu se afla în nevoie cât timp câștiga și câștigă propriile venituri (așa cum rezultă din ancheta socială depusă la dosar în prim grad) din care se poate întreține. Nu negăm că, prin lucrarea pământului și îngrijirea animalelor victima a adus venituri suplimentare în familie, dar aceste câștiguri nu se cuvin automat d-nei Ș. V., tocmai pentru că ea nu se afla în întreținerea soțului, ci de acestea trebuia să se țină seama la stabilirea prestației periodice în favoarea minorilor, capăt de cerere asupra căruia părțile au încheiat o tranzacție și care nu a mai fost adus spre discuție în fața instanței de apel. Totuși, Tribunalul Mureș, bazându-se pe rațiuni care nu sunt aplicabile în cazul angajării răspunderii civile delictuale, l-a obligat pe inculpat la o prestație lunară de 146,541lei în beneficiul părții civile Ș. V. Principiul neagravării situației în propria cale de atac se opune însă înlăturării în apel a acestei obligații puse pe seama d-lui M. S. P.
3. Cheltuielile judiciare. Având în vedere soluția principală adusă apelurilor, potrivit art. 275 alin. 3 C. pr. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina statului. Onorariul parțial al avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.
Întrucât nu am identificat nicio culpă procesuală a inculpatului în al doilea grad, este nefondată cererea părților civile privind acordarea cheltuielilor judiciare avansate în apel și s-a respins ca atare.
