Acţiunea civilă în procesul penal. Acordarea despăgubirilor periodice lunare. Temei legal

O cerinţă esenţială pentru tragerea la răspundere civilă în procesul penal este ca prejudiciul să fie cauzat prin infracţiune, iar între aceasta şi paguba produsă să existe legătură de cauzalitate.

Obligarea inculpatului, în cadrul procesului penal, la plata pensiei de întreţinere de V4 din venituri este nelegală, deoarece măsura îşi găseşte temeiul în obligaţia legală de întreţinere prevăzută de art.86 din Codul familiei şi, deci, nu are legătură cu fapta penală pentru care a fost condamnat.

Despăgubirile periodice lunare datorate de inculpat fiului minor al victimei, se stabilesc potrivit art.998 C.civ.raportat raportat la dispoziţiile Codului de procedură penală, şi nu în temeiul Codului familiei, deoarece obiectul acţiunii civile îl constituie, potrivit art.14 din C.proc.pen., tragerea la răspundere civilă a inculpatului, în vederea obligării lui la repararea pagubelor cauzate celui vătămat prin infracţiune.

DECIZIA PENALĂ NR.785/R/16.12.2009

Judecătoria Zalău prin sentinţa penală nr.217 din 30 iunie 2009 în baza art. 178 al. 2 C.pen., a condamnat pe inculpatul T.T. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă asupra victimei P.C.F. ..

În baza art. 81 şi art. 82 C.pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 4 ani care constituie termen de încercare pentru inculpat.

În baza art. 359 C.proc.pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C.pen. privind revocarea beneficiului suspendării în cazul săvârşirii de noi infracţiuni.

S-a facut aplicarea art. 71 al. 1 C.pen. cu art. 64 lit. a, b C.pen., iar în baza art. 71 al. 5 C.pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei

închisorii s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 lit. a, b C.pen..

În baza art. 193 C.proc.pen., a fost obligat inculpatul T.T., alături de asiguratorul A.T.A. S.A. - Sucursala Zalău, în limita plafonului de asigurare, la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli judiciare în favoarea părţii civile P.I.I. .

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău din data de 19.01.2009, inculpatul T.T. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiuni de ucidere din culpă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 178 al.2 C.pen. .

S-a reţinut prin actul de sesizare că, în data de 14.05.2007, în timp ce conducea autoturismul cu nr. B-12345/07/12 între localităţile Zalău - Ciumărna, inculpatul T.T. a încălcat regulile de circulaţie în sensul că a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu autoturismul condus de victima P.C.F., accidentul având ca urmare moartea victimei.

Partea vătămată P.I.I. (soţia victimei) s-a constituit parte civilă în cauză atât în nume propriu şi pentru copilul minor în calitate de reprezentant legal al acestuia, P.L.M. (2 ani) cu suma de 500.000 lei daune morale, 29.080,46 lei despăgubiri materiale şi pensie de întreţinere pentru minor, precum şi plata cheltuielilor judiciare ocazionate cu purtarea procesului.

Spitalul Judeţean Sălaj s-a constituit parte civilă cu suma de 38.376,66 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare a victimei P.C.F..

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj s-a constituit parte civilă cu suma de 26.026,35 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare a victimei.

Serviciul de Ambulanţă Sălaj s-a constituit parte civilă cu suma de 290 lei, reprezentând transportul victimelor.

În cauză a fost introdus şi asigurătorul de răspundere civilă auto societatea de asigurare S.C. A.T.A. S.A. pentru a răspunde alături de inculpat la recuperarea daunelor materiale, în limita plafonului de asigurare.

Inculpatul T.T. este posesor al permisului de conducere valabil pentru categoria „B” din anul 1985 .

În data de 14.05.2007, inculpatul T.T. a condus autoturismul de teren, proprietatea firmei la care lucra - SC T.F. SRL Satu Mare cu nr. de înmatriculare B-12345/07/12, în autoturism aflându-se pe scaunul dreapta faţă şi T.V., soţia inculpatului.

În jurul orelor 1230, ajungând între localităţile Zalău şi Ciumărna, la coborârea de pe Meseş, inculpatul a depăşit axul drumului ajungând pe contrasens, moment în care a intrat în coliziune cu autoturismul Daewoo Matiz, cu nr. A-12-BCD, care circula pe sens opus, pe banda de lângă axul drumului, condus de către victima P.C.F..

În urma impactului, victima P.C.F., T.V. şi B.J. care ocupa scaunul dreapta faţă din auto Matiz, au suferit leziuni, cele mai grave fiind suferite de P.C.F., fiind transportaţi cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Sălaj.

Victima P.C.F. (30 de ani) a fost internată la spital în perioada următoare şi datorită complicaţiilor apărute, la data de 18.07.2007, acesta a decedat.

Potrivit raportului de constatare medico-legală nr. 4380/III/391/2007 a Serviciului de Medicină Legală Sălaj, moartea numitului P.C.F. a fost violentă. Ea s-a datorat şocului septic apărut în urma evoluţiei unui politraumatism (traumatism toraco-abdominal cu rupturi de organe parenchimatoase, hemoperitoneu şi fracturi multiple ale membrelor). Leziunile tanatogeneratoare sau putut produce în condiţiile unui accident rutier din 14.05.2007. Între leziuni şi deces există legătură de cauzalitate.

Conform raportului de constatare medico - legală nr. 1229/II/b/115/2007 a Serviciului de Medicină Legală Zalău, partea vătămată T.V. a suferit leziuni traumatice, produse în condiţiile accidentului rutier, leziuni care au necesitat 25 zile îngrijiri medicale, dar care nu i-au pus viaţa în primejdie, iar partea vătămată

B.J., conform raportului de constatare medico-legală nr. 1230/II/b/116/2007, a suferit leziuni corporale, în aceleaşi împrejurări, care au necesitat 7 zile îngrijiri medicale şi care nu i-au pus viaţa în pericol.

Atât inculpatul cât şi victima au avut alcoolemia 0 în timpul conducerii autoturismelor, conform buletinelor de analiză toxicologică.

Din procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi din celelalte probe administrate în cauză, rezultă că accidentul s-a produs pe un carosabil acoperit cu îmbrăcăminte asfaltică uscată, fără denivelări, în pantă, unde circulaţia se desfăşoară pe două sensuri de mers, sensul de mers Zalău - Românaşi pe care circula inculpatul avea o singură bandă de mers, iar pe sensul opus pe care a circulat victima există două benzi de mers, cele două sensuri fiind despărţite printr-un marcaj longitudinal continuu, iar cele două benzi de pe sensul Românaşi - Zalău erau despărţite prin marcaj longitudinal discontinuu.

Pentru elucidarea cauzelor accidentului de circulaţie, în cauză s-au efectuat două expertize tehnice auto, realizate la Biroul de Expertize Sălaj şi în cadrul Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj.

Potrivit expertizei efectuate la Biroul de Expertize Sălaj, a rezultat că impactul a avut loc între partea stângă faţă a autoturismului condus de inculpat şi partea stângă a autoturismului victimei, urmată de rotirea şi deplasarea concomitentă a acestora, desprinderea lor şi apoi deplasarea până la răsturnarea autoturismului Matiz, pe partea laterală stângă.

Viteza cu care circulau cele două autoturisme nu a fost stabilită de expert, motivând că-i lipsesc elementele necesare, totuşi, concluzionează cu privire la gradul de mărime a vitezelor celor două autoturisme, având în vedere că autoturismul condus de victimă a anihilat impulsul autoturismului condus de inculpat, rezultă că viteza autoturismului condus de victimă era de două ori mai mare decât viteza celuilalt autoturism. S-a mai arătat că, în momentul coliziunii, ambele autoturisme circulau cu partea longitudinală stânga pe celălalt sens de mers, iar în concluzie acesta arată că accidentul putea fi evitat de către ambii conducători auto, respectiv de către inculpatul T.T. dacă nu intra pe contrasens, şi de către victimă dacă utiliza banda din dreapta şi dacă adapta viteza la condiţiile geometrice ale drumului, deoarece accidentul a avut loc imediat după o curbă la dreapta, deosebit de periculoasă.

Potrivit expertizei efectuate în cadrul Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj, impactul dintre autoturisme a avut loc pe sensul de mers Cluj-Napoca - Zalău, în momentul acestuia autoturismul condus de inculpat depăşind, cu partea frontală, cu cca. 0,9 m. axul longitudinal al drumului public.

Viteza în momentul impactului a autoturismului condus de inculpat a fost de 58 km/h, iar a autoturismului condus de victimă, de cca. 36 km/h.

Inculpatul T.T. putea preveni producerea accidentului dacă s-ar fi deplasat pe partea dreaptă a drumului public, fără a depăşi axul longitudinal al acestuia. Astfel că accidentul s-a produs din cauza pătrunderii pe contrasens a autoturismului de teren marca Sangyong, cu nr. B-12345, condus de către numitul T.T.

Coroborând probele de la dosar, a rezultat că accidentul s-a produs din culpa exclusivă a inculpatului, pentru următoarele motive:

Din ambele expertize precum şi din procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi declaraţia martorului B.J., a rezultat cu certitudine că inculpatul a

pătruns pe sensul opus de mers unde circula victima, cele două sensuri fiind despărţite prin marcaj longitudinal continuu.

Concluzia expertului Biroului de Expertize Sălaj referitor la faptul că şi autoturismul Matiz ar fi pătruns pe contrasens nu este întemeiată pe probe, doar pe declaraţia inculpatului şi a soţiei sale, ori în cuprinsul expertizei se arată că această situaţie rezultă din analiza schiţei nr. 1, întocmită tot de către expert fără să se bazeze pe anumite elemente, cum ar fi urme de frânare, locul unde s-au găsit bucăţi din autoturisme.

Expertiza efectuată în cadrul Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj este concludentă în sensul că analizează dinamica producerii accidentului în urma unei simulări efectuate ştiinţific privind reconstituirea traiectoriilor, dar s-au avut în vedere şi celelalte probe de la dosar. Cu toate acestea, între cele două expertize nu există deosebiri esenţiale privind împrejurările în care a avut loc accidentul.

Având în vedere că victima a circulat pe un sens unde existau două benzi de circulaţie, aceasta putea folosi banda de lângă axul drumului, din probe neputându-se stabili cu certitudine dacă pe acelaşi sens mai circulau sau nu alte autoturisme, prin urmare există dubii privind încălcarea de către victimă a prevederilor art. 42 OUG 195/2002 care prevede că atunci „când circulaţia se desfăşoară pe două sau mai multe benzi pe sens, acestea se folosesc de către conducătorii de vehicule în funcţie de intensitatea traficului şi viteza de deplasare, având obligaţia să revină pe prima bandă ori de câte ori acest lucru este posibil, dacă aceasta nu este destinată vehiculelor lente sau transportului public de persoane”.

În producerea accidentului rutier, culpa inculpatului T.T. constă în încălcarea dispoziţiilor art. 77 alin. 2 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 care prevede că „marcajul longitudinal format dintr-o linie continuă simplă sau dublă interzice încălcarea acestuia”.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârşit infracţiunea din culpă, deoarece nu a prevăzut consecinţele faptei sale, deşi trebuia şi putea să le prevadă .

În drept, fapta inculpatului T.T. care, în data de 14.05.2007, în timp ce conducea autoturismul cu nr. B-12345/07/12, între localităţile Zalău - Ciumărna, a încălcat regulile de circulaţie în sensul pătrunderii pe contrasens, intrând în coliziune cu autoturismul condus de victima P.C.F., accidentul având ca urmare moartea victimei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 178 alin. 2 C.pen..

Având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanţa îi va aplica inculpatului o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă .

Referitor la modul de executare al pedepsei, având în vedere că pedeapsa închisorii aplicată nu este mai mare de 3 ani, iar inculpatul nu este recidivist, instanţa apreciază că scopul pedepsei poate fi atins şi fără privare de libertate a inculpatului, astfel în baza art. 81 C. pen., s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei susmenţionată pe o perioadă de 4 ani, care constituie termen de încercare pentru inculpat, în condiţiile art. 82 C.pen..

Totodată, instanţa a făcut aplicarea art. 71 al.1 C.pen. şi art. 71 al. 5 C.pen..

De asemenea, în baza art. 359 C.proc.pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C.pen. privind revocarea beneficiului suspendării condiţionate, în cazul săvârşirii de noi infracţiuni .

II. Soluţionarea laturii civile a cauzei .

În urma accidentului rutier victima P.C.F. a suferit leziuni traumatice care au dus la spitalizarea şi apoi decesul acestuia. La data accidentului, victima era angajată cu contract de muncă cu un salariu de bază lunar în cuantum de 653 lei + tichete de masă în cuantum de 148 lei în luna aprilie 2007. După decesul victimei, au rămas: soţia P.I.I. şi copilul minor P.L.M. (1 an şi 6 luni).

Partea vătămată P.I.I. (soţia victimei), s-a constituit parte civilă în cauză atât în nume propriu cât şi pentru copilul minor în calitate de reprezentant legal al acestuia, P.L.M. (2 ani) cu suma de 500.000 lei daune morale, 29.080,46 lei despăgubiri materiale şi pensie de întreţinere pentru minor, precum şi plata cheltuielilor judiciare ocazionate cu purtarea procesului.

Spitalul Judeţean Sălaj s-a constituit parte civilă cu suma de 38.376,66 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare a victimei P.C.F.

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj s-a constituit parte civilă cu suma de 26.026,35 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare a victimei.

Serviciul de Ambulanţă Sălaj s-a constituit parte civilă cu suma de 290 lei, reprezentând transportul victimelor.

Conform deciziei nr. 120844/09.10.2007 emisă de Casa de Pensii Sălaj, pensia lunară de urmaş acordată copilului defunctului este în cuantum de 184 lei / lună.

Din cuprinsul actelor depuse la dosar şi din declaraţiile martorilor, a rezultat că totalul cheltuielilor materiale efectuate şi dovedite sunt în sumă de 29.080,46 lei .

Raportat la cauzele producerii accidentului rutier, la decesul victimei şi la suferinţele psihice încercate de familia victimei, instanţa a apreciat că suma de

100.000 lei este îndestulătoare pentru a acoperi daunele morale a acestor persoane.

Aşa fiind, instanţa a considerat că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale faţă de persoana inculpatului (faptă ilicită, vinovăţie, prejudiciu, legătură de cauzalitate), iar în baza art. 14 C.pen., raportat la art. 999 cod civil art. 55 din Legea nr. 136/1995, s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă P.I.I., inculpatul T.T. a fost obligat alături de asiguratorul A.T.A. S.A. -Sucursala Zalău, în limita plafonului de asigurare, la plata următorelor sume de bani: 29.080,46 lei cu titlu de despăgubiri materiale în favoarea părţii civile P.I.I.;

100.000 lei cu titlu de daune morale în favoarea familiei victimei, respectiv:

50.000 lei pentru soţia P.I.I. şi 50.000 lei pentru minorul P.L.M.; 200 lei despăgubiri băneşti periodice lunare în favoarea minorului P.L.M. născut la data de 15.10.2005 până la majoratul acestuia.

De asemenea, inculpatul T.T. a fost obligat alături de asiguratorul A.T.A. S.A. - Sucursala Zalău, în limita plafonului de asigurare, la plata următorelor sume de bani: 38.376,66 lei cu titlu de despăgubiri materiale în favoarea părţii civile Spitalul Judeţean Sălaj; 26.026.35 lei cu titlu de despăgubiri materiale în favoarea părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj; 72,50 lei cu titlu de despăgubiri materiale în favoarea părţii civile Serviciul Judeţean de Ambulanţă Sălaj .

În temeiul art. 171 al.3 C.proc.pen., asistenţa juridică obligatorie a inculpatului a fost asigurată în cursul judecăţii de un apărător ales.

Văzând şi prevederile art. 191 şi art. 193 C.proc.pen., inculpatul a fost obligat alături de asiguratorul A.T.A. S.A. - Sucursala Zalău, în limita plafonului de asigurare, la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli judiciare către stat (pentru efectuarea actelor de procedură, administrarea, conservarea mijloacelor materiale

de probă), şi 1.500 lei cheltuieli judiciare (onorar avocat) în favoarea părţii civile P.I.I.

Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel asigurătorul A.T.A. SA -Sucursala Zalău, şi părţile civile P.I.I. şi P.L.M., apeluri respinse ca nefondate prin decizia penală nr.99 din 4 noiembrie 2009 a Tribunalului Sălaj.

Decizia Tribunalului Sălaj, a fost atacată cu recurs de către părţile civile P.I.I. în nume personal cât şi în numele minorului P.L.M. şi de către asiguratorul SC A.T.A. SA -Sucursala Zalău.

Prin motivele scrise şi orale partea civilă P.I.I. a solicitat obligarea inculpatului T.T. la achitarea către ea şi fiul său minor la suma de 500.000 lei cu titlu de daune morale, respectiv câte 250.000 lei către fiecare, pentru a compensa traumele psihice încercate prin moartea soţului şi respectiv a tatălui minorului, precizând că defunctul le-a asigurat un trai material decent precum şi un suport moral deosebit în viaţa de zi cu zi. Partea civilă P.I.I. a solicitat un cuantum mai mare cu titlu de despăgubiri periodice lunare în favoarea minorului decât suma de 200 lei statuată prin decizia instanţei de apel, raportat la contribuţia victimei la întreţinerea fiului lor.

Asigurătorul a solicitat înlăturarea răspunderii sale solidare, alături de inculpat la plata despăgubirilor civile şi a cheltuielilor judiciare la care a fost obligat prin hotărârile instanţelor inferioare, arătând că este în vigoare şi aplicabilă decizia ÎCCJ nr.1/2005 pronunţată în recurs în interesul legii, care reglementează răspunderea asiguratorului cât şi calitatea acestuia în procesul penal, cele statuate având caracter obligatoriu pentru magistraţi. A cerut totodată, reducerea cuantumului despăgubirilor civile şi a cheltuielilor judiciare, acestea nefiind probate prin declaraţiile martorilor şi chitanţele depuse la dosar de către părţile civile. De asemenea, a arătat că suma stabilită cu titlu de despăgubiri periodice lunare în favoarea minorului, este prea mare, fiind calculată eronat potrivit art.998 C.civ., aceasta urmând a se statua în baza prevederilor din Codul familiei, într-un cuantum de V4 din veniturile victimei.

Curtea examinând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:

Cu privire la recursul părţilor civile:

În privinţa daunelor morale sunt de remarcat următoarele:

Cerinţele legii impun ca persoana care a săvârşit o faptă ilicită să repare integral toate prejudiciile ce au rezultat din săvârşirea acesteia, indiferent de caracterul lor, ceea ce rezultă din însăşi redactarea art.998 şi 999 C.civ. care foloseşte termenul general de „prejudiciu”, fără a distinge în raport cu caracterul material sau moral al acestuia, ceea ce înseamnă că trebuie reparate atât prejudiciile materiale cât şi cele morale cauzate prin orice fapte ilicite, deci, şi a celor cu caracter penal.

Dacă în cazul răspunderii civile patrimoniale, stabilirea prejudiciului este relativ uşoară, întrucât acesta este material, evaluabil în bani, iar criteriile de fixare a pagubei materiale sunt tot de natură patrimonială, în cazul răspunderii civile nepatrimoniale pentru daunele morale, dimpotrivă, prejudiciile sunt imateriale, nesusceptibile, prin ele însele de a fi evaluate în bani.

În sistemul de drept românesc nu sunt precizate criterii pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecinţele pe orice plan, suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat.

Pe de altă parte, această compensaţie materială trebuie să fie echitabilă şi proporţională cu întinderea pagubei suferite.

În prezenta speţă este vorba de repararea unui prejudiciu de afecţiune invocat de victimele indirecte, prejudiciu care trebuie reparat de către persoana

6

culpabilă, sens în care, s-a dispus şi prin Rezoluţia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei nr.75 adoptată la 14 martie 1965 în materia prejudiciului corporal care statuează expres că „în caz de deces, reparaţia pentru prejudiciul de afecţiune trebuie acordată părinţilor, soţului şi copiilor victimei pentru că doar în aceste cazuri reparaţia este supusă condiţiei ca aceste persoane să fi avut legături de afecţiune strânse cu victima, în momentul decesului”.

Despăgubirile solicitate în prezentul dosar şi care sunt considerate întemeiate de către instanţă, au scopul de a alina suferinţa pricinuită soţiei şi fiului, prin moartea victimei, de care erau legaţi afectiv.

În prezenta speţă, s-a dovedit mai presus de orice dubiu că părţile civile au suferit o traumă psihică de excepţie, determinată de fapta săvârşită de inculpat, -moartea soţului şi respectiv a tatălui minorului în vârstă de 4 ani - astfel că daunele morale în cuantum de 250.000 lei, câte 125.000 lei pentru fiecare, vor reprezenta o compensare a prejudiciului afectiv cauzat acestora, de care victima era legată printr-o relaţie afectivă de natură familială. Prin stabilirea daunelor morale la suma de 250.000 lei curtea a apreciat că soluţia va fi conformă atât cu interpretarea tradiţională a jurisprudenţei române cât şi cu interpretarea constantă a jurisprudenţei europene (P.Tercier, Op.cit.p.268).

În sinteză, existând raport de cauzalitate între activitatea delictuală a inculpatului şi prejudiciul nepatrimonial încercat de părţile civile, curtea apreciază că soluţia pronunţată este corespunzătoare principiilor răspunderii civile delictuale stabilite prin dreptul intern şi exigenţelor art.3 din Protocolul nr.7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Aşa fiind, recursul părţilor civile apare ca întemeiat, şi s-a admis în baza art.385/15 pct.2 lit.d C.proc.pen., iar decizia penală nr. 99/4 noiembrie 2009 a Tribunalului Sălaj a fost casată împreună cu sentinţa penală 217 din 30 iunie 2009 a Judecătoriei Zalău sub aspectul laturii civile a cauzei şi rejudecând în această limită, inculpatul T.T. în baza art.14, 346 C.proc.pen.şi art.998 C.civ., a fost obligat să achite părţii civile P.I.I. suma de 250.000 lei daune morale, din care 125.000 lei vor fi pentru recurenta P.I.I. şi 125.000 lei pentru minorul P.L.M. născut la 15 octombrie 2005, reprezentat de mama sa.

Cât priveşte solicitarea de obligare a inculpatului la plata unor despăgubiri periodice lunare mai mari, se remarcă următoarele:

La data accidentului, victima P.C.F. era angajată cu contract de muncă şi cu un salariu de bază lunar în cuantum de 653 lei şi tichete de masă în valoare de 148 lei în luna aprilie 2007. Conform deciziei 120844 din 9 octombrie 2007 emisă de Casa de Pensii Sălaj, pensia de urmaş acordată copilului defunctului este în cuantum de 184 lei/lună.

Potrivit art.14 C.proc.pen.şi art.998 C.civ., repararea prejudiciilor cauzate ca urmare a săvârşirii infracţiunilor trebuie să fie justă şi integrală, dispoziţiile din Codul familiei nefiind aplicabile.

Prin urmare, copiii minori ai victimei unei infracţiuni de ucidere din culpă au dreptul la despăgubiri periodice pentru repararea prejudiciului cauzat prin moartea susţinătorului, echivalent cu valoarea contribuţiei acestuia la întreţinerea lor.

În speţă, aşa cum rezultă din actele aflate la dosar, în cele 12 luni anterioare decesului, victima a realizat un venit lunar mediu de 801 lei, folosit integral la întreţinerea sa, a soţiei şi a copilului minor rezultat din căsătorie.

Aşa fiind, inculpatul T.T. a fost obligat să achite 300 lei despăgubiri periodice lunare în favoarea minorului P.L.M. născut la 15 octombrie 2005 începând cu data de 18 iulie 2007 şi până la majoratul acestuia, constatându-se că

această sumă va contribui la repararea prejudiciului cauzat de inculpat, fiului victimei.

S-a constatat că asiguratorul SC A.T.A. SA - Sucursala Zalău garantează plata sumelor în limita contractului de asigurare.

S-a stabilit în baza art.189 C.proc.pen. onorar apărător oficiu la suma de 200 lei pentru inculpatul T.T. ce se va achita din F.M.J. către Baroul Cluj.

S-au menţinut restul dispoziţiilor hotărârilor, constatându-se că daunele materiale şi cheltuielile judiciare au fost corect stabilite în sarcina inculpatului, fiind dovedite cu actele scrise şi probele testimoniale, corespunzând cerinţelor impuse de legislaţia europeană ca magistraţii să motiveze hotărârile judecătoreşti, aşa cum se statuează în speţele (Boldea contra României - Tatishvili contra Rusiei; Fouquet contra Franţei).

În baza art.192 pct.3 alin.3 C.proc.pen.cheltuielile judiciare în recursul părţilor civile vor rămâne în sarcina statului.

Cu privire la recursul asigurătorului:

Potrivit deciziei nr.1 din 28 martie 2005 cu privire la aplicarea disp.art.54 alin.4 şi art.57 din Legea 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, pronunţată de ÎCCJ în recursul în interesul legii, societăţile de asigurare participă în procesul penal în calitate de asigurător de răspundere civilă.

Din analiza dispoziţiilor legale şi a principiilor de drept reglementate în Codul civil , C.proc.pen. şi legea specială 136/1995, rezultă că, în cazul producerii unui accident de circulaţie, având ca urmare cauzarea unui prejudiciu, pentru care s-a încheiat contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă, coexistă răspunderea civilă delictuală, bazată pe art. 998 din Codul civil, a celui care, prin fapta sa, a cauzat efectele păgubitoare, cu răspunderea contractuală a asigurătorului, întemeiată pe contractul de asigurare încheiat în condiţiile reglementate prin Legea nr. 136/1995.

Aşa fiind, rezultă fără dubiu că societatea de asigurare participă în procesul penal în calitate de asigurător de răspundere civilă, iar nu ca parte responsabilă civilmente sau garant al plăţii despăgubirilor civile.

Din motivarea hotărârilor instanţelor inferioare nu rezultă că inculpatul ar fi fost obligat în solidar cu societatea de asigurare la plata despăgubirilor civile şi a cheltuielilor judiciare în favoarea părţilor civile, pentru a se dispune înlăturarea acestei nelegalităţi, ci din contră, s-a statuat că asigurătorul este obligat să suporte aceste cheltuieli în limita plafonului de asigurare, ce rezultă din conţinutul contractului de asigurare încheiat în condiţiile Legii 136/1995.

În mod corect au fost stabilite despăgubirile materiale şi cheltuielile judiciare cerute de părţile civile, ele rezultând din actele scrise şi depoziţiile martorilor audiaţi nemijlocit în cauză, declaraţiile martorilor M.L., C.M., precum şi cuantumul cheltuielilor judiciare acordate statului în sumă de 1500 lei.

Despăgubirile periodice lunare datorate de inculpat fiului minor al victimei, se stabilesc potrivit art.998 C.civ.raportat raportat la dispoziţiile Codului de procedură penală, şi nu în temeiul Codului familiei, deoarece obiectul acţiunii civile îl constituie, potrivit art.14 din C.proc.pen., tragerea la răspundere civilă a inculpatului, în vederea obligării lui la repararea pagubelor cauzate celui vătămat prin infracţiune.

O cerinţă esenţială pentru tragerea la răspundere civilă în procesul penal este ca prejudiciul să fie cauzat prin infracţiune, iar între aceasta şi paguba produsă să existe legătură de cauzalitate. Prima instanţă cât şi cea de apel, la stabilirea despăgubirilor periodice lunare, au avut în vedere prevederile Codului familiei.

Obligarea inculpatului, în cadrul procesului penal, la plata pensiei de întreţinere de xk este nelegală, deoarece măsura îşi găseşte temeiul în obligaţia legală de întreţinere prevăzută de art.86 din Codul familiei şi, deci, nu are legătură cu fapta penală pentru care a fost condamnat.

În consecinţă, temeiul legal în baza căruia instanţa de recurs a stabilit în sarcina inculpatului obligaţia de a achita despăgubiri periodice lunare în favoarea minorului este acela al art.14, 346 C.proc.pen.raportat la art.998 C.civ.

Pentru aceste motive s-a respins ca nefondat recursul asigurătorului constatându-se că acesta răspunde pentru plata sumelor la care a fost obligat de către instanţele inferioare, în limita contractului de asigurare (despăgubiri civile şi cheltuieli judiciare), în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.proc.pen.

Potrivit art.192 alin.2 C.proc.pen. asigurătorul a fost obligat să achite statului 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpat.

DECIZIA PENALĂ NR.785/R/16.12.2009

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Acţiunea civilă în procesul penal. Acordarea despăgubirilor periodice lunare. Temei legal