Admiterea contestaţiei formulate de persoana condamnată  împotriva sentinţei penale prin care a fost respinsă propunerea de liberare condiţionată

Tribunalul PRAHOVA Hotărâre nr. 341 din data de 09.11.2016

Prin sentința penală nr.1943/06.09.2016 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în baza art. 587 Cod procedură penală, raportat la art. 100 Cod penal, a fost respinsă propunerea de liberare condiționată formulată de Comisia privind acordarea liberării condiționate din cadrul Penitenciarului Ploiești privind pe condamnatul XXX din executarea pedepsei de 2 ani și 8 luni închisoare, aplicată prin sentința penală XXX a Judecătoriei Ploiești, ca nefondată.

În baza art. 587 alin. 2 Cod procedură penală, s-a stabilit termen pentru reiterarea cererii 4 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 274 alin. 1, raportat la art. 272 Cod procedură penală onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 130 lei a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției.

În temeiul 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat contestație persoana condamnată, solicitând desființarea sa, cu consecința admiterii cererii de liberare condiționată, considerând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de disp. art.100 Cod penal, obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare nefiind achitate deoarece nu a avut posibilitatea să le îndeplinească.

Contestația a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 17 octombrie 2016.

Examinând contestația formulată prin raportare atât la susținerile contestatorului, cât și la actele dosarului și dispozițiile legale incidente, tribunalul constată că aceasta este fondată, urmând să fie admisă pentru următoarele considerente:

Contestatorul se află în executarea unei pedepse de 2 ani și 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.1017/2015 a Judecătoriei Ploiești, executarea pedepsei începând la data de 31.10.2014 și urmând să expire la data de 29.06.2017, până la data discutării situației sale de către comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Ploiești (31.08.2016), acesta executând efectiv 693 zile din pedeapsă, astfel că fracția obligatorie de 2/3 din pedeapsă este îndeplinită.

Din cuprinsul procesului-verbal nr.388/31.08.2016 întocmit de Penitenciarul Ploiești existent la fila 7 dosar fond, reiese că persoana condamnată se află la a doua analiză în fața comisiei, fiind discutată la data de 27.07.2016 și amânată la data de 26.08.2016 pentru că nu a îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare și nu a făcut dovada imposibilității achitării acestora.

Din același proces verbal reiese că pe perioada amânării a avut un comportament pozitiv și a participat la activitățile socio-educative și lucrative.

Cu toate acestea, membrii comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Ploiești au apreciat, cu majoritate, că XXX poate fi liberat condiționat (considerând că a primit deja amânare pentru neachitarea obligațiilor civile, că nici un text de lege nu stipulează că trebuie ținut până la executarea în termen a pedepsei în situația în care se află în imposibilitate să achite aceste obligații, iar la dosar a fost depusă adeverință de venit de la ANAF că nu figurează în evidențele fiscale cu venituri impozabile), opinie separată făcând consilierul de probațiune (care a propus o lună amânare pentru neîndeplinirea obligațiilor stabilite prin hotărârea de condamnare și nici nu a depus eforturi de a le achita, deși pe parcursul detenției a avut sume de bani disponibile în cont).

În acord cu judecătorul fondului, și cel din cadrul tribunalului apreciază că nu sunt întrunite toate condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune liberarea condiționată a persoanei condamnate.

Astfel, adeverința de venit pe anul 2016 eliberată de A.N.A.F. nu face dovada imposibilității achitării de către condamnat a despăgubirilor civile la care a fost obligat, deoarece în evidențele fiscale ale acestei instituții se înregistrează doar veniturile persoanelor fizice autorizate (avocați, notari, medici etc.), precum și veniturile obținute din închirierea unor bunuri, în urma depunerii declarațiilor privind venitul estimat pe anul în curs. Mai mult, în anul 2016 condamnatul se afla încarcerat.

Or, pentru a face dovada unei reale imposibilități de achitare, condamnatul ar trebui să facă dovada că nu a obținut niciun venit de la momentul condamnării sale (inclusiv prin munca prestată în perioada de detenție) și nici că nu are bunuri pe numele său, întrucât acestea pot fi valorificate și astfel pot fi obținute diferite sume de bani din care să fie achitate despăgubirile civile.

De aceea, apreciind că în două luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, persoana condamnată poate obține adeverințe în sensul celor precizate în paragraful precedent, iar amânarea de 4 luni propusă de prima instanță este nerezonabilă în comparație cu celelalte argumente care pledează în favoarea liberării condiționate a contestatorului înainte de executarea în întregime a pedepsei închisorii (interesul manifestat pe parcursul executării pedepsei pentru activitățile cu caracter educațional, comportamentul adoptat și recompensele obținute pe parcursul executării pedepsei), tribunalul va admite contestația formulată de persoana condamnată XXX împotriva sentinței penale nr.1943/06.09.2016 pronunțată de Judecătoria Ploiești, pe care o va desființa în parte, în sensul că va reduce termenul de reiterare a cererii de liberare condiționată la 2 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Vor fi menținute în rest dispozițiile sentinței contestate, iar în baza art.275 alin.3 Cod proc. penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat se va dispune să rămână în sarcina acestuia, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 130 lei, urmând să fie avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Admiterea contestaţiei formulate de persoana condamnată  împotriva sentinţei penale prin care a fost respinsă propunerea de liberare condiţionată