Anulare proces verbal de contraventie. Jurisprudență Infracţiuni
| Comentarii |
|
Tribunalul BACĂU Hotărâre nr. 1417 din data de 17.10.2017
Pe rol judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe apelant B R SA - MEMBRĂ A GRUPULUI N B G și pe intimat AUTORITATEA NAȚIONALĂ PT PROTECTIA CONSUMATORILOR-COMISARIATUL REGIONAL PT PROTECTIA CONSUMATORILOR REGIUNEA NORD-EST - COMISARIATUL JUDEȚEAN PT PROTECTIA CONSUMATORILOR BACĂU, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție, împotriva sentinței civile nr. 7827/15.12.2016, pronunțată de Judecătoria Bacău.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns apelant B R SA - MEMBRĂ A GRUPULUI N B G, prin consilier juridic Raluca Anghel, care depune împuternicire la dosar, lipsă fiind intimatul.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței părțile, obiectul cauzei și modul în care s-a realizat procedura de citare.
Instanța constată că apelul se află la prim termen de judecată, motivat, formulat în termen, legal timbrat și,nemaifiind alte cereri, acordă cuvântul pe fondul cererii de apel.
Apelanta, prin consilier juridic, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, cu modificarea sentinței pronunțate în prima instanță, o primă critică vizează data săvârșii faptei contravenționale, considerată echivalentă cu data reclamației. Data din procesul verbal nu a fost menționată corect, a fost reținută data de 19.11.2010, cu șase ani înainte de data reclamației. Nu pot fi primite nici argumentele cu privire la existența săvârșirii unei contravenții continue, nu se poate considera că s-a încălcat o obligație care durează în timp. A fost sancționată pentru redactarea și implementarea în mod corect a OUG 50/2010, prin actul adițional implementat în anul 2010, or trebuie făcută distincție între o contravenție continuă și efectele unei fapte contravenționale , redactarea și încheierea unui act adițional e cu executare instantanee, efectele se propagă în timp. În mod greșit s-a reținut , atât prin procesul-verbal cât și de instanța de fond , că data săvârșirii contravenției e 07.06.2010, data corectă fiind 19.11.2010. Invocă un al doilea motiv de critică, respectiv reunirea a două comisioane sub aceeași umbrelă. Diferența e dată de faptul că , odată cu OUG nr. 50/2010, s-a făcut o clarificare a denumirilor. Primul comision de administrare e comisionul de acordare, nu se poate susține că la data implementării OUG 50/2010 au fost modificate costurile. Singura modificare e doar de terminologie legală. Solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Fiind lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța rămâne în pronunțare pe fondul cererii de apel.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău în data de 25.07.2016, sub nr. 11786/180/2016, petenta B R S.A. - membră a N B G a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor - Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord-Est - Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Bacău, în principal, constatarea nulității absolute a procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria ANPC nr.0781097/06.07.2016 și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată, în subsidiar 1, să constate prescris dreptul material al intimatului de a sancționa contravențional petenta și constatarea nulității absolute a procesului verbal și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată, iar în subsidiar 2 anularea în tot a procesului verbal și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a plângerii sale, petenta a arătat că a fost sancționată la data de 06.07.2016 în temeiul art.50 alin.1 lit.c din OG nr.21/1992 privind protecția consumatorilor cu amendă în cuantum de 5.000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.7 lit.c, liniuța a 3-a din același act normativ și sancțiunea complementară constând în restituirea către consumatorul A T a sumei de 18,75 euro percepută lunar de petentă după data implementării actului adițional - 19.11.2010, până la o eventuală pronunțare definitivă a unei hotărâri judecătorești.
S-a constatat că banca nu ar fi respectat condițiile declarate în actul adițional implementat tacit, iar consumatorul nu ar avea obligația de a achita un comision de administrare credit.
A considerat procesul-verbal nul absolut pentru încălcarea prevederilor art.15 alin.1, art.16 alin.1 din O.G. nr.2/2001, raportat la dispozițiile art.7 alin.2 din HG nr.700/2012 fiind încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la limitarea teritorială a competențelor agentului constatator, competența comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Bacău având competența limitată la sancționarea societăților care își au sediul pe raza teritorială a județului Bacău, iar sediul petentei este în București.
A apreciat că procesul-verbal contestat este nul absolut pentru încălcarea dispozițiilor exprese ale art.16 alin.1 din OG nr.2/2001 deoarece nu este indicată data exactă a săvârșirii contravenției neputându-se susține că fapta petentei ar fi fost săvârșită la aceeași dată la care s-a formulat de consumator reclamația nr.1895 din 07.06.2016.
Dreptul material al intimatei de a aplica sancțiunea contravențională este prescris deoarece momentul la care s-ar fi săvârșit presupusa faptă contravențională imputată petentei este 19.11.2010 data la care banca a perceput comisionul de administrare lunară contrar dispozițiilor actului adițional și nu data la care consumatorul a reclamat atitudinea băncii, pentru că stipularea clauzelor contractuale sau semnarea actului adițional nu este o activitate continuă, fiind o diferență între natura juridică a faptei ilicite și efectele contravenției care întotdeauna sunt continue.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, petenta a arătat că agentul constatator a reținut greșit, în raport de înscrisurile care i-au fost puse la dispoziție, că așa-zisa faptă contravențională ar exista.
Astfel din actul adițional înaintat clientului rezultă expres că a fost menținut comisionul de monitorizare în cuantum de 0,1% flat, calculat asupra sumei creditului, actul adițional fiind greșit interpretat de agenții constatatori în sensul că prin acesta s-ar elimina comisionul de monitorizare, sub titulatura prevăzută în contractele inițiale.
Problema suspusă analizei instanței este dată de posibilitatea Băncii de a pretinde și încasa după 02.09.2010 comisionul de monitorizare, redenumit comision de administrare în urma aplicării prevederilor legale ale OUG nr.50/2010.
Pe de o parte evaluarea unui comision aplicabil unui contract de credit trebuie analizată luându-se în considerare funcționalitatea acestuia: costul contractului de credit nu a devenit mai oneros pentru client.
Conform art.36 din OUG nr.50/2010 comisionul de administrare va fi perceput pentru monitorizare/înregistrare/alte operațiuni efectuate de creditor pentru folosirea/rambursarea creditului. În cazul în care acest comision va fi calculat ca procent, acest procent va fi aplicat bilanțului de cont curent.
Banca a fost obligată să redenumească comisionul de monitorizare ca fiind comision de administrare, iar nu denumirea comisionului prezintă importanță, ci existența unor servicii care să fi fost prestate tocmai ca urmare a perceperii acestui comision. Astfel prin actul adițional transmis împrumutatului s-a eliminat practic comisionul de administrare din contractul de credit inițial care era în cuantum de 0% și s-a redenumit comisionul de monitorizare credit în comision de administrare credit conform art.36 din OUG nr.50/2010.
În consecință agentul constatator reține eronat că petenta ar fi încălcat obligația legală de a respecta clauzele din cuprinsul actului adițional cu privire la comisionul de administrare, deoarece comisionul de monitorizare din convenția inițială este absolut identic cu comisionul de administrare din actul adițional, singura diferență fiind denumirea folosită. Din coroborarea clauzelor din cuprinsul convenției de credit cu cele cuprinse în actul adițional la convenție, în fapt comisionul de monitorizare indicat în cuprinsul contractului de credit a fost redenumit comision de administrare în cuprinsul actului adițional la convenție.
Ca motive de nelegalitate, petenta a susținut că agentul constatator a interpretat greșit dispozițiile art.1 din OG nr.2/2001, a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art.7 lit.c liniuța 3 din OG nr.21/1992, raportat la înscrisurile analizate, a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale atunci când a apreciat că petenta ar fi modificat clauzele actului adițional la contractul de credit referitor la comisionul de administrare, a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale, atunci când a apreciat că în fapt petenta ar fi modificat clauzele actului adițional la contractul de credit referitor la comisionul de administrare, cu motivarea că ar fi operat o majorare a comisionului de administrare și o eliminare a comisionului de monitorizare, a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale atunci când nu a făcut o analogie între funcționalitatea și modul de percepere a comisionului de monitorizare din convenția inițială și a comisionului de administrare din actul adițional, a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art.7 lit.c) liniuța 3 din OG nr.21/1992 raportat la dispozițiile art.969 - 970 cod civil 1864 atunci când a apreciat că în fapt banca nu ar fi respectat prevederile actului adițional cu privire la comisionul de administrare și că ar fi majorat unilateral comisionul de administrare.
A susținut petenta că agentul constatator a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art.15 alin.4 din OG nr.21/1992, raportat la dispozițiile art.7 lit.c) liniuța 3 din OG nr.21/1992, atunci când a dispus aplicarea măsurii complementare, aceasta fiind adiacentă celei pr4icipale și urmând soarta juridică a acesteia în situația în care din probatoriul administrat rezultă că petenta nu a săvârșit contravenția. Sub orice terminologie, comisionul (de administrare sau monitorizare) este legal.
În drept au fost indicate dispozițiile art.5 alin.5 și art.31 alin.1 din OG nr.2/2001.
În dovedirea plângerii petenta a solicitat proba cu înscrisuri și judecarea cauzei și în lipsa sa.
Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
Intimatul Comisariatul Regional pentru Protecția consumatorilor Regiunea Nord - Est (Iași) - având în vedere pierderea personalității juridice a fostului Comisariat pentru Protecția Consumatorilor Bacău, a depus întâmpinare și concluzii scrise la data de 28.09.2016 prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată și menținerea sancțiunilor aplicate petentei.
Din punctul de vedere al legalității actul de control a fost întocmit cu respectarea prevederilor art.17 din OG nr.2/2001, iar încălcarea altor prevederi atrage doar nulitatea relativă a procesului verbal.
Dreptul intimatei de a aplica sancțiunea contravențională nu este prescris deoarece efectele contractului sunt continue și presupun plata continuă lunară.
Aplicând prevederile legii nr.288/2010, respectiv art.II alin.2, se consideră că Banca a implementat tacit actul adițional. Se constată că la data depunerii reclamației că, deși valoarea comisionului de administrare era zero, din analiza extraselor de cont Banca a încasat până în 2010 comision lunar de gestiune, ce nu se regăsește detaliat în lista comisioanelor art.6 contract.
În punctul de vedere din 06.07.2016 Banca precizează că a implementat OUG nr.50/2010 la data de 21.06.2010, însă la data încheierii actului de control - 06.07.2010 - se constată că instituția bancară încasează comisionul de administrare în valoare de 18,75 euro deși valoarea acestuia era zero.
În adresa din 22.06.2016 instituția bancară precizează faptul că împrumutatul a fost informat că, în ansamblu, costurile suportate ca și comisioane de împrumutat nu s-au modificat crescător și că în drept noua denumire a vechiului comision de monitorizare s-a schimbat în denumirea de comision de administrare a creditului, fiind implementată astfel tacit prevederea art.36 alin.3 din OUG nr.50/2010.
Verificând informațiile transmise de Bancă - cu raportarea acestora la prevederile variantei OUG nr.50/2010 de la data implementării tacite a noului cadru legal, se constată că petenta a invocat un temei de drept inexistent și se constată că în drept art.36 nu avea aliniate, ca și ipoteze juridice distincte la momentul apariției actului normativ și că, după decembrie 2010 odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.288/2010, art36 a fost detaliat în aliniate - mai multe ipoteze juridice concrete.
Definiția comisionului de administrare a fost reglementată abia la data adoptării Legii nr.288/2010.
Comisarii au apreciat comisionul de administrare credit trebuia încasat la valoarea procentuală din contractul bilateral încheiat de părți - adică la valoarea de 0,00% flat.
Intimata a atașat înscrisuri și a solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa.
La data de 18.10.2016 petenta a depus răspuns la întâmpinare reluând susținerile din plângere.
Prin sentința civilă nr.7827/15.12.2016, Judecătoria Bacău a respins, ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin procesul-verbal de constatare a contravenției încheiat de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor seria ANPC nr.078097 din 06.07.2016 s-a reținut după prezentarea situației de fapt că la data de 07.06.2016 petenta B R SA nu respectă condițiile declarate în actul adițional implementate tacit.
Fapta a fost calificată ca fiind contravenția prevăzută de art.7 lit.c liniuța 3 din OG nr.21/1992 și sancționată conform art.50 alin.1 lit.c din același act normativ.
Petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 5.000 lei și obligația de restitui d-lui A T suma de 18,75 euro percepută lunar de bancă după data implementării actului adițional - 19.11.2010 până la o eventuală pronunțare definitivă a unei hotărâri judecătorești, în temeiul art.15 alin.4 din OG nr.21/1992.
Procesul verbal a fost încheiat în lipsa petentei.
Sub aspectul legalității, instanța a reținut că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 16, 17 si 19 din O.G. nr. 2 /2001, cuprinzând toate mențiunile obligatorii indicate de aceste texte legale.
Competența teritorială a agenților constatatori este limitată la locul săvârșirii faptei, acesta fiind circumstanțiat în cazul unei contravenții care privește nerespectarea unor clauze contractuale dintr-o convenție încheiată între un profesionist și un consumator de domiciliul consumatorului care se află atât în raza de competență teritorială a Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Bacău - fără personalitate juridică, cât și în raza de competență teritorială a Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord-Est (Iași).
În ceea ce privește prescripția dreptului de a aplica sancțiunea contravențională, instanța a reținut că fapta pentru care a fost sancționată petenta privește nerespectarea condițiilor prescrise sau declarate, precum și clauzelor prevăzute în contracte, contravenția fiind continuă raportat la faptă așa cum a fost reținută și încadrată în procesul verbal, caz în care termenul de prescripție curge de la data încetării săvârșirii faptei (art.13 alin.2 din OG nr.2/2001). Dacă fapta reținută există în această formă constituie o chestiune de temeinicie a procesului verbal.
În acest caz și data reținută pentru săvârșirea contravenției este corect apreciază ca data formulării reclamației de către consumator, momentul devoalării faptei contravenționale continue.
În consecință, în opinia instanței procesul-verbal atacat a fost legal întocmit.
Referitor la temeinicie, prima instanță a reținut că la data de 22.12.2006 numitul A T a încheiat cu petenta contractul de credit bancar ipotecar nr.04064088având ca obiect acordarea unui împrumut în sumă de 18.750 euro pentru o perioadă de 360 de luni.
La art.6 din contract se prevede că pentru creditul acordat împrumutatul va plăti următoarele comisioane: a) comision de analiză 0,00 euro, se achită din credit, la data efectuării primei utilizări din credit b) comision de administrare a creditului 0,00% flat calculat asupra sumei creditului contractat, se achită din credit la data efectuării primei utilizări din credit c) comision de rambursare în avans 4,00% flat calculat asupra sumei rambursate în avans, se achită din sursele proprii ale împrumutatului la data rambursării în avans, în valuta creditului d) comision de monitorizare credit: 0,1000% flat, calculat asupra sumei aprobate a creditului, se achită lunar, împreună cu rata de credit e) comision de neutilizare - 1,50%/an, se calculează la numărul de zile corespunzătoare raportate la un an de 365 de zile, calculat asupra sumei neretrase din credit f) comision de notificare - 1,00 euro/notificare, variabil, se percepe din sursele proprii ale împrumutatului pentru fiecare notificare.
Prin actul adițional nesemnat de consumator considerat acceptat tacit în conformitate cu prevederile art.11 din Legea nr.288/2010 la pct.I.2.1 Comisioane/compensații: 2.1.1. pentru creditul acordat, împrumutatul plătește Băncii următoarele comisioane/compensații: comision de administrare a creditului, plătibil lunar în valoarea procentuală prevăzută în Contractul de Credit Bancar, cu excepția cazului în care contractul de credit nu prevede acest comision și pentru care valoarea comisionului este 0, compensație rambursare anticipată totală/parțială: 0 RON.
Apărarea petentei constă, în esență, în aceea că practic serviciile pentru care în contractul inițial se plătea comisionul de monitorizare au fost prestate în continuare de bancă după implementarea actului adițional, iar costul acestor servicii a rămas neschimbat, singura modificare fiind în sensul că denumirea comisionului s-a schimbat din comision de monitorizare în comision de administrare.
Instanța a reținut că, în contractul inițial exista atât un comision de administrare credit, cu valoare 0, cât și un comision de monitorizare credit cu valoarea de 0,1%flat lunar, ceea ce presupune că cele două comisioane priveau servicii diferite în concepția băncii (redactorul contractului). Prin actul adițional se prevede foarte clar la art.I.2.1.1 că împrumutatul va plăti comision de administrare credit cu excepția cazului în care contractul de credit nu prevede acest comision sau valoarea comisionului este 0.
Clauza este foarte clară în sensul că împrumutatul nu plătește comision de administrare credit dacă acesta este 0 în contractul inițial. Urmărind argumentația petentei până la ultimele consecințe ar rezulta că din cele două comisioane (de administrare și de monitorizare) din contractul inițial acum există un singur comision de administrare care cumulează serviciile acoperite de cele două comisioane inițiale. Este irelevant cuantumul comisionului de administrare inițial - 0 - cât timp acesta apare ca diferit de comisionul de monitorizare în concepția redactorului contractului inițial.
În consecință instanța a apreciat că apărarea pârâtei în sensul că practic prin actul adițional doar s-a modificat denumirea comisionului de monitorizare în comision de administrare (plaja serviciilor acoperite fiind aceeași) este incorectă deoarece în realitate cele două comisioane inițiale au fost reunite sub umbrela aceleiași denumiri - comision de administrare. Instanța a subliniat că este irelevant faptul că este 0 cuantumul comisionului de administrare inițial, din punct de vedere logic argumentația petentei ducând la concluzia reunirii celor două comisioane sub aceeași denumire.
Așadar, raportat la prevederile art.6 din actul adițional rezultă că într-adevăr banca nu a respectat prevederile contractuale în condițiile în care a perceput un comision de administrare credit deși prevederile clauzei erau în sensul că dacă acest comision are valoarea 0 inițial, atunci împrumutatul nu trebuie să plătească un comision de administrare.
În consecință instanța a reținut că petenta se face vinovată de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa, că atât sancțiunea principală, cât și cea complementară au fost aplicate în concordanță cu textul sancționator, urmând a respinge plângerea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel petenta B R S.A. - Membră a N B G, prin care a solicitat schimbarea în parte a sentinței civile atacate, admiterea plângerii contravenționale și constatarea nulității absolute a procesului-verbal atacat, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. În subsidiar, a solicitat schimbarea în parte a sentinței civile atacate, admiterea plângerii contravenționale, constatarea prescrierii dreptului material al intimatului de a sancționa contravențional, anularea procesului-verbal și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată. Într-un subsidiar 2, apelanta a solicitat schimbarea în parte a sentinței civile atacate, admiterea plângerii contravenționale și anularea în tot a procesului-verbal atacat și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea căii de atac, apelanta a arătat că hotărârea instanței de fond este nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material. În acest sens, apelanta a precizat că instanța a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art.16 alin.1 raportat la art.17 alin.1 din O.G. nr.2/2001, atunci când a apreciat că actul sancționator cuprinde o dată a săvârșirii contravenției iar nemenționarea corectă a acesteia nu ar fi un motiv de nulitate absolută a actului sancționator, ci doar un motiv de netemeinicie. A apreciat apelanta că nu se poate susține că fapta sa ar fi fost săvârșită la data formulării de către consumator a reclamației, ci la data la care a perceput comisionul de administrare lunară, astfel că actul sancționator este lovit de nulitate absolută necuprinzând data corectă a săvârșirii contravenției.
Apelanta a mai arătat că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art.13 din O.G. nr.2/2001, atunci când a apreciat că dreptul material de a sancționa contravențional nu ar fi fost prescris, cu motivarea că în fapt contravenția este săvârșită în formă continuată. În acest sens, a arătat că termenul de 6 luni, în care exista obligația sancționării contravenției, ar fi trebuit să curgă de la data la care s-ar fi săvârșit presupusa faptă contravențională, respectiv 19.11.2010, și nu de la data la care consumatorul a reclamat atitudinea băncii.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal, apelanta a arătat că instanța de fond a reținut în mod eronat că prin actul adițional ar fi fost majorate costurile contractului, respectiv comisionul de administrare de la 0% la 0,1% și ar fi fost suprimat comisionul de monitorizare credit.
A precizat că nu ea a redenumit comisionul de monitorizare în comision de administrare, ci legea, respectiv prevederile art.36 din O.U.G. nr.50/2010, care a definit juridic comisionul de monitorizare ca și comision de administrare. Apelanta a apreciat că instanța de fond nu a avut în vedere tipologia comisioanelor, nu a analizat funcționalitatea fiecărui comision perceput și nu a acordat relevanță juridică susținerilor petentei.
A precizat că a informat clientul că nu s-au modificat în niciun fel costurile contractului iar prin adresa din 02.09.2010 i s-au indicat expres care sunt comisioanele care vor fi eliminate, printre acestea neregăsindu-se comisionul de monitorizare negociat anterior. A mai arătat apelanta că instanța de fond a reținut eronat că prin actul adițional au fost majorate costurile contractului, respectiv comisionul de administrare de la 0% la 0,1% și că nu denumirea comisionului prezintă importanță, ci existența unor servicii care să fi fost prestate tocmai ca urmare a perceperii acestui comision.
Apelanta a arătat că instanța de fond a încălcat dispozițiile art.7 lit.c) liniuța a treia din O.G. nr.21/1992 raportat la dispozițiile art.969-970 Cod civil, atunci când a apreciat că în fapt banca nu ar fi respectat prevederile actului adițional cu privire la eliminarea comisionului de administrare și ar fi majorat unilateral comisionul de administrare.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.466-480 Cod procedură civilă, art.34 alin.2 din O.G. nr.2/2001.
Apelul a fost legal timbrat cu 20 lei taxă judiciară de timbru.
Intimatul Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord-Est a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond, ca legală și temeinică.
A apreciat intimatul că, în procedura contravențională, instanța de fond se poate pronunța doar pe aspecte ce țin de legalitatea și temeinicia actelor de contravenție, neputându-se pronunța pe aspecte de oportunitate, acesta fiind un atribut exclusiv al organului constatator.
Intimatul a arătat că efectele juridice ale contractului de credit încheiat de părți se produc până la scadență, deci sunt continue, ceea ce presupune obligația părților de a se comporta corect una față de cealaltă pe întreaga perioadă de derulare, cât și obligația de a interpreta cu bună-credință clauzele contractului.
Cu privire la situația de fapt, intimatul a arătat că în contractul de credit încheiat de părți existau o serie de comisioane acceptate de consumator, printre care comisionul de administrare a creditului de 0,00%, a cărei valoare trebuia menținută până la epuizarea contractului sau achitarea anticipată a creditului și un comision de monitorizare a creditului, în procent de 0,1000% flat, fără ca în contract acest termen tehnic să fie explicitat și nici să se prevadă pentru ce fel de monitorizare se percepe acest comision.
A mai arătat că după apariția O.U.G. nr.50/2010, apelanta a întocmit un act adițional, care a fost implementat tacit și în care nu se regăsește definiția clară a comisionului de administrare, în temeiul căruia apelanta a încasat un comision de administrare în valoare de18,75 euro, deși valoarea acestuia era zero.
În ceea ce privește susținerea apelantei că denumirea vechiului comision de monitorizare s-a schimbat în comision de administrare, în temeiul dispozițiilor art.36 alin.3 din O.U.G. nr.50/2010, intimatul a arătat că la data implementării tacite a actului adițional, art.36 din O.U.G. nr.50/2010 nu avea aliniate, acesta fiind detaliat odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.288/2010.
Intimatul a arătat că prin modul de încasare a acestor costuri, apelanta a încălcat prevederile art.7 lit.c) lin. 3-a din O.G. nr.21/1992, text care obligă prestatorii de servicii să respecte condițiile declarate sau prescrise, prin prescriere înțelegându-se temeiul de drept aplicabil.
A concluzionat intimatul că acest comision de administrare credit trebuia încasat la valoarea procentuală din contractul încheiat de părți, adică la valoarea de 0,00% flat și că orice modificare în sens crescător a acestui comision echivalează cu încălcarea de către profesionist a prevederilor contractuale iar din punct de vedere legal majorarea și modificarea unilaterală a valorii acestui comision este nulă de drept, astfel că în mod corect a reținut instanța de fond că petenta se face vinovată de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa, că atât sancțiunea principală, cât și cea complementară au fost aplicate în concordanță cu textul de lege sancționator.
Apelanta-petentă a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat apărările formulate în calea de atac.
Analizând apelul formulat în raport de înscrisurile aflate în dosarul cauzei, tribunalul constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
În fapt, în data de 06.07.2016, a fost întocmit de către agenți constatatori din cadrul intimatei Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor - CRPC Regiunea NE Iași - CJPC Bacău, procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională seria ANPC nr.0781097, prin care apelantei-petente B R S.A. i s-a aplicat sancțiunea amenzii în sumă de 5000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.7 lit.c) a treia liniuță din O.G. nr.21/1992, sancționată de art.50 alin.1 lit.c) din același act normativ.
Procesul-verbal a fost întocmit ca urmare a reclamației nr.472PS/07.06.2016 a numitului A T și s-a reținut în cuprinsul acestuia, în esență faptul că, apelanta a perceput consumatorului un comision de administrare în sumă de 18,75 euro, deși acest comision, potrivit prevederilor contractului încheiat de părți, ar fi trebuit să fie de 0,00% flat.
Tribunalul reține că între apelanta B R S.A., în calitate de împrumutător și numitul A T , în calitate de împrumutat, s-a încheiat în data de 22.12.2006 Contractul de credit bancar ipotecar nr.04064008, având ca obiect acordarea unui împrumut în valoare de 18750 euro. Potrivit art.6 intitulat Comisioane din acest contract, pentru creditul acordat, împrumutatul va plăti următoarele comisioane: b) comision de administrare a creditului: 0,00% flat calculat asupra sumei creditului contractat, ce se achită din credit la data primei utilizări a creditului; d) comision de monitorizare credit:0,1000% flat calculat asupra sumei aprobate a creditului, ce se achită lunar împreună cu rata de credit (fila 29 dosar primă instanță).
După intrarea în vigoarea a O.U.G. nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, apelanta-petentă a elaborat un Act adițional la contractul de credit sus-menționat în vederea alinierii la prevederile legale sus-menționate. În art.I.2.1.1 din acest act adițional, se prevede că pentru creditul acordat, împrumutatul plătește Băncii următoarele comisioane/compensații: comision de administrare a creditului, plătibil lunar în valoarea procentuală prevăzută în contractul de credit bancar, cu excepția cazului în care contractul de credit nu prevede acest comision și pentru care valoarea comisionului este 0; compensație rambursare anticipată totală/parțială: 0 RON (fila 45 dosar primă instanță).
Prin adresa nr.2006 din 02.09.2010, apelanta i-a comunicat împrumutatului actul adițional din care rezultă că una din modificările aduse contractului de credit este eliminarea comisionului de administrare a contului curent, în cazul clienților persoane fizice care au credite cu comision lunar de administrare (fila 48 dosar primă instanță).
Acest act adițional nu a fost semnat de către împrumutat dar a fost implementat tacit conform prevederilor Legii nr.288/2010.
Astfel cum rezultă din răspunsul apelantei adresat intimatului, ulterior implementării actului adițional - iunie 2010, apelanta bancă a continuat să perceapă împrumutatului un comision lunar de 18.75 euro.
Referitor la motivul de apel privind data săvârșirii contravenției, tribunalul reține că aceasta a fost în mod corect stabilită de către prima instanță ca fiind data reținută în actul sancționator. Astfel, în procesul-verbal atacat este trecută ca dată a săvârșirii contravenției data de 07.06.2016, data depunerii reclamației de către consumatorul A T . S-a avut în vedere, în mod corect, de către agentul constatator și de către prima instanță aspectul că fapta contravențională reținută în sarcina apelantei-petente a fost săvârșită la data de 07.06.2016, data când agentul constatator, în urma analizării sesizării formulate, a constatat încălcarea prevederilor O.G. nr.21/1992. În acest sens, tribunalul evidențiază că fapta contravențională imputată apelantei este continuă, în înțelesul dispozițiilor art.13 alin.2 din O.G. nr.2/2001, deoarece nerespectarea de către apelantă a prevederilor O.G. nr.21/1992 a durat în timp, respectiv după implementarea actului adițional și cu fiecare percepere a comisionului de 18,75 euro, astfel că data săvârșirii contravenției este data constatării de către agentul intimatului a faptei.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul reține că nici motivul privind intervenirea prescripției dreptului de aplicare a sancțiunii contravenționale nu este întemeiat, având în vedere că sancțiunea contravențională a fost aplicată în data de 06.07.2016, în termenul de 6 luni prevăzut de art.13 din O.G. nr.2/2001.
Referitor la temeinicia procesului-verbal, tribunalul reține că potrivit art.36 din O.U.G. nr.50/2010, forma în vigoare la data întocmirii actului adițional, pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor, după caz, penalități, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.
Potrivit apelantei-petente, actul adițional de aliniere la prevederile O.U.G. nr.50/2010 nu a eliminat comisionul de monitorizare credit, negociat de părți inițial, ci a dus la transformarea acestuia în comision de administrare, fiind păstrat cuantumul indicat în contractul de credit, de 0,1%.
Având în vedere înscrisurile aflate în dosarul cauzei, instanța de apel nu poate primi această interpretare oferită de către apelanta-petentă a situației de fapt. Astfel, prin contractul de credit inițial au fost stabilite două comisioane, unul de administrare în cuantum de 0,00 % și unul de monitorizare în cuantum de 0,1% flat, fără ca în cuprinsul contractului să fie definite aceste comisioane sau să fie indicate serviciile prestate de bancă în schimbul perceperii acestora.
De asemenea, prin actul adițional de aliniere la prevederile O.U.G. nr.50/2010 se stabilește că împrumutatul va plăti un comision de administrare, perceput lunar în valoarea stabilită în contractul de credit, cu excepția cazului în care contractul de credit nu prevede acest comision și pentru care valoarea comisionului este 0. Având în vedere că în contractul inițial valoarea comisionului de administrare era 0, apelanta nu percepea un astfel de comision împrumutatului, astfel că nici după implementarea actului adițional, banca nu avea dreptul să perceapă un astfel de comision.
Îndreptățirea băncii de a percepe acest comision rezultă în mod expres din ceea ce banca a consemnat, în mod unilateral, în cuprinsul art.I.2.1.1 din actul adițional, respectiv aceasta a precizat că dacă prin contractul inițial nu se percepea un comision de administrare, acesta nu urma a fi perceput nici după intrarea în vigoare a O.U.G. nr.50/2010.
Instanța de apel nu poate reține apărarea apelantei-petente că vechiul comision de monitorizare a fost transformat în comision de administrare, deoarece această operațiune de transformare nu este relevată niciunde în actul adițional elaborat de aceasta și implementat tacit iar această informație nu a fost comunicată împrumutatului nici prin adresa de înaintare a actului adițional. Prin actul adițional, comisionul de monitorizare a fost practic înlăturat de către apelantă, acesta nemaifiind prevăzut de către O.U.G. nr.50/2010.
Cu toate acestea, banca a continuat să perceapă comisionul de monitorizare și a justificat încasarea acestuia abia la momentul formulării sesizării de către împrumutat, prin existența acestei transformări.
Tribunalul nu poate reține nici apărarea privind nereținerea de către prima instanță a tipologiei comisioanelor și funcționalitatea fiecărui comision perceput, în condițiile în care contractul de credit încheiat de părți nu cuprinde o definiție exactă a celor două comisioane și nici serviciile pe care banca le presta pentru perceperea acestora și, de asemenea, nici actul adițional nu cuprinde vreo referire în acest sens.
Nu poate reține tribunalul, ca fondat, nici motivul privind redenumirea comisionului de monitorizare în comision de administrare de către art.36 din O.U.G. nr.50/2010, deoarece definirea exactă a comisionului de administrare de către actul normativ s-a realizat abia prin modificarea adusă de Legea nr.288/2010, adoptată ulterior intrării în vigoare a actului adițional. Tribunalul nu contestă că, potrivit O.U.G. nr.50/2010 modificată, banca ar fi putut să perceapă un comision de administrare pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului, însă aceasta a prevăzut în mod expres în actul adițional că nu percepe un comision de administrare și, de asemenea, nu și-a manifestat voința de a păstra vechiul comision sub noua titulatură prevăzută de lege.
În lipsa unei precizări exprese din partea apelantei în sensul menținerii comisionului de monitorizare sub denumirea de comision de administrare, perceperea de către aceasta în continuare a comisionului de monitorizare este nelegală, astfel că în mod corect s-a apreciat că aceasta a modificat unilateral și nejustificat costurile contractului.
Nu s-ar putea reține că acest comision este conform prevederilor O.U.G. nr.50/2010, având în vedere că apelanta-petentă a continuat să îl perceapă într-un cuantum fix la valoarea creditului și nu la valoarea soldului, așa cum impun dispozițiile acestui act normativ, modificate prin Legea nr.288/2010.
Tribunalul reține și că instanța de fond nu a încălcat dispozițiile art.7 lit.c) liniuța a treia din O.G. nr.21/1992 raportat la dispozițiile art.969-970 Cod civil, ci a asigurat respectarea acestor prevederi, prin menținerea procesului-verbal atacat. Astfel, din actul adițional a rezultat expres eliminarea comisionului de monitorizare și neperceperea unui alt comision, prin urmare contractul trebuie interpretat și executat în acest mod. Faptul că pentru serviciile prestate banca nu mai percepe, în fapt, niciun comision este rezultatul metodei defectuoase în care aceasta a înțeles să alinieze contractul la prevederile O.G. nr.50/2010, greșelile acesteia neputând fi suportate de către împrumutat.
În concluzie, tribunalul reține că apelanta-petentă a perceput și după implementarea O.U.G. nr.50/2010 vechiul comision de monitorizare credit, în procent de 0,1000% din suma aprobată a creditului, deși prin actul adițional a fost eliminat acest comision.
Prin urmare, în mod corect a fost apelanta-petentă sancționată contravențional de către intimat iar hotărârea primei instanțe care a menținut procesul-verbal este legală și temeinică.
Instanța de apel reține și că dispozițiile OG nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor au drept scop protecția cetățenilor în calitatea lor de consumatori, asigurând cadrul necesar accesului neîngrădit la produse și servicii, informării lor complete despre caracteristicile esențiale ale acestora, apărării și asigurării drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor fizice împotriva unor practici incorecte, participării acestora la fundamentarea și luarea deciziilor ce îi interesează în calitate de consumatori. Astfel, instanța subliniază că este necesar a se asigura o protecție sporită consumatorilor împotriva practicilor abuzive ale operatorilor de servicii, având în vedere că, de cele mai multe ori, consumatorii se află într-o poziție dezavantajoasă față de operatori, neputându-se vorbi de existența unui echilibru în ceea ce privește nașterea și executarea contractelor.
Având în vedere aceste considerente de fapt și de drept, potrivit dispozițiilor art. 480 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, tribunalul va respinge apelul formulat, constatând că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul, privind pe apelant B R SA - MEMBRĂ A GRUPULUI N B G, cu sediul în București , sector 2, CUI și pe intimat AUTORITATEA NAȚIONALĂ PT PROTECTIA CONSUMATORILOR-COMISARIATUL REGIONAL PT PROTECTIA CONSUMATORILOR REGIUNEA NORD-EST - COMISARIATUL JUDEȚEAN PT PROTECTIA CONSUMATORILOR , cu sediul jud. Iași, CF precum și în Bacău Județ Bacău , având ca obiect anulare proces verbal de contravenție, împotriva sentinței civile nr. 7827/15.12.2016, pronunțată de Judecătoria Bacău, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 17.10.2017.
