ARESTARE PREVENTIVĂ. PLÂNGERE ÎMPOTRIVA ORDONANŢEI DE ARESTARE PREVENTIVĂ. LIMITE.
| Comentarii |
|
Fiind învestită cu soluţionarea plângerii formulate de inculpat împotriva ordonanţei procurorului prin care s-a dispus arestarea sa preventivă, instanţa examinează condiţiile legale şi temeiurile luării acestei măsuri, iar nu şi temeinicia ei, întrucât instituţia juridică reglementată deart1401 C.pr.pen. presupune analiza luării măsurii arestării preventive, prin prisma legalităţii ei.
Prin încheierea de şedinţă din 18.01.2000 a Tribunalului Bucureşti - secţia I penală a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de inculpatul C.F. împotriva ordonanţei Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, prin care s-a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prev.de art.211 alin.2 C.pen.
Analizând cauza sub toate aspectele, Tribunalul a constatat că nu s-au schimbat temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, pe care a criticat-o pentru netemeinicie, considerând că nu se mai impune menţinerea arestării preventive faţă de împrejurarea că nu mai subzistă temeiurile ce au stat la baza luării acestei măsuri, soluţionarea cauzei putându-se face fără privarea sa de libertate.
Recursul este neîntemeiat.
Din analiza cauzei rezultă că inculpatul C.F. este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prev.de art.211 alin.2 lit.a, d şi e C.pen., reţinându-se că la data de 01.01.2000, în jurul orelor 23, aflându-se în Calea Ferentari, prin violenţă şi ameninţări împreună cu numiţii I.A.G. şi D.D. au deposedat pe numitul M.D.I. de un telefon mobil.
Temeiul avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive a fost cel prev.de art.148 lit.h C.pr.pen., respectiv faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este mai mare de 2 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică.
Curtea consideră că în mod corect prima instanţă a examinat condiţiile legale şi temeiurile luării măsurii arestării preventive privind pe inculpatul C.F., ordonanţa în baza căreia a fost emis ulterior mandatul de arestare, fiind legală.
în consecinţă, soluţia de respingere a plângerii formulate de inculpat este legală şi temeinică, iar criticile formulate în recurs de către inculpat sunt nefondate, întrucât instituţia juridică prevăzută de art.1401 Cod pr. penală presupune analiza luării măsurii arestării preventive, prin prisma legalităţii, iar nu a temeiniciei.
Faţă de aceste considerente, recursul inculpatului este respins ca nefondat.
(Secţia a ll-a penală, decizia nr. 199/2000)
NOTĂ: Soluţia este corectă.
Potrivit art.1401 C.pr.pen., împotriva ordonanţei de arestare preventivă se poate face plângere la instanţă, care urmează a se pronunţa asupra legalităţii măsurii, aspect ce rezultă din alin.5 şi ultim al aceluiaşi articol. Astfel, instanţa se pronunţă în aceeaşi zi asupra legalităţii măsurii, iar când consideră că măsura arestării preventive este ilegală, dispune revocarea acesteia şi punerea în libertate a învinuitului sau inculpatului.
Verificarea legalităţii arestării preventive, potrivit acestei proceduri, presupune o examinare a ordonanţei de arestare sub aspectul condiţiilor sale de formă (art.137 C.pr.pen.) şi a temeiurilor care au stat la baza luării măsurii (art.143 şi 148 C.pr.pen.). Cu această ocazie nu se analizează vinovăţia celui arestat, ci doar existenţa unor probe sau indicii temeinice, în sensul că persoana arestată a comis fapta prevăzută de legea penală (ce face obiectul cercetării), coroborat cu întrunirea condiţiilor unuia dintre cazurile prev.de art.148 C.pr.pen., adică respectarea unor dispoziţii imperative ale legii. Tot astfel, fiind sesizată cu o asemenea plângere, instanţa verifică doar legalitatea, iar nu şi temeinicia măsurii arestării preventive dispusă de procuror prin ordonanţă.
în ce priveşte speţa analizată, se observă că atât în motivarea plângerii, cât şi în cea a recursului, inculpatul arată că nu se mai impune menţinerea arestării sale, faţă de împrejurarea că nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri. Or, legalitatea luării măsurii arestării preventive şi implicit, existenţa temeiurilor care au justificat-o se analizează în raport cu momentul emiterii ordonanţei de arestare, fiind irelevantă, sub aspectul legalităţii luării măsurii, împrejurarea că ulterior aceste temeiuri s-au schimbat ori nu mai subzistă. Invocarea unei asemenea împrejurări poate veni în susţinerea unei eventuale cereri de revocare sau înlocuire a măsurii arestării preventive, care urmează a fi soluţionată de procuror, câtă vreme cauza se află încă în cursul urmăririi penale.(Judecator Ionut-Mihai Matei)
