Competenţa teritorială de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva măsurilor asiguratorii luate de procuror în faza de urmărire penală
| Comentarii |
|
Tribunalul DOLJ Hotărâre nr. 41 din data de 23.04.2014
Deliberând asupra cauzei penale deduse judecații, având ca obiect contestație împotriva măsurilor asiguratorii luate de procuror în faza de urmărire penală, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 14.04.2014, sub nr. 5653/63/2014, contestatorul T.G. a solicitat, prin apărător ales restituirea sumelor de bani constând în 3000 euro, 700 lire și 2000 lei ridicate cu ocazia percheziției dimiciliare efectuată în data de 05.06.2013 din imobilul situat în ...., asupra cărora s-a instituit sechestrul asigurator prin ordonanța din 04.07.2013 în dosarul penal nr. 211D/P/2012 al DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova.
În motivarea cererii, petentul a arătat că fiul său T.C.C. are calitatea de inculpat în dosarul penal nr.211D/P/2012 fiind cercetat de către DIICOT - ST Craiova, iar în data de 05.06.2013 s-a efectuat o percheziție domiciliară la adresa susmenționată, adresă la care locuia fiul său, fiind descoperite și ridicate sumele de bani constând în 3000 euro, 700 lire și 2000 lei, prin ordonanța din 04.07.2013 dispunându-se instituirea sechestrului asigurator asupra acestora.
Petentul a contestat măsura asiguratorie și a solicitat să se dispună ridicarea sechestrului asigurator și restituirea sumelor de bani menționate, întrucât banii nu aparțin fiului său ci aparațin contestatorului care i-a obținut prin contractarea unui credit bancar de la Banca Cooperatista JIUL Tg-Jiu Agenția Strehaia, în cuantum de 19.000 lei și din economii personale, în vederea efectuării unui tur al Europei în toamna anului 2013, potrivit ofertei de vacanță înaintată contestatorului de către Agenția Premio Travel Holidays.
S-a mai arătat că în vederea instituirii sechestrului asupra banilor organele de urmărire penală au mers doar pe presupunerea că banii aparțineau fiului întrucât au fost găsiți în casa unde acesta locuia, neavând însă dovezi concrete în ceea ce privește proveniența și apartenența acestora, de asemenea ignorând faptul că imobilul în cauză este proprietatea contestatorului.
Astfel, solicită a se avea în vedere faptul că măsura sechestrului asigurator dispusă nu este legală și se impune restituirea sumelor de bani sechestrate având în vedere că acestea nu aparțin inculpatului T.C.C.
Cererea a fost formulată în baza art. 255 NCpp.
În vederea soluționării prezentei cereri, s-a dispus citarea părților și atașarea dosarului de urmărire penală cu nr. 211/D/P/2012, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Serviciul Teritorial Craiova.
Analizând competența Tribunalului Dolj în soluționarea contestației formulate împotriva ordonanței procurorului prin care s-a dispus luarea măsurilor asiguratorii, instanța reține următoarele:
Conform art. 255 NCPP, dacă procurorul sau judecătorul de drepturi și libertăți, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminată sau instanța de judecată, în procedura de cameră preliminară sau instanța de judecată, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, constată , la cerere sau din oficiu, că lucrurile ridicate de la suspect ori inculpat sau de la orice persoană care le-a primit spre a le păstra sunt proprietatea persoanei vătămate sau a altei persoane ori au fost luate pe nedrept din posesia sau detenția acestora, dispune restituirea acestor lucruri. Dispozițiile art. 250 se aplică în mod corespunzător.
Potrivit art. 250 NCPP, împotriva măsurilor asiguratorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestație, în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanței de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia, la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond.
Revenind la datele cauzei, se constată că Tribunalul Dolj nu reprezintă decât instanța care se încadrează în sfera de competență teritorială și teritorială a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova, organ de cercetare penală cu o anumită competență teritorială care sub aspectul urmăririi penale, poate să exceadă competenței atribuite Tribunalului Dolj, cum este și cazul de față.
Conform art. 41 alin 1 Cpp, competența după teritoriu este determinată în ordine de locul săvârșirii infracțiuni, locul unde a fost prins inculpatul, locuința suspectului sau inculpatului, locuința sau sediul persoanei vătămate.
Astfel, în conformitate cu regulile generale de competență stabilite de art. 41 alin. 1 și "locul săvârșirii infracțiunii, sintagmă așa cum este definită ea prin prevederile alin. 2 al art. 41 NC.p.p.", dat fiind faza procesuală în care se află dosarul, instanța competentă cu soluționarea cauzei pe fond este Tribunalul Mehedinți, deoarece prin locul săvârșirii infracțiunii, legiuitorul a înțeles locul unde s-a desfășurat activitatea infracțională, în total sau în parte, ori locul unde s-a produs rezultatul acesteia.
Raportat la datele cauzei, cea mai mare parte a activității infracționale s-a desfășurat pe teritoriul județului Mehedinți iar instituțiile prejudiciate ca urmare a activității infracționale se află tot pe teritoriul aceluiași județ.
Legea procesual penală este de imediată aplicare, și întrucât Legea 255/2013 de punere în aplicare a Codului de Procedură Penal nu conține dispoziții tranzitorii cu privire la contestațiile formulate de persoanele interesate împotriva actelor procedurale de luare a măsurilor asiguratorii de către procuror in cursul urmăririi penale, rezultă că în privința acestei instituiții procesuale sunt aplicabile disp. art 250 Cpp, cu privire la competența judecătorului de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond (de a soluționa contestația împotriva măsurilor asiguratorii luate de procuror prin ordonanță).
În concluzie, prevederea din dispozițiile art. 250 NCPP nu poate fi interpretată ca o dispoziție, care să lase loc alternativității, atâta vreme cât legiuitorul a simțit nevoia să o prevadă distinct față de dispozițiile procedural penale care conțin reguli generale de competență ce nu mai sunt preluate de alte instituții care reglementează luarea, revocarea, etc., măsurii arestării preventive.
În consecință, în temeiul art.47 Cpp s-a admis excepția necompetentei teritoriale a Tribunalului Dolj.
În temeiul art. 50 și 250 Cpp s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei penale având ca obiect contestația formulată de contestatorul T.G., împotriva măsurilor asiguratorii luate de procuror în faza de urmărire penală, în favoarea Tribunalului Mehedinți.
