Concurs de infracţiuni. Condamnare potrivit legii vechi şi condamnare potrivit legii noi. Situaţie neacoperită de decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţional a României.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ALBA IULIA Decizie nr. 185/A din data de 17.02.2015
Concurs de infracțiuni. Condamnare potrivit legii vechi și condamnare potrivit legii noi. Situație neacoperită de decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale a României.
În situația în care a aplicat o pedeapsă potrivit noului Cod penal și a constatat concursul între infracțiunea din cauză și o altă infracțiune pentru care inculpatul a fost definitiv condamnat potrivit vechiului Cod penal, situație neacoperită de decizia nr. 265/2014 a Curții Constituțional a României, trebuie să se aplice inculpatului acel regim sancționator al concursului de infracțiuni care este, în concret, mai favorabil acestuia. Dacă ar fi aplicat regimul sancționator al concursului de infracțiuni din legea veche, care, deși nu prevedea aplicarea obligatorie a unui spor de contopire, nu limita acest spor la o treime din totalul pedepselor care nu se execută ci doar la totalul acestora, cum inculpatul este o persoană care a dat dovadă de o perseverență infracțională deosebită și în același gen de infracțiuni, s-ar fi impus aplicare unui spor mai mare decât o treime din pedeapsa care nu se execută, astfel că, în concret, într-o astfel de speță, regimul sancționator al concursului de infracțiuni din noul Cod penal este mai favorabil inculpatului.
Secția penală și pentru cauze cu minori - Decizia penală nr. 185/A/ 17 februarie 2015
Prin sentința penală nr. 299/28.05.2014, pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. 20123/306/2013, s-au hotărât următoarele:
În baza art.386 C.p.p. cu art.5 NCP a fost schimbată încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art.208 alin1 rap la art.209 alin.1 lit.i vechiul CP în infracțiunea prevăzută de art.228 alin 1 rap la art.229 alin.1 lit. d NCP.
În baza art.396 alin.1, 5 raportat la art.16 alin.1 lit.c C.p.p. a fost achitat inculpatul H.C. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prev. de art.228 alin 1 rap la art.229 alin. 1 lit. d NCP.
S-a luat act că persoana vătămată Cabinet Medical Stomatologic Dr. L.M. nu s-a constituit parte civilă.
În temeiul art. 275 alin 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat s-a dispus a rămâne în sarcina statului.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a constatat următoarele:
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu nr 4421/P/2011 din data de 10.12.2013 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului H.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, faptă prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin 1 lit. i din C.p.
În actul de sesizare s-a reținut că în perioada 12 - 15 august 2011, inculpatul a pătruns prin forțarea unui geam termopan de la parterul blocului nr. 3 urmată de escaladarea acestuia, în incinta Cabinetului Stomatologic "Dr. L.M." situat pe strada H.., blocul …, ap… din municipiul S., iar apoi dintr-o cameră dotată cu aparatură medicală, a sustras un laptop marca "Toshiba" și un monitor LCD marca "Samsung" aparținând părții vătămate L.I.M. (aspect confirmat prin procesul verbal de cercetare la fața locului și planșa aferentă întocmite de polițiști din cadrul I.P.J. Sibiu).
L.I.M., reprezentantul părții vătămate Cabinetul Stomatologic "Dr. L.M." a apreciat valoarea totală a prejudiciului la suma de 2.000 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase, dar a precizat că nu se constituie parte civilă în procesul penal.
Cu ocazia cercetării locului faptei a fost descoperită, fixată și ridicată o urmă palmară de pe pervazul exterior al ferestrei, iar în urma examinării dactiloscopice comparative cu impresiunile papilare ale inculpatului H.C., s-a stabilit că urma papilară palmară în litigiu a fost creată de relieful papilar al palmei de la mâna stânga a inculpatului H.C.
S-a arătat că față de poziția procesuală a inculpatului și pentru lămurirea modului în care a acționat inculpatului H.C., atunci când a creat urma palmară ridicată de pe pervazul exterior al ferestrei, s-a constatat că aceasta este orientată spre interior, deci, putea fi creată de o persoană în dinamica procesului de escaladare a ferestrei dinspre exterior spre interior .
Mijloacele de probă administrate la urmărirea penală și reținute în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Sibiu sunt următoarele: plângerea formulată de L.I.D. reprezentanta Cabinetului Medical Stomatologic "Dr. L.M." împotriva persoanelor necunoscute pentru infracțiunea de furt; procesul verbal de cercetare la fața locului; planșa fotografică cu aspecte de la cercetarea la fața locului; declarațiile de constituire de parte civilă date de reprezentanții legali ai Cabinetului Medical Stomatologic "Dr. L.M."; raportul de constatare tehnico științifică dactiloscopică; declarațiile inculpatului H.C., prin care acesta nu recunoaște fapta comisă, declarații ce se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză; sentința penală nr.161 din 21.02.2013 de condamnare a inculpatului H.C. dată de Judecătoria Sectorului 6 București; prezentarea materialului de urmărire penal, inculpatului H. C.
După sesizarea instanței, urmare a dispozițiilor instanței, la dosarul cauzei s-a atașat copie de pe cazierul judiciar al inculpatului actualizată.
În cursul cercetării judecătorești inculpatul a refuzat să dea vreo declarație în fața instanței, înțelegând să uzeze de dreptul la tăcere.
Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut următoarele:
Inculpatul H.C. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, reținându-se că în perioada 12 - 15 august 2011, prin forțarea unui geam termopan de la parterul blocului nr… și apoi prin escaladare a pătruns în interiorul Cabinetului Stomatologic "Dr. L.M." situat pe strada H…, blocul…, ap… din municipiul S., de unde a sustras bunuri în valoare de 2.000 lei: un laptop marca "Toshiba" și un monitor LCD marca "Samsung".
Din declarația reprezentanților persoanei vătămate Cabinetului Stomatologic "Dr. L.M.", L.I.M. și L.I.D., instanța reține că aceștia își desfășoară activitatea în calitate de medici stomatologi la acest cabinet medical. În perioada 12.08.2011-15.08.2011 au arătat că o persoană necunoscută a forțat un geam al cabinetului situat la parterul blocului iar din interior au sustras un laptop marca "Toshiba" și un monitor LCD marca "Samsung", în valoare de 2.000 lei.
Cu ocazia cercetării la fața locului a fost descoperită o urmă palmară pe pervazul exterior al ferestrei astfel că în cauză s-a dispus efectuarea unui raport de constatare tehnico-științifică dactiloscopică nr.38249 C din data de 14.05.2013, în care s-a arătat că examinând dactiloscopic, comparativ, urma papilară palmară în litigiu cu impresiunile palmare prezente pe fișa dactiloscopică pusă la dispoziție ca model de comparație, s-a constatat că acestea prezintă numeroase detalii dactiloscopice caracteristice și coincide cu impresiunea zonei hipotenare a palmei de la mâna stângă de pe fișa dactiloscopică ce conține impresiunile digitale și palmare prelevate de la numitul H.C. Între urma papilară în litigiu și impresiunea de pe fișa dactiloscopică, model de comparație, nefiind constată prezența unor elemente dactiloscopice de neasemănare.
În concluzie, în raport de constatare tehnico-științifică dactiloscopică s-a menționat că urma papilară palmară în litigiu a fost creată de relieful papilar al palmei de la mâna stângă a numitului H.C.
Referitor la urma papilară palmară instanța reține că din planșele foto depuse la dosar reiese aceasta a fost găsită pe pervazul exterior al geamului de la Cabinetului Stomatologic "Dr. L.M.".
În cursul urmăririi penale dar și în cursul cercetării judecătorești inculpatul a refuzat să dea declarații.
Cu privire la aplicarea legii penale în timp, potrivit art. 5 alin. 1 din NCp "în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă";.
Se poate observa că vechiul Cod penal prevedea pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, art. 208 alin 1, art. 209 alin 1 lit. i din C.p. pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani, iar Noul Cod penal prevede pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani.
Astfel, analizând comparativ cele două reglementări, prima instanță a constatat că legea nouă e mai favorabilă, motiv pentru care în baza art.386 C.p.p. cu art.5 NCP a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art.208 alin1 rap la art.209 alin.1 lit.i vechiul CP în infracțiunea prevăzută de art.228 alin.1 rap la art. 229 alin 1 lit.d NCP.
În Noul Codul de procedură penală, prezumția de nevinovăție este înscrisă între regulile de bază ale procesului penal, în art.4 statuându-se că orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă.
Prin adoptarea prezumției de nevinovăție ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi care garantează și ele libertatea persoanei - dreptul la apărare, respectarea demnității umane - s-au produs o serie de restructurări ale procesului penal și a concepției organelor judiciare, care trebuie să răspundă următoarelor cerințe:
- vinovăția se stabilește în cadrul unui proces, cu respectarea garanțiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă și stabilirea vinovăției;
- sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii și definitive pentru următoarea faza a procesului;
- la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovata;
- la adoptarea unei hotărâri de condamnare definitive prezumția de nevinovăție este răsturnată cu efecte erga omnes ";
- hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăție, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunțe o soluție de achitare.
Toate aceste cerințe sunt argumente pentru transformarea concepției asupra prezumției de nevinovăție, dintr-o simplă regulă, garanție a unor drepturi fundamentale, într-un drept distinct al fiecărei persoane, de a fi tratată ca nevinovată până la stabilirea vinovăției printr-o hotărâre penală definitivă.
În prezenta cauză singura probă relevantă este raportul de constatare tehnico-științifică dactiloscopică nr 38249 C din data de 14.05.2013 , în care s-a menționat că urma papilară palmară în litigiu a fost creată de relieful papilar al palmei de la mâna stângă a numitului H.C. Însă, pe de o parte, instanța constată că această urmă a fost găsită pe pervazul exterior al geamului de la Cabinetului Stomatologic "Dr. L.M." și nu în interiorul cabinetului stomatologic, iar pe de altă parte, această probă nu se coroborează cu nici un mijloc de probă. Totodată, trebuie avut în vedere și faptul că nu s-a stabilit cu certitudine data la care s-a săvârșit infracțiunea precum și faptul că inculpatul a fost prezent în acea zi la cabinetul persoanei vătămate, a reținut prima instanță.
Astfel, prima instanță a concluzionat că probele existente la dosar nu duc la concluzia certă că inculpatul a săvârșit infracțiunea de furt calificat pentru care s-a dispus trimiterea în judecată în condițiile în care raportul de constatare tehnico-științifică nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă administrat în cauză.
Având în vedere că, la pronunțarea unei condamnări, instanța trebuie să-și întemeieze convingerea vinovăției inculpatului pe bază de probe sigure, certe și întrucât în cauză probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpatului, se impune a se da eficiență regulii potrivit căreia orice îndoială este în favoarea inculpatului" (in dubio pro reo), a conchis prima instanță.
Regula in dubio pro reo constituie un complement al prezumției de nevinovăție, un principiu instituțional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art.4 Cod procedură penala, se regăsește în materia probațiunii. Ea se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susținerea vinovăției celui acuzat conțin o informație îndoielnică tocmai cu privire la vinovăția făptuitorului în legătură cu fapta imputată, autoritățile judecătorești penale nu-și pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine și, de aceea, ele trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăției acuzatului și să-1 achite, a mai precizat prima instanță.
Înainte de a fi o problemă de drept, regula in dubio pro reo este o problemă de fapt. Înfăptuirea justiției penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecății).
Împotriva acestei sentințe a declarat, în termen, apel PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA S., solicitând desființarea ei și, în rejudecare, a se pronunța condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt sub aspectul căreia a fost trimis în judecată.
În motivare, parchetul apelant a arătat, în esență, că urma palmară găsită la locul faptei și aparținând inculpatului, chiar dacă a fost descoperită pe pervazul exterior al geamului, este o urmă dinamică, produsă în procesul de părăsire a locuinței, chiar în locul efracționat, înălțimea pervazului necesitând un sprijin din partea celui care părăsește incinta pe geam. A mai arătat parchetul că data exactă a săvârșirii faptei nu are relevanță asupra concluziei referitoare la autorul ei și că prima instanță nu a oferit o explicație pertinentă a înlăturării concluziilor raportului de constatare dactiloscopică, cum, de altfel, nici inculpatul nu a oferit vreo explicație a existenței urmei create de palma sa la locul faptei.
Inculpatul, personal și prin apărător desemnat din oficiu, și-a exprimat poziția procesuală în sensul respingerii apelului, însușindu-și motivarea primei instanțe.
Persoana vătămată, legal citată, nu s-a prezentat în fața instanței de apel și nu și-a făcut cunoscută în vreun alt fel poziția procesuală.
Având în vedere că prin prezentul apel se solicită condamnarea inculpatului pentru prima dată în apel, după ce a fost achitat în primă instanță, curtea, pentru a se pune în acord cu practica pertinentă a CEDO, a făcut demersuri pentru ca inculpatul să fie prezent în persoană, spre a-și formula apărarea și a discuta în contradictoriu probele administrate în cauză dar și spre a fi audiat, lucru pe care acesta l-a refuzat. Curtea l-a reaudiat pe singurul martor din cauză.
Prima instanță a dat o Analizând sentința primei instanțe prin prisma motivelor invocate dar și, potrivit art. 417 alin. 2 din noul Cod de procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, curtea reține următoarele: apreciere greșită probelor administrate în cauză, preocupându-se, mai ales, să explic însemnătatea și modul de funcționare a regulii conform căreia dubiul profită inculpatului, fără a se preocupa îndeajuns a arăta de unde a extras respectivul dubiu.
Este adevărat că probele care creează instanței cel mai ușor certitudinea săvârșirii faptei de către un anumit făptuitor sunt probele directe, care demonstrează, într-o manieră nemijlocită, chiar acuzația ce face obiectul trimiterii în judecată.
Astfel de probe rezultă, mai ales, din declarațiile făptuitorului însuși, din declarațiile martorilor oculari, din înregistrările audio sau video ale evenimentului.
În spețe precum cea de față, în care inculpatul nu a dat nici o declarație, în care nu există înregistrări sau declarații de martori oculari, deci, în care nu există probe directe, probele indirecte pot servi și ele la formarea convingerii instanței dacă, pe baza lor și prin intermediul unor raționamente logice, se poate trage o prezumție cu putere de certitudine în sensul că inculpatul a săvârșit fapta de care este acuzat.
În categoria probelor indirecte se înscriu și urmele create de făptuitor în câmpul infracțional, cunoscute în limbajul criminalistic de specialitate și sub denumirea de "martori muți";, pe baza cărora se poate ajunge la identificarea făptuitorului, urmele papilare fiind o specie de urme cu un potențial deosebit de identificare, dat de unicitatea urmelor papilare ale fiecărui individ.
Realizând, în concordanță cu dispozițiile art. 103 alin 1 și 2 din noul Cod de procedură penală, o proprie analiză a probelor administrate în cauză, curtea ajunge la o altă concluzie decât prima instanță, explicând mai jos mecanismul care a dus la respectiva concluzie.
Este cert faptul că în cabinetul stomatologic al doctorului L.M., situat la parterul blocului nr. 3 de pe strada H… din S., a avut loc, în perioada 12-15 august 2011 (perioadă de sfârșit de săptămână, urmată de sărbătoarea de Sf. Maria, când, ca regulă, cabinetele medicale stomatologice nu sunt deschise), o spargere, adică un furt prin efracția unuia dintre geamurile cabinetului. Această certitudine rezultă din plângerea persoanei vătămate și din aspectele relevate de cercetarea locului faptei de către organele de poliție.
O altă certitudine în speță o reprezintă descoperirea, cu ocazia aceleiași cercetări la fața locului, a unei urme palmare, create de mâna stângă a inculpatului, pe pervazul exterior al geamului efracționat. Această din urmă certitudine rezultă,
- pe de o parte, din procesul verbal de cercetare a locului faptei, care conține toate elementele prev. de art. 131 cu raportare la art. 91 din Codul de procedură penală din 1968 și care, împreună cu declarația martorului asistent C.L., atestă că cercetarea locului faptei s-a efectuat după toate regulile trasate de art. 129 din același cod și,
- pe de altă parte, din concluziile Raportului de constatare tehnico-științifică dactiloscopică, întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul IPJ S.; în legătură cu acest raport de constare tehnico-științifică, curtea ține să precizeze că, atâta vreme cât el a fost întocmit în deplină concordanță cu dispozițiile art. 112, art. 113 și art. 115 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, de către funcționari ai statului competenți să efectueze astfel de constatări, nu există nici un motiv a se îndoi de veridicitatea concluziilor lui.
În prezența acestor fapte stabilite cu grad de certitudine, curtea, ca și procurorul care a dispus trimiterea în judecată, poate trage, pe baza unei prezumții judiciare, cu același grad de certitudine, concluzia că inculpatul a săvârșit fapta de furt de care este acuzat.
La baza acestei concluzii, pe lângă cele mai sus arătate, au stat și împrejurările legate de
- lipsa oricărei legături dintre inculpat și respectivul cabinet stomatologic, legătură care să poată explica într-un mod plauzibil prezența urmei papilare a inculpatului pe pervazul acelui cabinet (cu alte cuvinte, inculpatul nu este nici vecin cu respectivul cabinet, nu a fost nici pacient al acestuia, nu a fost nici angajat spre a face curățenie, spre exemplu, la acel cabinet, situații în care s-ar putea explica prezența urmei sale papilare),
- lipsa oricărei explicații din partea inculpatului în legătură cu prezența urmei sale papilare la locul faptei dar și
- "specializarea"; infracțională a inculpatului, din al căruia cazier rezultă că a mai fost, în trecut, condamnat de patru ori pentru fapte de furt.
La acest punct al considerentelor curtea ține să explice că situarea urmei papilare în discuție pe pervazul exterior al geamului nu este în natură să inducă vreun dubiu în legătură cu săvârșirea faptei de către inculpat, mai ales că din studiul planșelor foto de la fila … din dosarul de urmărire penală rezultă faptul că ea a fost creată în momentul în care inculpatul a părăsit incinta cabinetului stomatologic, fiind situată pe marginea exterioară a pervazului și reprezentând desenul palmei pe care inculpatul s-a sprijinit pentru a putea sări în exterior.
De asemenea, nici localizarea în timp a faptei cu o precizie mai mare de trei zile nu este de natură să inducă vreun dubiu, existând numeroase situații în practica judiciară când data exactă a unei fapte nu se poate cunoaște cu o precizie mai mare decât câteva zile, dat fiind specificul activității infracționale de a se desfășura, ca regulă, pe ascuns, în mod clandestin. Această clandestinitate, acest ocultism al activităților infracționale, face ca, uneori (mai ales în cazul în care faptele sunt comise în perioade de sfârșit de săptămână sau de sărbătoare legală și în locuri care nu sunt frecventate în astfel de perioade) aceasta să fie cu greutate fixată în timp cu o precizie mai mare de câteva zile.
Având în vedere cele mai sus reținute, curtea reține ca fiind pe deplin dovedită comiterea faptei de sustragere de către inculpat a unui laptop și a unui monitor LCD, după ce a pătruns, prin forțarea geamului termopan a cabinetului stomatologic al doctorului L.M., situat la parterul blocului nr… de pe strada H… din S., în perioada 12-15 august 2011, faptă care întrunește toate elementele constitutive ale infracțiunii de furt prev. de art. 228 alin. 1 și art. 229 alin. 1 lit. d din noul Cod penal, cu aplic. art. 5 alin. 1 din noul Cod penal.
Reținând încadrarea juridică de mai sus, curtea a fost, implicit, de a cord cu raționamentul primei instanțe referitor la legea penală mai favorabilă, care, prin limitele de pedeapsă mult reduse, este reprezentată de noul Cod penal.
Pentru toate aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 421 pct. 2 lit. a din noul Cod de procedură penală, curtea va admite apelul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA S. împotriva sentinței penale nr. 299/28.05.2014, pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. 20123/306/2013, pe care o va desființa doar sub aspectul soluției de achitare a inculpatului H.C. și sub aspectul dispoziției referitoare la rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare și, rejudecând în aceste limite:
Constatând, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, îl va condamna pe inculpatul H.C. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 și art. 229 alin. 1 lit. d din noul Cod penal, cu aplic. art. 5 alin. 1 din noul Cod penal (faptă comisă în perioada 12-15.08.2011). La stabilirea duratei pedepsei curtea a avut în vedere criteriile de individualizare prev. de art. 74 din noul Cod penal, între care, în special, cele referitoare la înrăirea infracțională a inculpatului, care continuă să persevereze în comiterea aceluiași gen de infracțiuni și care a impus orientarea spre o pedeapsă peste minimul special.
Curtea va constata, din analiza cazierului judiciar al inculpatului și din cea a sentinței penale nr. 161/21.02.2013 a Judecătoriei Sectorului 6 - București (aflată la filele 22-28 din dosarul de apel), că infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat în prezenta cauză este concurentă cu cea pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare prin sentința penală nr. 161/21.02.2013 a Judecătoriei Sectorului 6 - București, definitivă prin nerecurare la data de 12.03.2013.
În baza art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 lit. b și art. 40 alin. 1 din noul Cod penal, curtea va contopi pedepsele de 1 an și 6 luni închisoare și 2 ani închisoare și va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care va adăuga un spor de 6 luni închisoare, inculpatul H.C. urmând să execute, în final, o pedeapsă rezultantă principală de 2 ani și 6 luni închisoare.
În situația în care a aplicat o pedeapsă potrivit noului Cod penal și a constatat concursul între infracțiunea din cauză și o altă infracțiune pentru care inculpatul a fost definitiv condamnat potrivit vechiului Cod penal, situație neacoperită de decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale a României, curtea a considerat că trebuie să aplice inculpatului acel regim sancționator al concursului de infracțiuni care este, în concret, mai favorabil acestuia. Curtea a considerat că, dacă ar fi aplicat regimul sancționator al concursului de infracțiuni din legea veche, care, deși nu prevedea aplicarea obligatorie a unui spor de contopire, nu limita acest spor la o treime din totalul pedepselor care nu se execută ci doar la totalul acestora, cum inculpatul este o persoană care a dat dovadă de o perseverență infracțională deosebită și în același gen de infracțiuni, s-ar fi impus aplicare unui spor mai mare decât o treime din pedeapsa care nu se execută, astfel că a ajuns la concluzia că, în concret, în această speță, regimul sancționator al concursului de infracțiuni din noul Cod penal este mai favorabil inculpatului.
În baza art.45 alin. 3 din noul Cod penal, curtea a aplicat, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 teza a II-a și lit. b din Codul penal din 1969 (pedeapsă accesorie aplicată prin sentința penală nr. 161/21.02.2013 a Judecătoriei Sectorului 6 - București).
În temeiul art. 40 alin. 3 din noul Cod penal, curtea a scăzut din durata pedepsei rezultante principale de 2 ani și 6 luni închisoare perioada deja executată din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 161/21.02.2013 a Judecătoriei Sectorului 6 - București, respectiv perioada 05.11.2012-26.08.2014 (astfel cum aceasta rezultă din nota telefonică efectuată cu Penitenciarul Aiud și din fișa de cazier actualizat al inculpatului).
În temeiul art. 274 alin. 1 din noul Cod de procedură penală, inculpatul H.C. a fost obligat să plătească statului suma de 550 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală și în faza de judecată în primă instanță, sumă în care nu sunt incluse onorariile apărătorilor din oficiu din cele două faze procesuale.
Curtea a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
Neștiindu-se valoarea exactă a laptopului și a monitorului sustrase, nefiind de ajuns simpla declarație a persoanei vătămate în acest sens, curtea nu a putut proceda la confiscarea de la inculpat a contravalorii acestor bunuri.
În baza art. 275 alin. 3 din noul Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.
În temeiul art. 272 și art. 273 alin. 1 și 5 din noul Cod de procedură penală, serviciul contabilitate din cadrul Curții de Apel Alba Iulia a plătit, din fondul cheltuielilor judiciare special alocat, martorului C.L., suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli de transport la instanță (pe ruta Sibiu - Alba Iulia și retur, la două termene de judecată, cel din 24.11.2014, când nu a putu fi audiat din cauza lipsei inculpatului arestat în altă cauză și cel din 16.02.2015, când martorul a fost audiat).
În baza art. 5 lit. a din Protocolul privind onorariile apărătorilor din oficiu, curtea a stabilit pentru doamna avocat B.M., apărător desemnat din oficiu pentru inculpat în apel, onorariul în sumă de 200 lei, care, potrivit art. 272 din noul Cod de procedură penală, s-a avansat din fondul special destinat al Ministerului Justiției.
